joi, februarie 26, 2009

Casa mult prea goală...

Azi e a treia zi. A treia dimineaţă de linişte în casă. Măriuţa mea dragă e la grădiniţă. Iar casa e atât de pustie, că dacă n-ar fi zumzăitul calculatorului, mi-aş putea auzi şi gândurile. Traduc cu ochii pe ceas si cu inima neîmpăcată; nu mă simt bine să o ştiu acolo.
Da, ea a vrut la grădiniţă, ea a vrut la copii, eu aveam prea mult de lucru şi nu o puteam mulţumi, dar...azi nu mai era Măriuţa mea surâzătoare, ci o fetiţă cu ochişori roşii, pe care am lăsat-o în spatele unei uşi albe.
Am urât uşa albă, camera de câţiva mp, lipsa de aer, lumina neoanelor (deşi era destulă lumină afară), m-a întristat lipsa de înţelegere a educatoarelor, care nu vor să priceapă că avem aici ceea ce un Cluj întreg nu are: spaţiu de joacă nepoluat pentru copii şi cu toate astea copiii noştri stau în cămăruţa aglomerată ... Am încercat să îmi spun şi că sunt prea pretenţioasă; nu funcţionează:).
Mai erau câteva feţişoare plânse. Aceleaşi de ieri şi de alaltăieri. Marţi dimineaţă, Măriuţa era foarte entuziasmată de grădiniţă; azi...
Atâta linişte în casă... Noroc că trebuie să muncesc, ca să nu mă gândesc. Sau... dacă nu trebuia să muncesc, n-aş fi fost nevoită să ascult asurzitoarea linişte... Mereu îmi vine în minte că datoria unei femei e în primul rând familia, atunci când o are...

Iată o grădiniţă (Montessori) unde nu m-aş simţi deloc rău s-o las, pentru câteva ore.


Gradinita

joi, februarie 19, 2009

Recomandări de cărţi şi DVD pentru copii

Scriu pe fugă (aproape ca de obicei!) pentru a vă spune ce am descoperit: un DVD din seria Babygenius, cu animale, copii şi muzică clasică. O combinaţie extrem de reuşită (plăcută şi instructivă), care ne-a fascinat pe amândouă. Vă puteţi face o impresie urmărind videoclipul sau vizitând site-ul lor. Noi am văzut DVD-ul datorită unei vecine care l-a cumpărat de la Cora.



Şi acum cărţile! Tot de la British Council, sursa noastră de nădejde...
Cea din stânga ne-a învăţat cum să protejăm mediul (de exemplu să nu folosim mai mult curent electric sau apă decât e nevoie!), iar cea din dreapta ne-a povestit despre incredibila prietenie dintre o găină iubitoare de operă şi un vulpoi îndrăgostit de dans!











Aceasta e despre un uriaş care se comportă cu adevărat creştineşte, dăruindu-le celor care au nevoie, hainele şi încălţămintea sa nouă. Foarte frumos ilustrată, ca şi celelalte de altfel, şi cu un mesaj impresionant; o consider una din cele mai educative din câte am citit noi trei (tati e foarte solicitat la poveşti).













Acesta e un vulpoi foarte dezordonat şi...viclean ca orice vulpoi! Iar daca mai are şi un unchi care vine în vizită tocmai când e mai multă mizerie în casă...vă puteţi imagina că trebuie să se descurce cu orice preţ!

marți, februarie 17, 2009

Înţelepciune


Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile care îmi stau în putinţă şi înţelepciunea de a şti care este diferenţa.
Am găsit citatul în cartea Lasă grijile, începe să trăieşti, autor Dale Carnegie.

luni, februarie 16, 2009

Prietenii noştri necuvântători

Miţi, admirând peisajul, din bucătărie...


Cine trage un pui bun de somn, profitând de liniştea din casă?

Ghiciţi ce se întâmpla aici?

În mica noastră grădină cu verdeţuri, vara trecută, cu Linda, căţeaua care ne păzeşte cu străşnicie şi ne însoţeşte în toate drumeţiile noastre:
Mare tandreţe, mare...

duminică, februarie 15, 2009

joi, februarie 12, 2009

Doi sfinţi, două minuni...

Prima minune e trăită oarecum indirect.
Una din dragele mele vecine are o minune de fetiţă, de vreo două săptămâni, la a cărei naştere sfântul Nectarie a fost grabnic ajutător (conform bunului său obicei!). La 22.30 (după ce terminasem Acatistul Sfântului Nectarie şi pe când apropiaţii ei îşi spuneau rugăciunile), când am vorbit cu soţul ei, era încă acasă, cu contracţii la 3-4 minute; la 23.30 deja o născuse la spital pe Sara Maria! Mulţumim, Sfinte Nectarie!

