duminică, august 28, 2011

Ce înseamnă să fii adevărat?

Cum să creşti nişte copii minunaţi este o carte amuzantă, emoţionantă, plină de exemple reale şi soluţii practice, numai bună de citit de către părinţii de copii năzdrăvani, obosiţi şi sătui de conflicte cu odraslele lor, îngrijoraţi şi frustraţi de încăpăţânarea copiilor lor care le solicită toată răbdarea şi tot autocontrolul pe care le (mai) au. Sunt destule zile în care mă veţi regăsi în această categorie de părinţi! :)
De aceea citesc şi recitesc cărţi despre creşterea copiilor, îmi iau notiţe, fac promisiuni măreţe cum că sigur data viitoare îmi voi păstra calmul, zic o rugăciune şi o iau de la capăt... Uneori am chiar nostalgia zilelor când Măriuţa ştia doar să fie dusă în eşarfa port-bebe (wrap etc) şi să gângurească, fără să ceară mereu câte ceva :)

Din cartea aceasta am aflat despre o altă carte, pe care am şi primit-o în scurt timp, ca s-o citesc împreună cu Măriuţa. Eram deja extrem de curioasă din pricina unui fragment citat de soţii Borsellino:

"Oare ce înseamnă să fii adevărat? întrebă Iepuraşul într-o dimineaţă, pe când stăteau amândoi ascunşi într-un colţ mai liniştit, ştiind că, în scurt timp, dădaca va veni să facă ordine în cameră. Înseamnă să ai în tine ceva care face zgomot şi un arc cu cheiţă? Nu lucrurile din care eşti alcătuit te fac să fii adevărat, răspunse Căluţul de piele. Pur şi simplu, ţi se întâmplă la un moment dat. Când un copil te iubeşte mult, mult timp, şi nu numai pentru că vă jucaţi împreună, ci pentru că te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu adevărat. Şi doare? întrebă Iepuraşul. Uneori, răspunse cu blândeţe Căluţul de piele, care era întotdeauna sincer. Dar, când devii adevărat, nu te superi dacă te doare puţin." (fragment citat din cartea Iepuraşul de catifea sau Cum prind viaţă jucăriile, de Margery Williams, editura Cartea Copiilor )

Am stat şi m-am gândit la cât de reală sunt eu, căci uneori nici eu nu mai ştiu cine sunt eu, omul care trebuie să se adapteze la cerinţele familiei, prietenilor, cunoscuţilor s.a.m.d. Cum să le arăţi celorlalţi slăbiciunile, lipsurile când pare atât de atrăgător să te prezinţi ca omul cel mai fericit, priceput la multe, sigur pe sine, stăpân pe viaţa sa şi a copiilor săi, cu preocupări elevate, cu o dragoste lipsită de egoism, ce mai încoace şi încolo, mama perfectă şi soţia ideală (cel puţin la acest capitol sunt convinsă ca există persoane care au dubii :) ) ? Cum îţi arăţi imperfecţiunea şi vulnerabilitatea fără a-i îndepărta pe ceilalţi de tine sau fără a-i sminti (termen specific ortodoxiei, pentru care nu găsesc un echivalent mai bun)?
Simt că devin adevărată pe zi ce trece, doare ceva mai mult decât spune Căluţul de piele, dar sunt recunoscătoare pentru această transformare. Cu siguranţă nu e uşor să îţi accepţi greşelile şi să renunţi la vălurile protectoare, dar copiii au un dar special de a te scăpa de iluzia perfecţiunii, iar iubirea lor te face să te simţi adevărat în ciuda inevitabilelor erori pe care le faci...
M-am îndepărtat puţin de mesajul cărţii apărute de curând la editura Cartea Copiilor, dar o carte adevărată pentru copii stârneşte tot felul de asocieri în mintea unui adult! Am citit şi recitit cu Măriuţa povestea plină de sensibilitate despre iepuraşul de catifea, ne-am bucurat de desenele atât de pline de nevinovăţia copilăriei, ne-am bucurat, întristat şi iarăşi bucurat de soarta iepuraşului care dintr-o jucărie oarecare ajunge o jucărie iubită şi apoi... Dar v-aş strica plăcerea lecturii dacă aş dezvălui deznodământul poveştii.
Cu siguranţă timpul şi banii vor fi bine investiţi într-o poveste din care învăţăm multe, mari şi mici deopotrivă.

joi, august 25, 2011

Bunătăţi de la albine pentru pui de gospodine :)

Despre comorile stupului (miere, lăptişor, păstură, propolis), reţete de siropuri din fructe preparate la rece, hrana nepereparată termic, surse de vitamina B12, ouă şi lactate


Proiect de alimentaţie sănătoasă şi delicioasă pentru (pre)şcolari, reţetă de energizant


emisiuni realizate de Casa Bio, Cluj

miercuri, august 24, 2011

Să ne protejăm copiii pe Internet !

Preluat de pe site-ul Reader's Digest

Sedusi Online

De: Lisa Fitterman

Te rog, mama! Toata lumea are cont acolo!“

Marianne* a fost bombardata cu acest refren luni intregi. Nu exista nimic pe lume mai important pentru Katrina, fiica ei cea mica, decat sa se inscrie pe site-ul Habbo.com, cel mai mare hotel virtual si loc de joaca pentru adolescenti. Spunea ca o sa-i schimbe viata si ca o sa cunoasca oameni din intreaga tara.

– Dar ai doar 11 ani!, ii raspundea Marianne.

– Voi fi responsabila. Promit!, replica ea imediat.

Intr-un final, Katrina si-a convins mama. Avea voie sa se inscrie pe Habbo, unde erau deja inregistrate 500.000 de persoane din Olanda, daca respecta anumite reguli. Era interzis sa puna la dispozitie numere de telefon, adrese de e-mail si mai ales adresa fami-liei, care locuia intr-un orasel micut din partea de sud-vest a tarii.

Ce nu a mers bine?

Primul semn ce anunta probleme a aparut intr-o sambata din februarie 2010, cand Katrina s-a dus la o petrecere onomastica, fara mobilul pe care mama ei il cumparase cu o saptamana inainte. Marianne ii arata mobilul unei prietene, cand un mesaj a aparut pe ecran: „Ne vedem in 15 minute. Te iubesc“.

Marianne era confuza. Unde sa fie in 15 minute?, se intreba ea. Katrina nu e la o petrecere?

Ingrijorata, a verificat intregul schimb de mesaje dintre fiica ei si Eric, in total 70. Multe erau indecente, cu tenta sexuala. O, Doamne! A incercat sa-l sune pe „Eric“, dar a fost redirectionata catre cutia vocala a lui „Andreas“. Vocea nu parea sa apartina unui baiat sau adolescent, ci mai degraba unui barbat. Imediat si-a sunat sotul la serviciu.

