miercuri, ianuarie 28, 2009

Părinţi şi părinţi...

N-am mai scris nu de lene, ci de lipsă de timp. Am decis că trebuie totuşi să respect priorităţile şi aşa se face că blogul a avut de aşteptat şi va mai avea din când în când...
Dar cum ceva mă râcâie de câteva zile, am vrut neapărat să scriu despre asta. Se numeşte INCONŞTIENŢĂ şi oricât aş vrea să îndulcesc lucrurile, tot nu-i pot spune altfel.
Într-o seară o mămică, un tătic şi un bebeluş se urcă în maşină. Nimic neobişnuit, nu?
Numai că mămica, aflată la volan, avea ţigarea aprinsă. N-am îndrăznit să spun nimic dar mă tot perpelesc gândindu-mă la copilul acela şi la mulţi alţii ca el. Un elev îmi povestea cândva cât urăşte fumul de la ţigările părinţilor săi! Am şi vecini care îşi afumă constant copiii nevinovaţi, oare cum poţi spune cuiva cât rău îi face copilului său (sau chiar copilului tău...) cu propria mână, fără să se supere pe tine?! Şi cum răspunzi celor care te acuză de lipsă de bunăvoinţă şi de amabilitate, când încerci să îţi fereşti copilul de fumul rudelor apropiate sau prietenilor dragi? Aştept cu multă nerăbdare sugestii...

Iată câteva date medicale preluate de aici:

EFECTE LA SUGARI SI COPII MICI


Exista numeroase studii care trateaza efectele fumatului pasiv la nou-nascuti si la copii pana la varsta de 5 ani. S-a constatat ca nou-nascutii fumatoarelor au adesea o greutate mai mica la nastere, adica in jur de 2500 de grame, iar greutatea va fi cu atat mai mica fata de cea normala cu cat femeia insarcinata fumeaza mai mult. De altfel, rata mortalitatii copiilor in ultimele zile ale sarcinii sau in primele zile dupa nastere este mai ridicata in cazul mamelor fumatoare decat in cazul mamelor nefumatoare. S-a ajuns, de asemenea, la concluzia ca sugarii de greutate inferioara celei medii sunt predispusi sa se imbolnaveasca in primul lor an de viata. Dupa nastere, exista la nou-nascuti riscul de „moarte subita” ale carei cauze inca nu sunt in mod clar edificate. Se presupune ca ar fi vorba despre pauzele lungi intre respiratii care duc la asemenea sfarsituri tragice. Din motive necunoscute, probabilitatea mortii subite a sugarului este strans legata de consumul de tutun al mamei. Pe scurt, copiii care au parinti fumatori sufera mai frecvent de bronsite acute decat cei ai caror parinti sunt nefumatori. In plus, riscurile aparitiei bolilor sunt cu atat mai mari cu cat parintii si in mod deosebit mama, sunt fumatori.

EFECTE LA COPII SI ADOLESCENTI

La copii si adolescentii de la varsta de 5 ani la 16 ani, care respira in mod constant fum, se pot observa diverse forme de iritare a cailor respiratorii: tuse, expectoratii, insuficienta respiratorie, wheezing (suieraturi). Acesti tineri sufera, de asemenea, in mod frecvent de repetate inflamatii ale canalului auditiv si amigdalite. In plus, a fost posibila evidentierea unei capacitati pulmonare ceva mai slaba, dar totusi semnificativa din punct de vedere statistic. Atat Organizatia Mondiala a Sanatatii cat si autoritatile sanitare din Statele Unite si Marea Britanie au constatat ca numarul cazurilor de astm si gravitatea acestora la copii depinde de consumul mai mic sau mare de tutun din cadrul anturajului lor. Fumatul pasiv la copii si la adolescenti intensifica riscul acestora de a fi predispusi la astm.

P.S. Îmi cer iertare pentru diferenţa de fonturi. Am încercat să rezolv problema, dar nu reuşesc.


miercuri, ianuarie 21, 2009

Un moment emoţionant de relaxare

Prea m-am bucurat să văd acest videoclip ca să nu îl arăt şi altora. În plus, cântecul trezeşte amintiri şi gânduri pline de duioşie...
Sper să vă "meargă la suflet"!



Tudor Gheorghe
Vezi mai multe video din Muzica »

marți, ianuarie 20, 2009

Cărţi educative pentru părinţi

Dintre cărţile care s-au dovedit a-mi fi utile în inventarea de jocuri pentru Măriuţa, cele trei pe care le voi prezenta mai jos mi-au devenit foarte dragi, datorita bogăţiei de activităţi prezentate simplu şi care nu necesită costuri suplimentare ridicate. Cu toţii avem prin casă hartie, creioane colorate, plastelina, acuarele, nasturi, bete, carpe, mase plastice etc.
Spre deosebire de unele jucarii gata facute, atractive ce-i drept, "operele" proprii stimulează creativitatea, îndemânarea, încrederea în sine, independenţa. Să adaug şi plăcerea de a lucra împreună cu copilul sau de a-l vedea alături, meşterind concentrat la ceva şi gata, aveţi toate motivele să deveniţi suficient de curioşi ca să răsfoiţi aceste cărţi.



