joi, iunie 22, 2017

Băuturi fermecate pentru copii și părinți






I. Coacăze (proaspete ori congelate) + miere + apă + frunze de busuioc proaspăt; băgate la blender, savurate neapărat împreună cu cineva drag!


 II. Suc de lămâie + pulbere de orz verde + frunze de busuioc verde + frunze de mentă proaspătă + miere     + apă; băgate la blender, alungă oboseala și bâzdâcii rapid!
















III. Polen crud + miere + suc de lămâie  +/-  pulbere de orz verde + apă +/-  cătină boabe; băgate la blender, reprezintă echivalentul a zece cești de cafea; mămici ori tătici obosiți, puteți împărți băutura fermecată și cu micuții doritori, atâta vreme cât nu e seară... :)


IV. Apă + lămâie + busuioc/mentă verde, băutura mea preferată în timp ce fac sport, datorită efectului energizant și răcoritor.


V. Green smoothie (suc verde) din apă + banane + urzici crude băgate la blender.

ATENȚIE! Acesta este efectul secundar al sucului:



duminică, iunie 18, 2017

Gânduri de profesor, la sfârșit de an școlar

Anul acesta am avut ocazia și bucuria de a lucra cu liceeni. Da, acei adolescenți pe care îi întîlnim în autobuze, pe drum, la concerte ori la spectacole, acei adulți în devenire pe care îi privim poate cu un zâmbet usor ironic, în colț de gură, acei copii pentru care Facebook-ul ține loc de oxigen și căștile din urechi ori telefonul din  mână reprezintă parte componentă a corpului lor.

Am avut emoții uriașe la început de an școlar, pentru că mă temeam că nu voi reuși să îmi fac drum spre inima lor. În plus, un liceu tehnologic atrage după sine unele dileme - câtă engleză generală predau, câți au cu adevărat nevoie de ce le-aș putea oferi, ce altceva e bine să cunoască pe lângă noțiuni gramaticale si un vocabular care să le permită să se descurce în situații reale?

Ușor, ușor am încercat să le arăt că viața nu se limitează la Facebook, oricât de important ar putea fi acest mod de a comunica, că frumusețea înseamnă și poezie și muzică ori imagine, că iubirea depășește sexualitatea (n-am pretins nicio clipă că nu e firesc interesul lor pentru sexul opus, interes manifestat uneori fără ocolișuri și fără eufemisme), că modele demne de urmat sunt din belșug printre oamenii de știință, muzicieni, scriitori, artiști, fotbaliști ori inventatori, că sentimentele și viața lor interioară nu sunt un tabu în școală ori că sănătatea lor este un subiect care îi preocupă nu doar pe părinții lor (de aceea am insistat să renunțe la țigări, Cola, croissante, alimente de o calitate îndoielnică, să se odihnească suficient...).

Uneori am avut senzația că am cerut prea mult, alteori  prea puțin, că nu am reușit să îi sprijin destul, să îi scutur din moleșeala satisfăcută cu împlinirea nevoilor de bază- mâncare, distracție reală sau virtuală și giugiuleală, alteori nu m-am ridicat la înălțimea așteptărilor lor. Câteodată oboseam  și mă gândeam că ar trebui să mă limitez doar la programa mea, dar de cele mai multe ori am întins către ei toate mâinile de care dispuneam, sperând că ceva le va mișca inima și chiar dacă mesajul nu ajunge la toți, ajunge cel puțin, la câțiva și acei câțiva vor înțelege că îmi sunt dragi toți și că vreau să se bucure de o viață frumoasă. Desigur frumusețea înseamnă altceva pentru fiecare dintre ei, așa că am încercat doar să deschid cât mai multe uși, prin care fiecare să aleagă dacă să intre sau nu.

