miercuri, ianuarie 26, 2011

Desertul piticilor


Nimic mai simplu: fulgi de ovăz înmuiaţi în ceai călduţ (prefer pe cel de măceşe), banană, afine (noi mai avem congelate) şi miere (dacă vreţi mai dulce). Se zdrobesc toate cu blenderul şi rezultă o cremă mai mult sau mai puţin consistentă (în funcţie de cantitatea de lichid), dar absolut delicioasă şi evident, hrănitoare.
E potrivită pentru orice vârstă, Nectaria (8 luni) o primeşte însă fără miere. Iar numele i l-am dat pentru a o cuceri pe Măriuţa.:)

marți, ianuarie 25, 2011

Să desenăm!

Azi ne-am îndeletnicit cu pictura. Din păcate n-am cu ce face poze să vă arăt capodoperele, dar pot sa vă dau link-ul blogului care ne-a inspirat.

blogul care ne-a stimulat dorinţele creatoare

luni, ianuarie 24, 2011

Vă place valsul?

Am valsat (după puţina pricepere!) cu Măriuţa, iar mamaie şi tati cu Nectaria cântând Barca pe valuri şi fragmente din valsuri de Strauss. Ne-am distrat văzându-le cum râdeau în hohote şi ne-am bucurat mult de cele câteva clipe de bucurie copilărească pură... Ce frumoasă era întâlnirea "perechilor"!

Marele avantaj: destinde nervii încordaţi şi curmă luptele pentru putere dintre copii şi părinţi !



joi, ianuarie 06, 2011

Ce ne spun copiii noştri despre ei înşişi ?

La mulţi ani plini de dragoste adevărată şi înţelepciune!
V-am urat ce îmi doresc eu însămi, pentru că devin din ce în ce mai conştientă că sunt departe de dragostea adevărată (inclusiv faţa de copiii mei), iar la capitolul înţelepciune... altfel spus "la pieptul mamei" lucrurile o mai iau razna, iar mama îşi mai pierde răbdarea şi face şi lucruri care numai dragoste nu exprimă...Am constatat că li se întâmplă şi altora, dar asta nu îmi scuză purtarea, prin urmare, după multe zile şi nopţi de cugetare mi-am scris pe foaie (albastru pe alb!) ce să fac şi cum să fac. Sunt cam uitucă de felul meu şi "scripta manent", carevasăzică nu voi avea nicio scăpare când vocea mea se va ridica la înălţimi de soprană supărată revărsându-şi disperarea pe micuţa (nu tocmai nevinovata) Măriuţa.

Planul e simplu: cât mai multă rugăciune, citirea zilnică Bibliei cu creionul în mână, reguli puţine dar clare şi respectate CONSTANT, acordarea unei atenţii sporite jocurilor/felului de a se juca şi tovarăşilor de joacă, o cât mai bună organizare a timpului petrecut împreună şi a activităţilor noastre şi analizarea mai serioasă a situaţiei înainte de a rosti cuvântul NU. E simplu când îl citesc, dar nu la fel e când trebuie să îl aplic. Însă îndrăznesc pentru că ştiu că nu voi lupta cu mine însămi de una singură şi mai ştiu că nu există nicio altă cale.

Observarea copilului nu e o idee nouă şi sunt convinsă că se va dovedi benefică în timp. Tim Seldin o menţionează în cartea sa How to Raise an Amazing Child şi descrie "procedura".
"Aşezaţi-vă confortabil în apropierea copilului şi urmăriţi cu atenţie ce fac el şi ceilalţi copii cu care se joacă. Notaţi într-un carnet aceste observaţii făcute regulat şi încercaţi să interpretaţi semnificaţia comportamentului, să descoperiţi dacă există un anume model (pattern) de-a lungul timpului, să vedeţi ce preferinţe are (pentru jucării sau camere)." Ideea de bază e că observarea propriu-zisă nu se face printre multe alte treburi, ci are nevoie de un timp special, chiar dacă mai redus, în care să studiem odrasla cu multă atenţie.
De-a lungul timpului vom deveni conştienţi de direcţia înspre care evoluează copilul, de apariţia unor noi puncte de interes (ex. viaţa păsărilor sau din ce sunt compuse rachetele!) şi ne vom putea adapta mult mai repede noilor nevoi sau putem corecta mult mai repede păreri/comportamente greşite.
Sunt sigură că descoperirile vor fi fascinante, iar relaţia cu copilul nu are decât de câştigat !