luni, noiembrie 24, 2014

Emanuel și cărțile Usborne

... sau ca s-o parafrazez pe celebra Elizabeth Barrett Browning How do I read thee ?

aug. 2014 

duminică, noiembrie 02, 2014

Amintiri de la Oradea

Anul trecut pe vremea aceasta eram în Oradea, așteptându-l pe Emanuel să apară. Profitând de libertatea oferită de homeschooling, am plecat cu toată familia din 29 octombrie până în 15 noiembrie cred, la Oradea. Am avut timp să vizităm destul de multe în paralel cu programul școlar zilnic și ne amintim cu drag de acest oraș îngrijit, bine întreținut, curat, cu multe spații verzi care ne-au bucurat numeroase zile însorite.

PARCUL DON ORIONE






PARCUL DON ORIONE

PARCUL DON ORIONE


PARCUL DON ORIONE



                                                            
ÎN CENTRU

LA TEATRU




FELIX, BAZINUL CU NUFERI

FELIX


FELIX, BISERICA ORTODOXĂ

ORADEA, SALINA ARTIFICIALĂ


Mănăstirea Sfintei Cruci

Într-un parc pe malul Crișului



Grădina Zoologică


                                    
                                                                      
 
Spre Parcul Mare
Prin deosebita amabilitate a unei doamne, am locuit într-un apartament lângă Sala Sporturilor și uneori am nostalgia plimbărilor pe malul Crișului. Am mers kilometri întregi pe jos, zilnic, ceea ce mi-a permis să văd chiar și străzile lăturalnice. Am admirat curățenia orașului, faptul că la fiecare grup de blocuri există un parc de joacă pentru copii și amabilitatea multor localnici. Rămân cu regretul că n-am apucat să urc în Turnul Primăriei, pentru că era prea târziu când am ajuns, iar în acea seară, Emi s-a hotărât să ne vadă :).
Dacă aveți ocazia să treceți prin Oradea, merită să vizitați acest oraș al cărui centru istoric e minunat, oferind posibilitatea multor lecții de istorie și artă.

sâmbătă, octombrie 25, 2014

Recomandări filme

 Dacă aveți timp liber :) și vreți să vedeți un film care să spună ceva sufletului vostru, vă recomand:

The Miracle Worker, pe care l-am văzut anul trecut cu fetele noastre, ca activitate școlară :). Veți avea ocazia să descoperiți cum o fetiță nevăzătoare și surdă învață să comunice cu cei din jur, datorită unei profesoare extraordinare. Hellen Keller și-a depășit handicapurile, reușind să susțină mai târziu nenumărate conferințe și să scrie mai multe cărți. Redau aici doar un citat care îmi place foarte mult:




The Impossible, film inspirat dintr-un neferict eveniment real, prezintă întâmplările prin care trece o familie de turiști surprinsă de un tsunami în Thailanda. După vizionarea acestui film, veți privi altfel membrii  familiei. L-am văzut cu fetele acum un an și multă vreme am discutat despre tsunami, înot, legături de familie, relația cu Dumnezeu...





Gifted Hands, film care prezintă viața celebrului neurochirurg Ben Carson, un exemplu de profesionalism, onestitate, moralitate și perseverență pentru oricare dintre noi și copiii noștri.





Moms' Night Out, film pe care l-am văzut singură, acum câteva săptămâni. Îl recomand mămicilor care doresc să mai renunțe la perfecționism și să aprecieze tot ceea ce reușesc să facă, datorită ajutorului de Sus. E o comedie ușurică, dar zâmbesc și acum amintindu-mi câteva scene la care am râs pe înfundate, ca să nu-l trezesc pe Emi.






În numele meu este un film rusesc, de vreo 30 de minute, care te zguduie sufletește. Vă recomand mai mult decât călduros această poveste despre un preot și o fetiță, poveste care vorbește atât de frumos despre dragostea creștină autentică...




Primim cu drag recomandări de filme pentru timpul liber, pe care nădăjduim să-l mai avem!

joi, octombrie 16, 2014

O lună de școală


                                                                 
                                                                           
 Cum a decurs înscrierea ?
   Admiterea în sistemul de stat a decurs fără probleme: foaia matricolă eliberată de Crossroads Christian School împreună celelalte documente cerute de Inspectoratul Școlar au fost depuse la inspectorat în a doua jumătate a lui august, confirmarea Ministerului de Învățământ a sosit pe la sfârșit de septembrie și diferența la limba română, singura pe care Măriuța a trebuit s-o dea, a fost dată în octombrie. Aceasta a fost procedura: simplă și fără întrebări incomode.

Cum e la școală?
   Sunt multe lucruri pe care le apreciez și pentru care sunt recunoscătoare: clasa luminoasă, aerisită (cu mobilier nou, bej și verde, culoarea mea preferată!), uniforma drăguță, învățătoarea care este elementul-cheie și de care Măriuței îi place extrem de mult, faptul că poate studia limba germană, colegii cu care se înțelege bine per ansamblu, comunicarea cu doamna învățătoare care e foarte deschisă la sugestii (de pildă stingerea neoanelor când lumina naturală e suficient de puternică, închiderea telefoanelor mobile în timpul orelor), organizarea foarte bună și cheltuielile rezonabile (50 fondul clasei, 55 cartile de germana, 26 două caiete speciale).
   Doamna învățătoare care ne-a fermecat fetița are o blândețe și o știință de a încuraja binefăcătoare, așa că Măriuța s-a integrat destul de repede în colectiv, iar când doamna le-a cântat la vioară și i-a antrenat pe copii în câteva exerciții mai deosebite la muzică sau la limba română,a venit acasă extrem de încântată. La fel și azi, după spectacolul de la Teatrul de Păpuși.
   Pe lângă faptul că aparține unui grup, Măriuța savurează biscuiții și cornul de la școală, chiar dacă i-am făcut ruladă cu măr, găluște cu prune, sandvich-uri cu omletă/pate de soia/miere și susan sau tahini/corn cu semințe și curmale/salam de biscuiți/pâine de casă și iaurt și niciodată nu-i lipsesc fructele. Ispita fructului oprit e mai puternică ! Sper să învețe totuși în scurt timp ce e cu adevărat important în păstrarea sănătății...