Jocuri si jucarii pentru prescolari
Ghid metodic de activităţi realizate cu ajutorul unor materiale simple
Magdalena Dumitrana

Copilul, familia si gradinita
Magdalena Dumitrana

Ghid practic pentru creşterea copilului până la 5 ani
June Oberlander

Aceasta văd că există şi în variantă electronică şi conţine activităţi grupate pe vârste, pentru a ajuta la dezvoltarea diferitelor deprinderi.

Lectură plăcută, căci utilă e cu siguranţă!

joi, ianuarie 15, 2009

Din nou despre produsele apicole

Cautam ceva despre laptisorul de matca si am gasit un articol care cred ca ar putea folosi unor cititori. Lectura placuta!

Despre albinarit, cu regina stupilor:

Mama Paraschiva
"Daca oamenii ar sti cate virtuti are mierea, nu s-ar mai desparti de ea pe viata"
Pentru bucuresteni, Piata Unirii arata intotdeauna la fel: un amestec pestrit de produse, de la fructe, legume si zarzavaturi, pana la haine turcesti si unelte industriale. Tarabe pline, preturi negociabile si multa, multa lume. In acest decor, in fiecare joi si vineri, la ora 9, cu precizie de orologiu, in piata apare mama Paraschiva - o batranica simpatica, trecuta de 80 de ani, ce-aduce cu sine bogatii de produse luate direct de la stupi. Te si uimesti cu cata migala isi asaza pe taraba borcanele cu miere si capaceala, sticlutele cu tinctura de propolis, polenul, fagurii si celelalte minunatii obtinute din truda albinelor. Pe taraba de piatra, alaturi de marfa, gasesti sfaturi medicale din carti mai vechi, despre utilizarea produselor apicole in diferite maladii. Daca te vede cu adevarat interesat, mama Paraschiva are rabdare sa-ti explice pe indelete propriile retete, cu care pe multa lume a scapat de necaz.
In vinerea in care am cautat-o la Piata Unirii, afara erau -8 grade C. Majoritatea tarabelor erau goale, dar mama Paraschiva nu se sinchisea de gerul ce incremenise piata. Turna atenta tinctura de propolis in sticlute mici, farmaceutice. Infofolita ca un eschimos, m-a intampinat cu un zambet larg, intreband cu ce-mi poate fi de folos. Am cumparat un baton de propolis si un borcan cu "capaceala" de albine, am primit drept cadou un fagure cu miere ambalat ca nugaua si, in timp ce-i savuram dulceata, mama Paraschiva mi-a tinut o adevarata lectie despre stuparit si puterea vindecatoare a produselor apicole.
"Voi, domnisorii astia, habar n-aveti de cate rele te scapa mierea de albine si toate roadele stupinei. Va indopati cu cafele si Coca-Cola, mancati numai burgheri dintr-aia ingramaditi in chifle congelate, si cica sunteti moderni. Si va mirati apoi c-aveti ulcer si toate alea. In loc sa luati dimineata cate o lingura de miere curata, care va da energie pentru toata ziua, nici nu faceti bine ochi si va repeziti la cutia cu nes. Nu stiti sa traiti, ce mai! Eu, de patruzeci de ani ma ocup de albinarit si - slava Domnului - am 80 de ani si ma mai tin pe picioare. Si sa stii mata ca si mie, si familiei mele, stupii astia ne-au adus sanatatea."
- Dar pasiunea asta pentru albine, de unde vi se trage?
- De tanara m-a interesat tot ce era legat de apicultura. Atunci era o noutate. Aparusera primele carti despre puterea tamaduitoare a stupului. Asa am aflat multe despre lumea albinelor, maiastra in felul ei. De stuparit m-am apucat in "89, cand baiatul meu, inginer constructor de rachete, a plecat in America. El avea cativa stupi, ca-i placea tare mult albinaritul. Il mai ajutam si eu uneori, dar nu prea mult, ca nu aveam timp. Cand a plecat, m-a rugat insistent sa am grija de stupi. N-am avut inima sa las bietele albine sa moara, si nici sa vand stupii n-am putut. De atunci, doar cu asta ma ocup. Noroc ca ma mai ajuta o fiica, altfel n-as face fata, la varsta mea. Am 50 de stupi. Se face miere, se fac de toate, ca albinele nu stiu sa leneveasca. Dar vanzarea nu mai merge. Oamenii nu stiu despre ce este vorba. Daca ar sti cate virtuti are mierea, nu s-ar mai desparti de ea pe viata. Numai sa fie miere buna, curata. Eu fac analiza si la albine, ca si ele, saracele, se mai imbolnavesc. Iar daca albina e bolnava, si mierea e toxica.
- Cu ce minunatii ati venit azi la vanzare?
- Cu de toate, maica. Tot ce-ti poate da stupul: miere din toate florile, polen, pastura, propolis, apilarnil, laptisor de matca...
- Imi puteti spune la ce se foloseste fiecare?
- Pai, de exemplu, sa luam pastura. Pastura este polenul adus de albine la stup, convertit de tinerele doici cu laptisor de matca, pe care-l au doar trei zile in gusa (un fel de colastra a copilului). Astfel amestecat, il baga in celule, pentru a hrani noua generatie de albine. Pastura-i painea puietului. In tratament, pastura se foloseste in leucemie si-n cancer, la bolile grele. Se ia o lingurita dimineata, pe nemancate. O doctorita pe care o cunosteam de demult, d-na Buzatu, facuse leucemie. Era internata in spital, incepuse sa faca tratament cu raze. Sotul ei, inginer de blocuri, a venit la mine si i-am dat o rama cu pastura, de vreo trei kilograme. Am distrus, practic, stupul, ca fara pastura, albinele nu rezista peste iarna. Dar am fost fericita ca am salvat o viata. Dupa ce a facut tratamentul cu pastura, a scapat. Cand si-a facut analizele, erau perfecte, nici ei nu i-a venit sa creada.

