marți, mai 05, 2009

Despre educaţie şi alte bucurii ale vieţii


Dacă tot vorbea Irina de educaţie, m-am gândit că e mai mult decât util un schimb de idei pe această temă. Sunt mult prea sătulă de teorie searbădă, aşa că de câţiva ani mă interesează lucrurile practice, care îţi bucură sufletul şi mintea, care te fac să iubeşti viaţa si pe Creatorul ei.
Aparent banale, exemplele pe care le voi da au o reală semnificaţie pentru mine şi cred cu tărie că educaţia este mult mai mult decât studiul organizat în cadrul unei instituţii de învăţămînt.

Am avut parte de câţiva profesori extraordinari, cărora le mulţumesc adesea în gând pentru că m-au învăţat frumuseţea sub diversele ei forme. Însă majoritatea orelor de studiu din şcoală nu reprezintă pentru mine acum decât o sursă de regrete: timp pierdut pe care l-aş fi putut folosi cu adevărat în folosul propriu: drumeţii, lecturi... Privind retrospectiv îmi dau seama ce comoară am avut. Atunci nu simţeam decât apăsarea fără a conştientiza cauza problemei; cum aş fi putut?! Eram prea ocupată să am note mari! Nu că notele mari ar fi un lucru rău!!! Doar că sunt o capcană; am luat note mari la fizică, chimie, trigonometrie; azi abia de mai ştiu câteva formule şi principii.

Sincer, nu acest lucru îmi doresc pentru copilul nostru. Sigur că m-ar bucura notele mari (nu sunt chiar aşa de ipocrită...), dar m-ar bucura mai mult să văd că de-abia aşteaptă să citească o carte folositoare (de la bricolaj, croitorie, limbi străine până la Dostoievski), că îi face plăcere să cânte la un instrument, să aibă discuţii folositoare sufletului, să vrea să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi, că simte nevoia de a-i mulţumi Domnului pentru minunile pe care i le aşterne în cale: de la buburuză până la adâncimea cerului, că nu se teme să fie curioasă şi să descopere.
Aceasta cred că e esenţa educaţiei: curiozitatea, acea curiozitate bună despre care vorbea Înaltul Bartolomeu intr-o predică.

Ieri am avut bucuria de a petrece 4 ore împreună cu Măriuţa colindând dealurile din apropiere. 4 ore de deplină bucurie şi recunoştinţă: să poţi merge nestingherit unde vrei când vrei, să te bucuri de căldura şi lumina soarelui, de explozia de verdeaţă, să vezi un câmp alb de păpădie pufoasă, să cânţi un cântec unui greiere şi unui cărăbuş, să îţi priveşti minunea dată de Domnul culegând cochilii de melcişori şi smocuri de lână de la oile ce trecuseră pe acolo, să poţi citi dintr-o carte în timp ce o voce subţirică îndrugă vrute şi nevrute... O adevărată lecţie despre educaţie atât pentru mine cât şi pentru ea.

Iar astăzi am avut parte de o nouă lecţie: a trebuit să repar broasca uşii de la intrare, care s-a blocat. Nu-mi place în mod deosebit să cobor pe geam, aşa că m-am pus pe treabă şi m-am autoeducat. Mâinile de filolog, obişnuite de altfel şi cu smulsul buruienilor din grădină, au descoperit bucuria "meşteritului". Şi... minune mare! Au reuşit, la fel cum au reuşit să coasă goblen sau să lege eşarfa port-bebe sau să facă o bunătate de cozonac. De unde rezultă că educaţia ţine şi de satisfacerea necesităţilor, care nu sunt numai de natură abstractă...

Am atâtea de învăţat de la Marii Părinţi şi de la micuţa mea educatoare, dar şi de la toţi cei în mijlocul cărora trăiesc, că nu am timp să mă plictisesc. Educaţia continuă. Din dragoste, din necesitate şi dintr-o nestăvilită curiozitate.

Ar mai fi de scris...

2 comentarii:

diana spunea...

Tot voiam sa iti raspund si uite cand m-am trezit...:)

Nu cred in educatia impusa. Nu cred in scoala.

Cred in copii. In dorinta lor extraordinara de a cunoaste, in bucuria de a descoperi ceva in propriul ritm. Si mai cred ca pentru un parinte care a fost educat e tare greu sa isi secondeze copilul si nu sa il conduca.

Ma uit la d si invat in fiecare zi de la el. Sa descopar, sa ma bucur, sa gandesc.



P.S. Tot voiam sa ii spun un La multi ani, Mariucii tale, dar cum am ratat momentul nu reuseam sa-mi fac curaj. Hai ca am facut-o si pe asta :) Sa-ti traiasca!

Iulia spunea...

Draga Diana multumesc atat pt. comentariu cat si pentru urari, binevenite oricand!!!