 Eric Clapton cu al lui Autumn Leaves, poezia unei adolescente din Australia, Erin Hanson, citate motivaționale aparținând lui Einstein, Edison, Audrey Hepburn, Hellen Keller, Vince Lombardi, Neil Gaiman,Van Gogh, proverbe, scurte pasaje muzicale din Chopin, Einaudi, Beethoven, Vivaldi, Albinoni, Metallica (am așteptat o clasă cândva la oră cu Nothing Else Matters, spunându-le că din momentul intrării în clasă nu mai contează nimic decât ora de engleză :), Don't Worry, Be Happy a lui Bobby McFerrin, You're Simply the Best a Tinei Turner, Sailing al lui Rod Stewart, Living Next Door to Alice (pentru present perfect :)) muzică din filmul Jaws, scene cu Mr. Bean, scene din filmul Pianistul , If I Could Turn Back Time (ne-a ajutat la conditionale) a lui Cher ori filmulețe ca Simon's Cat, pictură, fotografie, sculptură, experiența de viață a lui Nick Vujicic ori filmul Gifted Hands, pasaje din Biblie toate au fost folosite cu speranța că vor face ora de engleză mai plăcută și că o vor apropia mai mult de viața reală, iar adolescenților mei, fiecare cu povestea proprie, cu  bucuriile și suferințele lui mai mult sau mai puțin vizibile, le va fi de folos atunci sau mai târziu ceea ce au aflat.

La începutul anului mi-am promis că voi păstra o oarecare distanță, ca să mă protejez, consumul psihic și emoțional în această meserie e foarte mare (există cititori care vor înțelege și nu mă vor condamna pentru această decizie), însă mi-am dat seama repede că nu voi reuși și că m-aș lipsi nu doar de trăiri negative, ci și de cele bune, de o privire recunoscătoare, de un zâmbet de încurajare, de momente de apropiere sufletească, de un buchet de trandafiri sau un mesaj desenat pe tablă, de o îmbrățișare sau de o prăjitură adusă de la cantină... Așa că m-am lăsat dusă de valul bucuriei de a trăi printre oameni într-o continuă schimbare, ducând totuși mereu în spate povara întrebărilor: Am făcut destul? Au rămas cu ceva la sfârșitul acestei ore? Ce trebuia să fac și n-am făcut? I-am încurajat suficient? etc.

Privind în urmă, îmi dau seama că puteam mai mult și mai ales că trebuia să fiu mai exigentă; iubirea nu exclude severitatea. Știu că majoritatea elevilor mei nu au dat tot ce puteau la oră și mai știu că eu însămi mai am mult de lucrat cu mine ca dascăl. Deseori mă copleșește răspunderea pe care o am față de tovarășii mei de urcuș: fiecare gest sau cuvânt poate atrage sau depărta definitiv elevul din fața mea, așa că lucrul în clasă seamănă cu mersul pe sârmă. În rugăciunile mele matinale îi pomenesc și pe elevii mei, credincioși ori nu, și îi cer Domnului să binecuvânteze munca mea, să ne deschidă ochii, mintea și inima tuturor. La fel am făcut și în timpul festivității de sfârșit de liceu organizată pentru clasele a XII-a.

Festivitate care m-a făcut să (re)trăiesc atâtea clipe simultan, încât nu mi-am putut opri lacrimile. Era atâta tinerețe și exuberanță în jur, atâtea drumuri noi care se deschid în fața fiecăruia dintre frumoșii mei elevi, erau atâtea ipostaze din anul în care i-am cunoscut, în care îi revedeam pe rând pentru ca apoi să mă minunez de făpturile din fața ochilor mei: semănau cu cei pe care îi știam și totodată îmi erau complet necunoscuți!

Am amânat această postare câteva luni, simțeam că cel mai bine voi putea scrie la sfârșitul anului, dar vineri dimineață, când m-am trezit să merg la BAC, ca evaluator la proba orală, nodul din stomac și o tristețe dulceag-amăruie mi-au șoptit că a venit timpul să îmi aștern gândurile. Am plecat la școală cu o melodie care s-a cuibărit în sufletul meu înainte chiar de a deschide bine ochii, o melodie care mă pregătea pentru despărțirea finală de cei cu care am împărțit și bune și rele atâtea luni. Pentru ei BAC-ul a fost probabil o experiență stresantă (judecând după reacțiile lor din timpul examenului), pentru mine a avut și valoarea unei ultime lecții împreună, o ultimă ocazia de a îi cunoaște.