Ce i-ar plăcea Măriuței?
  Ce i-ar plăcea oricărui copil: mai puține teme, mai puțin scris. :) și mai multă muzică, educație tehnologică sau chiar desen...
  Colegi mai liniștiți dimineața, până la începerea orelor, dar cred că are puține șanse, testosteronul își spune cuvântul.


Ce mi-ar plăcea? 
  Să putem citi mai mult. Am nostalgia zilelor când Măriuța mânca povești ori capitole de cărți, când citeam împreună și discutam orice de la sinonime/ antonime pentru diverși termeni întâlniți, până la ce-am învățat din carte, ce ne-a impresionat, cum am fi făcut în locul personajului respectiv... De când am început școala, am reuțit să citim doar o carte de povești și Miraculoasa Călătorie a Edward Tulane, despre care ar trebui să scriu într-o postare separată. Mi-e doar de vremea când citeam toate trei+ Emi și comentam ce ne stârnea interesul. Măriuța citește în continuare textele selectate de Doamna pentru ora de lectură și își completează fișele  (proces în faza de perfecționare!), dar mă refer la lectura aceea la liberă alegere, care te face să te scoli dimineața mai devreme ca să poți citi (cum făcea într-o vreme).

   Să putem ieși în natură mai mult. E o toamnă atât de frumoasă și pădurea e tot mai gătită! Nu pierd nicio ocazie de a o scoate afară la joacă sau chiar de a face temele afară, cât încă se mai poate. Am convingerea fermă că un copil are nevoie de multă mișcare în aer curat, la soare.

  Să putem continua studiul limbii engleze și al istoriei. Deocamdată lucrăm foarte puțin și ar fi păcat să se piardă anii investiți...

  Să putem face experimente la științe. Am cumpărat ca dar de început de an școlar Cartea Experimentelor Științifice, dar încă n-am reușit să facem niciunul (ba-s teme, ba e joaca, ba e baletul, ba nu pot eu, ba plânge Emi etc).

   Să aibă o curte cu verdeață la școală, iarbă, ceva copăcei, flori plantate chiar de copii ar fi grozav! E așa dezolant să vezi  numai beton!

Cum reacționez ca părinte la această etapă?

   Mai bine acum, dar recunosc că a fost greu, nu pentru că n-am avut încredere că Măriuța nu se va descurca, ci pentru că nu poate fi ușor niciodată să rupi o bucată din tine.
Am încercat să păstrez legătura cu ea prin mici mesaje scrise pe care i le las în ghiozdan, uneori sunt glume pentru copii, alteori o poezioară sau ceva simplu, dar care să îi spună că o iubesc și că mă gândesc la ea, sunt prezentă în fiecare dimineață în jur de 6 în bucătărie când se pregătește de școală, din fericire Emi s-a trezit doar o data!, o încurajez constant să învețe bine, dar nu pentru note, ci pentru ea și mai povestim din experiența mea de elev, dar și de profesor (la fel face și cu tati).

Ultima legătură și cea mai puternică e rugăciunea: nădăjduiesc și mă rog să ajungă cu bine acasă, cu suflet curat și minte mai bogată.

luni, octombrie 13, 2014

Ana este oricare dintre noi. Cerere de AJUTOR

Preiau integral acest articol de aici  și sunt sigură că nu veți rămâne indiferenți. Omulețul acesta are nevoie URGENTĂ de ajutor, altfel lumea va fi sărăcită de o minune. 

Ana, fetița care se luptă cu Rasmussen: o mulțime de prieteni îi sar în ajutor. Și de alții e nevoie

11 Octombrie 2014 21:26 | Sibiu
Traian Deleanu
Aproape 15 mii de euro, din cei peste 35 de mii necesari, s-au strâns în prima săptămână scursă de la apelul lansat pentru ajutorarea Anei.
Ana Coman este o fetiță de cinci ani și jumătate, al cărei diagnostic – sindromul Rasmussen – presupune costuri mari pentru investigațiile și operația care ar putea-o ajuta să își continue viața. În mai puțin de o lună, Ana este programată la o clinică din Germania pentru a începe tratamentul. Iar investigațiile pre-chirurgicale se cer plătite în avans.

Cum s-a întâlnit Ana cu ”răul Rasmussen”

”Ana este un copil născut la termen (APGAR 10)  cu o dezvoltare normală până la trei ani jumătate, când a avut prima criză de epilepsie. I s-a pus diagnosticul de epilepsie, iar RMN-ul efectuat nu a indicat modificări. Timp de doi ani, după vizite efectuate la mulți medici, atât din țară, cât și din străinătate, s-au încercat fel de fel de scheme terapeutice. S-a crezut apoi ca este vorba de epilepsie focală farmaco-rezistentă. Ana a ajuns la un cocktail de cinci antiepiletice (13 medicamente zilnic), dar fără folos: crizele epileptice  persistau, mai lungi și mai multe.  La finalul lui 2013, a fost efectuat un RMN unde s-a observat o ușoară atrofie pe emisfera stângă a creierului. Medicii au pus acest fapt pe baza episoadelor epileptice dese.
De aproximativ o lună de zile au apărut o serie de mișcări continue la mâna dreaptă (epilepsie parțială continuă) și RMN-ul a sugerat progresia atrofiei.  Diagnosticul: encefalita Rasmussen.
În unele studii s-a arătat că tratamentul cu imunoglobuline ar încetini evoluția bolii și ar opri epilepsia parțial-continuă. La Ana, însă, acest tratament nu a avut nici un efect. Am început și corticoterapia ajungând astfel la un cocktail de 17 medicamente luate zilnic”, povestește Cristina, mama Anei.
De la apariția miocloniilor de la mâna dreaptă, o pareză progresivă pune stăpânire pe  partea ei dreaptă. La nivelul feței, dar și la nivelul mâinii într-un mod mai accentuat.

Ce trebuie făcut?

