Am sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei, atât în clasă, cât și acasă. Pentru o oră de versuri, am abandonat rutina zilnică (ghiozdane, cină, disputele de genul De ce eu? De ce nu ea? , duș etc.) și ne-am permis să ne bucurăm de câteva clipe rupte dintr-o altă lume.
Am profitat de inițiativa celor de la Julius Meinl, care au oferit ieri un ceai sau o cafea, în schimbul unei poezii scrise pe loc. După ce am ajuns acasă, am luat cele trei odrasle și ne-am dus la Panemar, unde zbura Muza printre aburi de croissante, ceaiuri fierbinți și alte delicii, care sunt interzise adevăraților creatori (prăjituri cu ciocolată, de pildă).
Experiențe senzoriale menite să stimuleze creativitatea!:)
În așteptarea ideilor...
Operele noastre de artă
Copiii au fost încântați de idee, de ieșire, de croissantele cu cașcaval și ceaiul delicios, de faptul că și-au plătit ceaiul prin 'munca' proprie, de momentele pe care le-am petrecut împreună altfel.
Și eu? Eu m-am bucurat de bucuria celor trei copii, de clipele petrecute pe tărâmul Poeziei, și de amintirile pe care sper că le vor purta în sufletul lor mulți ani de aici încolo.
Seara s-a încheiat cu puțin joc în parc, sub cerul înstelat, ceva ce nu s-a mai petrecut din vară, așa că a declanșat un val de râsete și încântare. Pe drumul spre casă, cei trei ștrengari și-au exprimat recunoștința cum au putut ei mai bine: cuvinte, pupici, îmbrățișări.
Aș fi putut rămâne acasă, având în vedere că traversarea Clujului la oră de vârf, în niște autobuze arhiaglomerate, după o zi plină de activități și emoții intense, este o experiență epuizantă. Dar am învățat în ultimii ani că viața nu așteaptă să fii în cea mai bună dispoziție, ca să te bucuri de ceea ce îți oferă. Accepți pe loc darul sau... e posibil să nu te mai întâlnești cu el niciodată.
Știu că ziua Sfântului Valentin ori Dragobetele au trecut de multișor, dar abia acum reușesc să găsesc timpul și starea necesare pentru a descrie câteva lecții făcute la școală cu liceenii mei. De ce tocmai pe blogul meu? Pentru că, inevitabil, elevii mei se metamorfozează în copiii mei și viața profesională fuzionează deseori cu cea personală.
Îmi veți ierta deci întârzierea, cu atât mai mult cu cât despre dragoste n-ar trebui să vorbim doar în 14, 24 februarie, ori în 8 martie...
A fost primul an în care am conceput lecții în cinstea zilei de 14 februarie, dar pentru că am vrut să scot această zi din siropul roz cu care e deseori asociată și să îmi cunosc mai bine elevii, în paralel cu atingerea obiectivelor didactice, am ales (după multe ore de căutare, spre disperarea familiei!) câteva activități, care, spre bucuria mea, au avut succes. Pentru unii elevi au fost mai atractive anumite activități, pentru alții altele, dar per ansamblu, am gustat din bucuria pe care ți-o aduc o oră reușită și gândul că efortul tău n-a fost zadarnic.
Prima dată i-am rugat să caute pe Internet (dacă tot aveau telefoanele mobile la ei) câteva date despre Sfântul Valentin. Până la urmă, pe cine sărbătorim?! S-a dovedit că elevii mei nu sărbătoreau ziua în cauză, fiind mai atrași de Dragobete!
Pasul următor a fost să discutăm rapid despre sculptura lui Brâncuși din prima imagine- ce reprezintă, ce nume i-ar da (puțini știau cine e artistul), ce idei asociază cu ceea ce văd (un "brainstorming" cu rezultate dintre cele mai interesante, bun prilej de îmbogățire a vocabularului).
Apoi lecțiile au urmat una din cele două direcții: Romeo și Julieta
1. Am lucrat în perechi pe acest videoclip: A urmărea ce se întâmplă pe ecran și îi povestea lui B, care era întors cu spatele spre ecran, apoi am inversat rolurile și la sfârșit am verificat cu clasa întreaga poveste.
