O lună de școală

                                                                 
                                                                           
 Cum a decurs înscrierea ?
   Admiterea în sistemul de stat a decurs fără probleme: foaia matricolă eliberată de Crossroads Christian School împreună celelalte documente cerute de Inspectoratul Școlar au fost depuse la inspectorat în a doua jumătate a lui august, confirmarea Ministerului de Învățământ a sosit pe la sfârșit de septembrie și diferența la limba română, singura pe care Măriuța a trebuit s-o dea, a fost dată în octombrie. Aceasta a fost procedura: simplă și fără întrebări incomode.

Cum e la școală?
   Sunt multe lucruri pe care le apreciez și pentru care sunt recunoscătoare: clasa luminoasă, aerisită (cu mobilier nou, bej și verde, culoarea mea preferată!), uniforma drăguță, învățătoarea care este elementul-cheie și de care Măriuței îi place extrem de mult, faptul că poate studia limba germană, colegii cu care se înțelege bine per ansamblu, comunicarea cu doamna învățătoare care e foarte deschisă la sugestii (de pildă stingerea neoanelor când lumina naturală e suficient de puternică, închiderea telefoanelor mobile în timpul orelor), organizarea foarte bună și cheltuielile rezonabile (50 fondul clasei, 55 cartile de germana, 26 două caiete speciale).
   Doamna învățătoare care ne-a fermecat fetița are o blândețe și o știință de a încuraja binefăcătoare, așa că Măriuța s-a integrat destul de repede în colectiv, iar când doamna le-a cântat la vioară și i-a antrenat pe copii în câteva exerciții mai deosebite la muzică sau la limba română,a venit acasă extrem de încântată. La fel și azi, după spectacolul de la Teatrul de Păpuși.
   Pe lângă faptul că aparține unui grup, Măriuța savurează biscuiții și cornul de la școală, chiar dacă i-am făcut ruladă cu măr, găluște cu prune, sandvich-uri cu omletă/pate de soia/miere și susan sau tahini/corn cu semințe și curmale/salam de biscuiți/pâine de casă și iaurt și niciodată nu-i lipsesc fructele. Ispita fructului oprit e mai puternică ! Sper să învețe totuși în scurt timp ce e cu adevărat important în păstrarea sănătății...


Ce i-ar plăcea Măriuței?
  Ce i-ar plăcea oricărui copil: mai puține teme, mai puțin scris. :) și mai multă muzică, educație tehnologică sau chiar desen...
  Colegi mai liniștiți dimineața, până la începerea orelor, dar cred că are puține șanse, testosteronul își spune cuvântul.


Ce mi-ar plăcea? 
  Să putem citi mai mult. Am nostalgia zilelor când Măriuța mânca povești ori capitole de cărți, când citeam împreună și discutam orice de la sinonime/ antonime pentru diverși termeni întâlniți, până la ce-am învățat din carte, ce ne-a impresionat, cum am fi făcut în locul personajului respectiv... De când am început școala, am reuțit să citim doar o carte de povești și Miraculoasa Călătorie a Edward Tulane, despre care ar trebui să scriu într-o postare separată. Mi-e doar de vremea când citeam toate trei+ Emi și comentam ce ne stârnea interesul. Măriuța citește în continuare textele selectate de Doamna pentru ora de lectură și își completează fișele  (proces în faza de perfecționare!), dar mă refer la lectura aceea la liberă alegere, care te face să te scoli dimineața mai devreme ca să poți citi (cum făcea într-o vreme).

   Să putem ieși în natură mai mult. E o toamnă atât de frumoasă și pădurea e tot mai gătită! Nu pierd nicio ocazie de a o scoate afară la joacă sau chiar de a face temele afară, cât încă se mai poate. Am convingerea fermă că un copil are nevoie de multă mișcare în aer curat, la soare.

  Să putem continua studiul limbii engleze și al istoriei. Deocamdată lucrăm foarte puțin și ar fi păcat să se piardă anii investiți...

  Să putem face experimente la științe. Am cumpărat ca dar de început de an școlar Cartea Experimentelor Științifice, dar încă n-am reușit să facem niciunul (ba-s teme, ba e joaca, ba e baletul, ba nu pot eu, ba plânge Emi etc).

   Să aibă o curte cu verdeață la școală, iarbă, ceva copăcei, flori plantate chiar de copii ar fi grozav! E așa dezolant să vezi  numai beton!

Cum reacționez ca părinte la această etapă?

   Mai bine acum, dar recunosc că a fost greu, nu pentru că n-am avut încredere că Măriuța nu se va descurca, ci pentru că nu poate fi ușor niciodată să rupi o bucată din tine.
Am încercat să păstrez legătura cu ea prin mici mesaje scrise pe care i le las în ghiozdan, uneori sunt glume pentru copii, alteori o poezioară sau ceva simplu, dar care să îi spună că o iubesc și că mă gândesc la ea, sunt prezentă în fiecare dimineață în jur de 6 în bucătărie când se pregătește de școală, din fericire Emi s-a trezit doar o data!, o încurajez constant să învețe bine, dar nu pentru note, ci pentru ea și mai povestim din experiența mea de elev, dar și de profesor (la fel face și cu tati).

Ultima legătură și cea mai puternică e rugăciunea: nădăjduiesc și mă rog să ajungă cu bine acasă, cu suflet curat și minte mai bogată.