Polenul e bun pentru elevi si studenti, ca intareste memoria, iar ei invata mai usor. Se mesteca bine si, cand se inmoaie, se face ca o mamaliguta in gura. N-ai gustat niciodata polen? Vai de mine, ia de aici si gusta putin. Are toate vitaminele in el: A, B, C... E adunat din mijlocul florii; albinele il aduc pe picioare si, cand vin la stup, un picior il baga la puiet, pentru pastura, si un picior mi-l dau mie, pe colector. Daca este mult polen in stup, albina nu aduce altul. Dar daca vede ca nu este destul si copilul are nevoie, se duce si cara. Polenul e tare bun...
Propolisul ajuta la circulatia sangelui, dar e bun si la bolile respiratorii si cele de plamani. Eu am facut astm si am fost pensionata la 47 de ani. Am scuipat sange de pe bronhii timp de doi ani. Nu puteam sa merg nici macar 100 de metri, ca ma sufocam. Am luat tinctura de propolis si, dupa vreo doua luni, nu mai aveam nimic. Al doilea baiat al meu e in Germania, inginer de termoficare. Cand era student, s-a imbolnavit de tuberculoza. In spital mai mult s-a chinuit, ca medicamentele alea nu-l ajutau cu nimic. La externare, i-au dat acasa o traista de medicamente. Nici nu mai putea sa le inghita. Mi-a spus: "Mama, nu mai pot sa le iau. Ma doare ficatul si-mi vine rau". Se ingalbenise, slabise, nu mai avea pofta de mancare... I-am aruncat toate hidrazidele si ce-i mai dadusera de la spital si am inceput sa-l tratez cu tinctura de propolis. L-am pus sa faca inhalatii cu tinctura pusa in apa fierbinte, ii dadeam si miere cu tinctura de propolis, ca sa-i ramana pe bronhii. I-am dat apoi polen si laptisor de matca. S-a pus pe picioare in mai putin de o luna de zile. Cand si-a repetat analizele, parca avea plamani noi. Se si ingrasase, era perfect sanatos.
Odata, a venit la mine un domn din America, care avea o ciuperca pe limba. Ciuperca se marise, se dusese in jos, pe gat, si-l sufoca. Nu mai putea bietul om sa respire. I-am spus: "domnule, incearca cu propolis si laptisor de matca". A luat tinctura de propolis, cate 40 de picaturi intr-un pahar cu apa, si a facut gargara zilnic, ba mai si inghitea cate putin. Acum patru ani, s-a intors din America, vindecat complet. Mi-a dat o mie de dolari. Cea mai mare afacere a mea! Sa-i dea Dumnezeu sanatate!
...Aici am alifie cu propolis, tinctura de galbenele, aloe si ulei de masline cu vitamina A, care-i buna pentru reumatism, hemoroizi, arsuri, opareli si acnee. Sotul meu s-a ars groaznic odata, de la o butelie. L-am dat cu tinctura de propolis si cu alifia asta si n-a mai facut basici, iar pe piele n-a ramas nici urma de arsura. Si mai am si un energizant, facut din propolis, polen si miere, bun pentru oamenii care muncesc mai mult si sunt epuizati si stresati.
Laptisorul de matca e o adevarata minune a stupului. Cu el se hraneste regina stupului, si o tine in viata 8 ani, in vreme ce o albina obisnuita - nascuta din acelasi ou cu regina, dar care se hraneste numai cu miere - traieste doar 21 de zile. De asta zic eu ca Dumnezeu i-a dat laptisorului puteri miraculoase, datatoare de viata. Laptisorul de matca e folosit pentru astenii nervoase, oboseala, TBC, hepatita, ciroza, impotenta, frigiditate, si e un tonic cardiac nemaipomenit.
Acum doi ani, a venit la mine un domn care mi-a spus ca sotia lui nu poate ramane insarcinata. La trei luni avorta mereu, din pricina unei tumori aflate pe uter. L-am invatat sa-i dea asa, sa tina sub limba, cate un gram zilnic, timp de doua luni. Era insarcinata in luna a doua si se temea sa nu piarda copilul. Dar femeia s-a simtit bine, n-a mai avut greturi, a inceput sa manance, a trecut de patru luni si copilul a miscat. Fatul a crescut, iar tumora de pe uter s-a facut cat o aluna. Dumnezeu a avut grija de ea si i-a daruit un copil perfect sanatos. A venit asta vara cu el pe la piata - o mandrete de baiat, cu zulufi aurii, care chinuia in carucior o jucarie de cauciuc. Tare m-am bucurat pentru ea...