Fără intervenție chirurgicală, inflamația poate cuprinde tot creierul Anei, determinând deteriorare cognitivă și motorie, posibil deces. Operația de care Ana are nevoie poartă numele de hemisferectomie. Este vorba de îndepărtarea chirurgicală a unei jumătăți de creier, cea afectată de sindromul Rasmussen (emisfera stângă, în cazul de față). O astfel de soluție i-ar permite Anei – după un alt complex tratament de recuperare – să redevină un copil aproape normal.
O astfel de operație complexă, precum și investigațiile pre-chirurgicale, pot fi efectuate în puține locuri din lume. Din Europa, prima clinică ce a răspuns apelului părinților Anei este una din Germania (Clinica Schön), care a și fixat primul termen pentru investigațiile pre-chirurgicale – pe 10 noiembrie 2014. Totodată, clinica a emis și un deviz: unul care cere plata în avans a aproximativ 35.000 de euro. Pentru a reuși să strângă această sumă, într-un timp atât de scurt, părinții Anei au nevoie de ajutor.

Cum puteți ajuta?

Cei care pot și doresc să facă o donație direct în conturile familiei Anei, pot folosi următoarele conturi

Titular/Beneficiar:        Coman Mircea-Ioan
Banca:                ING Bank Cluj-Napoca
Cont în RON:       RO15 INGB 0000 9999 0458 4667
Cont în EUR:       RO19 INGB 0000 9999 0351 8371
SWIFT Code        INGBROBU
BIC                     INGB

Pentru donațiile din partea persoanelor juridice, pot fi folosite următoarele date:
Titular/Beneficiar:        Asociația de Caritate Eco Phoenix
Banca:                      BRD Cluj-Napoca
Cont în RON:             RO59 BRDE 130S V160 9500 1300

Ca documente suport pentru persoanele juridice, în galeria foto a acestui articol pot fi regăsite un model de contract de sponsorizare și Scrisoarea medicală eliberată pentru Ana Coman.

A fost odată…

În urmă cu o săptămână, Ana, părinții și apropiații acestora au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru investigațiile și tratamentul necesar. Mulți au răspuns acestei solicitări, fapt ce îi încurajează pe părinți să spere în continuare. ”Noi vă mulțumim tuturor celor care v-ați oprit din viața asta grăbită, ați donat, ați distribuit cazul nostru, ne-ați mângâiat cu cuvinte frumoase, ați fost alături de noi!”, este mesajul mamei Anei, postat pe Facebook. Alături de mesaj sunt și câteva imagini, în care Ana începe o nouă poveste – ”a fost odată…”. ”Ana a început de ceva timp o nouă poveste, al cărei final în care binele învinge răul ni-l dorim cu toată suflarea noastră”, mai scrie Cristina.

miercuri, octombrie 08, 2014

Activități de toamnă



Nectaria pictând frunze pe șervețel și vârtejuri de vânt


Pictura mea, minus vârtejurile :)
 Sursa de inspirație pentru picturi se află aici! 




Un colțișor al toamnei în casa noastră (în bol se află o mâncare parfumată de flori făcută de Nectaria)
 

 Și o (prea) scurtă ieșire în pădure, în compania Zânelor Pădurii care m-au răsfățat cu multe bunătăți (ceai cu miere, ciocolată caldă, tort de mere, prăjitură cu ciocolată...)

 


    














sâmbătă, septembrie 20, 2014

Homeschooling - programă clasa a doua


Eram datoare cu o scurtă descriere a clasei a doua, pe care Măriuța a absolvit-o în septembrie 2014. Iat-o acum, când am început clasa a treia.


board game realizat de mine ca sa exersăm cunoștințele într-un mod mai relaxat (A avut mare succes!)




matematică
  1. Matematică, cls. a II-a, ed. Aramis
  2. Miquon Math, Red, Blue, Green Book (selecții)
  3. MEP 3a 1 
  4. selecții din Culegere de matematică, Aurelia și Teofil Bogdan (2  învățători clujeni), ed. Grinta
  5. selecții din Matematică, Eduard și Ioan Dăncilă, ed. Gama
  6. teste Comper


română
  1. Limba și literatura română, cls. a II-a, ed. Aramis
  2. Știu să lucrez la... limba română, Mihaela Ada Radu, ed. Aramis
  3. Limba și literatura română, Ioana Câmpean, Anicuța Todea, ed. Corint 
  4.  cărți, cărți.cărți...
  5. teste Comper

    istorie
    1. Story of the World II, Susan Wise Bauer

    științe
    1. Exploring Creation with Botany
    2. First Encyclopedia of the Human Body, Usborne
    3. Nina and the Neurons (câteva episoade)






    engleză 
    1. The Ordinary Parent's Guide to Teaching Reading, Jessie Wise 
    2. cărți Usborne
    3. Wuthering Heights, Alice in Wonderland, The Three Musketeers etc.- adaptate 
    4. cărți de pe Oxfordowl.co.uk
    5. cântece de pe Youtube
    6. http://www.bbc.co.uk/cbeebies/alphablocks/



    religie
    1. versete din Psalmi
    2. Povestea lui Iona
    3. Povestea lui Eli și a fiilor săi
    4. pasaje din Proverbele lui Solomon
    5. Simbolul de Credință pe înțelesul copiilor, Autori:Preot Nicolae-Cristian Câdă, Narcisa-Mihaela Câdă, Ana Pascu, Ani-Eliza Busuioc
    6. discuții despre diverși sfinți
    7. cărticele de Leon Magdan
    8. Cele mai frumoase 153 de povestiri adunate de la Sfinții Părinți





     muzică


    1. repetițiile cu corul parohiei
    2. audiții muzicale (Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski, Vivaldi, Strauss)



     educație fizică
    1. balet & uneori gimnastică ritmică
    2. role, bicicletă, drumeții 
    educație plastică
    1. Artistic Pursuits I (câteva lecții)
    1. Drawing with Children, Mona Brookes (câteva lecții) 

    Listă de lecturi (majoritatea citite de Măriuța singură și discutate/analizate în orice moment prielnic, altele citite împreună)
    *Toate cărțile au fost citite mai întâi de mine, cu excepția cărții Marea Evadare.