– Fetita noastra e urmarita de un pedofil, i-a spus ea.

– Vin spre casa, ii raspunse el. Verifica laptopul Katrinei.

Aici a descoperit mesaje de cosmar. Unul dintre ele, venit de la „Andreas“, metiona faptul ca „facusera dragoste saptamana trecuta“ si detalia ce vor face la urmatoarea intalnire. Nu-i venea sa creada ca era vorba de fetita ei, care inca nu purta nici macar sutien. Respira, isi spuse ea. Ii venea sa vomite si simtea cum mintea i-o ia razna. Cu ce gresise oare? Era de vina pentru ca si ea, si sotul ei aveau servicii cu norma intreaga? Katrina stia ca nu e bine sa stea de vorba cu strainii. Era o lectie pe care ea si celelalte trei surori mai mari o invatasera de la parintii lor.

Cand se intoarse acasa, Katrina incerca sa nege totul. Il cunoscuse pe Eric pe Habbo, iar Andreas era doar un prieten mai in varsta al lui.

– Dar care e explicatia pentru toate e-mailurile dintre voi? Dar mesajele de pe telefon?

– Gata, mergem impreuna la politie!, ii spuse Marianne.

Incet, incet, intreaga poveste iesi la iveala. La inceput, Katrina a crezut ca Eric are 12 ani, apoi 14, apoi 18. A inchiriat o camera virtuala la un hotel, unde „s-au mutat impreuna“. El era „iubitul ei“, iar ea era „printesa“ lui. Atunci cand el a sugerat sa faca trecerea de la cuibusorul lor virtual la unul in lumea reala, i s-a parut un lucru firesc. Nu a contat ca avea 28 de ani. A luat-o de la scoala cu BMW-ul sau, au mancat homar la un restaurant, apoi au mers intr-o camera de hotel adevarata, cu un pat adevarat si cu un dus adevarat.

A facut-o sa se simta matura si frumoasa si nimeni din familie nu a banuit nimic, pentru ca se intorcea acasa inainte de cina.

– Il iubesc, marturisi copila.

Marianne a confiscat computerul Katrinei si s-a dus la cea mai apropiata circa de politie, dar aici i s-a spus sa se intoarca luni. Fata ei era in pericol, iar politistii aveau tupeul sa-i spuna sa revina luni pentru ca nu aveau suficient personal sa se ocupe de acest caz in weekend. Oare nu fusese introdusa, de curand, o lege care condamna acostarea si coruperea minorilor prin intermediul internetului?

– Ce sa facem?, isi intreba disperata sotul.

– Mergem la alta sectie de politie, ii spuse el. Nu asteptam.

Din pacate, povestea Katrinei nu este unica. Peste tot in Europa exista povesti ale unor copii care au fost amagiti de o falsa senzatie de siguranta, in timp ce se aventurau online. Ei au fost abordati prin intermediul unei retele sociale online, al unui mesaj pe chat sau al unui joc online si au fost cuceriti de un compliment primit in spatiul virtual. Nu s-au gandit nicio secunda ca ceva rau se poate intampla, daca se vor intalni cu noul lor prieten fata in fata.

Asa s-a intamplat si cu un baiat singuratic de 12 ani din Ungaria, care a crezut ca a cunoscut o fata simpatica pe un chat si s-a dus in parc s-o intalneasca. Acolo a fost violat de un barbat care pretindea ca e unchiul fetei. La fel si cu o fetita de 14 ani din Finlanda, care a fost hartuita sexual de un batranel de 63 de ani care s-a dat drept un pusti de 18 ani. Iar rusul cunoscut sub porecla de „Unchiul Alexey“ Alexeev cauta pe internet tineri pe care ii invita la el acasa si ii abuza sexual, pe unii dintre ei chiar de mai multe ori. Atunci cand a fost arestat, in computerul lui s-au gasit adresele a peste 280 de copii.

Si in Romania, mai multi minori din Valea Jiului, cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani, au fost racolati, prin intermediul chatului yahoo messenger, de un tanar de 28 de ani, de profesie topograf. Acesta ii platea cu sume de 20-30 lei in schimbul intretinerii de raporturi sexuale. ~n noiembrie 2009, cand a fost arestat, ofiterii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate din Hunedoara au descoperit inscriptionate pe CD-uri mai multe imagini si filmulete ce contineau materiale pornografice cu acte sexuale explicite cu minori.

Este un gen de delict care s-a mutat din parcuri si scoli pe un teren de joc mai larg, internetul, care are 14,6 milioane de utilizatori ce nu au implinit inca 17 ani. In timp ce degetele lor danseaza pe tastatura telefoanelor de ultimul racnet, parintii lor, politia si guvernele se chinuie sa tina pasul. Problema e ca nu exista date statistice care sa determine amploarea fenomenului si sa ofere, astfel, un punct de plecare pentru eradicarea flagelului.

Julia Davidson, profesor de criminalistica la Universitatea Kingston din Londra, membra in conducerea primului studiu al Comisiei Europene despre coruperea de minori pe internet, este de parere ca prea putini pradatori (n.r.: pradator online este un utilizator de internet adult care exploateaza copii vulnerabili sau adolescenti, de obicei in scopuri sexuale sau alte acte abuzive) au fost pedepsiti pentru ce au facut.

„In Marea Britanie, se afla inchisi, in prezent, doar 70 de oameni pentru corupere de minori, iar 50 au fost de acord sa fie intervievati in cadrul acestui studiu“, spune ea. „Politistii sub acoperire care pretind ca sunt copii pe internet afirma ca sunt abordati de sute de ori intr-o saptamana de catre adulti, dar de fapt nu stim proportiile reale ale acestei probleme.“

Pentru Yvonne van Hertum, cifrele nu conteaza. Ca activist ce apara drepturile copiilor, in Rotterdam, primeste telefoane in fiecare saptamana de la parinti, inclusiv cei ai Katrinei, care ii cer sfatul dupa ce au descoperit ca fiii sau ficele lor au fost corupti si agresati online. „Pedofilii se simt in vacanta pe internet in Europa“, spune ea.

Dar cum sa controlezi o lume unde, potrivit unui studiu UE realizat anul trecut, 49% din copiii cu varste intre 9 si 16 ani acceseaza internetul de la ei din camera, unde este dificil pentru parinti sa ii verifice. 59% din ei au profilul lor personal pe platforme sociale, dintre care 25% pot fi vizualizate la scara larga de catre oricine. O treime dintre ei recunosc ca au fost in contact cu un strain, iar 9% au acceptat sa se intalneasca in viata reala cu el/ea.