A două minune e trăită pe piele proprie. Anul trecut, am fost la sfârşit de martie la Praid, la salină, pentru Măriuţa. Eram cu vreo 3 zile înainte de plecare, nu plătisem gazdei chiria căci aşa dorise, să îi plătim la sfârşit. Din greşeală, mi-am lăsat portofelul la toaleta salinei, dar nu mi-am dat seama decât după vreo 20 de minute. Am intrat în panică, l-am căutat la toaletă...dar degeaba! Nu mai era.
Toţi banii noştri, cardurile, actele, cheia de acasă erau în portofel. Cum v-aţi simţi să rămâneţi brusc fără toate aceste lucruri într-un loc străin, cu copilul mic?
Am chemat poliţia, care a sosit în cele din urmă, am început căutarea prin TOATE coşurile de gunoi (şi sunt tare multe în salină!)împreună cu poliţistul şi femeia de servici, care au fost foarte, foarte amabili. Între timp, mă tot rugam la sfântul Mina să ne ajute să găsim portofelul. După ce am "răscolit" cu disperare toată salina, sub privirile nedumerite ale celorlalţi oameni, a trebuit să renunţăm. Nu găsisem nimic şi eram cam dezamăgită de sfântul Mina, deşi încercam să îmi păstrez nădejdea palidă că Domnul le va aranja pe toate până la urmă.
Pe când îl conduceam pe poliţist spre ieşire, un domn maghiar se apropie de noi şi îl întreabă ceva, uitându-se la faţa mea speriată şi cam plânsă. Se apropie şi soţia domnului, cu...portofelul meu în mână. Răspund la întrebări de genul ce am în portofel, câţi bani, de ce nu mai semăn cu poza din buletin(unde aveam părul scurt!), evident cu ajutorul poliţistului devenit translator. Am simţit o profundă recunoştinţă faţa de sfântul care mă ajutase, faţă de Domnul care s-a milostivit, în ciuda deznădejdii mele şi faţă de familia care se pregătea să ducă portofelul la poliţie; o adevărată minune, nu?

luni, februarie 09, 2009

Copiii şi natura (Maria Montessori)

În ultima vreme, din cauza răcelilor care ne-au condus la cele două otite dar şi din cauza altor probleme, inclusiv a faptului că a trebuit să lucrez, am redus numărul plimbărilor pe dealurile de lângă casa noastră. Rău am făcut! Mi-am amintit de asta când am început să citesc (acum o săptămână) cartea Mariei Montessori, Descoperirea Copilului. Nu pot spune că mă regăsesc întru totul în rândurile de mai jos, dar ele m-au pus pe gânduri...

"Copilul are nevoie de a trăi în chip natural, nu numai de a cunoaşte natura. Faptul cel mai important constă tocmai în a-l elibera pe copil, pe cât se poate, de legăturile care îl izolează în viaţa artificială creată de covieţuirea citadină." (...)

"Dacă ne gândim totuşi în ce mare măsură copiii debili, tuberculoşi sau rahitici sunt supuşi condiţiilor de viaţă naturală în sanatoriile moderne, pentru că experienţa a dovedit că unicul mijloc la care se poate recurge spre a-i vindeca este acela de a-i face să doarmă în aer liber şi să trăiască la soare, e limpede că, cu atât mai mult copiii normali şi viguroşi pot nu numai să reziste, ci să devină încă mai viguroşi dacă sunt expuşi mai mult decât se obişnuieşte elementelor naturale. Mai există însă multe prejudecăţi în această privinţă, pentru căa m devenit cu toţii prizonieri de bunăvoie şi am sfărşit prin a îndrăgi închisoarea noastră şi a o transmite fiilor noştri. Natura s-a restrâns încetul cu încetul, în concepţia noastră, la floricelele care lâncezesc şi la animalele domestice folositoare pentru hrana noastră, pentru muncile sau pentru apărarea noastră." (...)

"Cine nu se grăbeşte să închidă o uşă de teama curentului? Cine nu închide fereastra înainte de a se culca, mai ales iarna sau când plouă? Aproape nimeni nu se îndoieşte că plimbările foarte lungi pe câmp chiar şi pe soare sau pe ploaie, recurgând la adăposturi ocazionale, este un efort eroic, un risc. Trebuie să te obişnuieşti, se zice, dar nimeni nu trece la fapte. Cum să te obişnuieşti atunci?"(...)

