O nouă etapă în viața noastră: școală și grădiniță
Deși nu mi-am dorit nici măcar să mă gândesc că educația formală acasă ar putea lua sfârșit în familia noastră, a sosit vremea să accept că Măriuța va merge la o școală de stat în clasa a treia, iar Nectaria la grădiniță. Unii dintre cititori vor fi dezamăgiți de decizia noastră, alții vor fi bucuroși considerând ca homeschooling-ul e oricum o prostie sau cel mult un moft, alții vor răsufla ușurați aflândcă în sfârșit intrăm în rândul lumii (!), dar eu scriu aceste rânduri, în special pentru nu puținii părinți care se gândesc să facă școala acasă.
Hotărârea de a ne integra în sistemul de stat nu îmi aparține, dar pentru că pacea familiei vine înaintea educației, o accept, deși am încercat de n ori să schimb decizia soțului. Sper doar ca Dumnezeu să ne călăuzească astfel încât să putem alege varianta cea mai bună pentru copiii noștri, indiferent care este aceea. În fond, aceasta căutăm cu toții: bunăstarea sufletească, duhovnicească, trupească a copiilor noștri dragi.
Nu vă imaginați că a fost ușor să renunț (prietenii vor înțelege)... Mi-am dorit și încă îmi doresc mult să mă bucur de fiecare mică descoperire, de fiecare succes, de fiecare zâmbet al copiilor noștri. Mi se va răspunde că voi putea face asta după-masa, când fetele se vor întoarce acasă, dar eu nu cred că va mai fi la fel. Că voi face oricum școala acasă, dar homeschooling-ul implică mai mult decât a lucra ore în șir din manuale auxiliare... Senzația pe care o am e că se rupe o bucată din mine, cu toate acestea nu-mi lipsește o doză de curiozitate: cum va privi Măriuța școala, după care, la începutul clasei întâi tânjea?
Am reușit să o fac să iubească lectura (devorează carte după carte), n-am reușit s-o fac să iubească matematica, dar când e atentă, lucrează corect cu noțiunile clasei a doua și o parte din cele ale clasei a treia. Am fost prea insistentă și chiar dacă unele ore cu jocuri de cărți sau alte jocuri au avut succes, per ansamblu, matematica nu îi place. N-are succese notabile la desen (deși aș spune că am progresat), dar a învățat multe la științe. Un progres uriaș l-a înregistrat engleza, datorită muncii constante și organizate.
E loc de mai bine, dar a fost un an în care Măriuța a muncit mult, iar Nectaria a învățat și ea o grămadă de lucruri. Sunt bucuroasă să văd că au început să înțeleagă tot mai multe din lumea înconjurătoare și tot mai multe despre relațiile dintre oameni. La noi, socializarea nu e o problemă :) pentru că locuim într-un cartier cu mulți copii de toate vârstele, pentru că avem prieteni, vecini cu care ne vizităm ori de câte ori putem.
Și-atunci, de ce renunțăm?! Răspunsul nu e simplu, dar încerc să îl simplific. Pentru că oboseala și-a spus cuvântul (venirea lui Emanuel a dat complet peste cap ritmul nostru de lucru și de viață), lipsa răbdării și iritarea ne afectează pe toți, pentru că efortul de a menține un echilibru între casă, lucru, școală, gătit zilnic s-a dovedit a fi prea mare, pentru că timpul pentru noi, ca soți, s-a redus considerabil. Da, toate acestea se pot rezolva (dovadă familiile cu mai mulți copii decât ai noștri), dar se pare că momentan nu avem altă soluție.
Am scris aceste rânduri pentru ca știu că există părinți dornici să analizeze toate aspectele, înainte de a se implica total în educația copiilor lor. Homeschooling-ul este minunat, nu-mi voi retrage niciodată cuvintele, însă e nevoie să fii echilibrat emoțional, să fii bine organizat și, dacă se poate primi un ajutor pentru întreținerea casei, acesta este mai mult decât binevenit. Să mai spun că lucrezi grozav cu copilul, ești mult mai creativ și mai răbdător când ești odihnit ? Să adaug că îți trebuie timp să te pregătești pentru o lecție și puterea de a accepta că ai investit acel timp zadarnic, pentru că la momentul respectiv micul tău elev nu e deloc interesat de lecția ta? :) Să scriu despre faptul că la sfârșitul zilei s-ar putea să îți dai seama că ai făcut cu totul altceva decât ți-ai propus și fie să te bucuri că ai libertatea alegerii, fie să te îngrijorezi că te-ai depărtat de programă? Vedeți, nu întotdeauna ajută faptul că meseria părintelui e aceea de profesor, uneori am avut senzația că ceream prea mult, alteori, că ceream prea puțin (mai ales că plânsetele lui Emanuel scurtau multe lecții), greu e de găsit calea de mijloc... E adevărat că fiind mai mare, Măriuța poate lucra mult independent, dar încă are nevoie de prezența consistentă a adultului, în plus, Nectaria, rămâne adesea pe dinafară, deși ne străduim din răsputeri să îi oferim partea ei de învățare. Aș fi vrut să fie totul perfect și nu e, iar fără ajutor nici nu are cum să fie, așa că apelăm la singura cale pe care o vedem acum. Nu știu ce va gândi soțul mai târziu, nu știu ce va rândui Dumnezeu pentru familia noastră, dar știu că nu regret acești ani, ci regret doar încăpățânarea de a nu apela la un ajutor pentru treburile casnice; ar fi redus considerabil presiunea asupra noastră.
