vineri, mai 17, 2013

Despre homeschooling, din perspectiva noastră (episodul 1)



Am promis de multă vreme o postare numai despre homeschooling, așa că încerc să vă spun cum  vedem noi lucrurile. Mi-am propus să vi le prezint pe paragrafe tematice, cum lucram cândva la engleză, atunci când mă pregăteam (Slavă Domnului că am avut două profesoare cărora și azi le mulțumesc pentru tot ce mi-au dăruit!) pentru admiterea la facultate.

cum am ajuns să vreau (vrem) să fac(em) homeschooling         
Nici prin cap nu-mi trecea așa ceva înaintea nașterii Măriuței. Cred că nașa fetelor mi-a vorbit prima dată despre acest subiect pe când avea Măriuța 1 an. Citise pe un blog, dacă nu cumva chiar pe Dulce Casă. Am devenit curioasă (două lucruri bune mă caracterizează și pe mine pe lumea asta: dorința de a învăța mereu ceva nou și dorința de a căuta mereu ceva  mai bun :)) și am citit din ce în ce mai multe despre homeschooling: cărți, dar mai ales site-urile mămicilor care aveau experiență bogată în domeniu. Am lucrat multe fișe, activități cu Măriuța pe măsură ce creștea, i-am citit cât am putut de mult amândoi și ne-am dat seama că eram captivați de ceea ce vedeam întâmplându-se sub ochii noștri.

cum am început să facem homeschooling
După conferința de la Odorheiu Secuiesc mi s-au lămurit mai multe aspecte neclare până atunci și mai ales am prins curaj: am văzut cu ochii mei oameni care îsi educau copiii astfel, în România (!), și dintr-o dată nu mi s-a mai părut chiar imposibil visul meu... După o discuție cu soțul și cu părintele duhovnic, am hotărât să încercăm un an să vedem cum merge.

înscrierea la școala-umbrelă 
Am căutat multă vreme vara trecută o variantă pe care să ne-o putem permite financiar și pe care s-o consider sigură. Am găsit-o în școala Crossroads Christian School  care ne oferea atât libertate în alegerea materialelor, cât și puțină constrângere: trebuie să acoperim 5 domenii de studiu, să raportăm rezultatele și să trimitem mostre din ceea ce am lucrat în timpul anului, urmând ca ei să elibereze o foaie matricolă. Evaluarea o facem noi și nu avem niciun interes să înflorim adevărul pentru că Măriuței nu i-ar fi de folos. (Mai degrabă am senzația că sunt prea critică!)
Am comunicat ușor și rapid cu școala, am stabilit detaliile și în 24 septembrie 2013 am început oficial clasa întâi. Legitimația și actul de înscriere l-am primit în scurt timp (2 săptămâni cred), după ce mai întâi am plătit taxa de 80$ și am trimis actele necesare.

ce materiale folosim 
limba română: Abecedar+ caietele speciale concepute de Mariana Rusu, editura Aramis
Am aflat cu surprindere că doamna învățătoare al cărei manual îl alesesem din librărie e clujeancă; am avut deosebita plăcere să o cunosc în septembrie și să schimbăm câteva impresii despre abecedarul pe care l-a creat. 
Asta înseamnă că citirea și scrierea le-am deprins urmând metoda dumneai, mai ușoară decât cea propusă de alte manuale care merg în paralel, de la bun început cu scrisul și cititul. Majoritatea textelor au fost bine primite de Măriuța, iar poeziile și jocurile ne-au înveselit multe zile, inclusiv Nectariei.
Adăugați diverse poezii învățate (cred cu tărie în valoarea literaturii selectate cu grijă), cărțile citite (adică de mine pentru cele 2 ascultătoare "mâncătoare" de lectură, căci spre marea mea bucurie Nectaria ascultă cu plăcere, timp îndelungat povești fără imagini) din care îmi amintesc acum de Black Beauty (clar preferata lor), Burattino, Spărgătorul de nuci, Pinocchio. Din Burattino și Pinocchio am pus-o pe Măriuța însăși să citească fragmente, dar fără să forțez prea mult, căci devenea frustrată. 
Ce m-a bucurat mult a fost inițiativa ei înseși de a citi cărți din biblioteca proprie sau împrumutate de la Biblioteca Goga, precum și curiozitatea de a descoperi ce scrie pe pliante, diverse tăblițe prin oraș, reviste etc.


matematică:  Miquon Math  Orange și Red Book; MEP, year 1a, b, year 2 a, Matematica manual clasa I, ed. Aramis, Matematica, caiet aplicații clasa I, ed. Sinapsis acestea două sunt împrumutate de la prietena ei bună; nașii noștri dragi ne-au dăruit un set de riglete din lemn (Cuisenaire rods) pe care le folosim cu mult entuziasm (inclusiv Nectaria). O sursă neprețuită de jocuri și activități matematice bazate în principal pe aceste riglete este Education Unboxed.



 istorie: domeniul preferat de soțul meu, activitatea lui se desfășoară pe baza cărții Story of the World, vol.1, însoțită de caiet de lucru (workbook), o minunată poveste care mă face deseori geloasă că nu am învățat și eu istoria astfel... 

