Dar pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie
Am revenit acasă, unde m-au aşteptat câteva surprize. Pe una dintre ele o voi împărtăşi cu voi, dacă aveţi pruncuşori de 2, 3 ani şi dacă sunteţi dispuşi/dispuse să împărtăşiţi puţin din experienţa proprie. Despre ce este vorba?Voi oferi cu mult drag un exemplar din cărţile publicate de editura Cartea Copiilor persoanei care îmi va spune (la comentarii) ce greşeli şi-ar dori să nu fi făcut în relaţia cu copilul/copiii săi. Câştigătorul (ii) va fi ales în funcţie de experienţa şi învăţămintele pe care le va împărtăşi cu noi.
Cărţile De ce fac copiii crize de furie şi De ce spun copiii Nu i-ar putea ajuta pe micuţii voştri (şi pe voi) să înţeleagă de ce reacţionează într-un anume fel (considerat neacceptabil de noi, adulţii), arătându-le totodată că sentimentele lor contează, pot fi înţelese şi chiar pot fi exprimate într-un alt fel!
Cărţile au ilustraţii foarte frumoase şi text adaptat vârstelor fragede, de aceea cred că sunt mai degrabă potrivite copiilor sub 4 ani.
Aştept comentariile voastre şi vă doresc un 1 iunie plin de bucurie !
Am şi un dar pentru adulţi (am redescoperit acest cântec care mi-e foarte drag la botezul nepoatei mele şi cred că vă va bucura urechile):
5 comentarii:
off, cate greseli n-am facut si nu fac inca. cea mai importanta cred ca e ca n-am rabdare, in ultima vreme nu mai stau sa le explic de toate, cum faceam pe vremuri si ma enervez repede. ma grabesc sa fac de toate prin casa si nu reusesc sa duc nimic la bun sfarsit. ca sa am timp las copiii sa se uite la televizor ca sa fac eu treaba linistita. si pe urma ma mir ca sunt agitati si nervosi. am observat ca cel mai bine e sa-i implic si pe ei in treburile pe care le fac (le place mai ales sa ma ajute la bucatarie), asa petrecem timp mai mult impreuna,stam de vorba, le mai explic cate ceva, nu-i mai las sub influenta hipnotica a tv-ului, sunt sub ochii mei si nu mai fac dezastru in restul casei cat sunt eu in bucatarie, de exemplu. dar nici descoperirea asta n-o utilizez tot timpul, tot din cauza ca nu am rabdare sa fac treaba in ritmul lor, tot incerc sa ma grabesc, si nu e bine
Greseala a fost ca nu mi-am ascultat instinctul de la inceput. Si am inceput sa-l compar cu alti copii: de ce el nu doarme in patut, ci numai pe mine? de ce el nu sta in carucior, ci vrea in brate? etc...
Am facut toate lucrurile astea, nu-mi pot reprosa ca nu am ascultat de el. Dar am facut-o reticenta, incercam la inceput sa-l lamuresc sa mai stea si jos. Si cred ca ei simt energiile astea negative din partea noastra, faptul ca ne simt ca nu le facem cu tot dragul. A durat putin pana mi-am dat seama ca asa e bine! Ca nu mai trebuie sa ma uit in stanga si in dreapta ca sa stiu cum sa-mi cresc copilul. Ci trebuie sa-mi ascult inima.
Abia astept la al doilea copil, nu-l mai las eu din brate, si il voi iubi cu toata fiinta mea toata ziua. Si imi voi asculta inima.
2 greseli le regret :
1. am avut intiparit in minte indemnul de a nu-l lua in brate “ca il rasfeti”. Si asa am facut. Si apoi, incet mi-am invins acest impuls, m-am certat si cu sotul meu insa mi-am ascultat instinctele si l-am luat in brate cand am crezut eu ca era cazul. Copilasul meu, acum la 1 an si 11 luni, nu a ajuns un rasfatat ci o persoana care are incredere in ea si in mine, care stie ca oricand gaseste siguranta si confort in bratele mele. O persoana increzatoare, care exploreaza lumea din jur tot timpul si care uimeste pe cei din jur cu abilitatile lui.
Cu toate acestea inca regret momentele trecute si pierdute in care as fi putut sa il iau in brate!
2. Regret clipele de epuizare in care m-am rastit la el. Au fost foarte putine, in momente in care nervii mei erau intinsi la maximum, in care el era morocanos si mofturos. Am invatat ca daca ma infurii sa ies afara din camera si sa imi vars nervii in alt mod si intotdeauna sa imi cer scuze de la el, sa recunosc ca am gresit. Copilasul meu m-a invatat ca pot trece foarte usor de la starea de furie la liniste si iubire. Vazand ce usor ii trece lui supararea si cum ma imbratiseaza in momentele mele de profund regret am invatat o lectie foarte importanta pe care o exersez si cu adultii din jurul meu.
Avem si noi aceste carticele, sunt minunate! Eliza le ia mai mereu si le rasfoieste, si chiar daca nu ma lasa sa ii citesc ce scrie acolo, simt ca ii plac.
Copilul meu e prea mic(6 luni) ca sa spun ca am facut sau fac greseli in educatia lui, dar sunt sigura ca n-o sa fac greseala parintilor mei. Ei au avut mereu pareri contradictorii in ceea de priveste educatia mea/mofturile mele de copil/adolescent etc. Mama era mai permisiva in timp ce tata era mai restrictiv. Daca voiam musai ceva, faceam cu acordul mamei desi eram sigura ca va iesi un pic de scandal.
De aceea eu si sotul meu am stabilit ca atunci cand va veni momentul... decizia luata de unul sa fie lege, char daca e sau nu buna. Iar discutiile in contradictoriu pe aceasta tema(daca vor exista) sa nu fie niciodata in fata copilului.
Trimiteți un comentariu