duminică, decembrie 11, 2011

Recunoştinţa se învaţă !

Aceasta este o postare începută în noiembrie, dar cum între timp am trecut prin mai multe, mai ales printr-o schimbare a locuinţei, o public de-abia acum.

Deşi Ziua Recunoştinţei
a trecut, cred că ar merita să ne gândim puţin la semnificaţia cuvântului "recunoştinţă" în orice zi a anului, nu doar la început de noiembrie.
RECUNO
ȘTÍNȚĂ s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. (după fr. reconnaissance) Sursa: MDN

Nu ştiu alţii cum stau la acest capitol, dar eu sufăr de amnezie şi nu numai că uit binefacerile şi darurile primite de la Dumnezeu, ba mai am şi neruşinarea de a mă "sfădi" cu El când lucrurile nu ies aşa cum mi-am dorit. Rezultatul e nefericit, nu atât din pricina pedepsei divine (care de cele mai multe ori nu vine!), ci din pricina unei stări aproape continue de nemulţumire, stare care erodează bucuria de a trăi. Nici nu e nevoie să fie motive importante de nemulţumire; destul e că Măriuţa a făcut ceva trăsnaie, că Nectaria nu i-a îngăduit să termin de citit, că soţul şi-a lăsat cămaşa pe măsuţa copiilor şi nu pe umeraş, că e ceaţă şi nu e soare, că nu pot "umbla" pe Internet cât am nevoie, că îmi trebuie nu ştiu ce lipici şi nu ajung azi în Cluj, că trebuie făcute anumite reparaţii în casă, că X mi-a vorbit mai aspru, că nu se mai termină rufele de spălat ş.a. m. d. Măruntele mele nemulţumiri îmi întunecă viaţa şi mă fac oarbă în faţă infinitelor motive de bucurie... E puţin lucru să fii relativ sănătos împreună cu familia ta, să ai cele necesare, părinţi şi fraţi minunaţi în viaţă, să te poţi bucura de soare, de frig (chiar şi de ceaţă!), de o carte, de un ceai deosebit, de un mic dar sau de o îmbrăţişare drăgăstoasă oferită de braţele mici ale copiilor, de pupicii lor lipicioşi sau de râsul nestăvilit, de sosirea acasă a soţului pe care Domnul l-a adus cu bine, întreg , chiar dacă obosit, de prieteni şi vecini cu suflet darnic şi luminos ? Nu cred că e lipsit de importanţă faptul că pot să mai văd lumina o zi sau că picioarele mele mă duc acolo unde le poruncesc sau că la capătul celălalt al firului încă răspunde vocea dragă a părinţilor, nici că încă mă pot duce la părintele duhovnic sau la Sfântul Potir, că mai pot învăţa atâtea, că mai pot face vreun bine cât de mic sau că pot îndrepta răul săvârşit cu sau fără voia mea. Scriu şi mă gândesc că ar trebui inventaţi ochelari împotriva acestei afecţiuni a ochilor interiori care nu văd motivele de recunoştinţă, înregistrând în schimb orice minusculă nemulţumire!

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
Psalmul 102

Link
Şi iată că Domnul mi-a şi arătat leacul acestei boli într-un mod nesperat, chiar acum când scriu aceste rânduri.
Versetele de mai sus mi-au "răsărit" în minte şi mi-au picurat în inimă un balsam care alină orice întristare. Şi ca să nu mai uit de "răsplătirile Lui" îmi voi nota într-un carneţel special motivele de recunoştinţă în fiecare zi. Ştiţi vorba latinească "verba volant, scripta manent"!

Mi-a plăcut această idee când am găsit-o la Jamie Martin, autoarea cărţii
Steady Days, dar am rămas doar cu plăcutul, nu şi cu aplicatul. Ea scria că gratitudinea contribuie la menţinerea entuziasmului şi a sănătăţii (partea cu sănătatea e recunoscută şi de medici precum dnul. dr.Doru Laza) şi cita un studiu efectuat pe 400 de participanţi în 2003, de către psihologii Robert Emmons şi Michael McCullough ale cărui concluzii sunt îmbucurătoare: cei care obişnuiesc să îşi noteze şi să se concentreze pe motivele de recunoştinţă sunt optimişti, au mai multă îndrăzneală şi energie, sunt mai dispuşi să îşi ajute semenii şi au şanse mai mici de a cădea în ghearele unei depresii. Am descoperit că există şi posibilitatea de a crea un jurnal de recunoştinţă on-line la adresa butterbeehappy.com !
Personal prefer foaia şi hârtia la care am acces chiar şi la ore mai înaintate din noapte :)
Ca să pun capăt postării acesteia neobişnuit de lungi vă mai spun că îmi doresc s-o ajut şi pe Măriuţa să se bucure de ceea ce are şi să înveţe arta de a fi recunoscător, deşi sunt un maestru tare nepriceput... Am observat la ea o stare de nemultumire care mă îngrijorează, nu ştiu cât e de firesc să te plictiseşti de darul lui Moş Nicolae la câteva ore după ce l-ai primit sau să tânjeşti după jucăriile primite de alţii în condiţiile în care ai primit ce ţi-ai dorit, dar ştiu sigur că a fi nerecunoscător e un defect ce îţi distruge relaţia cu Dumnezeu şi că nu vreau ca acest defect să se cuibărească în inimioara ei. Aşa că fie vom avea un jurnal de recunoştinţă împreună, fie separat (copilul poate scrie sau desena motivele), dar cu siguranţă vom scrie negru pe alb ce ne-a bucurat în fiecare zi (cam 3 idei zilnic) şi sperăm să învăţăm amândouă cum să trăim mai frumos...






Blinkie de la Lumea Piticilor