luni, septembrie 09, 2013

Cu drag, pentru Roșia Montană


Am fost și eu aseară la manifestația pentru salvarea Roșiei Montane. Urmăresc de mulți ani ce se întâmplă acolo, am semnat oricând am putut contra proiectului companiei RMGC, dar este pentru prima dată când scot nasul din casă. Și pentru prima dată când manifest public pentru ceva.

Am fost singură de data aceasta, dar cum cred că vor mai fi proteste, data viitoare, dacă suntem sănătoși, mergem toți.
Pe mine una atmosfera m-a emoționat: n-a fost nimic violent sau vulgar (singurul lucru de care n-am scăpat au fost țigările!), iar legătura creată de scopul comun între oameni atât de diferiți era impresionantă. M-am simțit bine să văd că oameni în vârstă, copii mici, bebeluși, tineri erau uniți de ceva în care chiar credeau și cred că e o lecție bună pentru un copil să participe la astfel de întâlniri pașnice: cumva învață că uneori nu ajunge să dai din umeri neputincios, ci poți să îți exprimi părerea într-un mod civilizat și poți să arăți că nu ești de acord cu răul.
N-am strigat și nu m-am agitat în niciun fel, dar am vrut să particip și eu, în modul meu rezervat, la acțiunea care a scos din case mii de oameni (n-am mai văzut nicând Clujul atât de plin și drumurile pe care de atâtea ori le-am bătătorit, acoperite de capete, haine colorate, pancarte, cărucioare, biciclete !). Nu mă pricep să estimez numărul participanților, dar pot să afirm cu certitudine că erau mii de oameni, de altfel am pozat cât am putut, pentru ca oamenii să știe că nu s-a adunat doar o mână de protestatari, așa cum ar fi tentate televiziunile să prezinte, am fost acolo și pot să spun că din Piața Unirii a pornit o coloană luuuuuuungă care acoperea tot Bulevardul Regele Ferdinand, coloană care a blocat circulația rutieră (dar șoferii, mulți dintre ei au început și ei să claxoneze, în semn de solidaritate, după ce au primit pliante).

Sufletul meu de gravidă a lăcrimat chiar... era o forță deosebită în mulțimea aceea și m-am gândit că e imposibil ca Dumnezeu să nu răspundă atâtor rugăciuni. Așa că, deși n-am urmat tot traseul marșului, am continuat să mă rog pentru Roșia Montană, pentru întreaga noastră țară hăituită de lupii cei lacomi, pentru lupii cei lacomi înșiși, sperând că Dumnezeu îi va lumina, pentru noi toți, copiii și urmașii noștri, ca să putem să trăim în continuare pe aceste locuri binecuvântate.
Și voi continua să mă rog, pentru că unde omul face 1 pas, Dumnezeu face 10, iar Maica Domnului și sfinții nu trec niciodată cu vederea rugăciunile simple, dar sincere.

P.S. Adaug și poze, imediat ce le descarc, îmi trebuie un cablu special.

2 comentarii:

Elena spunea...

Ce frumos spus!
Elena

Loredana spunea...

Cu cat sunt mai multe voci, cu atat exista mai multa speranta ca lucrurile se pot schimba.
Foarte frumos ai scris!