Motive de recunoştinţă

Cine a participat la o şedinţă publică pentru detaşarea cadrelor didactice, ştie ce înseamnă să-ţi aştepţi tensionat rândul. Pentru mine, anul acesta a fost prima dată când am solicitat detaşare, căutând o şcoală cât mai aproape de casă, care să ofere doar o jumătate de normă. Atât simt că pot duce acum, ţinând cont de nevoile familiei mele, de efortul şi timpul investit în pregătirea orelor şi de micul meu bob de engleză :), de dragul căruia am sacrificat multe zile însorite, apusuri minunate şi nopţi cu sau făra lună.

Ca să scurtez povestea, am obţinut ce am vrut, prin mila Domnului şi prin generozitatea unei tinere colege, pe care n-am văzut-o decât la această şedinţă de neuitat. Trebuie să ştiţi că tânăra aceasta, coborâtă parcă din mitologia celtică, s-a transferat din Moldova şi îşi dorea foarte mult exact postul la care mă gândisem eu. După mai multe minute de discuţii şi mai multe încercări de a găsi variante convenabile, mi-a cedat cu multă discreţie aceste ore, probabil de dragul celor trei copii ai noştri, despre care îi vorbisem. Ea a ales altă şcoală, unde nădăjduiesc din toată inima că va trăi bucuria de a munci cu drag şi cu folos, iar eu am rămas cu inima încălzită de gândul că şi de data aceasta Dumnezeu mi-a surâs încurajator, cu atât mai mult cu cât, la aceeaşi interminabilă şedinţă am cunoscut o altă doamnă profesoară ce mi-a dăruit o iconiţă de la Nicula şi am avut ocazia să învăţ ce înseamnă răbdarea, de la inspectorul de resurse umane, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului.

În timp ce puneam roşii la borcan (moment bun pentru meditaţie:)), am analizat drumurile pe care am umblat prin viaţă şi am constatat că Dumnezeu mi-a trimis, mie, munteancă autentică, o mulţime de prieteni moldoveni, cu  sufletul ca pâinea caldă. Nu m-a lasat fără sprijinul multor ardeleni generoşi şi ospitalieri, al naşilor care sunt nişte olteni minunaţi, dar a păstrat caldă şi legătura cu muntenii mei dragi. De unde rezultă, că am multe motive de recunoştinţă şi că specia oamenilor de omenie încă n-a pierit, aşa cum vor unii să ne facă să credem!

Acum mă veţi ierta că încă n-am scris despre cărţi?! :)