miercuri, iulie 24, 2013

Vacanță în Prahova



Bine v-am regăsit !

Ne-am întors dintr-o scurtă vacanță la părinții mei prahoveni. În cele două săptămâni am avut ocazia să petrecem timp în diverse locuri, cu oameni dragi, care ne-au răsfățat cu daruri și bunătăți: de la minunatul coș cu flori primit în dar de la părinții mei de ziua mea până la mâncarea de bame pregătită de mama (am iubit mult bamele în vremea copilăriei și n-am mai mâncat de ani buni, pentru că în Ardeal nici măcar nu s-a auzit de ele), preparatele irezistibile ale surorii mele (niciun fost carnivor nu poate rezista cu ușurință mâncărurilor gătite de ea!), dulciurile (ah, o altă ispită căreia i-am căzut nu o dată pradă!) pregătite tot de ea sau dulceața de cireșe amare, afine si zmeură care stătea cuminte pe rafturile frumos aranjate de mama, așteptând pofticioșii musafiri... Să vă mai spun de ciorba de știr (lobodă) și mâncarea de urzici cu mămăligă primită de la vecina noastră, o bătrânică a cărei imagine se împletește duios cu amintiri dintr-o copilărie dureros de îndepărtată, de înghețata însoțită de povești în grădina fostului meu profesor de limba română din gimnaziu, despre delicioasele fructe cu care tatăl meu cel grijuliu ne aproviziona constant sau despre extraordinar de parfumata zmeură de pădure ale cărei bobițe te îmbiau să le guști una câte una ca să le apreciezi cu adevărat?

Chiar dacă vremea a fost mai răutăcioasă cu noi câteva zile și rochițele stăteau pitite în geamantane în timp ce treningurile sau puloverele ne adăposteau de frig (satul copilăriei mele se află într-o zonă muntoasă), ne-am bucurat de revederea cu cei dragi, printre lecții (noi terminăm școala prin august), drumeții și vizite.

Am apreciat mult efortul făcut de părinții și de familia surorii mele care s-au străduit să ne înțeleagă și să respecte „ciudățeniile” alimentare și diferența de program (familia noastră face parte din grupa păsărilor de zi, care au nevoie de somn între  orele 21, 21.30 și 7.00, familia surorii mele se încadrează la categoria bufnițe care se culcă și se trezesc mai târziu).


  


 


Verișorii s-au jucat, au cântat, s-au uitat și la desene (atunci când n-apăream eu, care să le răpesc această bucurie, ademenindu-i cu alte activități J ) au ascultat povești, și-au demonstrat măiestria la diverse activități artistice (de la suflat din toate puterile într-un fluier, pictat cimentul din fața casei sau ghivece pentru minunatele flori îngrijite cu atâta drag de mamaie până la desenat cu creta în curtea surorii mele). Nectaria s-a autoînsărcinat cu descoperirea ouălelor proaspăt făcute în cuibar și striga plină de entuziasm la fiecare ou găsit cald, ca să nu mai spun de mângâiatul și pupatul puilor sau de bucuria pe care ne-a produs-o o veveriță care țopăia veselă și foarte sprintenă prin curtea bunicilor.
Ar mai fi făcut năzdrăvanii mici tot felul de trăznăi, dacă nu eram atenți și uneori... preferam să nu fim chiar atât de atenți :).


Pentru că iulie e luna în care ne adăugăm un nou an în salba vieții, atât soțul meu cât și eu, am decis, înainte să plec de acasă să îi fac o surpriză și să mergem la Bușteni, loc atât de drag inimii noastre (acolo am petrecut săptămâna de miere!) pentru o zi. Până la urmă au fost două zile, cu vânt și vreme foarte capricioasă (la plecarea noastră se înseninase J), dar asta tot nu ne-a împiedicat să ne bucurăm, alături de copiii noștri de această dată de revederea cu munții. Am urcat cu telecabina (prilej de multe exclamații și chiote de bucurie pentru fete) până la cabana Babele, iar acolo ne-au luat în primire vântul, ploița recișoară, norii și aerul minunat pe care l-am recunoscut imediat. A fost emoționant să coborâm cu copiii până la cabana Caraiman și să privim (eu numai cu un sfert de ochi!) prăpastia înfricoșătoare din spatele cabanei, să parcurgem un drum de care suntem atât de legați sufletește, de data aceasta împreună cu prichindelele care se tot minunau de cele văzute și auzite (le povesteam diverse peripeții de pe munte), dar eu una n-am scăpat de teamă multă vreme, pentru că nu eram echipați corespunzător, vântul sufla uneori fără prea multă milă, norii acopereau deseori crucea de pe Caraiman mișcându-se apoi în direcția noastră (iar o ploaie chiar și pe acel traseu scurt, mai ales cu doi copii mici și o gravidă nu e ceea ce și-ar dori majoritatea iubitorilor de munte!). Fetele au mers cu vitejie pe jos sau în brațe la tati (Nectaria, căreia îi sufla vântul peste picioarele parțial dezgolite, se plângea de frig), am cules cimbrișor de poiană (pentru ceaiul din dimineața următoare), am admirat și pozat tot felul de flori și ne-am bucurat de orice rază de soare care dezvăluia măreția Bucegilor. Am coborât cu părere de rău spre seară (din nou cu veselie și emoții în telecabină), iar a doua zi, înainte de plecare am mers la cascada Urlătoarea, chiar dacă noroiul din pădure (seara precedentă a plouat bine!) se încăpățâna să împiedice turiștii.
De data aceasta, tovarășele noastre au mers amândouă mai mult pe jos, astfel că la prânz au devorat porumbul copt și pizza pe care le-am cumpărat, găsind loc chiar și pentru un ecler de la cofetăria Floare de Colț ! Porumbul copt avusese mare succes și la Babele, unde, împreună cu doi kurtosi mult prea bine mirositori și un ceai cald delicios, ne-a încălzit puțin înainte de a purcede în drumeție. A urmat un popas în cochetul parc din Bușteni, sărituri la trambulină (fetele au prins repede puteri după mâncare !) și... așteptarea trenului care să ne lase la gară în Ploiești, de unde ne-a preluat din nou tatăl meu cel harnic și grijuliu.

Peste câteva zile am plecat la familia surorii mele, care ne-a găzduit mai ceva ca la pensiune de 5 margarete și nu de puține ori m-am gândit ce grozav ar fi ca Măriuța și Nectaria să aibă peste ani o legătură așa de frumoasă cum au creat părinții noștri între sora mea și mine...

După o plimbare printre tot soiul de animale găzduite de Grădina Zoologică de la Bucov (erau niște căprioare atât de delicate și doi urși care au mâncat cu mare poftă din merele noastre !), după o joacă bună, mese delicioase și o plimbare sub lună plină, ne-am despărțit cu greu, dar cu nădejdea că ne vom revedea în curând, cu voia Celui de Sus.

Cred că vom auzi cu toții pentru multă vreme glasurile vesele ale copiilor și nepoților, care cântau din toate puterile Un motan cât un pisoi și Elefantul Cici, fără să înțeleagă rostul lacrimilor dulci-amare, șterse pe furiș...


Voi ce locuri frumoase sau oameni frumoși ați întâlnit în această vară ?



3 comentarii:

Loredana spunea...

La multi si minunati ani!
Sa fiti cu totii sanatosi si fericiti!

Alina spunea...

Foarte frumoasa vacanta ati avut, am savurat fiecare cuvant :)
Si noi tot in iulie...
La multi ani!

Iulia spunea...

Multumim, asemenea si voua, Loredana si Alina!