    Muc cel Mic, W. Hauff
    Povestiri terapeutice, Mariana Konkoly
    Povești pentru copii, Lev Tolstoi
    Cartea albă a lui Arpagic, Ana Blandiana
    Bucătăreasa zânelor,Shirley Barber
    Zâna dințișor; Shirley Barber
    Moș Crăciun pribeag sosește, colecție de poezii, ed. Litera
    Pippi se îmbarcă, Astrid Lindgren
    Mustățel, Tomuț și Coțofana, Evgheni Cearușin
    Doctorul Aumădoare, Kornei Ciukovski
    Stejarul pitic, cel mai bun tătic, Victoria Pătrașcu
    Povestiri istorice, Dumitru Almaș
    Puiul, Al. Brătescu-Voinești
    Năsturel, Don Freeman
    Poezii, Elena Farago
    Poezii, George Coșbuc
    Aventurile lui Peter Iepurașul, Beatrix Potter
    Micuțele doamne, Louisa May Alcott
    Tumtum și Nucșoară, Emily Bearn
    Marea Evadare, Emily Bearn
    Bătrânul din lună, Grace Lin (superbă!)
    Pânza lui Charlotte, E. B. White
    Ramona, Beverly Cleary
    Indianul din dulap, Lynne Reid Banks
    Charlie și fabrica de ciocolată, Roald Dahl


    Aici am scris despre clasa I.

    Suntem tot timpul în căutarea unei cărți frumoase, așa că nu ezitați să ne faceți recomandări.

    Blinkie de la Lumea Piticilor

    marți, septembrie 16, 2014

    Să ne vedem în Franța!

    - Îmi dați voie să îi pup picioruțul?
    - Sigur, îi răspund zâmbind bătrânei care privea cu jind la comoara din brațele mele. Emanuel dormea în așteptarea unei mașini care să ne ducă acasă. Bătrâna l-ar fi pupat din cap până în picioare. Presimțind ce avea să îmi spună, o ascult încercând să îi fiu alături măcar o clipă.
    - Cât are?
    -10 luni, răspund strângând mai tare omulețul culcușit în wrap.
    - Am și eu 3 nepoți. Mi-e așa de dor de ei...
    - Dar unde sunt?
    - Nepoțica e a fetei mele care a murit. Ginerele s-a recăsătorit și stau aici. Băieții sunt unul în Franța, unul în Italia. Fiecare are câte un copil acolo.
    - Și vă vedeți des?
    - Nu i-am văzut de când au plecat. Copiii s-au născut acolo, nu i-am văzut niciodată.
    - Dar nu pot veni în țară?
    - E scump... Și vor să-și facă și ei o casă. N-au bani de drum.
    - Poate ajungeți dumneavoastră, zic eu, deși bătrânica din fața mea, cu fața zâmbitoare și ochi calzi nu pare prea înstărită.
    - Cu ce? Din pensia mea trebuie să iau medicamente pentru inimă, să las ceva bani și pentru nepoata asta și să am acolo ceva, să nu cheltuiască ei cu înmormântarea mea.
    - Păi știți, nu cred că găsiți vreun medicament mai bun pentru inimă decât o vizită în Franța, una în Italia... Sunt tot felul de oferte de transport dacă încercați să căutați din timp. Sau poate băieții dumneavoastră (bătrânica n-ar fi știut ce să facă cu un calculator). Mă gândesc că trece viața așa, fără să vă bucurați...
    - Măcar să-i mai văd o dată până mor, zise bătrâna cu surâsul amorțit în colțul gurii și ochi tulburi.
    - Ba să-i vedeți de mai multe ori, se trezi optimistul din mine. Ce-ar fi să le faceți o surpriză?
    Pentru o clipă, licări în ochi o privire vioaie, ușor amuzată. Sau poate doar mi s-a părut?
    Sosește mașina.
    - Să ne vedem în Franța! îi strig cu inima frântă, dar cu un zâmbet încurajator pe buze .
    -Da, da! răspunde bunica făcându-mi cu mâna...

    Ziua următoare am lăsat baltă toată casa: haine, mâncare etc., am luat copiii, mere și struguri și am plecat la pădure. Nu  pentru că sunt un om leneș, care nu iubește curățenia, ci pentru că vreau să sorb fiecare bucurie. Nu știi niciodată câte bucurii îți mai îngăduie Dumnezeu.


    joi, septembrie 11, 2014

    Viitorul începe în fața blocului

    Seri plăcute de septembrie în care se aud râsetele copiilor ce savurează rămășița de vacanță...

                                    spectacol de balet improvizat într-o după-amiază


                                     
                                   spectacol de teatru- spectatorii de diverse vârste sunt captivați de zânele talentate și au  uitat de nelipsitele telefoanele mobile sau tablete
                                    

    Ocrotește-i, Doamne, pe toți și dăruiește-le ce-i mai frumos în viață !

    vineri, septembrie 05, 2014

    Anunț: meditații muzică în Cluj

    Îmi place mult vorba profesorului meu drag de limba română din gimnaziu: "Dumnezeu m-a binecuvântat prin elevii pe care mi i-a dat". Parafrazându-l, voi spune că Dumnezeu m-a binecuvântat prin prietenii pe care mi i-a dat.

    O cunosc pe Silvia din primul meu an de învățământ, primul și pentru ea de altfel. Îi datorez prima audiție a rugăciunii Tatăl nostru și a cântecului Iubi-Te-voi, Doamne în interpretarea Angelei Gheorghiu. Se întâmpla într-o oră de muzică la care m-a primit să asist. Nu știu cât își mai amintesc elevii ei de atunci, majoritatea obișnuiți cu manelele omniprezente, din acea oră, dar eu păstrez încă vie înfiorarea trăită într-o bancă din clasa a VIII-a D. Am avut  ocazia să împărtășim momente emoționante, să discutăm despre cărțile citite, să ne analizăm gândurile și trăirile, iar mai târziu să ne împrietenim copiii și să petrecem timp împreună, timp în care sufletul meu a avut mereu de învățat. Apreciez franchețea și  tăria de care dă dovadă, perseverența și faptul că nu coboară nivelul așteptărilor pe care le are, atunci când vine vorba de muzică, pasiunea vieții ei. Îmi place umorul și gingășia în abordarea copiilor și cred că cei mici sunt cuceriți de delicatețea, căldura și veselia ei.