Politia a facut progrese in privinta delictelor impotriva copiilor pe internet, mai precis producerea si transmiterea de imagini pornografice.

Bazele de date ale Interpolului pot fi accesate de anchetatori autorizati din 25 de tari ale lumii. Asa au fost salvati peste 2.100 de copii de pe glob. In martie 2011, Europol si Centrul de Protectie a Exploatarii Copiilor Online din Marea Britanie (CEOP) au reusit sa inchida cea mai mare retea pedofila de pe internet, ai caror mii de membri foloseau metode secrete online pentru a accesa imaginile unor copii abuzati sexual.

Totusi, in ceea ce priveste coruperea de minori prin intermediul internetului, fiecare tara din Europa se confrunta cu probleme proprii. Doar cateva state, precum Marea Britanie, Norvegia si Suedia, au legi care pedepsesc aceste delicte.

Autoritatile nationale au putini specialisti care se ocupa cu monitorizarea internetului si a conversatiilor pe chat, iar o infractiune in curs de desfasurare este greu de depistat. Anchetatorii trebuie sa determine daca o remarca, la prima vedere inocenta, este de fapt o amenintare. Din acest motiv, cele mai multe tari sunt obligate sa-i trimita sub acuzare pe acesti pedofili dupa ce abuzul s-a consumat. Din acelasi motiv, pedepsele variaza de la infractiune pentru coruperea de minori, pana la acuzatia de viol. Iar sentintele pornesc de la amenzi si 10 luni in inchisoare, pentru batranul de 63 de ani din Finlanda, pana la cinci ani pentru „Unchiul Alexey“, inchis in 2008, dar care s-ar putea sa fie eliberat mai devreme pentru buna purtare.

Mult prea des birocratia si lipsa de personal duc la incetinirea investigatiilor. Asa s-a intamplat cu Corentin Laborie, un baietel de 13 ani din sud-vestul Frantei. In 2008, un pradator online, care se ascundea pe internet sub identitatea unei adolescente, l-a convins pe copil sa se dezbrace si sa se masturbeze in fata camerei inserate in computer. Atunci cand mama sa, Gaelle, a descoperit ce s-a intamplat, s-a dus direct la politia locala. Anchetatorii au descoperit, la scurt timp, ca molestatorul locuia intr-un district diferit si atunci au transferat cazul jandarmeriei si autoritatilor nationale franceze. Acolo, dosarul a zacut timp de trei ani. Nu s-a efectuat nicio arestare, iar Gaelle s-a infuriat cand judecatorul i-a spus ca are mult prea multe cazuri in lucru pentru a se concentra pe cel al fiului ei.

O tentativa a Parlamentului European din 2009, de a concepe o lege la nivel continental, a esuat in parte pentru ca legislatia din proiect stabilea si „varsta legala“, un punct sensibil intre tarile implicate, pentru ca variaza de la 13 ani in Spania pana la 17 ani in Irlanda.

Acum, Parlamentul incearca sa voteze proiectul de lege a doua oara. Directiva propusa este bazata pe un tratat ratificat anul trecut de Consiliul Europei, o organizatie cu 47 de state membre, si acopera nenumarate acte de corupere a minorilor, de la turism sexual pana la „acostare“, un termen mai larg folosit pentru coruperea de minori, pentru ca include si activitati de pe internet. Defineste „varsta legala pentru consimtirea unui raport sexual“ ca fiind cea sub care este interzis sa ai raporturi sexuale cu un copil, potrivit fiecarei legi nationale in parte, si se stabileste o pedeapsa maxima de cinci ani de inchisoare pentru adultii care fac acest lucru. In plus, se fixeaza o pedeapsa de un an de detentie pentru adultii care incearca sa se intalneasca cu minori cu intentia de a-i abuza prin intermediul tehnologiei si mijloacelor de comunicare online. Statele membre sunt obligate sa blocheze accesul la site-uri care contin pornografie infantila.

Roberta Angelilli, o aparatoare a drepturilor copiilor si membra a Parlamentului European din partea Italiei, admite ca mai sunt probleme ce trebuie rezolvate, mai ales in privinta blocarii accesului la site-uri. Dar, in acelasi timp, insista ca neintelegerile nu trebuie sa constituie motive de amanare, pentru ca abuzurile de acest gen marcheaza pe viata un copil si se petrec peste tot in lume. „Oprirea actelor de racolare si corupere a minorilor este unul din obiectivele principale ale acestei directive“, explica ea.

Theo Noten le-a vazut pe toate. Din postura de membru al consiliului director al ECPAT, o organizatie nonprofit care sprijina protectia copiilor, a dat de cazuri de minori, precum Katrina, copii veseli si increzatori care sunt nerabdatori sa-si faca noi prieteni prin intermediul internetului si sunt prinsi din intamplare de parinti. A intalnit si copii vulnerabili care provin din familii unde au fost abuzati si le e rusine sa mearga la autoritati si sa marturiseasca ce s-a intamplat.

„Nu exista o solutie simpla, o lege care sa faca sa dispara totul“, subliniaza Noten. „Trebuie sa abordam aceasta problema din unghiuri diferite. Trebuie sa ne gandim cum o putem preveni.“

Primul pas e sa intelegem cum functioneaza mintea agresorilor. Sunt manipulatori si meticulosi si reusesc sa se metamorfozeze in orice au nevoie victimele lor: cel mai bun prieten si confident, un interlocutor plin de intelegere sau, precum intr-un caz din Marea Britanie, intr-un parinte binevoitor. Era vorba de un barbat de 36 de ani, casatorit, cu copii, care a sedus o fata de 13 ani, dupa ce a realizat ca aceasta are nevoie de o figura paterna. Dupa ce a curtat-o pe internet, s-au intalnit de sase ori, pe durata a sase luni, a intretinut raporturi sexuale cu ea si a asaltat-o cu cadouri. A reusit s-o convinga ca asta inseamna iubire. „In mod clar stia ce face. Atacatorii cauta si exploateaza punctele vulnerabile ale victimele lor pentru a obtine propria satisfactie sexuala“, spune Julia Davidson, criminolog englez, unul dintre anchetatorii principali in studiul european despre abuzurile sexuale de pe internet.

Acest barbat este acum in inchisoare.