educație fizică: înseamnă pentru noi balet (2, 3 ore/săptămână), biciclit :), dat cu role, dansat prin casă, alergat cât cuprinde cu copiii vecini sau în pădure, vrem să încercăm și înot

științe: folosim R.E.A.L. Science Odyssey, Life, level 1, plus ce mai găsim pe la Bristish Council Cluj sau la Biblioteca Județeană Goga

religie: Biblia (eu în română, soțul în engleză), diverse cărți cu tematică religioasă (amintesc doar câteva: Viețile sfinților pentru copii, cărticele de la editura Potamitis, Parabolele lui Iisus-diverse resurse de pe Internet, participarea la slujbele Bisericii :) )

limba engleză: alt domeniu preluat în mare parte de soț (nu exclusiv, ca și istoria)- orice de la cântece, poezii, la cărți pe care i le citim în limba engleză, activități practice, viața de zi cu zi; în plus, cum orele de istorie, științe, chiar și matematică (mai puțin, totuși) se desfășoară în engleză, are parte de expunere zilnică la limba străină și deja înțelege mult, dar uneori evită să se exprime în engleză; cărți sunt  la British Council cu duiumul, menționez doar câteva, cât să vă fac poftă de scormonit pe rafturi: The Cat Mummy de Jaqueline Wilson care a impresionat-o mult, Pirate Penguins de Frank Rodgers, Alibaba and the Forty Thieves, Usborne Young Readings, Rita the Rescuer, de Hilda Offen. 
De curând tatăl și fiica au început să studieze din The Ordinary Parent's Guide to Teaching Reading.

muzica: se rezolvă cu repetițiile săptămânale de la cor, părintele care se ocupă de odraslele noastre mari și mici e foarte iubit de copii, iar copiii au învățat multe de la dumnealui și de la co-dirijoarea corului, o profesoară de muzică cu mult lipici la copii; Măriuța merge cred că de la 4 ani aproape săptămânal, iar dacă au ceva special de pregătit (vreun concert sau înregistrări) și de câteva ori pe săptămână; noi suntem toți patru iubitori de muzică, așa că e imposibil să nu cântăm în timpul zilei sau să nu ascultăm muzică (de la Vanghelis până la Mozart sau Al doilea vals al lui Șostakovici, de la Beethoven până la Sing a Song of Sixpence sau Pe Tine Te lăudăm) și nu de puține ori compunem muzică :)

Într-o vreme, Măriuța lua ore de pian, dar nu am mai reușit nicicum să ajungem la ele din pricina lipsei de timp. Eu tot sper că le vom relua...

Recital - Corul de copii - Parohia Ortodoxa Cetatea Fetei - Floresti
    
  

educație plastică și abilități practice: după puteri, timp și poftă; surse de inspirație Internetul, natura, prietenii Măriuței, nevoia (de exemplu cusutul nasturilor)
Vă prezint doar câteva idei pentru că e imposibil să le scriu pe toate...

KinderArt
Kidtime
Preschoolers and Peace
Două fete cucuiete
Mic atelier de creație
Kidsactivities
Idei pentru mămici și copii


 Pe măsură ce mai fac rost de poze, voi mai posta.
Urmează episodul doi, în care voi descrie programul, realizările și nerealizările noastre de până acum.

Vă doresc zile cât mai rodnice în educația voastră și a copiilor voștri !


Continuare
partea a doua

5 comentarii:

Unknown spunea...

Sunteti exact ceea ce cautam! Parca anume v-am gasit la doar putin timp dupa ce ati publicat articolul. Si eu imi doresc foarte mult sa fac asta cu baietelul meu care are de abia 1 an si 5 luni dar pe care nu as vrea sa il dau la gradinita.
Abia astept sa citesc mai mult despre cum va organizati viata scolara :). Sunt numai ochi si urechi.
Sunt curioasa cat costa pe an inscrierea la scoala umbrela pe care ati ales-o?

Loredana spunea...

Bravo voua! Ma bucur ca ai reusit sa alegi aceasta varianta. Noi am mers pe cea traditionala si incercam sa compensam, catputem, acasa.

Adina spunea...

Hristos a inviat!
Iulia, in primul rand, felicitari pentru curajul vostru - de a face scoala acasa!
Si noi facem homeschooling, dar la nivel de gradinita ... pentru scoala inca mi-e teama de legislatia romaneasca si de ce ar putea fi pe viitor, la cat de instabile sunt lucrurile in tara asta a noastra. Va admir mult, si o sa va citesc blogul si articolele cu atentie, sunt atat de multe de invatat de la voi!
Doamne ajuta, sa aveti mult spor!
Adina @ http://ourenglishhomeschool.blogspot.ro/

Anonim spunea...

Draga Iulia,

Felicitari pentru initiativa si pentru noul membru al familiei care va sosi in noiembrie!
Imi poti da , te rog, daca ai putin timp, cateva sugestii referitoare la activitati educative pe care le pot face cu un bebelus de 8 luni si o saptamana?

Multumesc,
Daniela

Unknown spunea...

Doamne ajuta,felicitari si ma bucur ca v am gasit,si eu sunt interesata de homeschooling pt copii mei

Blog Archive