Somnul copiilor

Astăzi Măriuţa nu voia nicicum să doarmă la prânz. N-am forţat-o, cum din nefericire am făcut alte dăţi (prin metode mai puţin plăcute). Am aplicat metoda: "joacă-te în linişte şi eu mă culc". Mi-a ceruit voie să deseneze lângă mine şi l-a colorat pe răţoiul cel urât cu un creion cerat verde (poza e făcută cu camera web, de aceea e neclară), cu multă atenţie. Era foarte concentrată şi încântată de ce făcea (a depăşit puţin conturul, faţă de alte dăţi!) şi tot şoptea pentru sine. I-am admirat răţoiul şi am mângâiat-o pe faţă, zâmbind cu multă dragoste. Şi ce credeţi? A adormit în câteva secunde! Mult m-am bucurat că am fost lângă ea, că s-a simţit apreciată, iubită şi în siguranţă înainte de a adormi...
N-am dormit, dar m-am trezit mai odihnită decât dacă aş fi făcut-o!

Vorbeam mai demult despre cartea Magdalenei Dumitrana, Copilul, Familia şi Grădiniţa (ed. Compania, 2000). La pagina 22, autoarea scrie: "Unii copii au mare nevoie de somn (de cel de după-amiază), alţii-mai puţin ori deloc. Nu e nevoie ca ei să fie forţaţi să stea în pat un interval fix de timp.În schimb, oferta de joacă se poate face subtil: o salteluţă plasată în colţul de joacă, o pernă moale- de obicei, în formă de animal sau o jucărie pufoasă- sunt tot atâtea invitaţii pentru copil ca, atunci când oboseşte, să se întindă şi să aţipească. El poate adormi fericit şi relaxat printre jucării."