Octombrie 2008 - Octombrie 2013, 5 ani de blog și un mic dar

Tocmai mi-am dat seama, absolut întâmplător, că scriu pe blog de 5 ani. Că aștept cel de-al treilea copil, că am schimbat multe în felul de a gândi, de a trăi, că am primit cu drag și am dăruit fără păreri de rău, că mi-am deschis inima către oameni, fără teamă, că am învățat enorm tocmai datorită motivului pentru care am pornit în aventura scrisului pe blog: copiii.

Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au învățat ceva sau mi-au dăruit un zâmbet, un comentariu, o încurajare, o apreciere sau chiar o remarcă mai aspră. Le cer iertare celor cărora nu le-am răspuns la timp sau cărora (recunosc cu rușine!) am uitat să le răspund cu desăvârșire, nu mi-am desconsiderat niciodată cititorii, dar sufăr de un defect cu care mă tot lupt: dezorganizarea și care îmi afectează viața pe toate planurile! El este cel care mă face uitucă; nu-mi pierd nădejdea însă că voi birui acest defect, uneori sunt chiar mândră de progrese ! :)


 Mă bucur să pot oferi unui cititor un dar: e un dar simplu, dar încărcat cu o valoare sentimentală pentru mine. Acum câțiva ani mi-am dat seama că îmi doresc din toată inima să lucrez de acasă, să nu mă mai despart decât pentru puțin timp de Măriuța, așa că am căutat informații, idei... Cum am prieteni buni, am primit chiar și cartea pe care mi-o doream de pe Amazon. I Love My Life, A Mom's Guide to Working from Home se adresează mamelor ce vor să prindă curaj, odată ce le-a încolțit în minte gândul nebunesc de a lucra de acasă !

Dacă există astfel de mămici printre cititoarele blogului meu, m-aș bucura să aflu ce anume le-a determinat și ce fac sau au făcut pentru a-și împlini acest vis. Mi se pare cel mai corect să las alegerea câștigătoarei la voia întâmplării, așa că mă voi folosi de mâinile Măriuței ca să ofer cartea persoanei potrivite.

Mămicile sunt rugate să lase un comentariu la această postare până în 30 noiembrie 2013 (presupun că până atunci voi fi născut !), iar după ce se va decide în ce direcție pornește cartea, câștigătoarea e rugată să îmi trimită adresa pe e-mail. Îl voi ruga pe soțul meu drag s-o expedieze cât mai repede.

Iar drept încheiere, o povață frumoasă pentru noi toți :

Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Să-ți păzești cu orice preț pacea lăuntrică. Împacă-te cu tine însuți și atunci se vor împăca și cerurile și pământul cu tine. 
Sfântul Isaac Sirul

Read More

Nu-ți mușca limba !

Ieri, de bine ce începusem ziua de școală cu o istorisire despre cei 7 tineri din Efes și eram toate trei liniștite și pașnice, Măriuței îi vine o idee, să se cațere pe o noptieră ca să ajungă la o iconiță. Am gândit în clipa în care punea piciorul pe noptieră că va cădea, dar n-am mai apucat să spun nimic, în următoarea secundă s-a prăbușit cu noptieră cu tot și a început să urle de durere.

Ce simți când îți vezi copilul chircit în colțul camerei într-o poziție în care te gândești că sigur și-a rupt ceva sau și-a rănit ochiul sau urechea și auzi niște urlete sfâșietoare ? Groază, milă și dorința aprigă de a vedea ce poți să faci, cât mai repede, deși simți cum tremură fiecare fibră din corpul tău ...

Prima evaluare a arătat că oasele erau întregi, la fel urechea și ochiul drept, în schimb gura era plină de sânge. După multe clătiri cu apă și îmbrățișări ca s-o liniștesc (Nectaria participa și ea cu mânuțele la etapa de consolare), am descoperit că dinții erau intacți, dar limba era sfâșiată rău. Dacă mușcătura ar fi fost puțin mai adâncă, ar fi tăiat pur și simplu o treime din limbă.