...Dar cele mai bune rezultate le are laptisorul de matca la bolile de ochi. Sotul meu avea inceput de glaucom si nu mai vedea. I-am pus in ochi laptisor de matca proaspat, abia scos de la regina. L-a usturat ingrozitor, a tipat de durere. Nu mai voia nimic, spunea ca fac experiente pe el... Dar nu m-am lasat; am continuat sa-i dau laptisor de matca pe cale bucala, timp de doua luni, cate doua grame zilnic, tinut sub limba. Asa, laptisorul nu se duce direct in stomac, ci actioneaza in zona capului si apoi la inima. Acum, multumesc lui Dumnezeu, are 80 de ani si citeste fara ochelari.
Tot asa se vindeca si cataracta. O fetita facuse albeata la un ochi si doctorii nu i l-au mai putut salva, i-au pus ochi de sticla. Dar, dupa operatie, albeata i-a cuprins si celalalt ochi. Nu mai vedea deloc. Am invatat-o pe maica-sa sa-i puna laptisor de matca in ochi. Dupa vreo doua saptamani, mama fetitei a venit sa-mi multumeasca. Fetita incepuse sa vada din nou lumina soarelui. Acum vede bine, slava Domnului!
Fata mea mi-a spus ca si-a pus in ochi si miere simpla, de salcam, si i s-a limpezit privirea. Ea s-a convins singura de puterea vindecatoare a stupului. Cand a nascut, a facut septicemie. Cu toate antibioticele si ce i-au mai dat la spital, tot n-a scapat. Avea sangele otravit si a facut cancer, cu metastaze in tot corpul. Cand a aflat, n-a mai pus carne in gura; numai vegetale si produse apicole. De zece ani numai asa mananca. Si uite ca a scapat.
Apilarnilul il fac din laptisor de matca si miere, si-i bun pentru copiii anemici, slabi, fara pofta de mancare. Da-le apilarnil, si nu-i mai poti stapani, asa energie capata...
Capaceala e pusa de albine peste mierea din fagure, ca sa nu se altereze. Albina astupa celula cu ceara, pune pastura si la urma inteapa si putin venin, sa se pastreze bine. Capaceala e buna pentru sinuzita, bolile cailor respiratorii (bronsita, astm), paradontoza, dar si pentru bolile hepatice. Se mesteca bine, iar ceara care ramane in gura se inghite cu un mar sau alt fruct, ca face bine la stomac.
- Cum ati invatat sa folositi aceste produse?
- Incetul cu incetul, ti le arata Dumnezeu pe toate. Mai inveti cate ceva de la altii, pe altele le afli tu, chiar fara sa le cauti. Eu am avut reumatism, nu puteam sa merg, ca ma injunghia tot corpul. Dar, de cate ori ma duceam la stupina, ma alegeam cu cate 4-5 intepaturi de albine. Si tot asa, pana intr-o zi, cand mi-au mai slabit durerile. Simtind eu ca-mi fac bine intepaturile, am experimentat, asa, o formula de tratament care a dat rezultate nemaipomenite. Am luat o albina si mi-am intepat incheietura umarului, ca ma durea tare acolo. A doua zi am pus doua, apoi trei albine, pana am ajuns la 15 intepaturi pe zi. Dupa aceea, am inceput sa scad: 14, 13, pana am ajuns in ultima zi la o singura intepatura. Dupa asta, eram ca noua. Miscam mana in voie. Asta-i un adevarat vaccin. Am facut tratamentul si la alti oameni. La lombosciatica si la bolile reumatice, face adevarate minuni. Dar unii sunt alergici si nu pot face asa tratament.
- E grea munca la stupina?
- E multa treaba la stupina. Nu-i munca grea, dar e migaloasa. Trebuie sa iubesti cu adevarat fapturile astea minunate - albinele - ca-ti ofera si ele satisfactii pe masura. Acum, sunt batrana si nu mai am puterea pe care o aveam cand eram ca dumneata. Dar atat cat mai pot, ma voi ingriji de ele, ca si ele mi-au dat sanatate atunci cand aveam mai mare nevoie...
*
Daca treceti prin Piata Unirii joia sau vinerea, n-o ocoliti pe mama Paraschiva. O sa va invete multe despre stupi, albine si miere, dar o sa va si dojeneasca cu blandete: "Voi, domnisorilor, nu stiti sa traiti"... Sa nu va suparati pe ea, ca-i inteleapta si stie ce spune.