Esențialul a fost înțeles, iar Julieta, a cucerit multe inimi! :)
2. Următoarea activitate am preluat-o de pe site-ul British Council; deși aspectul personajelor și maniera mult prea modernă de realizare a filmului îmi displac, narațiunea în sine e foarte reușită și majoritatea elevilor au putut completa povestea cu detaliile care le-au scăpat în primul film. Au urmat niște exerciții de înțelegere a textului (le găsiți sub videoclip) și așa am înțeles aproape toți povestea tragică a celor doi îndrăgostiți. Partea cea mai frumoasă, din punctul meu de vedere, a fost discuția (într-o română-engleză fabuloasă!) pe tema "Moartea celor doi a fost un accident nefericit sau nu? Dacă nu, cine e responsabil? " Am fost surprinsă uneori de maturitatea unor răspunsuri, de alegerile pe care le-ar fi făcut dacă ei ar fi fost în locul celor două personaje.
3. Fiecare elev a primit o propoziție (oral!) redând un eveniment important al narațiunii, apoi au avut câteva minute să se așeze în ordinea cronologică potrivită, pentru a reconstitui povestea. Muncă în echipă, antrenarea atenției, a memoriei, puțină mișcare, puțină gândire critică...
4. Cireașa de pe tort, care a stârnit multe zâmbete, a fost această imagine pe care am găsit-o pe Internet:
I-am rugat să comenteze la postarea Julietei și din nou răspunsurile au fost diverse, de la inimioare și pupici, până la "Elope with Romeo!", "Talk to your parents!", "Go back to your tomb!" (care a sunat foarte amuzant pe moment, chiar dacă nu pare deloc în scris!)
The Chinese Couple
A doua direcție ne-a oferit-o o întâmplare reală, pe care am găsit-o cândva pe site-ul Brightside.me și care mi s-a părut potrivită pentru a dezbate ideea de iubire adevărată, care a fascinat dintotdeauna omenirea. 1. Am copiat textul și l-am împărțit în mai multe bucăți, pe care echipele de elevi l-au asamblat, ca să obțină povestea întreagă.
2. Același text, a fost împărțit în două, fiecare grup de elevi primind prima jumătate împărțită la rândul ei în fragmente care trebuiau aranjate în ordine. Când ajungeau la punctul culminant al poveștii, trebuiau să decidă în grup dacă bărbatul a rămas sau nu lângă soția lui paralizată. Apoi primeau cealaltă jumătate de text și își verificau supoziția.
3. Evident, a urmat discuția despre ce ar face ei în situația respectivă și toți au hotărât că ar rămâne alături de partenerul pe care și l-au ales 'la bine și la rău'.
Tineri care votează pentru ca soțul să rămână alături de soția sa, în ciuda paraliziei pe viață a acesteia.
O ultimă activitate, pe care am încercat-o doar la clasele a IX-a si a X-a, a fost una de lucru manual (instrucțiunile în engleză). Elevii au decupat două mâini care încadrează o inimioară (le-am prezentat trei posibilități, dar ei au preferat-o pe aceasta), iar pe mâini trebuia să scrie un citat în engleză, despre iubire. Pentru unii, ora în care m-am concentrat pe această act de creație, a fost cea mai frumoasă oră de engleză (după spusele lor, eu nu ghicesc gânduri), dovadă a faptului că este o eroare regretabilă că ne preocupăm atât de mult de partea noastră rațională, neglijând-o pe cea afectivă și creativă. O minunată pledoarie pentru o educație integrală o reprezintă discursul lui Ken Robinson, Educating the Heart and the Mind.
Discuțiile s-au purtat în engleză la insistențele mele :), dar se putea auzi destul de des și româna, ceea ce m-a bucurat însă cel mai mult a fost ieșirea din letargie a unora dintre elevi, faptul că încercau să comunice cu vocabularul pe care îl aveau la dispoziție, cu Google Translate cu ajutorul dicționarelor ori al altor colegi binevoitori. Și au dovedit că au o inimă plină de sentimente frumoase. Ceea ce îți dă speranțe...
