marți, octombrie 10, 2017

9 Octombrie- comemorarea Holocaustului în clasă

9 Octombrie- Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

Am aflat săptămâna trecută de această zi și mi s-a părut prea importantă pentru a o neglija în școală. Am acceptat cu greu ororile de care au fost în stare românii noștri și m-am gândit că uneori avem o viziune idealistă asupra propriei nații. Sau asupra omului, în general...

Citind ieri la bibliotecă și urmărind mărturii de-ale supraviețuitorilor, filmate pe YouTube, m-am cutremurat și am simțit că și elevii mei trebuie să înțeleagă anumite lucruri. Istoria nu este punctul meu forte, iar într-o oră mi-ar fi fost greu să analizăm contextul istoric și pașii care au dus la această perioadă înfiorătoare din secolul XX. Dar ce am urmărit, a fost să îi ajut să conștientizeze suferința cu care s-au confruntat copii și adolescenți ca și ei, monstruozitatea care s-a petrecut sub ochii celor care își întorceau privirea, cât și faptul că, în ciuda celor mai inumane condiții, omul poate deveni un OM.

Le-am arătat steaua galbenă, cerând să îmi spună ce le sugerează imaginea, apoi le-am propus să își imagineze cum ar arăta viața lor, dacă a doua zi ar trebui să poarte pe haină o stea mare galbenă, care să le transforme întreaga viață - la școală, la petreceri, la cinema etc. Cum s-ar simți să fie alungați și evitați de cei care până atunci le-au fost prieteni? Cum s-ar simți ca ei sau cei dragi lor să fie mereu amenințați cu moartea?!

Nu le-am arătat imaginile pe care le-am văzut eu pe Internet, pentru că, dacă pe mine ca adult m-au zguduit atât de puternic, pentru ei ca adolescenți ar putea fi mult prea greu de purtat. Le pot găsi și singuri, oricum, dacă sunt interesați...

Am urmărit și am discutat,în engleză, despre cele trei videoclipuri de mai jos (clasa a XI-a și a XII-a):

scena cu pianul din filmul Pianistul

scena cu jocul din filmul La Vita e Bella

mărturia emoționantă a lui Francine Cristophe, copilul care a salvat viața unui alt copil


Dintre cele trei, cred că efectul cel mai profund l-a avut ultimul videoclip, judecând după tăcerea care s-a lăsat în clasă și după faptul că au ignorat soneria care le anunța bucuria pauzei.


De ce am renunțat la programă pentru o oră dedicat unui subiect atât de dureros?

  • pentru că Viața e un subiect mult mai vast decât manualele
  • pentru că atâta suferință merită măcar o oră de discuție din viața noastră
  • pentru că trebuie să fie conștienți că și istoria României e pătată de sângele evreilor și a țiganilor (am lucrat cu țigani și nu le plăcea să le spun romi) nevinovați 
  • pentru că trebuie să fie conștienți că oricând astfel de evenimente se pot repeta, de fapt, ele chiar se repetă, dar sub alte forme, cu oameni la fel de nevinovați, tot sub privirile noastre neputincioase sau nepăsătoare
  • pentru că au fost oameni care, la fel ca și Arghezi, au știut să facă din bubele și mucegaiul vieții niște flori uluitoare (generozitatea lui Francine sau a ofițerului german din Pianistul, dragostea tatălui care transformă ordinele lătrate de un militar neamț într-un joc, de dragul copilului său)
Le-a rămas ca temă să caute informații despre Irena Sendler.

Mi-am atins obiectivele?
Nu știu dacă voi afla vreodată, dar, deși n-a decurs totul așa cum îmi imaginasem, sper că ceva din cele 50 de minute petrecute împreună va rodi cândva...

0 comentarii:

Blog Archive