18 săptămâni de școală

Azi am incheiat ultimele medii. Cu cateva exceptii, detest sa dau note si sa inchei medii. Nu cred ca reusesc sa fiu perfect obiectiva, oricat de mult as incerca. Exista copii carora le-am dat FB-ul nu pentru cunostintele la limba engleza, ci pentru ca am vazut ca se straduiesc sa invete. Ceea ce conteaza mult. Pe de alta parte mi se va reprosa ca nu pot aseza pe aceeasi treapta un copil care indeplineste sarcinile de lucru foarte bine cu unul care greseste des, dar uneori are momentele lui de ... inspiratie. Cum dau FB unui copil care de-abia a deschis gura timp de un semestru, la fel de bine ca si unuia caruia nu-i mai tace gura :)?  Nu stiu daca am judecat corect, dar am vrut cu orice pret ca acel copil sa se simta in siguranta in clasa, asa ca daca l-am vazut ultra timid, l-am asteptat pana cand am fost sigura ca poate sa raspunda si atunci POC! i-am dat un FB, asa ca sa simta gustul dulce al victoriei. In aceste situatii imi place mult sa dau note! Si imi mai place atunci cand un copil se bucura de roadele muncii sale constante! In rest e un chin: ce nota ii dau copilului care a uitat cateva versuri dintr-o poezie sau nu poate citi exercitiul bine sau  formeaza propozitii incorecte sau mananca marca pluralului sau copiaza gresit de pe tabla sau incurca TO BE cu TO HAVE in ciuda a n explicatii orale ori scrise pe tabla sau cate si mai cate astfel de maruntisuri care te fac sa te gandesti in autobuz, la masa ori in mijlocul diverselor treburi daca ai procedat bine?

Si nu e tocmai usor raspunsul pe care il ai de dat, pentru ca desi eu nu pun mare pret pe nota, copiii pun si se evalueaza in functie de calificativele primite, iar cei care stau pititi intr-o banca asteptand sa treaca ora, fara sa ii intrebi ceva, au nevoie de multa incurajare.  Ori o nota slaba nu-i incurajeaza, nu?

Si ce faci cu micutii de clasa 0, care stau in bancutele lor, ca pasarile in colivii? Unii dintre ei, nemaisuportand colivia, ii indoaie gratiile si isi lovesc colegii si tipa sau alearga ca bezmeticii prin clasa, desi e evident, pentru orice adult care a fost  candva copil, ca pe langa romana, matematica etc. au nevoie de MISCARE IN AER LIBER. Copiii acestia sunt intr-un fel eroi: stau cel putin 4 ore, daca nu 8, pe scaune, la masa, si lucreaza ca un adult la birou, cu singura diferenta ca in pauze pot avea sansa sa zburde prin clasa si pe culoar. N-as rezista. Am stat 2 ore intr-o banca, sa corectez caietele clasei a doua: cand m-am ridicat, vedeam incetosat si ma durea infiorator spatele. E drept, pe langa cele 2 ore am n alte ore de stat pe scaun: pregatind lectii, corectand caiete, cautand materiale pe Internet, trecand note in carnete, catalog personal si catalogul clasei etc. De sarcini nu ducem lipsa si eu am cautat insistent  jumatate de norma vara trecuta. Dar daca as avea norma intreaga?!
Ce faci cand copiii sunt cumplit de agitati si le vezi privirile pline de nerabdare cand intri in clasa si nu se feresc sa iti ceara "Teacher, da' mergem azi afara?" Si eu zic uneori da, daca adunam 5 stelute (pentru participarea la ora si cumintenie), alteori poate, alteori nu zic nimic, pentru ca intuiesc ca parintii nu sunt de acord cu cele 10 minute de iesit afara. Pentru ca nu invata copilul nimic la engleza! Dar stiti, dragi parinti, ca un copil obosit, tensionat  ca un arc intins la maxim nu numai ca nu vrea sa invete nimic, dar le va face rau si celor din jur?  Cam cum mi s-a intamplat alaltaieri (din fericire spre sfarsitul orei), cand un baiat l-a zgariat cu creionul pe gat pe celalalt, altul s-a ridicat din banca sa isi ia ceva si s-a impiedicat, lovindu-se cu capul si de masa si de scaun, altul i-a spus o vorba urata colegului, care puteti fi siguri ca n-a fost deloc incantat sa il auda si toate astea in mai putin de 3 minute. Pe care l-ati fi ajutat mai intai, desigur cu calm si cu vorba buna, in ciuda faptului ca esti suparat si ca episoadele de violenta intre copii nu sunt singulare si ca stii ca ti se vor reprosa, subtil sau nu? Eu am ales sa il duc pe cel zgariat la cabinetul medical, doar ca in cele 4-5 minute de absenta, un altul si-a lovit zdravan colegul cu palma in piept. Asa ca la intoarcere am mai avut un client la consolari. Da... a fost o zi plina de evenimente, dar aceste evenimente se repeta si ma pun pe ganduri. Exista copii de clasa 0 care folosesc un limbaj urat (injuraturi), culmea intr-o engleza impecabila! Spuneti-mi voi, dragi parinti, de unde le stie copilul, pentru ca un lucru e sigur: la mine nu le-au auzit? Cum sa facem sa invatam putin autocontrol si sa nu mai rezolvam orice nimic cu pumnul? Si sa stiti ca unii au pumni puternici!