Ce le-aș mai fi putut spune?
Că îmi sunt dragi și că am încredere că vor alege drumuri bune în viață (chiar și după câteva rătăciri), aș fi vrut să le spun că de muncă făcută cu plăcere și de cinste n-a murit nimeni, ba dimpotrivă, și că nu ajunge să fii frumos, deștept, să ai mașină și bani, mai ai nevoie să îl vezi și pe cel de lângă tine și să-i întinzi o mână...

Drum bun, dragi elevi, vă las fiecăruia ca ultim îndemn, titlul unui film minunat: Va, vis et deviens! și melodia atât de sugestivă a lui Ludovico Einaudi, Divenire.



P.S. Vă mulțumesc pentru energia și veselia dăruite de-a lungul anului, păstrați ce a fost bun din orele petrecute împreună și treceți peste minusurile inevitabile. Orice sugestie de îmbunătățire a viitoarei mele activități didactice e binevenită, îmi puteți scrie pe Facebook sau aici, la comentarii.




duminică, mai 21, 2017

O lecție neașteptată (II)




Ieri am fost la un film pentru copii rulat la cinema Dacia, în cadrul Festivalului Internațional de Film KINOdiseea. Evident, m-am dus în calitate dublă, de însoțitor și de iubitor de filme.
 Am stat destul de puțin înăuntru, Emi la cei trei ani și jumătate ai lui având alte idei pentru petrecerea timpului: de pildă parcul din fața cinematografului. Mă rog, parc e mult spus, dar în lipsa unui alt termen, îl voi folosi pe acesta. După vreo 20 de minute de film și douăzeci de minute de jucat în sus-numitul parc, Emi pornește în explorare, cu un zâmbet poznaș pe chip. Trece printr-un gang și se uită în spate să se asigure că vin, iuțește pasul râzând de năzbâtia pe care o face, eu, evident, după el! Și... ajungem amândoi într-un alt parc de copii, cu fântână arteziană și diverse jucării de exterior, prilej de bucurie pentru amândoi.




Continuând aventura, cercetez și eu zona și descopăr o brutărie-patiserie cu niște linzere cu măr foarte apetisante.  Având în vedere că îmi revin dintr-o viroză digestivă destul de chinuitoare, am hotărât pe loc că linzerul va face parte din planul de recuperare. Așa că am luat unul și l-am împărțit cu Emi (mai târziu am mai luat unul, doza de tratament a fost prea mică!), am cumpărat ceva fructe și am mers din nou la film.

Drumul spre casă n-a urmat traseul obișnuit, pentru că în timp ce mergeam, mă gândeam la propunerea copiilor de a coborî în Parcul Central. Căreia nu i-am dat totuși curs, ținând cont că ne apropiam de ora 19.00, așa că de la benzinăria OMV am luat-o printre blocuri, convinsă fiind că găsim noi o cale să ieșim la Piața Flora. Ceea ce s-a și întâmplat, iar pe una dintre străduțe am descoperit un spațiu verde minunat amenajat. Grozavi gospodari sunt locatarii acestui bloc!



De-acum știți probabil care a fost lecția neașteptată...

Pasul spre locuri necunoscute, cu zâmbetul pe buze (chiar dacă al meu nu e nici pe departe așa de șugubăț ca al lui Emi) și cu ochi cercetători, te ajută să descoperi ceva nou și frumos (cel puțin, în cele mai multe cazuri!).

Să avem cu toții zile cu cât mai multe descoperiri frumoase și curajul de a le căuta!

Lecția neașteptată I o puteți citi aici.

miercuri, aprilie 19, 2017

Avem nevoie să învie și speranța...

Hristos a înviat! 
  
  Aș fi vrut ca prima postare după Paști să fie despre despre lumină, cozonaci, copii, bucurii mari și mici, florile care au invadat tot ceea ce ne înconjoară, amețindu-ne  cu parfumul și infinitele lor culori. Am vrut să cred că de Paști până și monștrii se odihnesc și putem spera, în mod absurd poate, la o lume mai frumoasă. 

