marți, martie 15, 2011

Două activităţi simple şi utile

Am adăugat în bara din stânga un mic sondaj adresat în special ardelenilor. Sunt bineveniţi şi cei din alte zone, evident! Vă rog, nu îl ocoliţi. Mulţumesc.

Prima e cântatul! Măriuţei (şi nouă tuturor!) ne place să cântăm. Avem şi instrumente muzicale în casă; acesta e unul dintre ele şi sperăm chiar că vom avansa de la nivelul de lovit clape, la cel de cântat ca un pianist serios!:)
Cred că e important să îi ajutăm pe copii de la vârste fragede să se "împrietenească" cu muzica clasică sau alte "muzici" binefăcătoare sufletului. Un prim pas îl reprezintă ascultarea muzicii în casă (ca de obicei, exemplul convinge!) şi familiarizarea cu diferite instrumente. Următorul pas sunt concertele, evident pe măsura înţelegerii şi vârstei copilului; Mozart e varianta cea mai potrivită cred. Noi suntem norocoşi, pentru că în cadrul bisericii noastre există un cor de copii, din care Măriuţa face parte cu mare bucurie, de peste un an.





A doua e mersul pe linie desenată/panglică/ sfoară, cu sau fără elemente de dificultate adăugate. Mai jos "evoluează" Măriuţa şi prietena sa cu 2 pahare pline cu apă, apă ce nu trebuie să se verse pe covor! Activitatea este simplă, însă necesită concentrare şi coordonare ochi-membre, iar sursa de inspiraţie este Maria Montessori. (How to Raise an Amazing Child)


0 comentarii:

Blog Archive