    I-am cerut să scrie câteva rânduri  despre sine, pentru că sunt convinsă că există  cititori care se vor bucura de priceperea și de experiența acumulată de Silvia. Ca de obicei, a scrie despre sine e un lucru dificil, așa că mi-am permis să îi conturez un portret, așa cum îl port în inimă. Îți doresc mult succes, dragă Silvia și câți mai mulți cursanți fericiți!





    "Numele meu este Silvia si sunt profesoara. Predau pian si canto clasic/canto muzica usoara.
    Am lucrat cu copii care aveau ca preocupare studiul muzicii, cu adolescenti care isi doreau cariera muzicala, dar si cu adulti care nu doreau decat sa-si implineasca un vis al copilariei. Mi-a placut sa-mi fac meseria cu toti, in egala masura.  La recomandarea prietenei mele dragi, va scriu voua, aici pe blogul ei despre mine,  pentru ca mi-ar placea sa ne cunoastem  si sa descoperim impreuna minunata arta.
    Cursurile sunt pentru toti, adulti si copii, stiutori ori nestiutori de muzica.  Studiind pianul, cursantul va invata cadrul general al muzicii, referitor la citirea notelor muzicale si ritm, isi va imbunatati cunostintele muzicale si repertoriul.
    Orele de canto constau  in dezvoltarea auzului muzical, elemente de respiratie, intonatie, iar pentru cei mai ravnitori  elemente de teatru si prezenta scenica.
    Cei interesati ma puteti contacta la tel: 0746.170.807.  Orele au loc la domiciliul meu. O ora costa 35 de lei.

    UN CUVANT PENTRU PARINTI
    Sa stiti dragi parinti ca prin studierea muzicii, copilul invata sa asculte, sa coopereze, sa-si astepte randul. Se descopera pe sine prin ceea ce canta si isi descopera talentul muzical. Eu va pot pregati copiii pentru  participarea la concursuri precum Next Star, X Factor, Mamaia Copiilor ...
    Va astept cu mare drag!"

    luni, august 25, 2014

    Povești de viață




    Astăzi le-am arătat fetelor câteva filmulețe amuzante cu animale, videoclipul cu femeia fără brațe care este absolut uluitoare https://www.facebook.com/photo.php?v=285908354921310 și câteva imagini sugestive de-ale copiiilor africani subnutriți și deshidratați sau care fac eforturi mari să care apă la casele lor (căutați African children photo water și veți găsi destule, unele sfâșietoare). M-am tot gândit la impactul pe care l-ar avea asupra lor astfel de imagini, dar nu regret că le-am arătat. Am făcut-o cu speranța că vor putea aprecia mai bine ceea ce au (de pildă apa, pe care o folosesc cu generozitate) și că voi menține vie dorința de a contribui cu cât de puțin la ușurarea suferințelor altora. A fost o călătorie vizuală incomodă poate, cum incomode par multe dintre lucrurile care ne cer să renunțăm la dorința noastră de a ignora, dar a fost o lecție necesară ca să temperăm acel VREAU cu accente de egoism..

     Le-am vorbit din nou despre familia Grigore (le spusesem câte ceva când am citit cartea) și am văzut împreună videoclipul cu ei. Asta ca să înțeleagă că suntem legați unii de ceilalți, chiar dacă nu ne cunoaștem și să înțeleagă că avem datoria de a ne ajuta semenii, după puteri. Nu e imposibil să renunți la 2 ture de trambulină sau la un penar fistichiu, ca să trimiți o mică încurajare cuiva care stă agățat între două lumi.

    Le-am vorbit despre Andrei, copilul de 5 ani (!) tăiat în 2 pentru credința lui ortodoxă de către fanaticii islamiști, simt că sunt atât de departe de credința acestui copil... Cândva le voi vorbi și despre Brâncoveanu și despre mulți alții, dacă Dumnezeu va îngădui.

    Din nefericire există atâția oameni care au nevoie de ajutor, însă când descurajarea mă cuprinde îmi amintesc de această povestioară pe care am auzit-o nu demult la Radio România Actualitați. Finalul era modificat față de versiunea prezentată pe blogul la care am făcut trimitere: văzând copilul aruncând scoicile în mare, cei din jur au început să facă același lucru.

     Și această povestire le-am spus-o copiilor noștri, e una dintre cele mai frumoase pe care am auzit-o și nădăjduiesc să biruie cu ea descurajarea ce nu îi va ocoli cândva...

    miercuri, august 20, 2014

    Plimbare printr-o pădure de gânduri

    (Cu Emi în wrap)
    Doamne, ce bine că ai creat greierii, cântă minunat! Ce răcoare plăcută! Se simte aerul curat pe măsură ce ne apropiem de pădure... Maica Domnului, alungă tu neliniștea! 15 august ziua când începe tristețea, simt deja toamna prin preajmă... Dormi Emi, închide-ți ochișorii vioi! Ce bine e să te plimbi prin iarbă, flori și greieri! Chiar ai îngădui Tu, Doamne, un război între Rusia și Ucraina și noi și SUA și mai știu eu cine?! Dar scutul acela anti-rachetă de care vorbeau azi la radio pentru ce mai e?! Uite ce liniște e în pădure, cum să dispară totul?! Emi respiră liniștit... somn ușor, să nu afli vreodată de răutatea lumii! Cine o fi chinuit-o pe copăcița, prietena noastră de atâția ani ? Cineva i-a jupuit o bucată bună de scoarță ca și copacilor din jur, de altfel. Ce bine e să te sprijini de un copac în întunericul pădurii! Ce repede coboară seara...Se aud niște clopote, talăngi de vaci? Parcă și cîini. Respiră adânc, alungă grijile! Maica Domnului, ce-o fi fost în inima ziaristului aceluia pe care l-au decapitat oamenii aceia cruzi? O fi având soție, copii? O mai fi văzut cerul? Doamne și nebunii aia care se tot omoară unii pe alții în Gaza... Dar Germania cu Franța care trimit arme kurzilor și Bulgaria care pune gard de sârmă ghimpată la granița cu Turcia, dar Ebola din Africa? Doamne, tu știi că sunt un om teribil de fricos, și apoi copiii... Respiră adânc! Păsările cântă încetișor cântece de leagăn pentru puii lor. Se apropie oile cu ciobanul, aha, nu erau vaci. Miroase a pădure. Oare cum e să trăiești în pădure, fără facilitățile orașului? Fără haine, cărți, miere, ciocolată, dușuri, așa ca refugiații... Noapte bună, pădure dragă! Ce fulgere frumoase se văd departe ! Trebuie să citesc neapărat cum se produc fulgerele. Da, mai sunt și melcii despre care trebuie să învăț și ochii lupilor căci îi datorez Nectariei câteva informații. Nu se poate, Doamne, au fost atâtea războaie și nenorociri , oamenii au mai învățat ceva din asta. Dar Andrei, copilul tăiat pe din două în  biserica sfântului Gheorghe, fiindcă n-a vrut să renunțe la creștinism? Ce bine miroase vântul! A curat, neatins de murdăria acestei lumi. Ce repede a trecut vara! Va începe școala și n-am fost cu fetele la pădure încă, incredibil! Ce veseli sunt adolescenții ăștia și cum stau toți aplecați peste telefoanele mobile! Copii, copaci, norii pufoși, norii cenușii...
    Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor obosiți de mâhnire și de întristare...

