joi, februarie 19, 2009

Recomandări de cărţi şi DVD pentru copii

Scriu pe fugă (aproape ca de obicei!) pentru a vă spune ce am descoperit: un DVD din seria Babygenius, cu animale, copii şi muzică clasică. O combinaţie extrem de reuşită (plăcută şi instructivă), care ne-a fascinat pe amândouă. Vă puteţi face o impresie urmărind videoclipul sau vizitând site-ul lor. Noi am văzut DVD-ul datorită unei vecine care l-a cumpărat de la Cora.



Şi acum cărţile! Tot de la British Council, sursa noastră de nădejde...
Cea din stânga ne-a învăţat cum să protejăm mediul (de exemplu să nu folosim mai mult curent electric sau apă decât e nevoie!), iar cea din dreapta ne-a povestit despre incredibila prietenie dintre o găină iubitoare de operă şi un vulpoi îndrăgostit de dans!











Aceasta e despre un uriaş care se comportă cu adevărat creştineşte, dăruindu-le celor care au nevoie, hainele şi încălţămintea sa nouă. Foarte frumos ilustrată, ca şi celelalte de altfel, şi cu un mesaj impresionant; o consider una din cele mai educative din câte am citit noi trei (tati e foarte solicitat la poveşti).













Acesta e un vulpoi foarte dezordonat şi...viclean ca orice vulpoi! Iar daca mai are şi un unchi care vine în vizită tocmai când e mai multă mizerie în casă...vă puteţi imagina că trebuie să se descurce cu orice preţ!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Eu am toata seria Baby Genius, sunt absolut superbe si au si cd-urile cu cantece pentru copii. Le-am comandat de pe provideo.ro si am facut o afacere buna pentru ca fiicei mele ii plac, chiar daca e micuta inca si nu stie ce se petrece, dar e incantata de culori, de miscare si de muzica. Ale mele nu sunt traduse in romana, cel din Cora e tradus? Cat despre carti pentru copii, e o idee buna sa te inscrii la o biblioteca, mai ales una straina, atat de scumpe sunt cartile acum :-( Eu am tradus carti pentru copii tocmai in ideea ca o sa primesc exemplare gratuite si fiica mea o sa le aiba.

Iulia spunea...

Nu sunt traduse, un prilej de a-ti ajuta copilul sa invete o lb. straina!
Cand voi avea mai multi banuti ma voi reinscrie si la Centrul Cultural francez. cred ca si ei au carti frumoase:)!

Blog Archive