Conform studiului, atacatorii au un coeficient de inteligenta ridicat, de peste 110, educatie la nivel formal si sunt bine instruiti din punct de vedere IT. Multi vor selecta 200-300 de nume odata de pe mai multe site-uri. Respinsi de majoritatea tintelor lor, isi gasesc victimele mai ales in randul fetelor aflate la inceputul pubertatii, cu precadere al celor care provin din familii cu probleme.

„Intrebarea este: cum ne indreptam atentia spre acel grup vulnerabil de copii?“, spune Davidson.

Pentru a fi siguri, unul din raspunsuri il poate constitui o mai buna informare prin programe educationale bine puse la punct si campanii de informare publice. Dar rezultatele sunt limitate. Si atunci e clar ca site-urile care ii lasa pe acesti copii vulnerabili sa-si asume riscuri trebuie sa ia masuri responsabile si active. Deocamdata sunt doar reactivi, raspunzand atunci cand apar plangeri. Anumiti experti sunt de parere ca traficul este monitorizat in chat-uri fara prea multa tragere de inima.

„Sufera de sindromul strutului care-si baga capul in nisip“, se plange Rebecca Newton, un expert in siguranta copiilor pe platforme online, care a lucrat, la un moment dat, pentru site-ul Habbo, ca ofiter de securitate. „Am vazut tot felul de comportamente sociopate la copii si adulti, dar proprietarii acestor firme nu vor sa creada ca lucrurile se petrec pe site-ul lor.“

Newton afirma ca nu sunt suficienti angajati pregatiti, care sa garanteze siguranta online pentru copii. „Problema e ca sunt milioane de utilizatori care frecventeaza site-ul. E ca si cum ai ruga un vecin sa aiba grija de una sau doua tari“, spune ea.

Apoi, mai exista si o limita legata de cat poate sa detecteze ochiul uman. Poti sa cauti modele si cuvinte precise, dar atacatorii sunt destepti. „Stiu cum pot sa evite semnalele de alarma“, explica ea. „Asta inseamna ca avem nevoie de programe software care sa poata verifica chat-urile mai eficient. Pentru ca scopul nostru e sa facem internetul un loc cat mai sigur, nu-i asa?“

La final, oricat de multe eforturi depun autoritatile si companiile de internet, parintii si copiii trebuie sa fie mai responsabili.

„Noi, parintii, reprezentam linia intai. Ar trebui sa ne facem timp sa discutam toate aceste probleme cu copiii nostri. Aici nu e vorba doar de barbatul urat, care sta la panda in tufisuri, in viata reala. Oricand te poti lovi de pericole neprevazute atunci cand folosesti internetul. Trebuie sa ne invatam copiii sa spuna «Nu».“

Parintii Katrinei au invatat acest lucru in cel mai dureros mod. La peste un an de la trimiterea acelui mesaj de rau-augur, familia inca este zdruncinata. Marianne a fost socata sa-l auda pe Andreas declarand la proces ca-si dorea o relatie si ca a crezut ca fata ei era mai in varsta. Ea e de parere ca ar fi trebuit sa primeasca o pedeapsa mai mare decat cea de doi ani de inchisoare si sase luni de decadere din drepturi, care i-a fost stabilita, in final, de instanta pentru abuzul savarsit si incalcarea legilor tarii privind intretinerea de relatii sexuale cu o minora.

Acum, la varsta de 12 ani, Katrina merge la sedinte de terapie, dar e in continuare indragostita de atacatorul ei si furioasa pe parintii ei pentru ca i-au distrus relatia si s-au dus la politie. E ca si cand in capul ei coexista doua persoane diferite: una care ii spune sa nu renunte la iubirea ei pentru Andreas si alta care este constienta ca el s-a comportat gresit. Nu poate sa se odihneasca noaptea si adesea are cosmaruri.

Din pacate, parintii ei traiesc acum cu un sentiment de vinovatie si esec. Inainte erau o familie normala: doi parinti care lucrau cu norma intreaga, un tata caruia ii placea sa mestereasca in garaj in timpul liber, patru copii si trei caini galagiosi. Luau impreuna cina aproape in fiecare seara si cumva reuseau sa faca sa fie totul in regula.Acum stau ca pe ghimpi, ingrijorati de necunoscut. Se tem de fiecare data cand unul din copiii lor pleaca de acasa. Iar internetul ii ingrozeste. Stiu ca ar trebui atinga un echilibru in atitudine, intre protectia pe care trebuie sa o ofere un parinte si protejarea in exces, dar le este greu. I-au confiscat Katrinei calculatorul.

„O sa fie bine“, spune Marianne. „Dar, daca ar fi sa le transmit ceva celorlalti parinti, le-as spune ca, in cele mai multe cazuri, esti convins ca asa ceva nu i poate intampla familiei tale. Apoi te trezesti incercand sa culegi cioburile.“

Ce pot face parintii

1. Instaleaza Net Nanny, un program de software care filtreaza automat ce site-uri viziteaza copilul tau. Disponibil pe netnanny.com

2. Instaleaza ControlInternet.ro, un filtru de internet de ultima generatie, realizat de o companie romaneasca, care a fost gandit ca un serviciu complet de instrumente de supraveghere si control ale copiilor in mediul virtual.

3. Intra pe safernet.ro sau sigur.info, site-uri care ofera sfaturi copiilor despre cum sa fie in siguranta pe internet. Aici o sa gasesti si sfaturi pentru parinti.

4. Vorbeste cu copiii tai. Toti expertii au cazut de acord ca este un lucru esential. Roaga-i sa te anunte daca ceva de pe internet ii face sa se simta inconfortabil sau in pericol. Asigura-te ca iti cer acordul inainte sa listeze informatii personale. Cere copiilor sa te invete sa folosesti programe pe calculator pe care tu nu le cunosti. Este vital sa mentii liniile de comunicare deschise.

In cazul in care copilul tau e constient ca exista pericole si le poate identifica, atunci ai in posesie cea mai buna metoda de aparare.

Sa ne protejam copiii!

Presiunea opiniei publice a functionat in Marea Britanie. De ce nu si in Europa?

De JULIAN SHER

Socata si speriata, Emily a ascultat cum prietena ei cea mai buna, Julia, a fost la un pas de a fi rapita de un strain pe care-l intalnise pe internet

Julia*, o eleva de 12 ani din Kent, un oras din sud-estul Angliei, discuta pe internet de trei luni cu cineva despre care credea ca are 14 ani. Nesigura cu privire la sexualitatea ei, Julia isi explora sentimentele, in incercarea de a se lamuri daca este gay sau heterosexuala. Ca multi alti adolescenti, a cautat ajutor pe internet. Acolo a gasit o prietena intelegatoare care-si spunea Samantha.

