Povești de viață

Astăzi le-am arătat fetelor câteva filmulețe amuzante cu animale, videoclipul cu femeia fără brațe care este absolut uluitoare https://www.facebook.com/photo.php?v=285908354921310 și câteva imagini sugestive de-ale copiiilor africani subnutriți și deshidratați sau care fac eforturi mari să care apă la casele lor (căutați African children photo water și veți găsi destule, unele sfâșietoare). M-am tot gândit la impactul pe care l-ar avea asupra lor astfel de imagini, dar nu regret că le-am arătat. Am făcut-o cu speranța că vor putea aprecia mai bine ceea ce au (de pildă apa, pe care o folosesc cu generozitate) și că voi menține vie dorința de a contribui cu cât de puțin la ușurarea suferințelor altora. A fost o călătorie vizuală incomodă poate, cum incomode par multe dintre lucrurile care ne cer să renunțăm la dorința noastră de a ignora, dar a fost o lecție necesară ca să temperăm acel VREAU cu accente de egoism..

 Le-am vorbit din nou despre familia Grigore (le spusesem câte ceva când am citit cartea) și am văzut împreună videoclipul cu ei. Asta ca să înțeleagă că suntem legați unii de ceilalți, chiar dacă nu ne cunoaștem și să înțeleagă că avem datoria de a ne ajuta semenii, după puteri. Nu e imposibil să renunți la 2 ture de trambulină sau la un penar fistichiu, ca să trimiți o mică încurajare cuiva care stă agățat între două lumi.

Le-am vorbit despre Andrei, copilul de 5 ani (!) tăiat în 2 pentru credința lui ortodoxă de către fanaticii islamiști, simt că sunt atât de departe de credința acestui copil... Cândva le voi vorbi și despre Brâncoveanu și despre mulți alții, dacă Dumnezeu va îngădui.

Din nefericire există atâția oameni care au nevoie de ajutor, însă când descurajarea mă cuprinde îmi amintesc de această povestioară pe care am auzit-o nu demult la Radio România Actualitați. Finalul era modificat față de versiunea prezentată pe blogul la care am făcut trimitere: văzând copilul aruncând scoicile în mare, cei din jur au început să facă același lucru.

 Și această povestire le-am spus-o copiilor noștri, e una dintre cele mai frumoase pe care am auzit-o și nădăjduiesc să biruie cu ea descurajarea ce nu îi va ocoli cândva...