Cu ajutorul nașului fetelor, am ajuns la urgențe și apoi la chirurgie maxilo-facială, unde i-a fost cusută limba. Atât dnul. dr. Nour (de la UPU), cât și dnul. dr. Roman (de la chirurgie) și asistentele au fost foarte amabili și m-am simțit în siguranță să știu că au grijă de micuța noastră năzdrăvană ! Am stat cu ea tot timpul și am văzut cum se face o sutură (proces fascinant pentru mine), dar cel mai important e că am putut fi alături de Măriuța într-un moment foarte dificil pentru ea (se temea rău de durerea provocată de anestezie și de suturare).

Le mulțumesc tuturor celor care au ajutat-o (acum glumesc cu ea că are o limbă cu model !), am apreciat mult felul în care au tratat-o pe duduia noastră și le doresc cât mai puțini pacienți (ceea ce și-ar dori cu siguranță și dumnealor) ! Putea fi mult mai rău, așa că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că Măriuța s-a ales numai cu limba cusută și nu cu alte răni !

Iată una din situațiile în care e indicat să ignori vorba românului Mușcă-ți limba !

Read More

Amintiri din Budapesta

Vorba cântecului lui Laurențiu Duță: Amintirile mă chinuiesc :), așa că vreau să îndulcesc chinul povestind și altora despre excursia de 3 zile, la sfârșit de august, la vecinii noștri unguri. Din ianuarie ne-am străduit să plecăm și, cu ajutorul Domnului, am ajuns în august. A fost prima noastră ieșire din țară, așa că vă dați seama că motivele de bucurie erau nenumărate. Am fost toți 4 (pardon, 5, cu bebe cu tot!) și ne-a plăcut la nebunie, chiar dacă:

• ne-a plouat la sosire și într-una din zile ZDRAVĂN
• seara eram epuizați de la mersul pe jos, iar Nectaria uneori nu mai știa pe ce lume e, adormea pe noi, mai precis
• eram tot timpul cu ochii în 10 după copii
• din cauza oboselii, episoadele de încăpățânare ale duduilor noastre au sporit
• am trecut prin câteva peripeții
• am avut foarte puțin timp la dispoziție...
• din puținul timp avut, probabil că jumătate  l-am petrecut căutând toalete :):):)
• locuiam destul de departe de centru
• hrana vegetariană era greu de asigurat (pentru noi, care nu aveam mașină și timp de căutat magazine, piețe a fost dificil)

Am trecut de câteva ori bune peste Dunăre, pe Podul cu Lanțuri, am văzut câte ceva din Buda, nu cât ne-am fi dorit, dar suficient cât să plănuim să revenim, am pedalat pe Insula Margareta, pe care am admirat-o într-o oră (:, am călătorit cu metroul (deliciul copiilor!), cu autobuzul, cu funicularul, cu tramvaiul în diverse zone, ne-am minunat de animalele din Grădina Zoologică și ne-am îndrăgostit de câteva prăjituri dintr-o cofetărie aflată în drum spre Bastionul Pescarilor (dacă nu v-ați dat seama deja sunt mare iubitoare de prăjituri !). Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă au rămas ca obiective pentru o excursie viitoare, căci la cât erau de mari ne trebuia cel puțin o zi pentru fiecare, iar noi nu dispuneam de acest timp. Seara am admirat strălucirile orașului și ne-am întors obosiți frânți, dar încântați la gazda noastră minunată, pentru ca ziua următoare s-o luăm de la capăt. Și am mai fi luat-o de la capăt de câteva ori, dar ne aștepta România cu brațele deschise.

După această ieșire, Clujul mi s-a părut...mic. A fost o senzație incredibilă, care a durat vreo două săptămâni...

P.S. Fără engleză NU știu cum ne-am fi descurcat...

 Iată câteva poze...

Read More