luni, aprilie 26, 2010

Marile bucurii ale lui april !

Hristos a înviat! Luna aprilie a fost plină de bucurii pentru noi, căci am avut ce şi pe cine sărbători! Evident, prima mare sărbătoare a fost cea a Paştelui, petrecută în tihnă în casa noastră, printre slujbele religioase şi arome de cozonac. Apoi, a fost ziua de naştere a naşei noastre de cununie. O fi ea departe de noi, dar cum s-o uităm şi să nu ne gândim cu drag la ea?! Naşul cel mic al Măriuţei a împlinit şi el 2 ani, iar pe 21 aprilie a împlinit Măriuţa 4 ani, am aflat că o vecină dragă nouă aşteaptă al doilea copil şi altă vecină dragă a împlinit 3 ani!!! Iar pe 23 aprilie au sosit la noi oaspeţi dragi: părinţii şi sora mea cu copilul ei, un năzdrăvan de 4,5 ani. Cum tatăl meu poartă numele sfântului Gheorghe, am avut ce sărbători! Şi uite aşa ne-am ospătat cu bucate delicioase pregătite de mama şi câteva de mine (ştiaţi că gravidele sunt o categorie aparte de oameni, nu? ), cu tort şi prăjitură preparate de mânuţele mele:), ne-am plimbat la Grădina Botanică, splendidă ca de obicei şi, pe scurt, ne-am bucurat că suntem din nou împreună!

Poftiţi la o felie de tort cu piure de castane si încă o cremă (reţetă strict secretă!) :)

Blog Archive