  Când am văzut știrea despre copiii și femeile uciși duminică în Siria, în drumul spre o viață mai bună, am știut că florile, ouăle roșii și cozonacii și-au pierdut farmecul. De Florii au fost atentatele din Egipt, unde au plecat spre Cer oameni a căror vină e că se aflau în biserică, înainte, la început de aprilie, a fost atacul chimic din Siria, cu Sarin, căruia i-au căzut victime atâția copii, m-am gândit că e imposibil ca de Paști să nu se întâmple ceva, doar că nu puteam ghici unde. Dar inima mea s-a încăpățânat să spere că  până si Răul are o limită. S-a dovedit că m-am înșelat. 
În  "Hoțul de cărți", neobișnuitul narator- moartea însăși, care istorisește viețile și morțile mai multor personaje din Germania nazistă, declară: Sunt bântuită de oameni. Mă gândesc că la fel ar putea spune și acum...

  Mi-am întors privirea de la videoclipul de pe Facebook, am vrut să ignor suferința cruntă a acelor oameni, ca să mă protejez pe mine. Ei sunt acolo, eu aici, ce pot eu să fac?! Copiii noștri încă trăiesc o viață liniștită, cu flori și fluturi, mers la biserică din obișnuință, nu din disperare, certuri pentru o bucată de cozonac în plus, mofturi pentru o haină sau un joc, cântec de păsări nu bubuituri înfricoșătoare de bombe, copiii noștri încă știu ce e o noapte liniștită, vise senine, joc netulburat  în aer curat. Copiii noștri știu că există război, dar undeva departe, iar ororile cu care se confruntă alții de vârsta lor le sunt necunoscute. Uneori le-am mai arătat imagini, rar și puține, doar cât să îi fac conștienți că sunt oameni care suferă teribil din pricina lăcomiei și mândriei altora, că sunt copii pentru care o firimitură de pâine reprezintă un festin, pentru a-i ajuta să își înfrângă puțin egoismul. Dar de data aceasta nu le-am arătat nimic, nu le-am spus că lumea curată e pe cale de dispariție și că Dumnezeu Însuși se îngrozește de făptura Lui. Nu le-am spus nici că pentru câteva clipe mi-am ridicat privirea către Dumnezeu, întrebându-L cu mânie cum de îngăduie astfel de nenorociri. Știu că nu e prima dată când am făcut-o și că nu sunt nici singura care ridică ochii spre Cer, dar mai cred și că Domnul mi-a iertat răzvrătirea de moment, pentru că îmi știe slăbiciunea. 

  Mi-am impus să mă uit la videoclip, pentru că am considerat că nu am dreptul să stau confortabil în casa mea și să pretind că totul e roz, eventual și cu sclipici. Mă depășește ce se întâmplă în Siria, istoria nu e nici pe departe punctul meu forte, dar concluzia mea după atâția ani de istorie studiată în școală este că omul, în esență, repetă aceleași greșeli la nesfârșit și e biruit de aceleași porniri (lăcomie, dorință de putere) de-a lungul tuturor secolelor, pe întreg globul pământesc. Și de-a lungul tuturor secolelor, pe întreg globul pământesc, ființe nevinovate sunt victimele cruzimii celorlalți. 

 Cu ce îi putem ajuta pe oamenii aceștia, în afară de  câteva rânduri scrise pe un blog și de o rugăciune fierbinte? Cum se poate rupe lanțul monstruos de atacuri, atentate, crime și nesfârșită suferință pretutindeni în lume?

 Ieri, Măriuța îmi spunea că ea împreună cu o prietenă vor salva lumea când vor fi mari; am întrebat-o cum propune să facă asta, mi-a răspuns că vor curăța planeta de gunoaie, vor construi case ecologice, vor cultiva propria mâncare în grădini generoase etc. 
Am zâmbit, vor avea mult de muncă, dar un gând din adânc nu-mi dă pace: cine va curăța planeta noastră de atât Rău, scurs peste tot, mai ceva ca petrolul  și plasticul în oceane? 







marți, martie 21, 2017

Sărbătorind Ziua Internațională a Poeziei




21 martie

Am sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei, atât în clasă, cât și acasă. Pentru o oră de versuri, am abandonat rutina zilnică (ghiozdane, cină, disputele de genul De ce eu? De ce nu ea? , duș etc.) și ne-am permis să ne bucurăm de câteva clipe rupte dintr-o altă lume.

