sâmbătă, iulie 25, 2009

Fericit cel ce se gandeste la sarac si la sarman II


Cu cateva luni in urma scriam despre o mama de etnie roma si cei 3 copii ai sai. Ajutorul pe care l-a primit de la Amalia, si de la vecinii mei a bucurat-o mult, chiar daca eu am tot amanat sa scriu despre acest lucru.
In prezent femeia locuieste in Cluj, in baraca reconstruita, mai jos de Selgros, peste calea ferata; lucreaza in continuare ca femeie de servici la magazinul de obiecte bisericesti al dnei. Bizau (unde a primit si pachetele de la Amalia si de la mine) si i-ar prinde bine o noua mana de ajutor (alimente, haine, bonuri de masa orice are fiecare disponibil). Telefonul pe care si-l cumparase mi-a spus ca l-a amanetat ca sa cumpere mancare pentru cei 3 copii. Astept sa ma sune duminica seara pe fix si m-as bucura mult sa am macar o veste buna pentru ea.
Ce ziceti?

joi, iulie 23, 2009

Caut cazare la mare

intr-o casa curata, fara televizor, internet si aer conditionat, cu acces la bucatarie (evident), baie, spatiu verde, NU departe de plaja (10 minute maximum), gazde primitoare si...pret rezonabil :)
Cunoasteti asa ceva? Daca da, va sunt recunoscatoare pentru ajutor!!!
Perioada: a doua jumatate a lui august.

miercuri, iulie 22, 2009

Se poate intampla ORICARUI copil !


Tristele intamplari de mai jos s-au petrecut recent si cred ca avem datoria sa invatam din nefericirea altora, pentru a o evita in casele noastre.

1. Fetita vecinei noastre a trecut prin spatele leaganului in care se balansa fericit fratele ei mai mare. Nu s-a uitat la leaganul care avea o viteza destul de mare si... am auzit o bufnitura. Copila curajoasa n-a scancit macar, dar sangele siroia de deasupra arcadei drepte, care avea o gaura destul de adanca. A fost dusa la urgente si cusuta. In timpul pe care l-a petrecut asteptand sa intre cu ea la medic, bunica a vazut alte doua cazuri. Tragice.

2. Un baietel de 10 luni a cazut de pe canapeaua pe care incerca sa se catere (nu stiu detalii) si cazatura i-a afectat coloana. Copilul a intrat, a iesit si a reintrat in coma.

3. O fetita de varsta Mariutei a inghitit pastile din tratamentul pentru inima al bunicii. A ajuns constienta la spital, dar a murit acolo in ciuda tuturor incercarilor de resuscitare a medicilor de la Urgente.

4. Caz netragic, dar cu potential periculos: Mariuta s-a incuiat in baie (niciodata nu umblase cu cheia) ca sa isi asigure intimitatea la toaleta! Din fericire, cheia de la sufragerie s-a potrivit si la usa de la baie si asa am scos din baie o fetita cam speriata, dar si amuzata.

Concluzia: Domnul sa ne pazeasca pe toti si sa ne invete sa ne pazim de orice ne poate face rau noua si copiilor nostri!

sursa imaginii

marți, iulie 21, 2009

Ar fi putut sa fie azi in casa noastra...