In cele din urma, au aranjat sa se intalneasca fata in fata. Dupa ce a asteptat emotionata o ora, Julia s-a ridicat sa plece. Atunci, un barbat care a stat intr-o masina parcata, urmarind-o cu privirea, a intervenit.

– Esti aici ca sa te intalnesti cu fiica mea?, a intrebat-o el. Ne-am certat si ea a plecat ca din pusca. Daca te urci in masina, o putem cauta impreuna.

Chiar si asa, emotionata, Julia si-a dat seama de pericol. A ezitat. Atunci barbatul a apucat-o de brat, dar ea a reusit sa scape si a fugit.

Speriata si rusinata, nu a avut incredere sa-i povesteasca incidentul decat prietenei ei, Emily.

Emily a inteles ca trebuia sa faca ceva. Si a facut un lucru istet. A apasat pe Butonul de Siguranta pe Internet, care in Marea Britanie apare sub forma unei iconite rosii pe programul ei de chat. Stia ca acesta o punea in legatura cu politia dupa doar cateva clicuri. Cererea ei de ajutor a ajuns direct la sediul londonez al Centrului de Protectie a Exploatarii Copiilor Online (CEOP). Aici, mailul fetitei a fost clasificat ca fiind o urgenta de gradul 1, adica una in care un copil se afla intr-un ”pericol imediat”. Un analist CEOP a trimis imediat un raport politiei locale. Julia a reusit sa ofere politiei din Kent date despre aspectul si modelul masinii pe care o conducea barbatul. Politia mai avea si o bucata dintr-o adresa care aparuse in discutiile Juliei cu ”Samantha”. Aceste date au fost suficiente pentru a-i conduce la un cunoscut agresor sexual din Hertfordshire.

In 24 de ore, politia dadea navala pe usa unui barbat de 45 de ani. Aici au gasit o multime de calculatoare, imagini indecente ale unor copii, prezervative si un cutit. S-a descoperit ca acesta luase legatura online cu 30 de fete, pretinzand ca are 14 ani. Politia a mai gasit si o scrisoare pe care agresorul o pregatise ca sa o santajeze pe Julia: ”O sa spun tuturor ca esti lesbiana daca spui cuiva ce am facut.” A fost condamnat la patru ani de inchisoare. ~n sfarsit Julia era in siguranta. La fel ca si alte 30 de potentiale victime.

Dar, din nefericire, in afara Marii Britanii, nicio alta tara si nicio alta companie de internet din Europa nu a adoptat inca o alerta standard de siguranta pentru copiii care se afla in situatii periculoase pe internet.

„Faptul ca asa ceva este necesar in Europa este evident si coplesitor”, spune John Carr, consilier la ONU si membru marcant al Aliantei Organizatiilor pentru Siguranta Online a Copiilor. „Avem butoane de panica si telefoane pentru urgente in metrouri, trenuri, pe autostrazi si in alte locuri publice. De ce nu avem ceva similar si pe internet, cel mai mare teren de joaca al secolului 21?”.

„Visez la un buton care sa existe in toata Europa”, spune Jim Gamble, fostul director al CEOP, care a avut un rol important in aparitia acestui buton de siguranta. „Nu e vreo mare filosofie. Ar trebui sa-l implementam si sa-l folosim”.

In calitate de sef al contraterorismului din Irlanda de Nord, Gamble a petrecut ani intregi luptand impotriva terorismului. Mai tarziu, din 2006 pana in 2010, perioada in care a fost sef al CEOP, a folosit aceeasi abordare neobosita si creativa si pentru demascarea celor ce abuzau copii.

„Sa facem internetul mai sigur nu are nicio legatura cu numarul de criminali pe care-i arestam. Asta inseamna sa tratezi doar simptomele, nu si cauza”, spune el. „Mai important este numarul de tineri pe care-i educam si pe care-i ajutam sa constientizeze problema”.

Gamble a considerat butonul de siguranta ca un punct central al acestei strategii. Numai in ultimul an, CEOP a primit mai mult de 6.000 de rapoarte, dintre care mai mult de 400 faceau referire la copii carora li s-a propus sa faca sex. Alte 135 implicau incercari suspecte de a-i determina sa vina la o intalnire fata in fata. Media de varsta a copiilor agresati este intre 11 si 16 ani, dar apeluri de ajutor au fost primite chiar si de la copii de sase ani.

De la lansarea acestui buton in 2006, au fost facute mai mult de 1.100 de arestari ca urmare a rapoartelor primite si peste 260 de retele cu risc ridicat de abuz sexual au fost prinse si distruse. Toate acestea au ajutat CEOP sa salveze mai mult de 600 de copii.

„Munca noastra da roade in fiecare zi“, spune George, un ofiter CEOP care a cerut sa-i fie folosit doar prenumele din motive de securitate. „Vrem ca internetul sa fie un spatiu in care copiii sa simta ca se pot juca si pot interactiona fara teama“.

In Marea Britanie, Butonul de Siguranta a intrat in zeci de retele sociale si site-uri ale comunitatilor de tineri, cum sunt Netlog, Moshi Monsters, WeeWorld, Club Penguin, MSN LIVE, Messenger, Habbo si Bebo.

„Mi se pare evident ca este necesar acest buton”, spune Kevin Bachus, directorul de produs al Bebo, una dintre cele mai populare retele de socializare pentru tineri. „Utilizatorii nostri vor sa fie siguri ca daca e sa se intample ceva, vor sti cum sa actioneze“.

Nu toate companiile de internet au fost, insa, initial la fel de deschise. Gamble si CEOP au dus o lupta publica intensa cu Facebook, cea mai mare retea de socializare din lume, ca sa adopte acest buton pe site-ul din Marea Britanie. Facebook a argumentat ca propriile sale masuri de siguranta sunt suficiente dar, in cele din urma, a cedat presiunii opiniei publice, starnite de media si politicieni.

Acum, utilizatorii Facebook din Marea Britanie pot contacta politia prin intermediul paginii CEOP, a unui link de pe pagina de siguranta a Facebook si, poate cel mai important in lumea de socializare cool a celor tineri, prin intermediul unei aplicatii ClickCEOP, care a fost descarcata de 55.000 de ori in doar primele patru saptamini de la lansare.

„Acest buton le ofera tinerilor care folosesc Facebook o modalitate de a interactiona cu CEOP intr-un format care le e familiar”, spune purtatorul de cuvant, Sophy Silver.

Atunci de ce o idee atat de buna nu a avut succes si in restul Europei?