Homeschooling, într-o accepțiune mai largă, este educația pe care o oferă orice părinte copiilor lui, în afara orelor de școală. Adică acele mici sau mari activități pe care le facem cu fii ori fiicele noastre: de la gătitul împreună până la vizitele la muzee. Prin urmare, e ceva ce toți facem pentru copiii noștri și pentru noi înșine.
Desigur, poate căpăta și alte denumiri, de pildă bus schooling (atunci când citești copilului o carte într-un autobuz foarte aglomerat, act care aduce beneficii multiple: copilul propriu uită de drumul lung și cam sufocant spre casă, călătorii savurează ei înșiși povestea :) ), park schooling, open-air schooling și alte nume fistichii, în funcție de imaginația părintelui. Ideea de bază însă e aceeași: interacțiunea părinte-copil, în care ambii sunt concentrați la ceea ce fac și urmăresc, conștient sau nu, să învețe ceva nou, fără să uite de partea distractivă a procesului. Trebuie menționat și aspectul fraților mai mari care preiau rolul de profesor-părinte, chiar și atunci când nu li se cere...
Uitându-mă peste pozele pe care le-am salvat în ultimul timp (din nefericire, Nectaria mi-a șters fără să vrea, o mulțime de fotografii reușite din decembrie până în februarie), mi-am dat seama că în calitate de fotograf voluntar al familiei mele, am reușit să surprind frânturi din ceea ce înseamnă viață și educație (căci cele două se vor împleti întotdeauna).
Mama II își învață puiul să citească!
Ce are această tigaie de-a face cu homeschooling-ul? E simplu: cât am lipsit de acasă, fetele și-au făcut omletă. Mi-am dat seama că era cam arsă, judecând după tigaie :))). Dar n-am găsit nicio bucățică rămasă prin bucătărie. Cu câteva zile înainte, împreună cu nașa lor cea mică au experimentat cum să facă friganele (pâine în ou), am găsit tigaia într-o stare jalnică, fetele cam dezamăgite că nu le ieșiseră friganelele cum îmi ies mie sau nașei lor, dar încântate totodată că își satisfăcuseră oarecum pofta de dulce și mândre de aventura lor. P.S: Tigaia de ceramică se curăță bine cu bicarbonat de sodiu!
Ospitalitatea e una din valorile personale pe care încerc să le-o transmit și copiilor mei. Nici nu e greu, le place să aibă tovarăși de joacă în vizită, la fel cum le place și să meargă în vizită. :) În plus, o limonadă cu coacăze e mult mai gustoasă când e băută cu prieteni. :)
Un joc ingenios, cuvinte încrucișate, care se poate juca în orice poziție!
Nepoții la lucru manual pentru bunici și verișoara sărbătorită de curând.
Fetele l-au îmbrăcat cu rochiță într-o zi, în altă zi umbla cu geanta mea și cu pantofii mei cu toc, iar coșul cu bijuterii e o veșnică tentație... Jocurile de rol sunt utile dezvoltării personalității, dar aș aprecia uneori mai puțină autoservire din eșarfele și podoabele mele!
Cuisenaire rods au succes în continuare. Puțină matematică nu strică nici măcar ursulețului, care nu pricepe nicicum cum stau lucrurile cu numerele!
În casa noastră toată lumea scrie; când muza te caută, nu contează ținuta sau locul în care te-a surprins!
Potrivirea obiectelor pe conturul desenat e un joc ușor de realizat și neașteptat de distractiv. Cel puțin așa s-a dovedit la noi. După obiecte, Emi a potrivit litere și cifre din spumă pe conturul desenat de mine; am constatat cu bucurie, că a memorat rapid o parte literele și cifrele folosite.
Ziua Interacțiunii dintre Om și Animale. Copiii au fost mai curioși decât mine... mie îmi plac reptilele așa, mai de la distanță!
În sfârșit soare!!! Știți desigur că orice om care studiază intens, are nevoie de vitamina D, obținută natural!
Fiecare lucrează pe aparatele de gimnastică cum poate, important e că încearcă!!!
Dansul cred că ar trebui inclus în orice programă școlară, înainte să descoperim cât de rigizi au devenit copiii noștri adolescenți!