    duminică, august 10, 2014

    Cum luptă 5 copii pentru mama lor? Povestea Mioarei Grigore

     

     Am citit cartea doamnei Grigore acum vreo 3 săptămâni, pe nerăsuflate, amestecând râsul cu plânsul. La orele mici ale dimineții purtam în minte imaginea unei familii adevărate,aflată într-o luptă teribilă cu moartea, care mi s-a lipit de inimă.

    Titlul ciudat mi-a stârnit interesul mai demult. Cancerul, dragostea mea nu te poate lăsa indiferent. Povestea de dragoste a celor doi soți, povestea vieții într-o familie cu 5 copii, toți minunați și înzestrați cu puteri nebănuite, povestea luptei cu boala al cărui nume produce fiori, umorul care se revarsă cu vitalitate în multe rânduri, duioșia gesturilor și gândurilor mamei care înrourează ochii cititorului, revelațiile despre sine fac lectura acestei cărți de neuitat. 

    Scriam pe Facebook acum două zile că este un puternic antidot pentru deznădejde și cred cu tărie că familia doamnei Mioara Grigore  ne poate fi un model extraordinar de tărie sufletească, voință și credință. Cred de asemenea că sprijinul pe care și l-au acordat unii altora și dragostea care îi unește luminează prea puternic în jur ca să treacă neobservați. Sunt sigură că i-aș recunoaște, deși nu i-am văzut niciodată, la fel cum sunt sigură că Dumnezeu îi vrea fericiți. Pentru mine e un miracol că în mijlocul durerilor și suferințelor interminabile, doamna a găsit puterea de a scrie această carte și nădăjduiesc din toată inima să existe și o continuare. Dar pentru această biruință e nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Vă rog să citiți articolul de mai jos, ca să înțelegeți.

    Lupta cu moartea a Mioarei Grigore, o mamă cu cinci copii: „Aş striga că dragostea poate învinge cancerul“






    Mioara Grigore, profesoară de religie, este mamă a cinci copii şi o soţie exemplară. În urmă cu cinci ani, la doar 44 de ani, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire atunci. Numai dragostea şi rugăciunile copiilor, ale soţului şi ale prietenilor adevăraţi au ţinut-o în viaţă. Momentan, starea de sănătate a doamnei Grigore este tot mai fragilă: cancerul i-a afectat şi plămânul drept şi o parte din ficat. Din punct de vedere medical, ultima şansă de vindecare este într-un institut oncologic din oraşul texan Houston, America. Pentru a ajunge acolo, Mioara Grigore are nevoie de ajutorul nostru!
    La o săptămână după internarea în Spitalul Militar din Bucureşti, unde i s-a scos o cantitate mare de lichid din plămânul afectat de tumori maligne, doamna Mioara Grigore îşi exprima recunoştinţa pentru toţi semenii care au contribuit la strângerea unei părţi importante din suma necesară achitării intervenţiei medicale ce i-ar putea salva viaţa: „Din 50.000 de dolari s-au strâns în jur de 30.000 de dolari, într-un timp record. A fost o minune că oamenii, aceşti îngeri pentru mine, sfinţi, au strâns bănuţi ca să plec la Houston, la un mare institut oncologic, unde un prof. dr. Burzynski are un tratament revoluţionar. Sper, nu ştiu dacă va fi şi pentru mine sau dacă va da roade, dar e o ultimă şansă de a încerca. Această ultimă intervenţie m-a slăbit foarte mult, recunosc că nu mai am energia de la început. De aceea respir oarecum greu. Am pierdut foarte mult sânge şi asta îmi dă o neputinţă pe care nu am avut-o până acum, dar cu răbdare nădăjduiesc să revin la normal cât de cât şi într-o săptămână, maximum două, cu mila Maicii Domnului şi a Bunului Dumnezeu, sper să mă operez. Mulţumesc tuturor, n-am cuvinte! Nu ştiu dacă îşi dau seama, dacă ştiu ce au făcut, cât de mult şi-au luat cerul efectiv, pentru că dacă ar vedea cum aceşti cinci copilaşi, între care un băieţel cu sindrom Down, se bucură de mămica lor zi de zi, şi-ar da seama că au făcut o faptă nemaipomenită. Din suflet mulţumesc tuturor, le-aş mulţumi zi şi noapte. Dacă nu aş obosi când aş vorbi şi aş avea un pic de aer mai mult în plămâni, aş lua o portavoce şi aş spune tuturor cât de mult îi iubesc. Nu ştiu ce să dăruiesc tuturor acelor oameni care au făcut şi fac atâta pentru mine. Le dau lacrimile mele de mulţumire, le dau recunoştinţa mea, le dau gândul meu tot cel bun şi mica mea rugăciune, aşa cum pot să o fac împreună cu copilaşii mei. Să le dea Dumnezeu multă, multă sănătate şi bucurie de a trăi şi mântuire.“

     