Am profitat de inițiativa celor de la Julius Meinl, care au oferit ieri un ceai sau o cafea, în schimbul unei poezii scrise pe loc. După ce am ajuns acasă, am luat cele trei odrasle și ne-am dus la Panemar, unde zbura Muza printre aburi de croissante, ceaiuri fierbinți și alte delicii, care sunt interzise adevăraților creatori (prăjituri cu ciocolată, de pildă).

Experiențe senzoriale  menite să stimuleze creativitatea!:)
În așteptarea ideilor...

Operele noastre de artă
 Copiii au fost încântați de idee, de ieșire, de croissantele cu cașcaval și ceaiul delicios, de faptul că și-au plătit ceaiul prin 'munca' proprie, de momentele pe care le-am petrecut împreună altfel.
Și eu? Eu m-am bucurat de bucuria celor trei copii, de clipele petrecute pe tărâmul Poeziei, și de amintirile pe care sper că le vor purta în sufletul lor mulți ani de aici încolo.

Seara s-a încheiat cu puțin joc în parc, sub cerul înstelat, ceva ce nu s-a mai petrecut din vară, așa că a declanșat un val de râsete și încântare. Pe drumul spre casă, cei trei ștrengari și-au exprimat recunoștința cum au putut ei mai bine: cuvinte, pupici, îmbrățișări.





Aș fi putut rămâne acasă, având în vedere că traversarea Clujului la oră de vârf, în niște autobuze  arhiaglomerate, după o zi plină de activități și emoții intense, este o experiență epuizantă. Dar am învățat în ultimii ani că viața nu așteaptă să fii în cea mai bună dispoziție, ca să te bucuri de ceea ce îți oferă. Accepți pe loc darul sau... e posibil să nu te mai întâlnești cu el niciodată.


sâmbătă, martie 11, 2017

Cu Sfântul Valentin în clasă


Știu că ziua Sfântului Valentin ori Dragobetele au trecut de multișor, dar abia acum reușesc să găsesc timpul și starea necesare pentru a descrie câteva lecții făcute la școală cu liceenii mei. De ce tocmai pe blogul meu? Pentru că, inevitabil, elevii mei se metamorfozează în copiii mei și viața profesională fuzionează deseori cu cea personală.

Îmi veți ierta deci întârzierea, cu atât mai mult cu cât despre dragoste n-ar trebui să vorbim doar în 14, 24 februarie, ori în 8 martie...

A fost primul an în care am conceput lecții în cinstea zilei de 14 februarie, dar pentru că am vrut să scot această zi din siropul roz cu care e deseori asociată și să îmi cunosc mai bine elevii, în paralel cu atingerea obiectivelor didactice, am ales (după multe ore de căutare, spre disperarea familiei!) câteva activități, care, spre bucuria mea, au avut succes. Pentru unii elevi au fost mai atractive anumite activități, pentru alții altele, dar per ansamblu, am gustat din bucuria pe care ți-o aduc o oră reușită și gândul că efortul tău n-a fost zadarnic.

Prima dată i-am rugat să caute pe Internet (dacă tot aveau telefoanele mobile la ei) câteva date despre Sfântul Valentin. Până la urmă, pe cine sărbătorim?! S-a dovedit că elevii mei nu sărbătoreau ziua în cauză, fiind mai atrași de Dragobete!



Pasul următor a fost să discutăm rapid despre sculptura lui Brâncuși din prima imagine- ce reprezintă, ce nume i-ar da (puțini știau cine e artistul), ce idei asociază cu ceea ce văd (un "brainstorming" cu rezultate dintre cele mai interesante, bun prilej de îmbogățire a vocabularului).