sâmbătă, ianuarie 10, 2009

Bucuria de a fi premiat

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Acest premiu, pentru care se fac vinovate Cristina şi alte mămici (se ştiu ele bine!) mă bucură (om sunt şi eu, nu?) deşi continui să am sentimentul că nu îl merit, la fel ca şi pe celelalte premii. Nu mă simt confortabil să primesc premii, dar îmi cade tare bine să aud că cele scrise de mine au fost de folos cuiva.
Mai am o problemă cu premiile, pe lângă ... chestiunea stimulării orgoliului(de care sincer mă lipsesc cu bucurie!)mai e şi cea a "distribuirii" lor: operaţiune dificilă, poate şi incorectă şi care necesită timp, după cum bine ştiţi. Iar la capitolul timp sunt...foarte deficitară şi nu reuşesc să fac nici jumătate din cât aş vrea... Nu neg că poate am şi o problemă cu organizarea, încă mai învăţ de la alte mămici pricepute.
Premiul acesta va merge direct la Irina (dulce casă), căci ea e "capul răutăţilor" care m-a pornit pe drumul bloguielii şi prin ea am descoperit toate celelalte bloguri care mi-au devenit nespus de dragi!
Mulţumesc şi nu-mi păstraţi supărare pentru cele scrise!

joi, ianuarie 08, 2009

Cântece de leagăn în diverse limbi (II)

Iubesc cântecele de leagăn şi caut mereu să ascult, chiar dacă nu înţeleg limba, şi cântecele cu care mame din alte ţări îşi adorm bebeluşii. În căutările mele am dat peste acest cântec de leagăn, care a stârnit în mine o serie de emoţii despre care nu cred că e nevoie să vorbesc. Am vrut să opresc videoclipul şi să trec la altceva, dar n-am putut; groaza şi mila mi-au poruncit să îl văd până la capăt ca să văd ce înseamnă nevinovăţia sacrificată, ca să mulţumesc Domnului ca NU m-a încercat cu aşa ceva şi mai ales, ca să îmi amintesc la rugăciune că am datoria de a mă ruga pentru TOŢI oamenii, nu numai pentru cercul meu strâmt...
Avertisment: După ce veţi vedea acest videoclip nu veţi mai putea fi la fel ca înainte.

luni, ianuarie 05, 2009

Cântece de leagăn în diverse limbi

Cred că veţi înţelege de ce nu m-am putut opri la un singur cântec de leagăn, după ce le veţi asculta pe toate...

Unul în limba rusă:

Şi unul în limba turcă:

Unul în franceză:

Şi unul în yiddish:

Nu faceţi ca mine !


Doar câteva rânduri şi un avertisment, dacă îmi permiteţi: azi dimineaţă am supărat-o pe Măriuţa. A stat ce-a stat singură pe canapea aşteptând ca eu să mă desprind de monitor, unde citeam pe bloguri şi despre vaccinuri. Evident, citeam în primul rând ce avea legătură cu copiii, uitând să mă ocup de copilul pe care îl aveam lângă mine, viu şi minunat!
Am simţit după câtva timp că se petrece ceva cu ea; când m-am întors, avea lacrimi în ochişorii pe care eu îi numesc "cărbunaşi". Am ştiut imediat că se simţise neglijată şi m-a cuprins o vinovăţie cumplită. I-am cerut iertare şi m-a iertat (cu mărinimia specifică copiilor), dar nu mă pot ierta eu, mai ales că nu sunt la prima "abatere"...
Sunt convinsă că astfel de situaţii pot fi evitate şi, de dragul ei, ca şi de dragul altor copilaşi, îndrăznesc să scriu aceste rânduri şi ca pe un avertisment pentru părinţii care pot cădea în capcana în care am căzut eu. Sper ca intenţia mea să nu rănească pe nimeni...

duminică, ianuarie 04, 2009

Ajutorul preţios al mamelor - Sf. Nectarie din Eghina


În urma problemelor de sănătate cu care ne confruntăm în casă am ajuns să facem cunoştinţă cu Sf. Nectarie. Tot citind despre minunile făcute de el, am găsit şi această mărturie, impresionantă şi demnă de ţinut minte (ca toate minunile, de altfel). Să luăm aminte...



O minune savarsita de Sfantul Nectarie in iulie 2006.

Marturia unei preotese din Sibiu


Sunt o fiinţă fericită! Fericită în primul rând pentru că Preabunul Dumnezeu m-a învrednicit să-L cunosc din fragedă pruncie, că a îngăduit să port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi că mi-a dăruit bucuria maternităţii, prin cele trei fetiţe minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) şi Nectaria (1 an) şi că în cele mai grele momente ale vieţii m-a purtat El Însuşi pe braţe prin sfinţii Săi, pe care i-a rânduit făcători de minuni şi doctori fără de arginţi tuturor celor care îi cheamă cu credinţă în ajutor.

