Recomandare film pentru întreaga familie
Încep 2014 cu o urare
simplă: să ne dea Dumnezeu înțelepciunea de a alege mereu calea cea bună !
Recomand cu drag un
film realizat în 1981, pentru mesajul pe care îl transmite profesorilor,
elevilor și părinților. L-am văzut pe bucățele cu fetele, le-am tradus cât am
putut de mult (Emanuel nu părea prea impresionat de film și ne întrerupea
frecvent!) și m-am gândit că merită să îl vadă atât cei care doresc să-și educe
copiii acasă, cât și cei care se ocupă de copii, cu mult drag, în școlile
noastre.
Am tot citit în ultima
vreme știri cu cadre didactice care nu sunt demne de această meserie, dar am
descoperit și câteva care mi-au stârnit admirația. Adăugați la aceasta
recunoștința pe care o nutresc pentru unii dintre profesorii mei și respectul
amestecat cu afecțiune pentru unii colegi, a căror muncă plină de dragoste și
dedicare sunt onorată s-o cunosc și veți înțelege de ce am hotărât să scriu aceste rânduri.
Marva Collins este un
film (inspirat de o poveste reală) în care veți vedea un model de profesor, dar
și de părinte: m-au impresionat dragostea, răbdarea, blândețea și infinita
capacitate de încurajare de care a dat dovadă în munca ei, dar și în cadrul
familiei. Mi-a plăcut că principalul scop pe care îl urmărea nu era îndoparea
cu date seci, ci le deschidea elevilor poarta spre adevărata cultură, în orele ei
întâlnind nume de la Thomas Hardy până la Socrate și Shakespeare. Vorbim despre
elevi care nu știau să citească sau să scrie, vorbim despre elevi considerați
retardați... Ceea ce a reușit această profesoară de culoare, a fost
ceea ce ne dorim cu toții probabil: să educe copii care au încredere în
ei înșiși și copii care pot discerne singuri binele de rău, adică a făcut tot posibilul să le dezvolte
gândirea critică. Cum ? Oferindu-le multă iubire, ajutându-i cu
blândețe, dar și cu fermitate să-și depășească limitele, să se elibereze de
etichetele ce le fuseseră puse de adulții nepricepuți, stimulându-i intelectual
într-atât, încât plecau acasă, după terminarea orelor, cu regret (visul oricărui
profesor !).
M-au impresionat de
asemenea, tăria cu care a crezut în visul ei de a deschide o școală singură,
deși resursele financiare erau modeste, credința neclintită că va reuși, în
ciuda obstacolelor și certitudinea propriei valori, manifestată nu prin lauda
de sine, ci prin atitudinea față de sistemul public de învățământ.
Filmul poate fi văzut
împreună cu copiii, modelul de familie pe care îl prezintă este unul
tradițional, în care părinții conlucrează pentru binele familiei, în care afecțiunea
dintre ei este prezentă într-un mod discret, fără scene indecente, o familie în
care copiii se supun părinților sau își exprimă frumos nemulțumirea (!), iar
părinții sunt iubitori și empatici, așa că lipsesc scenele cu țipete, remarci
ironice sau umilitoare, cu care ne-au obișnuit alte filme americane. Lipsesc de
asemenea și mijloacele moderne de petrecere a a timpului liber, încât te
întrebi cum se descurcau oamenii fără mobil, calculator, laptop, tabletă,
IPhone etc.
Poate că nu veți gusta
la fel de mult ca mine aerul ușor învechit al acestui film, dar cu siguranță nu
veți rămâne indiferenți. Pe mine una m-a energizat și m-a făcut să-mi
reconsider anumite tipare, m-a determinat să reanalizez relația cu elevii și cu
profesia mea. Am reușit chiar să zâmbesc cu bucurie, cu mândrie la gândul că
sunt profesor și nu doar cu amărăciune…
Ce mi s-a întipărit
profund în minte și aș vrea să le rămână și copiiilor noștri ?
Întrebarea: Cum
mănânci un elefant?
Răspuns: Bucățică cu
bucățică.
Adică nimic nu e prea
greu dacă încerci să faci câte puțin, constant. Vei reuși să faci ce ți-ai
propus până la urmă. De ce mi s-a întipărit în minte ? Simplu: pentru că mă
descurajez foarte ușor; am tot felul de idei, pe care nu le pun în practică, din
pricina fricii că nu voi atinge niciodată rezultatul visat. Problemă cu care se
confruntă și Măriuța uneori, din păcate.
Soțul meu a scris astăzi ceva care se leagă de mesajul acestui film, dacă aveți puțin timp să citiți o scurtă poveste, veți avea, cred, de câștigat.
Închei cu o altă vorbă de-a
acestei profesoare deosebite, care își încuraja elevii astfel: Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce nu poți
face !
P.S. O carte scrisă de Marva Collins, care, din câte am văzut pe Amazon, merită citită este Marva Collins' Way.
7 comentarii:
O sa il vizionam in curand...De mult caut filme altfel din care copiii nostri sa aiba ce invata...Iti impartasesc parerea despre filmele americane in general...Din pacate sunt asa putine filme cu adevarat bune ! Va pupam cu drag ! Violeta si familia.
Salutare!
Mulţam pentru recomandare!
Cu placere!:)
Multumesc Iulia! Abia astept sa-l vad, mesajul final are mult sens pentru mine!
Iulia, mi-a placut f mult filmul. De o saptamana incoace exact la "bucatica cu bucatica" m-am tot gandit. A pornit din alte surse, iar filmul a venit ca o confirmare ca sunt pe drumul cel bun si ne distram mancand elefantul bucatica cu bucatica. Apropo, cautam ceva, si am dat peste un post de-al tau pe TWTM. Ce mica e lumea.
Ca tot se vorbea de filme bune. Recomand si eu unul: The Miracle Worker. Viata lui Helen Keller.
http://www.youtube.com/watch?v=bLTFr_KqVLE
Multumesc, Gloria. De-abia astept sa-l vad !
Trimiteți un comentariu