sâmbătă, mai 02, 2009

Fericit cel ce se gândeşte la sărac şi la sărman;



în ziua cea rea, Domnul îl va izbăvi. (PS.40;1)

Mă adresez acum în special cititorilor din Cluj, în speranţa că vor putea oferi puţin din puţinul sau multul lor unei mame (de etnie romă) şi celor 3 copii pe care îi creşte într-o casă modestă pe lângă Gherla. Până nu demult a avut o baracă mai jos de Selgros, adică unde n-ar mai fi crezut nimeni că sunt locuinţe, dar... a ars şi acum nu mai are nimic decât pe cei 3 copii.
Orice e binevenit: tacâmuri, veselă, ceva oale, lenjerie, haine, detergent, bonuri de masă sau un bănuţ, mâncare, jucării, medicamente, paturi, plapumă, mobilier, petrol pentru păduchi...
Femeia lucrează la magazinul de obiecte bisericeşti al dnei. Bizău; acolo i-am lăsat de mai multe ori pachete. Am fost şi la ea la baracă în iarnă, cu nişte prieteni.
Dacă reuşiţi să strângeţi ceva anunţaţi-mă, vă rog, ca să o anunţ la rându-mi. Dacă preferaţi, vă pot da numărul de telefon al unui vecin; e singura mea modalitate de a ţine legătura cu femeia.
Mulţumesc mult pentru bunăvoinţă!

10 comentarii:

Amalia spunea...

Iulia, eu incerc sa strang cate ceva (mai mult haine) din pacate de copii nu prea mai am ca le-am cam dat sau sunt mari (baietii mei au 14 si 18 ani). Voi cauta si oale sau alte chestii de genul asta si te voi anunta pe blog. Insa nu avem masina, dar cu un taxi ne-am descurca sa le ducem la magazinul d-nei Bizau. Daca poti sa imi dai mai multe informatii (cum se numeste femeia, daca ea nu e acolo d-na Bizau preia sau depoziteaza ce i-am duce?, etc).

Iulia spunea...

Amalia draga, multumesc. Pe femeie o cheama Irina, lucreaza ca femeie de servici la magazin. Nu sttiu exact cat depoziteaza dna. Bizau, noi ii mai lasam acolo cate o plasa (nici noi nu avem masina), sau ne intalneam cu Irina la Catedrala. Cel mai mare copil e clasa I, o fata, iar ceilalti au 5 si 2 ani cred.
Iti las nr. de tel. al vecinului. Noi de obicei vorbim cu ea seara si ne intelegem cum sa facem si cand vine in Cluj. Cred ca iti e mai usor asa.
0753 766 036

anab spunea...

Hristos a inviat!Ma numesc Ana.Am facut si eu facultatea la Cluj.Acum stau in capitala dar as vrea sa trimit si eu cate ceva pentru aceasta femeie si scopilasii ei.Imi poti da o adresa?

Iulia spunea...

Anab iti sunt recunoscatoare. Din pacate nu am o adresa, dar am nr. de tel. afisat in mesajul anterior. Irina va sti sa iti spuna cu siguranta o adresa. Iarta-ma ca nu pot mai mult. In plus, n-as vrea sa ramana nimeni cu impresia ca donatiile vor ajunge la mine in casa.

Amalia spunea...

Iulia eu as prefera sa suni tu (o stii mai bine pe dna Irina si pe vecinul dansei) in momentul in care iti dau un semn ca am adunat ceva.Sincera sa fiu nu cred ca ce as gasi ar incapea intr-o plasa...Dansa are cu ce sa si le duca acasa, cum se descurca?

Iulia spunea...

Amalia draga cand esti gata, anunta-ma! Plasa o vei putea lasa la libraria Icoana (vizavi de magazinul dnei. Bizau, iar eu o anunt pe Irina sa o ia de acolo.
Multumim!

Amalia spunea...

Buna Ioana, de luni pana miercuri am un program mai incarcat, insa joi sau vineri sper ca voi duce plasa (plasele) la magazinul Icoana. Te voi anunta oricum inainte. O duminica frumoasa sa ai!

Amalia spunea...

Am lasat azi dupa masa 3 plase la magazinul Icoana pentru Irina. Sper sa fie cu folos!

Iulia spunea...

Amalia, multumim. Abia azi am vazut mesajul, dar o voi anunta si luni le va lua. Si eu am reusit sa mai strang cate ceva intre timp.

Amalia spunea...

Iulia nu trebuie sa imi multumesti... Ma bucur ca am putut face acest umil gest fata de aceea femeie. Am cumparat zahar, faina, orez, malai, paste fainoase, ciocolata, gris, morcovi, usturoi, nuci... Am pus si niste jucarioare, o biblie pentru copii, o fata de plapuma, haine de dama, doua tigai si vase de plastic. Daca poti lua legatura ulterior cu dansa te rog sa imi spui daca ce i-am dat a fost OK (nu stiu ce masura poarta la haine...eu i-am dat ce am avut eu). Mai am in pivnita gemuri, ceva paturi si pe viitor daca va fi nevoie ii mai pot lasa una alta.
Vroiam sa iti spun ca citesc cu drag orice postare a ta, mai ales ce legata de copii, si chiar daca nu las vreun comentariu sa stii ca le gasesc foarte utile. Dumnezeu sa va ajue sa fiti parinti buni pentru fetita voastra dulce. Doamne ajuta!