Am văzut cu ochii mei fapte minunate săvârşite de unii dintre aceşti <> care, deşi mutaţi cu sufletul la cer, n-au uitat de noi cei de pe pământ, ci fie şi-au lăsat trupul îndumnezeit drept altar de închinare izvorâtor de tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, fie au lăsat ca prin prăznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor, binecredincioşii aflaţi în nevoi, să-şi găsească de îndată izbăvirea. Aş aminti aici pe cei faţă de care nutresc o evlavie mai deosebită datorită grijii lor speciale faţă de noi: Sfântul Mare Mucenic Mina – izbăvitorul de pagube şi aducătorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfânta Mare Muceniţa Varvara – patroana copilăriei mele, Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv (+ 15 nov, Edesa), Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina din Lesbos (+1463; martirizaţi de turci) şi, nu în ultimul rând, SFÂNTUL NECTARIE al Eghinei, grabnic ajutătorul şi aducătorul de blândeţe, pace şi bucurie în case şi în suflete.

Demn de remarcat este faptul că deseori sfinţii ne caută ei pe noi, înainte ca noi să dăm de ei. Aşa s-a întâmplat cu Sfântul Nectarie: “m-a căutat” în anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succintă a vieţii Sfântului din franceză în română. Atunci auzisem pentru prima dată de acest mare taumaturg dăruit de Dumnezeu grecilor şi întregii lumi. Dar, din păcate, nu l-am pus la inimă. Am luat doar cunoştinţă de existenţa lui şi l-am uitat. Au trebuit să treacă încă 10 ani ca să mă întâlnesc efectiv cu dânsul.

Şi aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua în care am adus-o pe lume pe Daria. Înainte cu câteva ore de a naşte (deşi mai aveam încă o săptămână până la termen), printr-un telefon providenţial, bunele şi grijuliile mele surori mă înştiinţează că Sfântul Nectarie ajută pe toate femeile însărcinate care se roagă lui să nască în mai puţin de o oră. Până în acel moment ştiam despre Sfânt că este vindecător de cancer. Nimic mai mult. Aveam să constat, la scurt timp, că dacă nu-l strigam pe Sfânt în chinurile cumplite ale naşterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea şi a personalului medical, iar eu nu aş mai fi fost acum în viaţă. Până la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 mă aflam deja în faţa miracolului: o fetiţă superbă, cu ten curat rozaliu, blondă, cu ochii albaştri... Nu-mi venea să-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru că 9 luni de zile mi-a stăruit în minte numele acestei Sfinte (+19 martie), dar încă pe masa de naştere fiind, nu am rezistat să nu-i făgăduiesc Sfântului Nectarie că dacă Dumnezeu îmi va mai dărui o fetiţă îi voi pune numele lui.

Timpul a trecut ...şi în primăvara anului 2005 eram din nou însărcinată. Ce-i drept, aceasta mă luase pe nepregătite. Planurile mele de viitor se îndepărtau unul câte unul, semn că voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rău general, greţurile teribile, durerile abdominale m-au îndreptat, vrând-nevrând, spre medicul ginecolog care, în urma unei ecografii, a declarat soţului meu: “Soţia dumneavoastră are o sarcină extrauterină. Trebuie neapărat operată, altfel există riscul ca una din trompe să explodeze, iar doamna să ajungă în stare de şoc la spital. Mâine dimineaţă o voi opera chiar eu. Vă aştept cu o confirmare”. Am rămas cu gura căscată. Nu am putut lua nici o decizie imediată. Şi cum oare aş fi acceptat operaţia când ştiam că aş săvârşi un păcat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasă bântuită de gânduri şi de mustrări de conştiinţă : “Să fie o atenţionare a lui Dumnezeu că nu am primit de la bun început <> cu bucurie, cu linişte, cu recunoştinţă, că m-am întristat, că m-am descurajat? De ce a îngăduit pentru mine această încercare? Sigur, am greşit! Acum ce voi face? Voi avea atâta credinţă încât să merg înainte aşteptând clipa fatală şi lasându-mă cu totul în mâinile Ştiutorului a toate? Te-am mâniat, Doamne, iartă-mă!” – strigam în străfundurile fiinţei mele. Şi mi-am amintit din nou de Sfântul Nectarie. „Îl voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situaţia în care mă aflu. De va voi, va putea preschimba răul în bine...“ – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am aşezat în genunchi şi i-am citit acatistul cu lacrimi, rugându-l stăruitor să-l treacă pe copilaş “pârleazul”, aducându-l în mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinţă la Dumnezeu? După acest “botez” al conştiinţei m-a împins sufletul să-i făgăduiesc încă o dată că, dacă va decurge totul firesc, copilaşul îi va purta numele, iar minunea o voi propovădui verbal şi în scris ca să cunoască toţi cât de “minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”. După 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenţă la un alt doctor pentru o nouă ecografie. Nu mai aveam cum să stau liniştită acasă. Am intrat cu prioritate, şi, după efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adresează zâmbind: “Despre ce urgenţă e vorba? Sarcina este absolut normală, la locul ei...Totul e OK”. Am tresărit de uimire... Bătăile inimii mele se armonizau într-un dans înălţător cu bătăile grăbite şi vesele ale micuţei inimioare. Am răsuflat uşurată şi profund mulţumită. Parcă mă întorsesem dintr-o bătălie. Purtam steagul biruinţei obţinute de marele meu binefăcător, Sfântul Nectarie, al cărui nume îmi revenea necontenit pe buze.

