duminică, iunie 16, 2013

Alegerea programei școlare când educăm copiii acasă (I)









Sunt încă sub influența conferinței de ieri, care pentru mine a fost o mare bucurie (o trec la motivele de recunoștință !). Am câteva mulțumiri de adresat: lui Dumnezeu care m-a făcut un om așa cum sunt și îmi dăruiește zilnic ocazia să mă bucur de oameni și de tot ceea ce au ei de oferit, soțului și copiilor care au fost foarte înțelegători cu mine în aceste două săptămâni ce au precedat conferința (deși m-am trezit la 5 în fiecare dimineață și am lucrat cu mult drag la prezentarea de ieri, n-aș fi reușit fără ajutorul lor, pentru că ieri încă mai adăugam idei la ora 13.00), tuturor celor care au organizat conferința (sunt convinsă ca a fost mult de muncă!) în frunte cu Sandra și tuturor celor de la care am avut de învățat ieri și de-a lungul timpului... Și m-am bucurat din toată inima să văd că au fost mulți părinți dornici să afle mai multe și chiar să încerce să treacă în tabăra educatorilor de acasă ! Iar atelierul pentru copii, desfășurat în curte, a fost o MARE bucurie !

Pe aceștia îi rog din toată inima să îmi comunice impresiile lor, folosindu-și numele real sau sub protecția anonimatului, dacă se simt mai confortabil așa. Singura rugăminte este să se păstreze un ton elegant al mesajelor, comentariile pozitive cât și cele negative fiind apreciate. Este foarte important pentru mine să știu ce a fost bine și ce nu, pentru a putea transmite doar acea informație care interesează.
Eu sunt foarte pasionată de subiect, dar nu înseamnă că toți sunt la fel și am sesizat că prezentarea a fost prea lungă, doar că voiam să vă împărtășesc tot ce aflasem în căutările mele . :)




Pentru cei care nu au participat la conferință, ca și pentru cei dornici să le revadă, postez informațiile cuprinse în prezentarea Powerpoint.
Există câțiva pași pe care îi parcurgem atunci când alegem programa școlară (curriculum-ul) potrivită familiei noastre.
1. Stabilirea obiectivelor familiei
  • Dobândirea unor cunoștințe superioare celor din școală
  • Crearea unor legături strânse în familie

  • Transmiterea valorilor morale,a principiilor de viață, a credinței religioase proprii

  • Siguranța fizică și psihică a copilului

  • Formarea unor deprinderi de viață

  • Plăcerea de a învăța împreună 
  • Lista rămâne deschisă. Adăugați orice doriți.


Este bine ca aceste obiective să fie scrise atât pentru că se limpezesc gândurile, cât și pentru că veți avea nevoie de încurajare în clipele grele ! De care nu e niciun educator scutit, acasă sau la școală...
2.  Analizarea nevoilor familiei
 
  • Care sunt materiile ce vor fi predate- cele de bază (scris, citit, matematică), program complet (inclusiv arte, limbi străine) ?

  • Doriți o programă școlară religioasă sau seculară ?

  • Materialele vor fi achiziționate de la un singur furnizor sau de la mai mulți ?

  • Doriți să pregătiți singuri lecțiile sau să le aveți gata structurate într-un manual ?

  • Căutați materiale care se axează pe studiu individual (o observație: la început este evident că părintele va fi foarte implicat în procesul educativ, până ce copilul poate citi și scrie bine singur!) sau pe interacțiunea părinte-copil?

  • Aveți mai mulți copii ? Vreți să economisiți timp și bani? Îi puteți combina în studiul anumitor materii (religie, istorie, științe, literatura etc.) sau puteți cumpăra materiale pentru fiecare în parte.

  • Aveți nevoie de materiale speciale pentru copii cu dificultăți în învățare sau pentru cei care au un anume stil de învățare (auditiv, etc) ? 

3. Identificați stilul de învățare al copilului !
 
AUDITIV

  • Copilul învață prin ascultare, vorbire.

  • Își repetă cu voce tare instrucțiunile, vorbește în timp ce scrie, mișcă buzele când citește.

  • Iubește poveștile, materialele audio, muzica.


 
VIZUAL

  • Copilul învață prin crearea unor imagini mentale.

  • Gândește preponderent în imagini: grafice, schițe, hărți, desene.

  • Poate lucra mai încet (din cauza atenției la detalii).

  • Îi plac cititul, matematica, artele.


 

TACTILO-KINETIC 

  • Copilul învață prin mișcare, atingere

  • Se exprimă prin gesturi, limbajul corpului, au mimică bogată

  • Nu poate sta nemișcat prea mult timp

  • Învață bine făcând ceva practic, preferă lucrul în spații deschise

  • Îi place sportul, dansul, lucrul manual


   Mai multe informații:

   http://www.suntparinte.ro/invatare/62-gimnazial/1451-copilul-tau-are-un-stil-de-invatare-tactilo-kinetic 

Și ca să încheiem prima parte a articolului într-o notă optimistă, conferința s-a terminat, ce va urma frumos de-acum încolo ? :)

6 comentarii:

Raluca spunea...

Iulia, m-am bucurat sa te vad la conferinta, si mi-a placut mult prezentarea ta. Si noi am fi eclectici, cu o combinatie intre Montessori, Charlotte Mason (mai ales cu living books) si educatia clasica. Acum le mai amestecam, dar nici nu avem o directie clara deocamdata :) S. are doar patru ani, insa incep sa observ diferenta intre el si alti copii, mai ales prin ochii oamenilor straini, care cred ca S. e mai mare de 4 ani :)

AdrianaB spunea...

Hello Iulia, si eu sunt curioasa de feedbackul la conferinta. Felicitari pt decizia de a contiinua, ce face bebemic?

Loredana spunea...

Felicitari pt tot ceea ce faci. Eu te citesc cu mare drag. le+am spus tuturor prietenilor mei despre cum iti educi tu copiii. Nimeni nu crede ca se poate face homescooling in Romania. Toti cred ca e o poveste inventata.
Bafta multa in continuare.

Alina-Nicoleta spunea...

Mă bucur mult că ai revenit în spațiul on-line, chiar îți simțeam lipsa.
De asemenea, mă bucur și îți mulțumesc pentru toate aceste informații legate de homeschooling. Sunt prețioase, mai ales pt faptul că prezintă experiența ta, și noi avem nevoie de astfel de informații, de la cineva care chiar practică homeschooling, nu vorbește doar din cărți. Sper că în câțiva ani să se schimbe legislația la noi, să fie mai permisivă. Dar acest lucru cred că depinde doar de noi părinții, care ne dorim să facem homeschooling.

Iulia spunea...

Loredana, inteleg prea bine scepticismul prietenilor tai, dar are vindecare!

Alina-Nicoleta, si eu multumesc pt. incurajare si feedback. Nici nu stiu cum e mai bine pentru noi, sa se legalizeze sau nu HS? Ma tem sa nu devina prea rigid apoi...

Potoroaca Madalin spunea...

Buna, sunt Madalin Potoroaca, am vorbit impreuna la conferinta de la Cluj. Vroiam sa-ti sun ca cateva familii care facem HS in Cluj am inceput sa ne intalnim si daca vreti sa participati si voi va primim cu drag. Scrie-mi la potoroaca_m@yahoo.com daca este interesata.

p.S. Ma bucur de blogul tau.

Blog Archive