    Familia, cuibul dragostei

    Cu voce caldă şi zâmbet bun, mămica Mariei (12 ani), a lui Antonie (11 ani) şi a lui Nectarie (9 ani), a Macrinei (8 ani) şi a Iustinei (6 ani) aminteşte febril de un băieţel de la o şcoală din Brăneşti, care i-a scris o scrisoare în care a pus 1,5 lei şi i-a urat: „Dumnezeu să vă dea sănătate că aveţi aşa o familie, că eu nu am avut parte“. Emoţionată, doamna Mioara continuă: „M-a copleşit şi mi-am dat seama că dacă acel copil a realizat importanţa şi unicitatea familiei, atunci eu am fost mai mult decât privilegiată de mi-a dat Dumnezeu cinci copii în şase ani jumătate şi un soţ care după 15 ani mă iubeşte la fel ca la început sau poate mai mult. Dragostea familiei, Doamne, susţinerea ei e covârşitoare! De aceea aş vrea să le spun tuturor femeilor cu boli mai mult sau mai puţin grave să se agaţe de dragostea copiilor, a soţului, să le admită, să le tolereze defectele şi să vadă dincolo de orice neputinţă. Iar dacă omul acela, într-o zi câteva ore, câteva minute, a fost alături de ea, a contat enorm şi contează.“
    Dragostea, cuvântul de ordine în familia Grigore. Starea de bine care îi învăluie pe toţi membrii ei şi pe prietenii lor dragi, ajutoare de nădejde. Mama Mioara, cea care pune în mişcare această forţă a inimilor, vorbeşte: „După o ieşire din spital în care vezi durere, boală, moarte, partea sufletească mai coboară câte un pic, dar am primit de fiecare dată – şi le mulţumesc din suflet tuturor oamenilor care au fost alături de mine – încurajări, dovezi de dragoste, şi de asta aş merge pe drum şi aş striga că dragostea poate învinge cancerul, poate învinge deznădejdea, poate amâna şi învinge chiar moartea.“ Astfel s-a născut „Cancerul, dragostea mea“, o carte scrisă de Mioara Grigore, care provoacă cititorului, deopotrivă, râsete în cascadă şi valuri de lacrimi. „Disperarea m-a făcut să scriu cartea, mi-era teamă că nu le-am spus celor mici, soţului meu cât de mult îi iubesc. Nici acum nu ştiu să le spun cât de mult îi iubesc, dar mi-a dat răspunsul cea mică, Iustina, de 6 ani, care alaltăieri noapte, pe la ora 11:00 (când eram cuprinsă de aşa dureri, încât pentru prima dată de când am această boală m-am rugat la Dumnezeu să facă o minune şi să mă ia mai repede, să mor mai repede), Iustina mă ia de mână şi-mi şopteşte: «Mami, ştii de ce vreau să stai lângă mine cât sunt eu mică?» Am rămas uimită, nu ştiam ce îmi va spune, după care a răspuns: «Pentru că fără tine uit să mai respir, nu mai am memoria respiraţiei». O fetiţă de 6 ani să-mi spună asta… mi-am cerut iertare de la Dumnezeu că am abdicat lupta şi a trebuit să mă ridic din nou cu sufletul“, mărturiseşte autoarea.

     

    „Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!“

    O zi obişnuită în casa familiei Grigore, din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, începe în zori. Cu multă speranţă. Şi simţ al umorului, căci spune doamna Mioara: „Eu glumesc cu cei mici ca să nu vadă cât sunt de disperată, cei mici îmi mai spun glume ca eu să pot râde şi să mă întăresc. Şi am rămas aşa de vreo cinci ani. Din orice se poate scoate un zâmbet.“ Aşadar, „mă scol dimineaţa, de fapt ies de sub copii (am luat un pat mare în care să încăpem toţi, cred că am făcut o greşeală mare – n.r. zâmbeşte): Nectarie e cu capul pe gâtul meu, Iustina pe spatele meu, Macrina pe la picioarele mele. Apoi, cobor cu fetiţele în bucătărie, încercăm să facem celebra ciorbă sau supă. Maria, fetiţa cea mare, când simte că obosesc cu respiraţia, îmi spune pe un ton poruncitor: «Auzi, dragă, du-te în pat, că vin eu să te servesc, şi fără comentarii, te rog mult». Stau cu ei în pat, le mai citesc poveşti, şi ei vin cu tava la pat, cel puţin acum după operaţie, mai mergem prin livadă. Copilaşii mei au pus acum trei ani 83 de pomişori şi s-au prins 78. Aerul meu sunt ei, nu mă lasă nici un pic. Nu pot să mă pitesc pe nicăieri, mă găsesc oriunde aş fi în casă. De vreo doi ani de când tuşesc atât de rău, de-mi ies ochii şi vomit, mă tot întreb dacă le-am dat ceva, şi e o minune că încă nu tuşeşte nici unul. Nu ştiu ce mă mai ţine în viaţă, dar e copleşitor, că eu mă mir în fiecare zi că încă trăiesc, că încă sunt în mijlocul lor şi că ei deodată se luminează la faţă când mă văd, în special Nectarie. Împreună, vorba domnului Dan C. Mihăilescu, care a făcut critica la carte şi căruia îi mulţumesc din suflet, sunt cinci degete care la un moment se vor face un pumn strâns şi puternic care să ţină în el fiinţa mea, a mamei lor. Chiar aşa simt“, explică cu surâs blajin mama celor cinci copii la fel de minunaţi ca şi părinţii lor, Mioara şi Viorel.
    Îi poartă pe toţi în inima sa de mamă-eroină şi ochii i se luminează când vorbeşte de: Iustina, mezina cu gropiţe în obraji, blondă cu ochii verzi, ce inventează poveşti cu o uşurinţă uimitoare şi vrea să devină balerină; Macrina, blândă, bună şi tăcută, visează să ajungă o mare pictoriţă, în timp ce îi face mamei sale cele mai tămăduitoare masaje cu ulei sfinţit; Nectarie, suferind de sindrom Down, cel care îi spune mamei „zmeurica“, în loc de Mioriţa; Antonie, captivat de enciclopedii, de ştiinţele exacte în general, hotărât să ajungă un reputat om de ştiinţă când va creşte mare; Maria – o fetiţă de doar 12 ani, „mama mea şi mama mamei mele, care are 84 de ani. Când nu pot eu, se duce şi o spală cu atâta precizie şi rigoare, pe urmă îi dă cu pudră de talc şi îi spune: «Bunicuţo, gata, te scot la bal», şi mama mea râde. Maria e foarte matură. E premiantă, îi place mult literatura şi vrea să devină poetă.“
    Cât priveşte credinţa cea dătătoare de speranţă, mai ales în caz de boală, doamna Mioara Grigore spune că a învăţat-o tot de la cei mici: „La un moment dat, îi auzeam în cealaltă camera cum se rugau şi strigau la Maica Domnului ca la o vecină de peste gard, cu atâta simplitate ca şi cum Maica Domnului era acolo lângă ei: «Maica Domnului, vino să-ţi spunem! Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!» Cu atâta tărie credeau… Ce înseamnă această simplitate şi curăţie a inimii!“

