marți, decembrie 17, 2013

De la moarte la viață

Am preluat formularea titlului acestei postări de la părintele Lecca, pentru că mi s-a părut cel mai potrivit titlu pentru rândurile de mai jos.

Am plecat cu greu de acasă la Oradea... Chiar dacă aveam încredere în profesionalismul medicilor de la Pelican, știam că nașterea înseamnă inclusiv posibilitatea de a nu-mi revedea niciodată casa. Moartea nu se sfiește de medici competenți și de aparatură performantă. Am sărutat două icoane dragi din dormitor cu lacrimi în ochi; nu lipsită de speranță, dar cu gândul care m-a urmărit constant, că poate plec în cea mai lungă Călătorie. N-aș fi scris despre această teamă (ce a jucat un rol major în procesul nașterii) pe blog, dacă n-ar fi fost câteva rânduri și un filmuleț văzut acum.

 http://www.youtube.com/watch?v=xxGMC8x5Z28

Domnul a îngăduit să mă bucur din nou de ceea ce iubesc atât de mult și, în ceasurile de cugetare pe care mi le oferă Emanuel noaptea, Ii mulțumesc că mi-a mai dat un răgaz. Mulțumesc Doamne, pentru soare, ceață, vânt, frig, pădure desfrunzită, pentru ochii, glasurile și mâinile copiilor noștri, pentru cântecele pe care le cânt, pentru cei dragi care ne sunt aproape și pentru toate binecuvântările pe care mi le dăruiești cu atâta generozitate zilnic...

Un comentariu:

Mariana spunea...

Iulia, nu cred că te-am felicitat pentru naşterea lui Emanuel...să vă trăiască, să fiţi bucuroşi!
M-a emoţionat postarea ta, slavă şi mulţumire Domnului că te-ai întors cu bine acasă!
Îmbrăţişări de la Sibiu! :)