Apoi lecțiile au urmat una din cele două direcții:

                                                Romeo și Julieta  



1.  Am lucrat în perechi pe acest videoclip: A urmărea ce se întâmplă pe ecran și îi povestea lui B, care era întors cu spatele spre ecran, apoi am inversat rolurile și la sfârșit am verificat cu  clasa întreaga poveste.
 Esențialul a fost înțeles, iar Julieta, a cucerit multe inimi! :)




2.  Următoarea  activitate am preluat-o de pe site-ul British Council; deși aspectul personajelor și maniera mult prea modernă de realizare a filmului îmi displac, narațiunea în sine e foarte reușită și majoritatea elevilor au putut completa povestea cu detaliile care le-au scăpat în primul film.  Au urmat niște exerciții de înțelegere a textului (le găsiți sub videoclip) și așa am înțeles aproape toți povestea tragică a celor doi îndrăgostiți. Partea cea mai frumoasă, din punctul meu de vedere, a fost discuția (într-o română-engleză fabuloasă!) pe tema "Moartea celor doi a fost un accident nefericit sau nu? Dacă nu, cine e responsabil? "  Am fost surprinsă uneori de maturitatea unor răspunsuri, de alegerile pe care le-ar fi făcut dacă ei ar fi fost în locul celor două personaje.


3. Fiecare elev a primit o propoziție (oral!) redând un eveniment important al narațiunii, apoi au avut câteva minute să se așeze în ordinea cronologică potrivită, pentru a reconstitui povestea. Muncă în echipă, antrenarea atenției, a memoriei, puțină mișcare, puțină gândire critică...

4. Cireașa de pe tort, care a stârnit multe zâmbete, a fost această imagine pe care am găsit-o pe Internet:


I-am rugat să comenteze la postarea Julietei și din nou răspunsurile au fost diverse, de la inimioare și pupici, până la "Elope with Romeo!", "Talk to your parents!", "Go back to your tomb!" (care a sunat foarte amuzant pe moment, chiar dacă nu pare deloc în scris!) 

                                                    The Chinese Couple
 
A doua direcție  ne-a oferit-o o întâmplare reală, pe care am găsit-o cândva pe site-ul Brightside.me și care mi s-a părut potrivită pentru a dezbate ideea de iubire adevărată, care a fascinat dintotdeauna omenirea.
1. Am copiat textul și l-am împărțit în mai multe bucăți, pe care echipele de elevi l-au asamblat, ca să obțină povestea întreagă.



                           


2. Același text, a fost împărțit în două, fiecare grup de elevi primind prima jumătate împărțită la rândul ei în fragmente care trebuiau aranjate în ordine. Când ajungeau la punctul culminant al poveștii, trebuiau să decidă în grup dacă bărbatul a rămas sau nu lângă soția lui paralizată. Apoi primeau cealaltă  jumătate de text și își verificau supoziția.

3. Evident, a urmat discuția despre ce ar face ei în situația respectivă și toți au hotărât că ar rămâne alături de partenerul pe care și l-au ales 'la bine și la rău'.



Tineri care votează pentru ca soțul să rămână alături de soția sa, în ciuda paraliziei pe viață a acesteia.

O ultimă activitate, pe care am încercat-o doar la clasele a IX-a si a X-a, a fost una de lucru manual (instrucțiunile în engleză). Elevii au decupat două mâini care încadrează o inimioară (le-am prezentat trei posibilități, dar ei au preferat-o pe aceasta), iar pe mâini trebuia să scrie un citat în engleză, despre iubire. Pentru unii, ora în care m-am concentrat pe această  act de creație, a fost cea mai frumoasă oră de engleză (după spusele lor, eu nu ghicesc gânduri), dovadă a faptului că este o eroare regretabilă că ne preocupăm atât de mult de partea noastră rațională, neglijând-o pe cea afectivă și creativă. O minunată pledoarie pentru o educație integrală o reprezintă discursul lui Ken Robinson, Educating the Heart and the Mind







Discuțiile s-au purtat în engleză la insistențele mele :), dar se putea auzi destul de des și româna, ceea ce m-a bucurat însă cel mai mult a fost ieșirea din letargie a unora dintre elevi, faptul că încercau să comunice cu vocabularul pe care îl aveau la dispoziție, cu Google Translate cu ajutorul dicționarelor ori al altor colegi binevoitori. Și au dovedit că au o inimă plină de sentimente frumoase. Ceea ce îți dă speranțe...