Este adevarat ca celelalte tari nu au o organizatie de protectie a copilului de nivelul CEOP, si nici un politist care sa lupte cu determinarea lui Gamble. Ca sa nu mai pomenim de presa sau politicieni care sa ceara raspicat sa se ia masuri.

Nici companiile care au un astfel de buton instalat pe softul lor din Marea Britanie nu au incercat sa-l implementeze si in alte parti din Europa. Unele, ca Bebo, spun ca e nevoie ca politia sau parintii sa preia initiativa. Altele, ca Facebook, nu sunt foarte sigure ca acest buton poate fi implementat usor in alte tari.

„Aplicatia ClickCEOP a fost solutia potrivita pentru aceasta tara“, spune Silver. „Dar s-ar putea sa nu fie viabila in cazul tuturor fortelor de ordine din Europa”.

Cei care militeaza pentru protectia copiilor, asa cum este cazul lui Carr, nu sunt insa de acord cu ceea ce ei considera ca fiind doar scuze corporatiste pentru a amana implementarea. „Vorbim despre companii cu active de miliarde de dolari”, spune Carr. „Au reusit inovatii tehnologice pe care nici nu ni le puteam imagina acum patru sau cinci ani. Pot face acest lucru daca vor, dar nu o vor face de buna voie, fara presiuni din partea opiniei publice”.

Au aparut insa semne ca o astfel de presiune incepe sa se manifeste, incet dar sigur, in intreaga Europa.

In Franta, “e-enfance”, unul dintre cele mai importante grupuri care apara siguranta pe internet, a obligat Facebook sa instaleze un buton de alerta pe site-ul lor francez.

„Exemplul Angliei ne arata ca este nevoie de un buton independent de alerta“, spune Fahed Toumi, directorul multimedia al organizatiei. „Copiii se pot simti vinovati sau speriati. De aceea este important sa le oferim ceva care sa-i faca sa se simta in siguranta“.

Chiar si tarile mai mici, precum Slovenia, s-au aratat interesate.

„Sunt un mare fan al acestui buton”, spune Vasja Vehovar, coordonatorul SAFE-SI, un proiect de siguranta pe internet al Universitatii din Ljubljana, si care militeaza pentru un sistem de alerta la nivelul intregii Europe.

27 de state europene au deja pagini web de tip hotline pe care parintii sau copiii pot raporta probleme. In Romania, acesta a fost implementat prin programul national Sigur.Info, coordonat de Organizatia Salvati Copiii. Astfel, copiii din tara noastra care se simt amenintati sau vor sa anunte un abuz, pot intra pe safernet.ro, acolo unde au la dispozitie nu mai putin de cinci modalitati de raportare a abuzurilor, sau pot cere sprijin si primi sfaturi pe helpline.sigur.info.ro.

Dar problema este ca aceste pagini sunt pe site-uri separate, pe care oamenii trebuie sa le cunoasca si spre care ar trebui sa navigheze. Aceste butoane nu sunt integrate pe paginile de chat sau pe paginile cu jocuri frecventate de copii.

„Trebuie sa existe asa ceva chiar pe site-urile unde tinerii isi petrec timpul pe internet”, spune Chris Groeneveld, inspector sef in cadrul Politiei Nationale Olandeze, brigada infractiuni cibernetice. El negociaza de mai multe luni cu Microsoft integrarea unui buton de siguranta in soft-ul lor pentru chat, buton care nu numai ca va conecta copiii la o linie speciala a politiei olandeze, dar va si salva informatia de la ”locul crimei” pe computerele lor.

Comisia Europeana s-a implicat si ea, incurajand companiile care detin retele sociale sa ”puna la dispozitia utilizatorilor un buton usor de folosit si accesibil”, conform Robertei Angelilli, membru al Comisiei Europene pentru Libertatile Civile, Justitie si Afaceri Interne.

„Copiii care stau pe internet trebuie sa poata raporta rapid si simplu orice abuz, doar prin apasarea unui buton”, completeaza ea, promitand sa monitorizeze companiile in urmatoarele luni, pentru a vedea ce masuri au luat.

Militantul pentru siguranta copiilor, John Carr, se teme insa ca totul dureaza prea mult si ca doar o tragedie – ceva teribil care sa i se intample unui copil – ar putea determina companiile si autoritatile sa ia masuri mai rapid.

„De ce sa nu facem acum ceea ce este necesar?“, se intreaba Carr.

Julian Sher este autorul „Prins in retea: o privire asupra actiunilor politiei pentru a salva copiii de pradatorii online.“

Rapid si Direct

Campania Reader’s Digest pentru Butonul de Siguranta este inspirata din initiativa britanica care a dus la crearea Agentiei pentru Protejarea Online Impotriva Exploatarii Copiilor (CEOP) si a butonului sau de protectie.

De ce acest buton?

• Este un buton de siguranta usor de recunoscut, prezent pe siteurile cele mai frecventate de catre copii si tineri

• Este un buton de siguranta integrat si disponibil pe siteuri web, siteuri de jocuri si camere de chat

• Este un buton de siguranta care ofera copiilor si tinerilor contactul direct cu politia, in caz de nevoie

Prin adoptarea unui sistem asemanator ori daca aceasta functie ar fi adaugata serviciilor de asistenta pentru Internet deja existente, accesul si siguranta copiilor pe Internet ar fi cu mult imbunatatite.


Pe site-ul Reader's Digest puteţi participa la un sondaj foarte scurt pentru a susţine campania iniţiată de RD în vederea protejării copiilor pe Internet. Ar fi bine să nu îl ocoliţi!

luni, august 15, 2011

LA MULŢI ANI !


Tuturor celor ce poartă numele Maicii Domnului, le urăm să aibă parte de ocrotirea ei toată viaţa!

cât despre Măriuţa noastră, iată o parte din urarea făcută de tati:

La mulţi ani, dragă Maria!
Să fii veselă, voioasă,

Cât mai puţin arţăgoasă
Şi chiar deloc mofturoasă!

miercuri, august 10, 2011

O vorbă bună poate salva o viaţă !


mesaj primit în mail de la Alianţa Familiilor din România
Luni am primit din partea unui medic din Bucuresti, dna Maria Dunca-Moisin, materialul de mai jos. Am mai scris si noi despre nevoia unei treziri morale la medicii din Romania pentru stoparea avortului in tara. Ne bucuram sa stim ca pe linga dna Moisin mai sunt multi alti doctori in Romania care refuza sa presteze servicii de avort si isi consiliaza pacientele sa nu avorteze. Felicitari dinsei si celor ca ea.
APEL DE CONSTIINTA DIN PARTEA UNUI MEDIC: CĂTRE ALŢI MEDICI PENTRU APĂRAREA DREPTULUI LA VIAŢĂ AL COPILULUI NENĂSCUT, PRIN CONŞTIENTIZAREA ÎN ACEST SENS A VIITOARELOR MAME