"Noi ne întrebăm cu îngrijorare cum să prelungim somnul copiilor şi după ce s-au ivit zorile, cum să-l învăţăm să nu se descalţe şi să nu alerge pe pajişti. Când, în urma restricţiilor impuse de noi, copilul decăzut şi iritat din cauza claustrării ucide insecte sau mici animale, faptul ni se pare "natural" şi nu ne dăm seama că sufletul acela s-a înstrăinat deja de natură. Ceea ce le cerem copiilor noştri e să se obişnuiască cu închisoarea şi să nu ne incomodeze."


Imagini preluate de pe www.allposters.com

miercuri, februarie 04, 2009

Andrada, fata care vrea să trăiască...

Intrucât m-a impresionat povestea Andradei, o preiau de pe blogul Isabelei ...

Avocatul a vorbit cu tânăra la telefon.

A întrebat-o dacă este de acord să vină la ea cu un jurnalist. Urma să-i ia un scurt interviu care să apară apoi în ziarul local.

Era o posibilitate. O speranţă.

Cine ştie… Poate că dacă oamenii vor auzi despre problema ei de la un jurnalist vor crede necazul ei şi o vor ajuta.

După o zi de gândire, tânăra s-a hotărât să-şi înfrângă jena şi l-a sunat pe domnul avocat.

- Da, sunt de acord…

- Bine, atunci venim.

Tânăra s-a privit într-o oglindă.

- Oare cum să fac să…

Tocmai terminase o cură de citostatice. Pielea era iritată, ochii sclipeau ireal iar părul… Părul nu mai era. Obrajii… Obrajii mereu se umflă de la otrăvurile alea. Aşa ajungi să pari ceea ce nu eşti.

- Doamne, arăt oribil… Sunt atât de… Atât de…

Tânăra a luat un batic şi l-a pus pe cap aşa, „şmechereşte”, cum fac tinerii vara la mare.

Soneria se aude strident.

Tânăra îşi netezeşte hainele modeste.

- Bună ziua… Bine aţi venit…

- Bună, răspunse jurnalistul, dar tu nu pari bolnavă!

Cerul s-a despicat.

Pământul a început să se învârtă mai repede.

Sufletul s-a frânt.

Speranţa s-a năruit.

Neîncrederea în oameni şi-a făcut cuib în mintea ei.

Două aripi mari şi albe au căzut foşnind pe covor.

Tânăra are doar 22 de ani. Are o boală nenorocită, o formă de cancer care se dezvoltă în ţesutul limfatic, cu un nume pretenţios, Limfom non-Hodgkin. Dar tot un nenorocit de cancer este.

A pierdut un an de facultate.

A răcit, în noiembrie 2007. Medicul i-a dat antibiotice. A luat o lună. Apoi i-a apărut o umflătură la gât. I-a spus medicului. Nu-i nimic, este doar o răceală, mai ia nişte antibiotice. „Doar o răceală” care a durat din noiembrie 2007 până în septembrie 2008. Şi care era cancer. Care nu a trecut cu antibiotice.

Are doar 22 de ani.

O cheamă Andrada.

Acum stă şi se roagă la o Sfântă. Mi-a spus că se numeşte Sfânta Rita şi că este Sfânta imposibilităţilor. Şi că se roagă şi pentru mine.

Andrada va trebui să se roage la mulţi Sfinţi pentru mine. Pentru că în acest moment urăsc.

În acest moment urăsc sărăcia mea care până acum nu m-a deranjat. Urăsc banii, urăsc nesimţirea, nepăsarea şi minciuna. Mă urăsc pe mine pentru că nu pot face mai mult. Mă urăsc pentru că nu am mulţi bani. Îi urăsc pe doctorii ăia. Îl urăsc pe domnul jurnalist. Care nu doar pare prost, chiar este prost. Un prost care a făcut un curs special: de smuls aripi de Îngeri.

Am vorbit cu Andrada la telefon.

Este un Înger de fată.

Blândă şi cu sufletul ca pâinea caldă.

Mi-a trimis fotografia ei. Dar se jenează să o vadă lumea aşa, fără păr.

Andrada mi-a spus că se roagă pentru noi.

De acum şi până la sfârşitul vieţii.

Iar mie îmi vine să-mi bag foarfeca în păr.

Andrada are 22 de ani şi are limfom non Hodgkin. Are nevoie de ajutor pentru a face o analiză la Budapesta -PET Pozitron- care arată stadiul bolii şi fără de care Andrada nu poate continua tratamentul cu citostatice.

Andrada are nevoie de 1.000 de Euro.

Până acum a strâns 2.300 RON. Astăzi a sunat-o o doamnă din Canada. I-a trimis 100 de Euro.

Orice sumă, oricât de mică, îi este de mare ajutor Andradei. A primit programarea la analiză pentru joi, 5 februarie 2009.