A sosit cu paşi repezi şi praznicul Sfântului (9 nov), zi în care am purces spre racla cu părticica din sfintele sale moaşte, adăpostită de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Până în acea zi nu am ştiut că Sibiul are o asemenea avuţie. A avut grijă Sfântul şi de data aceasta să ne cheme la el ca să-l putem “îmbrăţişa” prin rugăciune. Naşterea era programată la sfârşitul lunii, dar mă bucur să cred că Sfinţii Gurie, Samona şi Aviv “s-au înţeles” cu Sfântul Nectarie să aibă şi ei o contribuţie la fericitul eveniment. Am născut chiar de praznicul lor (15 nov), în prima zi a Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineaţa, când s-au înteţit durerile, m-a sunat sora mea cea mică încredinţându-mă că imediat va începe să citească Acatistul Sfântului Nectarie. La 10.30 punct, când ea a terminat Acatistul, şi-a făcut apariţia “zâna zorilor”, minunata Nectaria, care, printr-un ţipăt unic şi de neuitat, ne dădea de veste că a părăsit întunericul pântecelui matern, dornică de lumina neînseratului soare. Încă nu coborâsem de pe “masa de jertfă” când a trebuit să depun mărturie despre adevăratul nostru Salvamar. “Nectaria sau Nectarina?” – mă întreabă doctorul mirat. “NEC-TA-RIA!” – îi răspund silabisit şi complet epuizată. “Dar ce nume e ăsta? N-am mai auzit...”. Pe moment m-a ispitit gândul să-i dau un răspuns simplu, real şi străin de tainică realitate a comuniunii noastre cu lumea cerească (ex: “în compensarea amărelilor groaznice pe care le-am avut în timpul sarcinii...”), dar conştiinţa nu m-a lăsat: “De la Sfântul Nectarie, care a vindecat-o pe fetiţa mea cea mare de o boală grea şi care m-a ajutat la naştere...” “Cine e? E mort sau viu?” – continuă să mă interogheze uimit doctorul. “Şi una şi alta. E un sfânt al secolului trecut, ale cărui sfinte moaşte se află în insula Eghina din Grecia şi o parte chiar la noi în ţară. A fost profesor, mitropolit, sfânt!...”. “Şi cum comunicaţi: în greacă sau în română? Ştie şi limba română?”. “Ştie toate limbile pământului, domnule doctor!”. “ Ei, lasă-mă! Cum aşa?”. L-am lăsat..., dar în grija Sfântului Nectarie, să-l călăuzească cum ştie el spre adevăr.

Dar să revin la dulcea mea Nectarie, cu câteva remarci: o privesc şi nu mă mai satur. Nu pentru că îi sunt mamă, ci asta o spun toţi cei cu care ne întâlnim. Sper să nu fiu prea îndrăzneaţă dacă afirm că chipul ei are multe în comun cu chipul Sfântului Nectarie: ochii mari, albaştri, extrem de blânzi, sprânceana stângă mai coborâtă decât cea dreaptă, zâmbetul galeş şi suav. “Copiii <> sunt cei mai reuşiţi” – mi-a şoptit odată un preot sibian, tată a 5 copii excepţionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greşeşte niciodată cu noi, dar noi adesea... Dar noi adesea şi iremediabil. Dacă aş fi ascultat de primul glas, aş fi pierdut o comoară mai scumpă decât tot pamântul cu toate bogăţiile lui. Dacă aş fi acceptat condamnabila operaţie şi nu mi-aş fi pus nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. În prezent nu mi-aş mai fi îndulcit văzul, auzul, mintea şi sufletul cu “mierea” îngerească a acestei “albinuţe”, ci m-ar fi aşteptat, fără să ştiu, “cupa” plină de “fiere” a Judecăţii de pe urmă. Slavă Preabunului Dumnezeu, sfinţilor Săi şi îndeosebi Sfântului Nectarie că nu m-au lasat să cad în ispită!
Am amintit mai sus de o altă minune a Sfântului Nectarie şi nu numai a Sfântului Nectarie, ci şi a Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina: tămăduirea primei noastre fetiţe, Anastasia, diagnosticată de la vârsta de 2 ani cu megadori colon şi constipaţie cronică. Clismele regulate pe care am fost nevoiţi să i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o înspăimântau şi o aduceau într-o stare critică, cu transpiraţii abundente, tremurături, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerină nu-şi mai făceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucureşti, după care am fost şi la racla cu moaştele Sfântului Nectarie de la mânăstirea Radu Vodă. De această dată Dumnezeu ne-a pus credinţa la încercare. Minunea întârzia. Au trecut câteva zile. Eram abătuţi şi nedumeriţi. Am citit de câteva ori, împreună cu fetiţa, Acatistul Sfântului Nectarie şi Paraclisul Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Aflasem de curând că Sfântul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipaţie cronică şi că Sfântul Nectarie “se pricepea” şi la boli intestinale. În marţea luminată, a 3-a zi de Paşti, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina, Anastasia a făcut la oliţă fără nici o intervenţie din partea noastră. Nici nu apucasem să-i administrăm tratamentul prescris de doctor. Am să redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut în februarie 2005 cu sora mea cea mică şi pe care l-am notat imediat:

