Recomandare film pentru întreaga familie

Încep 2014 cu o urare simplă: să ne dea Dumnezeu înțelepciunea de a alege mereu calea cea bună !

Recomand cu drag un film realizat în 1981, pentru mesajul pe care îl transmite profesorilor, elevilor și părinților. L-am văzut pe bucățele cu fetele, le-am tradus cât am putut de mult (Emanuel nu părea prea impresionat de film și ne întrerupea frecvent!) și m-am gândit că merită să îl vadă atât cei care doresc să-și educe copiii acasă, cât și cei care se ocupă de copii, cu mult drag, în școlile noastre.

Am tot citit în ultima vreme știri cu cadre didactice care nu sunt demne de această meserie, dar am descoperit și câteva care mi-au stârnit admirația. Adăugați la aceasta recunoștința pe care o nutresc pentru unii dintre profesorii mei și respectul amestecat cu afecțiune pentru unii colegi, a căror muncă plină de dragoste și dedicare sunt onorată s-o cunosc și veți înțelege de ce am hotărât să scriu aceste rânduri.

Marva Collins este un film (inspirat de o poveste reală) în care veți vedea un model de profesor, dar și de părinte: m-au impresionat dragostea, răbdarea, blândețea și infinita capacitate de încurajare de care a dat dovadă în munca ei, dar și în cadrul familiei. Mi-a plăcut că principalul scop pe care îl urmărea nu era îndoparea cu date seci, ci le deschidea elevilor poarta spre adevărata cultură, în orele ei întâlnind nume de la Thomas Hardy până la Socrate și Shakespeare. Vorbim despre elevi care nu știau să citească sau să scrie, vorbim despre elevi considerați retardați...  Ceea ce a reușit această profesoară de culoare, a fost ceea ce ne dorim cu toții probabil: să educe copii care au  încredere în ei înșiși și copii care pot discerne singuri binele de rău, adică a făcut tot posibilul să le dezvolte gândirea critică. Cum ? Oferindu-le multă iubire, ajutându-i cu blândețe, dar și cu fermitate să-și depășească limitele, să se elibereze de etichetele ce le fuseseră puse de adulții nepricepuți, stimulându-i intelectual într-atât, încât plecau acasă, după terminarea orelor, cu regret (visul oricărui profesor !).

M-au impresionat de asemenea, tăria cu care a crezut în visul ei de a deschide o școală singură, deși resursele financiare erau modeste, credința neclintită că va reuși, în ciuda obstacolelor și certitudinea propriei valori, manifestată nu prin lauda de sine, ci prin atitudinea față de sistemul public de învățământ.

Filmul poate fi văzut împreună cu copiii, modelul de familie pe care îl prezintă este unul tradițional, în care părinții conlucrează pentru binele familiei, în care afecțiunea dintre ei este prezentă într-un mod discret, fără scene indecente, o familie în care copiii se supun părinților sau își exprimă frumos nemulțumirea (!), iar părinții sunt iubitori și empatici, așa că lipsesc scenele cu țipete, remarci ironice sau umilitoare, cu care ne-au obișnuit alte filme americane. Lipsesc de asemenea și mijloacele moderne de petrecere a a timpului liber, încât te întrebi cum se descurcau oamenii fără mobil, calculator, laptop, tabletă, IPhone etc.

Poate că nu veți gusta la fel de mult ca mine aerul ușor învechit al acestui film, dar cu siguranță nu veți rămâne indiferenți. Pe mine una m-a energizat și m-a făcut să-mi reconsider anumite tipare, m-a determinat să reanalizez relația cu elevii și cu profesia mea. Am reușit chiar să zâmbesc cu bucurie, cu mândrie la gândul că sunt profesor și nu doar cu amărăciune…

Ce mi s-a întipărit profund în minte și aș vrea să le rămână și copiiilor noștri ?

Întrebarea: Cum mănânci un elefant?

Răspuns: Bucățică cu bucățică.

Adică nimic nu e prea greu dacă încerci să faci câte puțin, constant. Vei reuși să faci ce ți-ai propus până la urmă. De ce mi s-a întipărit în minte ? Simplu: pentru că mă descurajez foarte ușor; am tot felul de idei, pe care nu le pun în practică, din pricina fricii că nu voi atinge niciodată rezultatul visat. Problemă cu care se confruntă și Măriuța uneori, din păcate. 

Soțul meu a scris astăzi ceva care se leagă de mesajul acestui film, dacă aveți puțin timp să citiți o scurtă poveste, veți avea, cred, de câștigat.

Închei cu o altă vorbă de-a acestei profesoare deosebite, care își încuraja elevii astfel: Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce nu poți face !

P.S. O carte scrisă de Marva Collins, care, din câte am văzut pe Amazon, merită citită este Marva Collins' Way.