duminică, martie 05, 2017

Picături de homeschooling

Homeschooling, într-o accepțiune mai largă, este educația pe care o oferă orice părinte copiilor lui, în afara orelor de școală. Adică acele mici sau mari activități pe care le facem cu fii ori fiicele noastre: de la gătitul împreună până la vizitele la muzee. Prin urmare, e ceva ce toți facem pentru copiii noștri și pentru noi înșine.
Desigur, poate căpăta și alte denumiri, de pildă bus schooling (atunci când citești copilului o carte într-un autobuz foarte aglomerat, act care aduce beneficii multiple: copilul propriu uită de drumul lung și cam sufocant spre casă, călătorii savurează ei înșiși povestea :) ), park schooling, open-air  schooling și alte nume fistichii, în funcție de imaginația părintelui. Ideea de bază însă e aceeași: interacțiunea părinte-copil, în care ambii sunt concentrați la ceea ce fac și urmăresc, conștient sau nu, să învețe ceva nou, fără să uite de partea distractivă a procesului. Trebuie menționat și aspectul fraților mai mari care preiau rolul de profesor-părinte, chiar și atunci când nu li se cere...

Uitându-mă peste pozele pe care le-am salvat în ultimul timp (din nefericire, Nectaria mi-a șters fără să vrea, o mulțime de fotografii reușite din decembrie până în februarie), mi-am dat seama că în calitate de fotograf voluntar al familiei mele, am reușit să surprind frânturi din ceea ce înseamnă viață și educație (căci cele două se vor împleti întotdeauna).

 Mama II își învață puiul să citească!


 Ce are această tigaie de-a face cu homeschooling-ul? E simplu: cât am lipsit de acasă, fetele și-au făcut omletă. Mi-am dat seama că era cam arsă, judecând după tigaie :))). Dar n-am găsit nicio bucățică rămasă prin bucătărie. Cu câteva zile înainte, împreună cu nașa lor cea mică au experimentat cum să facă friganele (pâine în ou), am găsit tigaia într-o stare jalnică, fetele cam dezamăgite că nu le ieșiseră friganelele cum îmi ies mie sau nașei lor, dar încântate totodată că își satisfăcuseră oarecum pofta de dulce și  mândre de aventura lor.
P.S: Tigaia de ceramică se curăță bine cu bicarbonat de sodiu!


 Ospitalitatea e una din valorile personale pe care încerc să le-o transmit și copiilor mei. Nici nu e greu, le place să aibă tovarăși de joacă în vizită, la fel cum le place și să meargă în vizită. :) În plus, o limonadă cu coacăze e mult mai gustoasă când e băută cu prieteni. :)


  Un joc ingenios, cuvinte încrucișate, care se poate juca în orice poziție!


Nepoții la lucru manual pentru bunici și verișoara sărbătorită de curând.


 Fetele l-au îmbrăcat cu rochiță într-o zi, în altă zi umbla cu geanta mea și cu pantofii mei cu toc, iar coșul cu bijuterii e o veșnică tentație... Jocurile de rol sunt utile dezvoltării personalității, dar aș aprecia uneori mai puțină autoservire din eșarfele și podoabele mele!



Cuisenaire rods au succes în continuare. Puțină matematică nu strică nici măcar ursulețului, care nu pricepe nicicum cum stau lucrurile cu numerele!


 În casa noastră toată lumea scrie; când muza te caută, nu contează ținuta sau locul în care te-a surprins!



Potrivirea obiectelor pe conturul desenat e un joc ușor de realizat și neașteptat de distractiv. Cel puțin așa s-a dovedit la noi. După obiecte, Emi a potrivit litere și cifre din spumă pe conturul  desenat de mine; am constatat cu bucurie, că a memorat rapid o parte literele și cifrele folosite.






 Ziua Interacțiunii dintre Om și Animale. Copiii au fost mai curioși decât mine... mie îmi plac reptilele așa, mai de la distanță!


 În sfârșit soare!!! Știți desigur că orice om care studiază intens, are nevoie de vitamina D, obținută natural!




Fiecare lucrează pe aparatele de gimnastică cum poate, important e că încearcă!!!


 Dansul cred că ar trebui inclus în orice programă școlară, înainte să descoperim cât de rigizi au devenit copiii noștri adolescenți!