N: - Am auzit că ai facut la oliţă. Vezi că te-au ajutat sfinţii dacă te-ai rugat?
A: - Da! Am visat că a venit la mine şi m-a ajutat să fac şi m-a împins aşa: hmmm!
N: - Cine a venit la tine?
A: - Sfântul Lafail!
N: - Şi cum arăta?
A: - Avea barbă lungă!
N: - Era mic sau înalt?
A: - Înalt!
N: - Şi cum era îmbrăcat?
A: - Ca tati!
(....)
N: - Ia să vedem, care din aceasta icoană?
A: - El! (l-a arătat exact pe Sfântul Rafail).

Se pare că sfinţii lucrează şi “în echipă”. Nu pentru că nu ar fi în stare să se “descurce” individual, ci pentru că le place smerenia, conlucrarea prietenească, intercomuniunea, ca unii ce sunt părtaşi ai Sfintei Treimi – “structura supremei iubiri”.

Şi în anul acesta (2006) Sfântul Nectarie ne-a avut sub oblăduirea sa. În luna iunie ne aflam în staţiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca şi cum ne-ar fi cunoscut de când lumea. Asistenta dânsei era însărcinată; mai avea câteva zile şi trebuia să nască. Amabilitatea amândurora ne-a încurajat să orientăm discuţia spre tarâmul duhovnicesc al credinţei. Le-am povestit propria experienţă cu Sfântul Nectarie, sfătuind-o în special pe doamna asistentă să-l cheme în ajutor la naştere. Şi pentru ca să se convingă de cele spuse, le-am dăruit câte o carte cu viaţa, minunile şi Acatistul Sfântului. Apoi am urcat cu fetiţele cele mari la ultimul etaj. În ziua aceea mai aveam de făcut încă o procedură. Dar înainte de a o finaliza, din ispita şi răutatea diavolului care n-a suportat propovăduirea noastră, fetiţele au ieşit cu un minut mai repede. Am auzit în curând ţipete şi inima mi-a fost cuprinsă de nelinişte. Presimţeam că s-a întâmplat ceva rău. Când am coborât, Daria se afla în braţele unei femei care împreună cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, că fetiţa a alunecat pe scări şi s-a rostogolit de sus până la parter întocmai “ca un dovleac” şi, spre marea lor surprindere, n-a păţit nimic. Eu însămi am pipăit-o, am scuturat-o, am întors-o “pe toate părţile”: nici o lovitură, nici o vânătaie. Când am părăsit incinta spitalului, a început să zburde ca de obicei. Am ajuns în parc ca să ne întâlnim cu mama, care o avea în grijă pe Nectaria. Şi mama era oarecum tulburată. Ce se întâmplase? În acelaşi timp în care Daria căzuse, în căruciorul în care dormea Nectaria era gata-gata să intre o maşină care virase foarte aproape de banca pe care stătea mama. Câţiva centimetri în plus şi accidentul era inevitabil. Ne-a păzit însă Sfântul Nectarie, drept mulţumire....

Şi încă ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat şi Romergan, dar degeaba. Căpătasem o oboseală cronică, vecină cu nebunia. Nu ştiam ce are. Mă scula din oră-n ora, certându-mă parcă... Cauza? Am făgăduit CEVA şi nu m-am ţinut de cuvânt, amânând în permanenţă din diverse motive. În momentul în care am început să scriu, Nectaria a început să doarmă. Concluzia? FĂGĂDUINŢELE FĂCUTE SFINŢILOR TREBUIESC ÎNDEPLINITE IMEDIAT, altfel apar atenţionările.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale! Amin.

Notă: Am primit de la o preoteasă iubitoare de Hristos relatarea de mai sus, pentru a o face publică. Îi rog pe creştinii care o vor citi să încerce să o răspândească mai departe, printată, xeroxată, (sau chiar trimisă prin e-mail-uri) pentru că mulţi au nevoie de ajutorul Sfântului Nectarie.
(Danion Vasile)
Articol preluat de aici.

Blog Archive