Nu mă îndepărtez de homeschooling, chiar dacă e dureros să renunț, voi face tot posibilul să fiu cât mai implicată în tot ce înseamnă educația copiilor noștri și educație în general. Îmi păstrez încrederea că Cel de Sus nu trece cu vederea rugăciunile părinților, atunci când aceștia cer lucruri de folos...
sursa foto
9 comentarii:
Ce bine te inteleg Iulia!...si noi am inceput recent calatoria noastra in ale 'homeschooling-ului'(desi unii o numesc 'early learning' si fetita noastra e inca mica)...si vad clar cum isi pune amprenta asupra mea ca si persoana care nu are infinita rabdare si nu le poate face pe toate perfect. Imi place sa cred ca vom continua aceasta experienta ...si ma voi bucura de fiecare succes mare sau mic al fetitei mele....dar nu sunt sigura (in principal din cauza sotului, pe care nu il vad foarte convins de aceasta ruta). Sunt perfect de acord cu tine ca inainte de toate, copiii au nevoie de o atmosfera corespunzatoare in casa...si de parinti care sa fie pe 'aceeasi lungime de unda' (Oana)
Curaj in noul drum si cine stie, poate dupa ce va echilibrati, cand Emanuel va mai creste si daca copiii isi vor dori, veti putea face pasul inapoi catre homeschooling. Eu zic ca poarta nu trebuie inchisa definitiv :) Va urmarim cu drag in continuare. Si noi am dori sa facem homeschooling cu copiii care au 4, aproape 2 si unul pe drum dar nu respingem de tot nici scoala (una in care sa se ceara cat mai putin de la copii pt a avea cat mai mult timp liber acasa sa facem ce ne place).
Mult succes in continuare! Sa va fie bine!
Irina
Ma bucur pentru voi, pentru tot ce ati realizat, in conditiiile in care in Romania, homeschoolingul este un pionierat pur. Ma bucur pentru Mariuta enorm, ca a avut aceasta maaaaare sansa sa stea cu voi mai mult si sunt convinsa ca se va adapta minunat la scoala! Succes si multa incredere in voi si in copii!
Simt tristetea ta, dar stiu cat de greu este sa te ocupi de copiii mai mari cand unul este atat de mic. Doamne ajuta!
Va citesc de acum 3 ani, de cand am inceput sa-mi alaptez fetita abia nascuta si am gasit de multe ori incurajare in postarile dvs. Va admir curajul si puterea, eu am o singura fetita pe care am crescut-o fara ajutor, cu multa implicare, doar eu si sotul, atat cat a putut. A fost greu, inca este, nu merge la gradinita, in ultimul an an facut meditatii de acasa, dorind sa imi regastig independenta intr-un fel dar si sa raman langa ea. Cred ca fara un ajutor pentru treburile casei sau cineva de incredere care sa ia macar o ora copilul pentru ca mama sa poata sa se incarce, e imposibil. Asa ca imi imaginez ce presiune aveti cu un copil mic si doi mai mari care au nevoie de energie, atentie si sa urmati si un program de studiu riguros. Cu siguranta copiii vor ajunge sa le placa in mediul nou, o sa depasiti perioada critica de acum si o sa incepeti sa va bucurati de ce ati sadit pana acum. Va transmit gandurile mele cele mai bune, sa va fie de ajutor asa cum si mie mi-au fost cuvintele dvs. la greu.
Va multumesc tuturor pentru cuvintele calde, de incurajare. Da, e teribil de greu sa renunt, pentru ca simt ca pierd ceva unic si irecuperabil.
O decizie inteleapta si in interesul copiilor.
Nu e nimeni supraom, e greu sa acceptam asta cand e vorba de noi insine dareste adevarat. Suntem limitati si in afara de asta in viata pot aparea si neprevazute desi nimeni nu isi doreste asta, bineinteles.
Succes in continuare.
Ah.... si eu tocmai vroiam sa incep homeschooling-ul...
Darga Iulia te urmaresc de ceva timp, si totusi chiar si asa stiu ca poti un sfetnic bun.
am multe intrebari mai ales legat de procedura de inscriere la o scoala online, unde trebuie sa merg sa dau dare de seama legat de scoala copiilor.
Maaaare rugaminte: vreau sa iau legatura cu tine, email:jaclina.mitocaru@gmail.com
merci si Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu