joi, iunie 26, 2014

Tabăra etnografică de vară

Tabăra Etnografică de Vară 2014



Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează, în perioada 1 iulie – 29 august, a 14-a ediție a Taberei Etnografice de Vară, destinată copiilor cu vârsta între 6 – 16 ani.
În Secția în aer liber a Muzeului, în spații special amenajate, se vor desfășura atelierele îndrăgite, an de an, de către copii: pictură de icoane pe sticlă, modelaj în lut, confecționare de accesorii din mărgele.
Având durata de 4 ore pe zi, de la ora 10 la ora 14,  activitățile pe care le desfășurăm sunt relaxante, stârnesc interesul și creativitatea copiilor și le aduc satisfacția lucrului frumos făcut de mâinile lor.
Activitățile se desfășoară prin rotație zilnică (câte 1 activitate pe zi). Astfel, copiii lucrează într-un ritm lejer și realizează lucrările dorite de ei în timp scurt, iar atelierele au, pe rând, locuri disponibile pentru toți copiii doritori.
Perioada din vacanță petrecută în Tabără stă sub semnul bunei dispoziții, al creativității, al lucrului în aer liber și al pasiunii pentru frumos.
Vă așteptăm, dragi copii, la Tabăra Etnografică de Vară!

Program de desfășurare: 1 iulie-29 august 2014 (cu excepția sărbătorilor legale), de luni până vineri, între orele 10 – 14 (pauza de masă – cu gustarea adusă de acasă -  de la ora 12.00 la 12.30).
Locația: Parcul Etnografic Romulus Vuia, str. Tăietura Turcului FN, Cluj-Napoca
Vârsta participanți: 6-16 ani
Condiții de înscriere și taxă: Înscrierile se fac la locul de desfășurare a Taberei. Taxa: 20 lei/zi. Se fac înscrieri pe serii de 5 zile (cu posibilitatea recuperării zilelor lipsă, pe durata Taberei 2014).
Necesare: pachet cu mâncare și apă, pentru pauza de masă; îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate activităților în aer liber.
Pentru buna desfășurare a programului, copiii vor fi aduși la locul de desfășurare a Taberei între orele 9.45-10.00 și vor fi preluați de la ateliere între 14.00 - 14.15. Accesul la Tabără se face prin intrarea principală în Parcul Etnografic. Vă mulțumim pentru cooperare.
Regulamentul taberei poate fi găsit aici: http://www.muzeul-etnografic.ro/ro/regulament-tabara-de-vara





sâmbătă, iunie 21, 2014

Puterea încurajării

 
 

Vă voi împărtăși ceva simplu, care a avut puterea de a face mult bine.

Trebuie să vă mărturisesc că nu prea mă pricep la încurajări, din păcate. Este unul din punctele mele slabe cu care mă lupt de câțiva ani, atât în clasă, cât și acasă. Uneori reușesc, alteori nu, dar ce am învățat e că TOȚI avem nevoie de încurajări.

Mi-ar plăcea să știu să spun ce trebuie, exact când trebuie și cum trebuie, însă nu întotdeauna intuiesc starea sufletească a celuilalt și nu întotdeauna găsesc cuvântul sau gestul potrivit. În ceea ce îi privește pe copii, ar fi minunat dacă aș avea o zână care să îmi șoptească în ureche vorbe mângâietoare când se împotmolesc în fața unui obstacol. Sau un Neghiniță isteț...

Acum câteva zile, Măriuța era foarte necăjită că nu putea executa corect o mișcare la balet, eu o ascultam plângându-și neputința, în timp ce încercam să completez niște date într-un caiet. Mâncarea aștepta sa fie pregătită pentru cină, Emanuel plângea, numai grija Nectariei n-o aveam, cred că era pe afară. Ascultând-o cu atenție pe Măriuța, i-am cerut să mă învețe pasul respectiv. În timp ce îmi explica (eram cu Emanuel în brațe), făceam mișcările descrise și ne corectam reciproc (din fericire am priceput repede ce trebuia să fac și chiar am și putut, ceea ce nu s-a întâmplat la alte lecții de balet pe care mi le-a predat minunata mea profesoară, eu neavând mobilitatea și antrenamentul ei). Și ce credeți? În câteva minute problema se rezolvase fără ca eu să fi făcut nimic extraordinar ! Apropierea sufletească, dorința de a înțelege dificultățile cu care se confruntă, un minim de bunăvoință au acționat ca cea mai bună încurajare din lume. Emi s-a simțit minunat săltând pe ritm de polka, eu m-am bucurat de puțină mișcare și mai ales de zâmbetul entuziasmat al Măriuței, iar Măriuța a învățat probabil mai multe lecții: despre puterea perseverenței și bucuria reușitei, despre importanța încurajării, despre dorința de a-i ajuta pe cei din jur. Dacă o întrebați, poate că n-ar ști să vi le spună, dar eu vreau să cred că ceva a  rămas în inimoara ei și că va rodi.

Cu multe luni în urmă am pus-o să învețe această poezie, tocmai pentru a contracara descurajarea care o copleșește uneori când se confruntă cu situații dificile. Mi se pare că toți am avea nevoie să citim aceste rânduri...

             Try Try Again

                                  by T. H. Palmer
 

'Tis a lesson you should heed,
If at first you don't succeed,
Try, try again;

Then your courage should appear,
For if you will persevere,
You will conquer, never fear
Try, try again;

Once or twice, though you might fail,
If you would at last prevail,
Try, try again;

If we strive, 'tis no disgrace
Though we may not win the race;
What should you do in the case?
Try, try again

If you find your task is hard,
Time will bring you your reward,
Try, try again

All that other folks can do,
Why, with patience, should not you?
Only keep this rule in view:
Try, try again.



duminică, iunie 01, 2014

Salvați-o pe Meriam si copiii ei !


Prietenii și cunoștințele mele de pe Facebook cunosc situația tragică a  acestei femei din Sudan: creștină căsătorită cu un creștin, dar considerată musulmancă după tatăl care le-a abandonat pe ea și pe mama ei (creștină) în copilărie. Meriam, tânara de 27 de ani e în închisoare de mai multe luni, condamnată la biciuire pentru adulter (nu i se recunoaște căsătoria creștină întrucăt e considerată musulmancă!)  și la moarte pentru că nu renunță la credința creștină. Are un băiețel și o fată pe care tocmai a născut-o săptămâna trecută în lanțuri (!!!)  iar copiii sunt întemnițați împreună cu ea. Tatăl, cetățean american, care suferă de distrofie musculară, nu are acces la ei decât rareori. Meriam și băiețelul s-au îmbolnăvit de mai multe ori în timpul detenției, din cauza condițiilor proaste de viață, a lipsei de igienă și a hranei insuficiente. Sentința e amânată pentru doi ani, cât va alăpta micuța, apoi, dacă nu intervine nimic între timp, Meriam va fi omorâtă.

Aici intervine rolul nostru, al celor din jur, care nu putem rămâne indiferenți: prima parte e rugăciunea, a doua parte e semnarea unei petiții către președintele Sudanului: http://www.citizengo.org/en/7415-save-meriam.

Meriam e în lanțuri, dar sufletul ei e liber și credincios Domnului, semnăturile și rugăciunile noastre o pot ajuta să își crească ambii copii ca oricare dintre noi, care ne bucurăm de libertate și de soare.

1 Iunie să fie și pentru această familie greu, greu încercată, un motiv de bucurie !
                            http://www.citizengo.org/en/7415-save-meriam

Sursa foto