joi, aprilie 05, 2012

Produse fabricate în România

Pe scurt despre descoperirile mele mai mult sau mai puţin recente (toate au fost sau sunt folosite pe cobaii mei dragi şi pe mine):
  1. sirop Plantusin Forte, produs de Fares, excelent în lupta cu tusea ( felicitări din inimă pentru combinaţia reuşită de plante, uleiuri volatile şi propolis; singura îmbunătăţire pe care mi-aş dori-o e renunţarea la zahărul invertit şi la benzoatul de sodiu)
  2. sirop Imunostimulent, produs de Dacia Plant, ne-a ferit multă vreme în această iarnă de răceli, îl consider foarte util, la un preţ convenabil, singurul punct slab ar fi tot zahărul invertit
  3. tinctura Hapciu, marca Fares, utilă dacă e adminstrată la scurt timp după debutul simptomelor de răceală
  4. pulberea de orz verde, o farmacie întreagă, ticsită de vitamine şi minerale (acum o folosim, dacă voi avea timp sper să cultiv eu însămi orz şi ovăz şi să îl storc)
  5. mierea de tei Valea Barcăului, delicioasă şi foarte parfumată (suntem mari iubitori de miere!)
  6. creme şi săpunuri de la Harmony Handmade, profit acum de ocazie să îi fac şi eu o surpriză Deliei şi să îmi exprim mulţumirea pentru minunăţiile pe care ni le-a trimis; ca să ştiţi că nu fac reclamă, aflaţi că abia luni după-masă am folosit pentru prima dată o cremă şi un săpun de la această firmă şi sunt încântată de rezultate, mai exact de faptul că mâinile mele încep să revină la normal şi să nu mai agăţ cu pielea (nu cu unghiile) materialele din casă, de asemenea dermatita Nectariei pare să reacţioneze bine la crema cu lanolină şi uleiuri naturale. Am fost încântată şi de ambalajele în stil rustic şi de surpriza ascunsă de Delia în pacheţel, pentru care îi mulţumim acum.

Cred că multe dintre produsele româneşti depăşesc calitatea celor de afară şi de aceea le cumpăr şi le folosesc împreună cu familia (ba le dăruiesc şi prietenilor mei). E şi asta o formă de patriotism...

4 comentarii:

Loredana spunea...

Plantusinul ne-a scos si pe noi iarna asta la liman. Nu ama vut raceli mari, doar putina tuse care a trecut cu Palntusin, evident. Eu am folosit in varianta simpla, de cate ori am intrebat de varianta Forte, tot nu se gasea in farmacii.

Anonim spunea...

Plantusin exista si in varianta cu miere (are insa benzoatul de sodiu drept conservant!), insa nu toate magazinele il au caci e putin mai scump. Mai exista siropul Biosept cu miere si vitamina C + propolis, tot de la Fares. Noi, la recomandarea homeopatei am adaugat la fiecare lingurita de sirop si una-doua picaturi de Biosept uleiuri esentiale (cu tea tree si cuisoare), desi acesta e recomandat de la 4 ani si puiul nostru avea atunci 2 ani si jumatate. Am trecut iarna cu bine!
Sanatate multa!
Dana de Verde

Delia spunea...

Draga Iulia, chiar mi-ai facut o surpriza grozava si mi-ai inseninat ziua! Iti multumesc din suflet si ma bucur extraordinar de mult ca-ti prind bine produsele! Multa, multa sanatate si voie buna!

Cu drag si mult respect,
Delia

Anonim spunea...

Hristos a Înviat!

Blog Archive