Revin, acum ca am scapat de examen cu ceva care m-a tulburat cu cateva saptamani in urma. N-as fi vorbit despre asta daca n-as fi dat de Dalida si senina ei inconstienta. Gandul ca in clipa in care eu rad, copii nevinovati sunt ucisi cu monstruozitate de mana doctorului Hades si a mamei care refuza sa fie mama, gandul acesta infricosator mi-a trezit alte amintiri pe care le-am crezut deja uitate.
Singurul motiv pentru care am ales sa impartasesc niste trairi foarte personale este acela ca marturia mea va servi cuiva candva.
Nu stiu cati dintre cititorii acestui blog cunosc faptul ca azi ar fi putut fi in casa noastra doi copii. Domnul a vrut altfel insa si ne-a lasat doar primul dar; pe cel de la doilea l-a luat la El pe cand avea 8 saptamani. Tratamentul cu hormoni si odihna la pat n-au folosit la nimic, in cateva saptamani am facut mai multe echografii (nu transabdominale) decat mi-as fi dorit sa fac intr-o viata, am vazut mai multi ginecologi decat am crezut ca voi vedea vreodata, m-am rugat cu incapatanare si cu nadejde ca Domnul stie mai bine ce face, asa cum nu cred ca am mai facut vreodata... Am refuzat categoric chiuretajul propus imediat de medici; au fost cazuri cand copilul respectiv era cat se poate de viu, iar sarcina s-a dovedit a nu fi oprita din evolutie.
N-a fost cazul nostru; cu toate astea am refuzat in continuare chiuretajul pentru ca vorbeam de copilul meu si nu de un 'somoiog de celule' cum s-a exprimat un cititor pe blogul Dalidei. Am luat medicamentele prescrise de medic, inclusiv antibioticul, am rabdat durerea fizica si sufleteasca si am rugat pe toti din jur sa se roage sa nu am nevoie de "interventii" chirurgicale, iar pentru rugaciunile lor, Domnul m-a crutat.
Unul dintre doctori m-a suspectat si de sarcina ectopica, alte analize, alte controale. Din fericire, astfel de cazuri ( sarcina normala+ ectopica) sunt rarissime si eu n-am fost unul dintre ele. Dar cateva zile si nopti am cercetat tot Internetul si asa am aflat de minunile Domnului: sarcini extrauterine duse pana la 30 si ceva de saptamani, am vazut poze cu copiii nascuti din aceste miracole. M-am cutremurat!
Am crezut ca am uitat toata durerea acelor saptamani, tristetea si suferinta sotului meu, agitatia si neputincioasa iritare a Mariutei, careia am incercat sa ii ascundem realitatea. Ne tot intreba unde e bebe si cand iese sa se joace cu el; i-am spus ca daca da Domnul, peste nu mult timp se va juca, apoi, cand a fost clar ca nu mai era nicio speranta, i-am spus ca a plecat la Doamne Doamne. O vreme a mai vorbit de bebe, apoi n-a mai zis nimic si tacerea s-a asternut peste copilul plecat dintre noi.
Intr-o seara la culcare mi-a revenit in minte totul, toata tensiunea si framantarea acelor zile si mi-am dat seama ca n-am uitat, m-am amagit doar si mi-am neglijat copilul; nu m-am rugat asa cum se cuvine pentru el, ci doar pentru noi cei vii de aici. Numai cine a trait asa ceva poate intelege, altfel nu se poate sa simti acea sfasiere cumplita, venita din senin, pe care numai rugaciunea si lacrimile o pot alina.
Si daca astfel doare cand pierzi un copil pe care l-ai dorit, cum sa nu doara gandul si fapta ucigasa??? Eu insami stau marturie ca undeva, candva amintirile si un intreg cortegiu de sentimente, trairi si regrete iau cu asalt cetatea sufletului impietrit.

Sursa imagine

sâmbătă, iulie 04, 2009

miercuri, iulie 01, 2009

Ce le invatam pe fetele noastre

Ascultati, va rog, acest scurt fragment din cuvantul de invatatura al inconfundabilului parinte Serafim, de la manastirea Casiel. Pe mine m-a cucerit si mi-a intarit convingerea ca e bine sa ne obisnuim copiii cu anumite munci, de mici. De aceea ma ajuta Mariuta la gatit si la "prajiturit", chiar daca astfel lungesc timpul de preparare... Uitam sa mentionez placerea cu care ma ajuta, mai ales la prajituri :). Ar mai fi hranirea pisicii, curatenia, stransul hainelor si spalatul geamurilor, activitati pe care le desfasuram cu drag impreuna.
Iar principiul montessorian "ajuta-ma sa te ajut" e pe deplin exemplificat de cuvintele parintelui!

Cuvantul de invatatura

Blog Archive