Revistele Story Box, pe care le-am descoperit în ianuarie la British Council sunt minunate; poveștile sunt interesante și amuzante, reușind să transmită și un mesaj mai profund totodată, vocabularul e variat, imaginile atractive, informațiile despre animale sunt utile, există chiar și activități pentru stimularea gândirii sau a creativității. Le iubim de la mic la mare (mare, fiind eu în cazul acesta, tati le citește alte povești în engleză) și de câte ori merg la British Council, sunt întrebată dacă am adus reviste acasă!


Tot de la British Council sunt și aceste povești. Lost and Found, povestea prieteniei dintre un băiat și un pinguin, e însoțită de un CD pe care puteți asculta povestea cu efecte speciale, Silly Suzy Goose ne amintește de faptul că uneori e bine să fii ca ceilalți, alteori, nu, iar A Library of Lemons, am citit-o împreună cu Măriuța în cadrul concursului organizat de British Council, Big Friendly Read. 

Este o carte încadrată la secțiunea de vârstă 8-13 ani, dar eu aș recomanda-o pentru copii mai mari de 11 ani, pentru că povestea tulburătoare a fetiței care duce o viață singuratică și nu tocmai ușoară alături de tatăl depresiv (din pricina morții soției) este plină de semnificații, pe care un copil mai mic le poate ignora.
O carte cu adevărat bună pentru copii va fi savurată si de un adult, personal am îndrăgit-o pe cititoarea vorace al cărei vis e să devină scriitoare și care găsește soluția ieșirii din cenușiul existenței sale în prietenia cu o colegă nou sosită, tot mare iubitoare de cărți și cu un suflet mult mai deschis, a cărei familie, va înlocui parțial modelul absent din viața fetiței solitare. Cartea aceasta poate genera multe discuții de la inimă la inimă, așa că o recomand cu drag; chiar dacă aparent, subiectul este unul apăsător. Felul în care eroina găsește drumul spre lumină și gândirea ei matură, din care însă nu lipsește candoarea copilăriei, m-au făcut să citesc dincolo de miezul nopții. În plus, voi asocia mereu această carte cu minutele petrecute cu Măriuța în autobuz, dimineața, când ne înghesuiam una în alta să ne încălzim și îi citeam un capitol, două, așteptând apoi cu nerăbdare să vină de la școală și să îmi povestească ce s-a mai întâmplat în următoarele capitole.
Măriuța citește binișor în engleză (meritul tatălui ei, în special :) ), dar tot fuge de dicționar când dă de cuvinte noi... Așa că mereu e bine să verific cât anume a înțeles.

Aș mai adăuga diverse filmulețe pe care le-am văzut și discutat împreună, ca acesta:


sau acesta:


diverse videoclipuri cu animale sau poze de pe Facebook (sunt destule lucruri bune care circulă și pe Facebook!), muzică variată or de la Tudor Gheorghe la Indila, de la Chopin ori Mozart la Maria Tănase, Grigore Leșe, muzică grecească, Toto Cutugno, muzică religioasă rusească ori balade rock, de la Ludovico Einaudi la Smiley etc. Acesta e un capitol unde încep să apară probleme, căci gusturile coincid tot mai puțin, preadolescența se manifestă tot mai pregnant, dar pe cât posibil încercăm să împăcăm și capra și varza, iar The Wheels on the Bus (de care ne-am cam săturat unii dintre noi!) asigură liniștea alternativ cu 

Sigur, nu totul merge ca pe roate; de pildă mini-excursia în Cluj, de joi, s-a sfârșit cu niște pantaloni plini de ...., pentru că Emi a "uitat" să mă înștiințeze că are nevoie la toaletă, așa că, am luat loc în autobuz cu obrajii roșii, dar nu de la multa mișcare, și am refuzat să îl las să se dea jos din poala mea, spunându-i că ne va da jos domnul șofer dacă simte mirosul! Aș vrea să văd ce metodă mai bună găseau experții în parenting să țină pe loc o bucată de argint viu!

Ar mai fi de adăugat... dar de ce să vă stric impresia cea bună, produsă cu atâta migală? :)
La finalul unei zile pline, nu de puține ori colorată în diverse nuanțe, nu doar roz, mă întreb ce își vor aminti copiii mai târziu, când vor fi ei înșiși adulți.
Poate vor lăsa un comentariu pe blog?! :)