Daca am sesizat ca un copil e foarte agitat, l-am trimis la baie sa ia o gura de apa, dar nici asa nu poti sta linistit, oare nu-i trece ceva prin minte?! Si ce faci cand refuza sa coloreze, sa picteze, sa decupeze sau sa execute anumite miscari sau cand refuza sa cante (fara maimutareli), sa asculte o poveste sau sa duca la bun sfarsit o sarcina FARA sa ii innebuneasca pe cei din jur? As vrea sa ii vad pe cei care nu rezista acasa cu unul-doi copii, dupa ce i-au pus tableta, telefonul sau orice alta distractie moderna si electronica in brate, cum s-ar descurca cu 29 de copii, din care e drept ca o parte fac tot ce pot ca sa fie bine? Cum te descurci cand un copil iti tipa in ureche la volum maxim ca X i-a dat pe jos caciula, in timp ce tu te straduiesti sa urmaresti inca vreo 4 pe care ii vezi ca sunt pe punctul de a uita cu desavarsire ca sunt la scoala si nu la Zoo, iar ceilalti te inconjoara strigand cu vocile lor nevinovate "Teacher, teacher!" sa iti arate ce frumos au lucrat ei?

Va rog, dragi parinti, va rog cu durere in suflet, sa nu imi mai spuneti ca n-aveti timp sa iesiti cu copiii afară, la soare, la aer curat, intr-un spatiu deschis. Înțelegeti, că dincolo de performanțele școlare copilul are nevoie de VIAȚĂ! Știti cât s-au bucurat de copaci, de alergat, de joacă în frunze, de jocul Mâța, atunci când am reușit sa iesim câteva minute și cât s-au întristat că intrăm? Înțelegeți, vă rog, că nimic nu poate înlocui soarele, verdeața și zburdatul în aer liber, că un copil nu e o mașinarie a cărei cheiță o întorci dimineața, iar el iși vede de toate sarcinile școlare și extra-scolare până seara, în mod exemplar.
Și mai ințelegeți, vă rog, că numai  ajutându-mă cu informații despre copilul pe care și eu am ajuns să îl îndrăgesc, vă pot ajuta să obțineti, cel puțin parțial, ceea ce sperați. Nu facem parte din două tabere separate, despărțite de un zid de beton. Am văzut că împărtășindu-le unor părinți din dorințele, temerile, observațiile mele din timpul orelor și cunoștințele mele, copilul a a avut doar de câștigat, a înțeles că e iubit de ambele părți și a fost dispus să își îmbunătățească purtarea. De ceva timp mă gândesc la niște chestionare adresate părinților, dar ezit să mă apuc de redactarea lor, pentru că nu știu dacă voi primi răspunsuri sincere. Sau dacă voi primi răspunsuri de orice fel.

Răspunsurile copiilor

Am inceput anul școlar cu gândul ca acești copii pe care i-am primit în dar (vreo 270 spre 300) nu vor deveni toți vorbitori impătimiți de limba engleză, dar că vor sfârși anul școlar cu niște cunoștinte de bază bineîntipărite in minte și cu dorul de a învăța mai multe, pentru că s-au simțit bine la ora de engleză. Acum după un semestru, le-am dat celor din clasa a treia și a patra un test cu intrebările: Ce vă place la ora de engleză? Ce nu vă place și ce sugestii aveți pentru a îmbunătăți ora? Singura cerință era să răspundă sincer, semnarea hârtiei fiind opțională. Dragii de ei mi-au dat tot felul de răspunsuri, de la pizza în fiecare oră până la teste după fiecare unitate parcursă! Per ansamblu a reieșit că sunt mulțumiți, că se simt bine la oră și că atmosfera e destinsă (chiar prea destinsă și zgomotoasă după spusele unora!), că vor ore afară, că vor mai multe cântece și jocuri, că nu vor teste și teme (deși alții le cer cu insistență) și că ... vor să răspundă la oră, fără teama de a fi ironizați de colegi. Acum, în timp ce ei sunt în vacanță, eu îmi reevaluez stilul de predare, ca să țin cont de cât mai multe sugestii. Și mă documentez. Și caut răspunsuri la întrebările care m-au bântuit tot semestrul: Cum pot face să fie mai bine? Cum pot ajunge la inima și mintea lor? Asta presupune să cauți răspunsuri peste tot - la colegii de breaslă, în cărți, la părinți, pe Internet, la preot, la psiholog, la oricine e dispus să îți împărtășească din cunoștințele lui. Aveți un sfat? Dacă îl lasați la comentarii, e binevenit! :)

P.S. Postarea e scrisă în diverse locuri, de aici problema diacriticelor din text!