     

    O minune

    De fiecare dată, răspunsul la rugăciunile curate ale copiilor nu întârzie să apară: „Eu am o mare problemă, dar unii doctori chirurgi nu mă cred: la anestezie nu prea adorm cu totul, mai simt dureri, mai simt lipsă de aer, e destul de groaznic, că nici nu pot spune că-i aud, sunt undeva între viaţă şi moarte. A doua oară când mi s-a întâmplat, la ultima intervenţie, simţeam că nu mai pot respira. Strigam la Măicuţa Domnului să mă ajute că nu am aer deloc şi deodată am văzut-o pe fetiţa mea de 12 ani intrând în sala de operaţii. Era foarte elegantă, într-un halat alb, a venit, mi-a şters broboanele de sudoare de pe frunte şi mi-a zis: «Mami, uite, acum o să intru în plămân, o să scot apa, totul o să fie bine şi o să te ţin de mână şi în braţe şi vei respira». Şi atâta încredere mi-a dat, încât atunci când m-am trezit din anestezie întrebam toate asistentele: «Unde e Maria mea?» Mai apoi am întrebat-o ce făcea la orele acelea şi mi-a zis că se ruga pentru mine. Faptul că Dumnezeu mi-a trimis-o în vis, în starea aceea, a fost colosal.“

     

    „Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi“

    Demnă sub povara crucii ei, Mioara Grigore remarcă: „Am ajuns la concluzia că nimic nu e întâmplător şi că trebuia să am şi această boală. Mi-am dat seama că sănătatea pe care o aveţi dumneavostră e un mare dar, dar şi boala pe care o am eu e tot un mare dar, aşa că suntem iubite mult de Dumnezeu.“
    Referitor la relaţia de cuplu, admite: „Am descoperit cât sunt de copleşitoare şi de salvatoare într-o relaţie răbdarea şi modul de a tolera, de a înţelege că fiecare avem defecte. Mă întreba cineva ce ne-a ţinut uniţi pe mine şi pe soţul meu atât de mult, dincolo de orice, şi i-am spus că mila, dar mila nu sub aspect jalnic sau lipsit de orice demnitate, ci mila aceea în care poţi să te pui puţin în locul celuilalt şi să-ţi dai seama cât suferă, mila aceea în care jertfa pentru celălalt e cu adevărat înălţătoare. Deci, mie mi-a fost milă de soţul meu că suferea din cauza mea, lui i-a fost milă că aveam această boală şi mila a generat o dragoste ca un tsunami. O iubită, o soţie, dacă e supărată de soţul – şi le cred şi le înţeleg -, să aibă puţină răbdare şi, în momentul în care vrea să spună ceva ce ţine de mânie, să tacă. Astfel, va simţi o eliberare, indiferent cât de mult ar jigni-o, iar soţul se va simţi vinovat şi se va întoarce, probabil, cu şi mai multă dragoste. Mi-am dat seama că puterea de a tăcea şi de a răbda într-o căsnicie sunt salvatoare.“
    Şi mai spune doamna Mioara, cu vocea ei uşoară, ca de fulg: „Am realizat cum ne putem regăsi liniştea, fărâma de pace, bucuria de a trăi: întorcându-ne la lucrurile simple ale vieţii. Sunt atâtea lucruri de care nu mai avem nevoie, n-am avut niciodată, dar dacă am conştientiza… Dacă ne-am întoarce la iarba aceea din curte, la pomi, la omul de lângă noi, ca să revenim în noi înşine puţin. Epoca asta tehnologizată ne-a depărtat mult, dar dacă am căuta un pic de simplitate în toată complexitatea asta a noastră… E de mare valoare simplitatea, pentru că poţi să vezi altfel.
    Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi şi de asta mi-e necaz. Mă uitam astăzi la femei frumoase şi la bărbaţi înalţi, bine făcuţi, care treceau pe drum şi îmi venea să-i îmbrăţişez să le spun: «Ştiţi cât sunteţi de fericiţi că puteţi respira?», dar evident că aş fi fost luată drept o femeie un pic cam nebună. N-am îndrăznit. Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi că pot respira, că au doi plămâni, că se pot bucura de atâtea daruri de la Dumnezeu, sau nu vor să mai ştie…“

     

    Cum o puteţi ajuta

    Mioara Grigore mai are nevoie de 20.000 de dolari pentru tratamentul salvator. Cei care doresc să o ajute pe mămica celor cinci copii în zbaterea ei pentru viaţă o pot face donând în următoarele conturi:
    RON – RO03 BTRL 04801 20122 5679XX
    EUR – RO13 BTRL EURCRT 0022567901
    USD – RO17 BTRL USDCRT 0022567901
    CAD – RO82 BTRL CADCRT 0022567901
    Swift BTRL RO 22.
    Titular cont: Viorel Grigore
    Banca Transilvania/Sucursala Piaţa Chibrit, Bucureşti
    Contact fam. Grigore: 0766.414.565 / 0729.875.363

    sâmbătă, iulie 12, 2014

    Acum 34 de ani



     arătam cam așa...
    În brațele surorii mele dragi, pe care o iubesc mult de tot.

    Un cântec pentru toți cei care n-au uitat cum au fost cândva: