joi, octombrie 17, 2013

Nu-ți mușca limba !


Ieri, de bine ce începusem ziua de școală cu o istorisire despre cei 7 tineri din Efes și eram toate trei liniștite și pașnice, Măriuței îi vine o idee, să se cațere pe o noptieră ca să ajungă la o iconiță. Am gândit în clipa în care punea piciorul pe noptieră că va cădea, dar n-am mai apucat să spun nimic, în următoarea secundă s-a prăbușit cu noptieră cu tot și a început să urle de durere.

Ce simți când îți vezi copilul chircit în colțul camerei într-o poziție în care te gândești că sigur și-a rupt ceva sau și-a rănit ochiul sau urechea și auzi niște urlete sfâșietoare ? Groază, milă și dorința aprigă de a vedea ce poți să faci, cât mai repede, deși simți cum tremură fiecare fibră din corpul tău ...

Prima evaluare a arătat că oasele erau întregi, la fel urechea și ochiul drept, în schimb gura era plină de sânge. După multe clătiri cu apă și îmbrățișări ca s-o liniștesc (Nectaria participa și ea cu mânuțele la etapa de consolare), am descoperit că dinții erau intacți, dar limba era sfâșiată rău. Dacă mușcătura ar fi fost puțin mai adâncă, ar fi tăiat pur și simplu o treime din limbă.

Cu ajutorul nașului fetelor, am ajuns la urgențe și apoi la chirurgie maxilo-facială, unde i-a fost cusută limba. Atât dnul. dr. Nour (de la UPU), cât și dnul. dr. Roman (de la chirurgie) și asistentele au fost foarte amabili și m-am simțit în siguranță să știu că au grijă de micuța noastră năzdrăvană ! Am stat cu ea tot timpul și am văzut cum se face o sutură (proces fascinant pentru mine), dar cel mai important e că am putut fi alături de Măriuța într-un moment foarte dificil pentru ea (se temea rău de durerea provocată de anestezie și de suturare).

Le mulțumesc tuturor celor care au ajutat-o (acum glumesc cu ea că are o limbă cu model !), am apreciat mult felul în care au tratat-o pe duduia noastră și le doresc cât mai puțini pacienți (ceea ce și-ar dori cu siguranță și dumnealor) ! Putea fi mult mai rău, așa că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că Măriuța s-a ales numai cu limba cusută și nu cu alte răni !

Iată una din situațiile în care e indicat să ignori vorba românului Mușcă-ți limba !

4 comentarii:

Anonim spunea...

Saracuta :( Sanatate multa si refacere grabnica!
Primul lucru la care m-am gandit a fost "cum mananca?". Banuiesc ca supe, supe-crema...
Ce incercare!

Loredana spunea...

Mi-au dat lacrtimle de ras cand am citit> limba cu model, desi stiu ca ei, draga de ea, nu ii arde de glume.
Sanatate multa!

Anonim spunea...

Doamne, Iulia, cred ca ai trecut printr-o groaza...De Mariuta mititica nu stiu ce sa zic, stiu cum e sa-ti musti putin limba si sa-ti dea lacrimile (ca adult), dar sa fii copil si sa sfasii limba, efectiv. Groaznic! Slava Domnului ca nu a patit ceva mai grav, se putea lovi mult mai rau... Sa va ocroteasca Maica Domnului!

Iulia spunea...

Multumim, mamicilor pt. cuvintele frumoase. Suntem mai bine, iar limba Mariutei a devenit punct de atractie in jurul blocului :)si material didactic pt. parintii disperati de catararile copiilor lor !

Blog Archive