Revistele Story Box, pe care le-am descoperit în ianuarie la British Council sunt minunate; poveștile sunt interesante și amuzante, reușind să transmită și un mesaj mai profund totodată, vocabularul e variat, imaginile atractive, informațiile despre animale sunt utile, există chiar și activități pentru stimularea gândirii sau a creativității. Le iubim de la mic la mare (mare, fiind eu în cazul acesta, tati le citește alte povești în engleză) și de câte ori merg la British Council, sunt întrebată dacă am adus reviste acasă!
Tot de la British Council sunt și aceste povești. Lost and Found, povestea prieteniei dintre un băiat și un pinguin, e însoțită de un CD pe care puteți asculta povestea cu efecte speciale, Silly Suzy Goose ne amintește de faptul că uneori e bine să fii ca ceilalți, alteori, nu, iar A Library of Lemons, am citit-o împreună cu Măriuța în cadrul concursului organizat de British Council, Big Friendly Read.
Este o carte încadrată la secțiunea de vârstă 8-13 ani, dar eu aș recomanda-o pentru copii mai mari de 11 ani, pentru că povestea tulburătoare a fetiței care duce o viață singuratică și nu tocmai ușoară alături de tatăl depresiv (din pricina morții soției) este plină de semnificații, pe care un copil mai mic le poate ignora.
O carte cu adevărat bună pentru copii va fi savurată si de un adult, personal am îndrăgit-o pe cititoarea vorace al cărei vis e să devină scriitoare și care găsește soluția ieșirii din cenușiul existenței sale în prietenia cu o colegă nou sosită, tot mare iubitoare de cărți și cu un suflet mult mai deschis, a cărei familie, va înlocui parțial modelul absent din viața fetiței solitare. Cartea aceasta poate genera multe discuții de la inimă la inimă, așa că o recomand cu drag; chiar dacă aparent, subiectul este unul apăsător. Felul în care eroina găsește drumul spre lumină și gândirea ei matură, din care însă nu lipsește candoarea copilăriei, m-au făcut să citesc dincolo de miezul nopții. În plus, voi asocia mereu această carte cu minutele petrecute cu Măriuța în autobuz, dimineața, când ne înghesuiam una în alta să ne încălzim și îi citeam un capitol, două, așteptând apoi cu nerăbdare să vină de la școală și să îmi povestească ce s-a mai întâmplat în următoarele capitole.
Măriuța citește binișor în engleză (meritul tatălui ei, în special :) ), dar tot fuge de dicționar când dă de cuvinte noi... Așa că mereu e bine să verific cât anume a înțeles.
Aș mai adăuga diverse filmulețe pe care le-am văzut și discutat împreună, ca acesta:
sau acesta:
diverse videoclipuri cu animale sau poze de pe Facebook (sunt destule lucruri bune care circulă și pe Facebook!), muzică variată or de la Tudor Gheorghe la Indila, de la Chopin ori Mozart la Maria Tănase, Grigore Leșe, muzică grecească, Toto Cutugno, muzică religioasă rusească ori balade rock, de la Ludovico Einaudi la Smiley etc. Acesta e un capitol unde încep să apară probleme, căci gusturile coincid tot mai puțin, preadolescența se manifestă tot mai pregnant, dar pe cât posibil încercăm să împăcăm și capra și varza, iar The Wheels on the Bus (de care ne-am cam săturat unii dintre noi!) asigură liniștea alternativ cu
Sigur, nu totul merge ca pe roate; de pildă mini-excursia în Cluj, de joi, s-a sfârșit cu niște pantaloni plini de ...., pentru că Emi a "uitat" să mă înștiințeze că are nevoie la toaletă, așa că, am luat loc în autobuz cu obrajii roșii, dar nu de la multa mișcare, și am refuzat să îl las să se dea jos din poala mea, spunându-i că ne va da jos domnul șofer dacă simte mirosul! Aș vrea să văd ce metodă mai bună găseau experții în parenting să țină pe loc o bucată de argint viu!
Ar mai fi de adăugat... dar de ce să vă stric impresia cea bună, produsă cu atâta migală? :)
La finalul unei zile pline, nu de puține ori colorată în diverse nuanțe, nu doar roz, mă întreb ce își vor aminti copiii mai târziu, când vor fi ei înșiși adulți.
Poate vor lăsa un comentariu pe blog?! :)
