Urşi şi cărţi; lecturi frumoase pentru copii

Dacă vă bucuraţi de aceste frumoase zile de toamnă, probabil că aţi mai redus puţin numărul paginilor de citit împreună cu copiii, în favoarea plimbărilor şi a jocurilor afară, în soarele binefăcător. Cum însă peste puţin timp ne vom confrunta cu frigul şi zăpada iernii, mi se pare o idee foarte bună să citim împreună cu odraslele noastre cărţi precum Fram ursul polar, eventual savurând un ceai sau un nectar de măceşe, un măr copt cu scorţişoară...

Cartea scrisă de Cezar Petrescu îmi stârneşte amintiri foarte dragi din copilărie şi când am regăsit-o în casa bunicilor mei, am hotărât să o aduc acasă pentru a i-o citi Măriuţei. Era vară când i-am citit-o, dar i-a plăcut mult şi am constatat cu plăcere că multe din întâmplările sau din gândurile lui Fram i s-au întipărit în minte. Poate că lectura e mai dificilă pe alocuri pentru vârsta ei, dar am simplificat, am adaptat şi explicat unde era nevoie, iar ea asculta cu mare atenţie fiecare capitol şi se supăra când întrerupeam lectura pentru a o culca.
A fost emoţionant să o urmăresc în raţionamentele ei care percepeau foarte bine uneori drama lui Fram, puţin frustrant alteori când nu reuşea să urmărească firul narativ ce alterna prezentul cu trecutul şi înduioşător când a înţeles ce viaţă aveau animalele din circ (a urmat o discuţie bună de postat pe site-urile dedicate protecţiei animalelor). După ce am terminat de citit cartea, am lăsat-o să îmi povestească ce îşi amintea din ea şi am încercat să aflăm mai multe despre urşii polari, în special.

Recent am descoperit la British Council un documentar extraordinar, care se găseşte în întregime pe Youtube, Deep Blue. L-am văzut toate trei de 2 ori (pe Nectaria o interesau numai animalele mari, în special urşii polari !) şi am învăţat multe despre viaţa din regiunile polare şi nu numai.


Întâmplarea a făcut ca la puţin timp după ce am terminat de citit Fram, să primim, prin amabilitatea celor de la editura Cartea Copiilor o carte pe care am îndrăgit-o toate trei imediat! Cum s-ar putea altfel când personajele principale sunt Marele Urs, blând, răbdător şi plin de idei şi Pui de Urs, mic, fragil, jucăuş şi ... cam fricos. Măriuţa a fost extrem de amuzată de frica ursuleţului de întuneric, deşi a înţeles-o, dar şi mai mult i-a plăcut soluţia finală găsită de Marele Urs. Povestea are darul de a menţine curiozitatea fără a suprastimula copilul, iar imaginile foarte frumoase îndeamnă la liniştire (culori calde, nuanţe pastelate) şi la alungarea oricărei frici. Mi se pare imposibil să nu adormi la sfârşitul lecturii care trezeşte nostalgia şi duioşia oricărui cititor mare sau mai puţin mare.
Sunt foarte recunoscătoare pentru posibilitatea de a citi această poveste copiilor mei, cu atât mai mult cu cât Nu ţi-e somn, ursuleţule ? vorbeşte cu delicateţe despre teamă, pătrunzând în universul tainic al copilăriei cu paşi lini pentru a încuraja înfruntarea şi învingerea fricii de necunoscut.

Dacă vă întrebaţi ce daruri ar putea aduce moşii lunii decembrie micuţilor ce vă sunt dragi, gândiţi-vă şi la urşii despre care v-am vorbit azi...