Dr. Maria Dunca-Moisin

Astăzi, cînd scriu aceste rînduri, părinţii micuţului Marc m-au invitat să fiu „parte importantă” din viaţa lui, adică să-i fiu naşă la botez. Este o formă de mulţumire – mi-a spus mama copilului – pentru tot ceea ce a însemat participarea mea cu sfaturi şi încurajări la venirea pe lume al celui de-al doilea copil al ei. Mă întorc cu gîndul în urmă cu mai bine de treizeci de ani, la începutul activităţii mele de medic la ţară. Pe uşa cabinetului meu intră frămîntată şi speriată o femeie mărunţică, mamă a opt copii; dorea să îi completez fişa de întrerupere a sarcinii, aşa cum prevedea legea pe vremea aceea (după al patrulea copil se dădea „dreptul” de a face „întrerupere legală a sarcinii”). A avut loc o discuţie scurtă despre eroismul de a aduce pe lume opt copii şi despre voia lui Dumnezeu. După un timp, mama aceea s-a întors la mine cu cel de-al nouălea copil şi mi-a spus cu chipul luminat de bucurie, dar parcă şi cu puţin năduf: „Îl vedeţi? Este al dumneavoastră.”
Am considerat întotdeauna că este de datoria mea să nu ezit niciodată să stau de vorbă cu o femeie frămîntată de aducerea pe lume a copilului ei. Mi s-a întîmplat de multe ori să simt că nu ştiu ce să răspund la „argumentele” unei asemenea persoane. Mă rugam ca Spiritul Sfînt să-mi „şoptească” în ce fel să o încurajez, apoi mă rugam pentru fiecare mamă ca Dumnezeu să-i dea puterea de a alege păstrarea vieţii copilului. Şi rezultatele s-au văzut.
Eram deja medic la Bucureşti cînd o tînără mămică, studentă, a intrat în cabinet cu un băieţel de doi ani, Andrei, căruia i-a spus: Uite-o pe mama ta”. Venise să-mi mulţumească pentru sfatul pe care i-l dădusem. În urmă cu un an, fiind în metrou, o doamnă a venit la mine şi m-a salutat zîmbitoare. Nu ştiam cine este. A scos din portofel o fotografie cu fiul ei de zece ani, Alexandru, şi mi-a spus, între două staţii, povestea lui. „De-aţi şti, doamna doctor, de cîte ori v-am pomenit în anii aceştia, la cîtă lume am povestit cum a venit pe lume Alexandru!” Mama copilului venise la mine la cabinet adusă de cumnata ei, care-mi era pacientă, pentru a-i face o ecografie. Era însărcinată şi hotărîse să facă avort. Trebuia să-i ducă medicului ginecolog ecografia. Discutia pe care am avut-o cu ea a fost, se vede, suficient de convingătoare pentru ca fiul ei, Alexandru, să devină „lumina vieţii ei”.
Micuţa Andreea, acum şcolăriţă, mă vizitează des la cabinet, împreună cu mama ei. Povestea ei? In urmă cu şapte ani, intrînd în cabinetul unei colege, văd o tînără cu un bilet de trimitere în mînă, gata să plece la ginecolog pentru a-şi face întrerupere de sarcină. Am oprit-o ca să stăm puţin de vorbă. Răspunsul ei a fost ruperea biletului de trimitere în faţa mea şi decizia de a renunţa la avort. Răspunsul lui Dumnezeu a fost venirea pe lume a unei fetiţe superbe, căsătoria tinerei, obţinerea unei locuinţe.
În urmă cu un an, consultînd un site medical am găsit următorul mesaj: „Am nevoie de ajutor”. Era strigătul unei tinere absolvente de liceu, gravidă în cinci săptămîni. Dorea să fie sfătuită ce alegere să facă, deoarece tatăl copilului ei o îndemna să avorteze. „Argumentele” lui îmi erau arhicunoscute. Am contactat-o telefonic, apoi au urmat discuţii la telefon sau prin e-mail. Într-o seară, apoape de miezul nopţii, primesc un mesaj pe telefon: „Bună seara! Sînt X din oraşul B., sînt terminată! Mîine dimineaţă prietenul meu mă duce să fac avort. Nu ştiu ce să fac. Mi-a zis că dacă nu fac avort mă părăseşte. Nu am cum să cresc singură copilul. Psihic sînt terminată.” Au urmat încurajări, argumente, rugăciuni din partea mea. Pe 19 martie, anul acesta am primit un e-mail: „Sînt X. din oraşul B. Am născut un băieţel. Dumnezeu v-a trimis şi am avut noroc deoarece eram tare disperată şi dumneavoastră mi-aţi dat putere şi încredere să merg mai departe. Aţi avut dreptate, acum sînt mămică şi sînt tare fericită. Acest pui este totul pentru mine, este viaţa mea. X. s-a căsătorit cu tatăl copilului şi alcătuiesc o familie normală.
Nu-mi atribui niciun merit prin toate aceste istorisiri deoarece ştiu clar că Dumnezeu este cel care a lucrat în inima acestor mame. Rămîne doar ca fiecare să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să respecte viaţa, care este expresia voinţei Lui. Mă adresez colegilor medici cu următorul apel: consiliaţi-le pe femeile însărcinate să renunţe la intenţia avortului. Din experienţă proprie pot spune că, în mod sigur, peste 50% dintre femeile care vor să avorteze se răzgîndesc şi păstrează copilul dacă sînt sfătuite serios de un medic. Este un mare merit în faţa lui Dumnezeu ca pe această cale să fie salvate vieţi nevinovate.

luni, august 08, 2011

Scrisoarea unei mame către copiii ei

Frumoasă scrisoare a unei mame către familia ei, m-am regăsit atât de bine în ea, încât nu m-am putut abţine să n-o păstrez. Iată blogul de unde am preluat textul. Dacă doriţi să îl ascultaţi, o puteţi face pe Ancient Faith Radio.

http://mollysabourin.blogspot.com/2008/07/resignation.html


Dearest loved ones,

I am writing to let you know that I am sorry. I am sorry that I've spent so much, too much time agonizing over my own deficiencies when all you've ever wanted was my attention and for me to be at peace. It started when you were babies and I came home, stayed home all day. My own mother, and her mother before her, had been so very efficient at washing clothes and mending them, making savory and comforting meals from out of leftovers and pantry staples, mopping floors, weeding a garden - keeping house. So I waited, waited for the instincts to kick in that would help to control the chaos which had swallowed our small apartment; I waited and waited and waited but they totally stood me up - they totally stood me up and so I read.