BRD – Filiala Sighetu Marmaţiei

RON: RO 15 BRDE 130 SV 77 60 45 51 300

Titular: Gherman Andrada Meda

Ce zi stranie este astăzi. Este 4 februarie. Este Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. Ce luptă inegală…

.

Buna ziua,

Numele meu este Andrada Gherman si am 22 de ani. Sunt din localitatea Sighet, judetul Maramures.

Parintii mei sunt divortati, doar mama lucreaza si are aproximativ 600 ron salar pe luna, bani cu care nici nu ne descurcam pt mancare, medicamente sau plati curente.

Cu cat stau mai mult fara tratament, boala mea evolueaza si s-ar putea chiar sa nu mai am sanse de vindecare daca astept atat.

Va rog din inima daca puteti sa ma ajutati, cu orice suma, orice donatie e binevenita, ca sa pot sa reusesc sa strang suma de care am nevoie intr-un timp cat mai scurt.

M-am hotarat foarte greu sa va scriu, insa sper ca prin dumneavostra si cu ajutorul lui Dumnezeu, care va va lumina calea, veti gasi o resursa sau cel putin o modalitate sa pot iesi din impasul in care ma aflu. Stiu ca in ziua de azi sunt extrem de multe persoane care au nevoie de ajutor, care trebuie sa faca operatii, interventii foarte scumpe, care sufera de pe urma unor calamitati naturale sau pur si simplu persoane nevoiase care isi duc traiul in conditii de mizerie.

De accea numarul celor care au nevoie de ajutor este foarte mare si putini sunt norocosii care beneficiaza cu adevarat de el.

Nici nu sunt sigura ca veti ajunge sa imi cititi cel putin email-ul dar speranta mea moare ultima.

In urma cu aproximativ un an am fost depistata cu o boala foarte urata, limfom non hogdkin, in stadiul 3a, cu multiple ramificatii in tot corpul. De atunci ma chinui intruna nu chimioterapie, cu radioterapie dar fara un rezultat concret. Am suferit si o operatie la gat, deoarece una dintre umflaturi a blocat traheea si numai puteam sa respir.

Este cumplita aceasta boala, este cancer de sange. Se vindeca foarte greu si chiar daca se vindeca exista sansa sa apara inapoi in orice moment.

In urma cu o luna, domna doctor de la Cluj, unde urmez tratamentul, mi-a spus ca fara sa ma duc sa fac un tomograf performant in Ungaria, nu mai poate sa imi faca nici un tratament sau sa incerce altceva pt ca nu stie exact care e situatia bolii mele. Acel tomograf este extrem de scump pt veniturile mele, costa 1.000 euro.

Sunt intr-o situatie disperata, fara iesire, deoarece sincera sa fiu imi doresc atat de mult sa mai traiesc si sa imi pot duce la capat studiile si visurile mele de viitor.

Am acte medicale care dovedesc gradul bolii mele, am de asemenea o foaie medicala care spune ca trebuie sa fac acel tomograf, semnata si stampilata la Cluj.

Am mai incercat si pe la fundatii si ong-uri, dar fara nici un rezultat. Ba chiar am trimis si actele si pe urma nu am mai primit nici un raspuns.

Sunt putin dezamagita, dar ma rog zi si noapte si cred ca pana la urma rugaciunile mele vor avea un raspuns. Se va gasi si pentru mine un suflet bun, care va dori sa ma ajute si sa ma faca sa merg mai departe asa cum imi doresc.

Astept cu nerabdare un raspuns si sper sa fie unul pozitiv. Din suflet ma rog sa fie cat mai repede.

Eu va urez toate cele bune si Doamne ajuta!

E-mail Andrada: andradulce@yahoo.com

luni, februarie 02, 2009

Leapşa de la Nicoleta !

Acum că am primit-o, m-am pus serios pe cugetare şi am ajuns la concluziile următoare: nu vreau să am şi sper că nu voi avea vreodată în casă
  • n+1 bibelouri
  • ghivece cu flori artificiale sau flori artificiale simple
  • tablouri sau sculpturi cu "dezbrăcăciuni", oricât de artistice ar fi ele
  • icoane cu Maica Domnului sau cu Domnul Iisus arătând o inimă străpunsă în cel mai dulceag mod cu putinţă
  • mobilă de culoare închisă căci "mănâncă" spaţiul şi îmi dă senzaţia de sufocare (asta nu înseamnă că nu îî apreciez avantajele)
  • pluşuri peste pluşuri (ex. draperii) care deşi frumoase, adună mult praf
Rămâne să descopăr şi altele... Până atunci îi dau cuvântul Laurei.

Blog Archive