You have no idea, my darlings, how much pressure there is on a young mother to keep everything in order: your behavior, the grocery list, our messes. I borrowed and purchased used manuals on bread baking, clutter clearing, schedule keeping, and discipline. I devoted myself to the process of transformation - to becoming my friend serving homemade granola and flax meal muffins to her toddler, my neighbor with the labeled bins and laminated chore charts, the woman in my Church with the hand sewn nativity calendar, to becoming everyone and yet no one in particular.

I apologize for the ruined laundry, the hundreds of resolutions I could never follow through on, for teaching you nary a handicraft or a foreign language; I apologize for shutting the garage door on our minivan. Somewhere along the way it ceased to be about your welfare and more about my own pride, insecurities, and envy. I wasted hours on treating the symptoms instead of the cause of my discontent. I'm a wreck, children, when I cease to nail my flesh to the fear of Christ- which is different, mind you, than talking about Him or making references to His goodness in conversation. When I reach the point where nothing truly matters but the obtaining of my salvation, when my only motivation for speaking, redirecting, beautifying, entertaining, forgiving, writing, sacrificing, spending, befriending, volunteering, educating, and worshiping is love for Christ, plain and simple, I will lose myself and then rid myself of the pesky expectations so irrelevant to the existence I was created for.

So here's the deal, my sons and daughters, your mother is not gifted in the art of domesticity, she is impulsive and somewhat flighty, quite capable of getting lost in her own neighborhood. Though I may serve the same five basic dinners to you over and over and over again, though your batman suitcase may always be stuffed with mismatched socks whose partners I've misplaced and will most likely never find, though I no longer have any idea what is molding inside the Tupperware containers in the refrigerator, there is still plenty I can offer you as a parent:

I promise that I will stay loyal, stay loyal and devoted and invested in your lives. I promise to own up to my own mistakes. I will talk with you about anything; don't be ashamed or embarrassed to approach me. I will enjoy you. I will try to be more patient. I will focus my energies on becoming less obsessed with the ever rotating, new and grandiose schemes promising to improve my experience as a homemaker and more consistent with our family prayers and my personal prayers and remembering those who are struggling with pain or loneliness. I will do my best to keep all of our daily frustrations in perspective.

I used to think that I just wasn't mom material, which was true I found out if by "mom material" I meant "Stepford Wife," but raising mute and passive offspring without the messiness of free will to make things complicated now sounds awfully morose to me. I am certainly no expert on child rearing but I do believe (finally!) that I am the best mother for you, Elijah, Priscilla, Benjamin, and Mary. I believe that I will one day be held accountable not for how successful I was at getting the poster paint out of your jean shorts, but for how much effort I put forth toward to your spiritual development. I believe you have revealed to me just as much, if not more, than I've passed on to you so far about faith and resilience and mercy - about the second, fifth, millionth chance we are given to get it right. Thank you for that and for everything.

I am here for you...always.

Love,

Mom





sâmbătă, august 06, 2011

Ne-am întors din vacanţa de la Slănic Moldova!


Am revenit după 11 zile de vacanţă (mult aşteptată şi binevenită) în Slănic Moldova, mai odihniţi şi cu multe amintiri frumoase. Am ajuns din nou la concluzia că o vacanţă prinde bine tuturor: toţi patru ne-am bucurat de locuri, mâncăruri (chiar şi prăjituri de cofetărie!), jocuri şi oameni noi, vremea a fost foarte plăcută, iar peisajul frumos şi odihnitor. Aerul ar fi fost şi mai curat dacă traficul s-ar fi putut desfăşura pe altă şosea şi nu pe cea care traversa orăşelul :)
Mi-a plăcut să fiu în Moldova, am cunoscut oameni amabili, primitori, credincioşi, localnici, dar şi turişti, am băut apă de izvor (nu din cele recomandate în diverse afecţiuni din cauza gustului :) ), am vizitat chiar şi salina din Târgu Ocna care m-a impresionat plăcut prin curăţenie, dotare şi puternicul miros de sare (nu ca la Praid, unde era foarte slab pentru nasul meu!), am avut chiar ocazia să participăm la un târg al meşteşugarilor, unde am văzut cum se ţes covoarele la război, cum se fac oalele din lut sau coşurile dintr-un fel de nuiele).
Dintre toate locurile unde am fost, cel mai mult ne-a plăcut la Poiana Verde, unde am şi mâncat de două ori. Faptul că am putut sta liniştiţi la masă, fără fum de ţigară, la umbra pomilor, ascultând doar muzica minunată a greierilor şi a păsărilor, joaca nestingherită a copiilor, pe lângă masă, ospitalitatea gazdei şi amabilitatea bucătarului, dar mai ales poiana în sine şi animalele domestice (păun, curci, cocoşi, găini, iezi...) cu care s-au putut juca năzdrăvanele nostre ne-au fermecat. Regret doar că n-am putut sta mai mult acolo, să cutreierăm şi prin pădure.
La întoarcere am înnoptat în Târgu Mureş, oraş frumos, curat, plin de flori, cu oameni amabili (cel puţin cei pe care i-am cunoscut în scurtul timp petrecut acolo). Ziua următoare am vizitat Grădina zoologică spre deliciul fetelor. Deşi ploua mărunt, ne-am pus pelerinele de ploaie şi ne-am încăpăţânat să vedem toate animalele (de la lei şi urşi până la maimuţe, papagali, vultur şi alte vietăţi). Ne-am bucurat în special să ne împrietenim cu cei 2 urşi care se ridicau pe labele din spate ca nişte copii, ca să primească piersici (bananele nu i-au atras!) şi am râs cu mare poftă de o maimuţică extrem de agilă, care desfăcea banana de la noi într-o secundă, pentru a molfăi jumătate din ea cu plăcere evidentă. Cealaltă jumătate ajungea în mod invariabil pe jos, printre alte fructe.
Nu sunt iubitoare de grădini zoologice din pricina nefericirii la care sunt condamnate multe dintre animale (tigrii, leii, urşii n-aveau nici pe departe spaţiul necesar), dar această grădină arăta mult mai bine decât altele din amintirile mele, iar bucuria fetelor a mai atenuat puţin tristeţea pe care am simţit-o.
În sfârşit, după sute de kilometri parcurşi cu trenul şi autocarul, am revenit acasă, în apartamentul proaspăt zugrăvit (înainte de plecarea în vacanţă!) şi, printre treburile zilnice, mai aruncăm câte o privire nostalgică la poze...