luni, mai 09, 2016

Printre zâmbete și urlete

Toate clipele frumoase sunt așezate în sipetul inimii mele. Și le prețuiesc, așa cum o face orice părinte. Dar dincolo de zâmbete, pupici și îmbrățișări, dincolo de maimuțăreli și dansat Zorba Grecul cu picioarele împleticite :), dincolo de mângâierile pe căpșoare cu păr mai mult sau mai puțin descâlcit, dincolo de "Te iubesc, mami." și de luptele care sfârșesc corp la corp care sfârșesc mereu cu mami trântită pe pat și turtită sub 1, 2 sau 3 copii, se află multe alte clipe, care nu vor apărea niciodată în poze pe blog. 




                             


Îmi spunea o doamnă cu doi copii, că ea nu știe ce ar putea face un copil ca s-o enerveze. Am admirat-o, invidiat-o și chiar m-am întrebat dacă lucrurile stau chiar așa. Aș putea să fac o listă cu lucrurile care mă aduc uneori în pragul disperării și pe care copiii mei mult iubiți nu pregetă să le facă, uneori, în mod inconștient- țipatul stil junglă, cearta surorilor pe diverse obiecte, trântitul pe jos la orice mică nemulțumire (Emi!), zădărnicirea pe termen nelimitat a operațiunii de schimbare a scutecului, împotrivirea la somn, exact când eu mă scurg de oboseală, mofturi la masă, căutatul hainelor potrivite până când jur că las doar câte două articole din fiecare fel în sertarele fetelor, trântitul ușilor, complimente precum "Esti o rea!", mișcarea cu încetinitorul încetinitorului când e vorba de măturat/spălat pe jos sau împachetat haine și multe altele.
Vă asigur că mie mi se par extrem de creativi când vine vorba de metode ce te scot din minți! Și că în funcție de starea mea sufletească, de problemele personale și de gradul de oboseală, cumulat cu timpul pe care îl am la dispoziție pentru o anumită sarcină, rezultatul final poate fi unul pașnic sau un adevărat cocktail Molotov.


Cofetar priceput meșterește la bomboane raw.


M-am murdărit pe mânuțe!


Îmi pare rău că îmi dezamăgesc cititorii, dar în ciuda tuturor cărților și articolelor de parenting citite, uneori pur și simplu... sunt foarte departe de mama care aș vrea să fiu. Așa că, sprijinindu-mă pe ajutorul oferit de cei din jur (pe care am învățat să nu îl refuz) mă lupt cu mine însămi (uneori cu o teribilă încrâncenare) și din cădere în cădere învăț să mă ridic pe picioarele de părinte, cu dragoste și acceptare. Știți cum sună aceste două cuvinte în urechile unui perfecționist? Ca zgomotul făcut de o oală clocotind, peste care pui un capac.


Una din operațiunile preferate ale lui Emi: transferul alimentelor într-un alt recipient.

Cine scrie cu markerul prin casă, primește în dar o cârpă pentru curățenie!


Măriuța e un fotograf profesionist!


O parte din supa cremă de linte va merge la iepurașii de pe fața de masă...

Îmi pare rău și să vă spun că am senzația că înregistrez mai multe căderi decât victorii, dar nu cunosc altă cale decât înainte. Slavă Domnului, că există câțiva oameni care se străduiesc să mă atenționeze și să mă susțină atunci când greșesc, dar recunosc că am redus la minimum materialele de parenting pentru simplul motiv că știu în general ce am de făcut, dar... practica e problema. Așa că prefer să ies la pădure, să ascult muzică sau să fac puțină gimnastică, să dansez, să cânt, să scriu, să citesc altceva, să mă văicăresc la un prieten, decât să mai citesc ceva care îmi va reaminti (pentru a câta oară?) de șansa la sfințenie pe care am ratat-o. Uneori funcționează. Alteori... e mai bine să așternem un strat protector de tăcere peste cuvântul alteori. Mămicile care nu se enervează niciodată, nu vor înțelege oricum semnificația cuvântului alteori, deci nu ar folosi la nimic o descriere a ceea ce urmează atunci când devin o mamă rea.

Ochelarii pot fi purtați în multe feluri...

O mică maimuțăreală între fete :)


Dacă ar exista niște ochelari speciali, care odată puși pe nas te calmează și te fac să vezi roz în loc de roșu în fața ochilor, cred că aș fi prima la coadă în Carrefour!




 





O posibilă dorință- Trimite Doamne, o mamă mai bună! :)
Fântâna dorințelor, Grădina Botanică, Cluj


Dau bănuț contra dorință împlinită!



8 comentarii:

Cristina spunea...

Te inteleg perfect in tot ce simti! Ma indoiesc totusi ca vreunul din copiii tai si-ar pune dorinta Trimite, Doamne, o mama mai buna... Esti mamica perfecta pentru copiii tai. Si, Doamne, ce frumosi sunteti toti!
Doamne, si mie imi vine sa ma sui pe pereti cand impaturitul hainelor sau curatenia pe birou se fac cu, cum spui tu, "incetinutorul incetinitorului", cu exceptia momentului cand se prefigureaza imediat vreo iesire la joaca sau vreun musafir neasteptat... Asta ma scoate din sarite cel mai tare: cand avem vreun interes, facem repede ce ne roaga mama, cand nu, tragem de timp, poate se razgandeste mama sau uita ce m-a pus sa fac...
Acum, ca m-am intors la serviciu dupa 2 ani de maternitate, treburile casnice ma coplesesc. Nu mai judec pe nimeni cand aud ca are pe cineva care o ajuta la curatenie; numai ca eu nu gasesc pe nimeni. Pur si simplu prefer sa petrec timpul acela cu sotul si copiii in loc sa ii cert (iar) ca nu si-au pus lucrurile la locul lor... De markere ce sa mai zic, la noi in casa toti peretii sunt pictati... Masina de spalat e alb cu roz...
In rest, luptam si ne rugam pentru rabdare si pentru blandete. Ma gandesc deseori si ma rog la Sf. Iuliana de la Lazarevo care a avu 13 copii...
Te sarut si Maica Domnului sa te intareasca!
Cristina

Anonim spunea...

Nici vorba sa ne dezamagesti. Ne confirmi ca noi mamele avem probleme similare, pe care fiecare se lupta sa le depaseasca cum poate mai bine. Pentru mine esti un model de daruire si perseverenta.

Anonim spunea...

Curaj ,Iulia ! Dumnezeu intelege lupta unei mame si El da putere mai departe sa ne corectam pe noi si pe copiii ce ni i-a incredintat ... Chiar daca au fost greseli , sansa la sfintenie nu este inca pierduta .Dar inainte de sfintenie trebuie sa ducem o cruce , asa cum spuneai: cu dragoste si acceptare .Te citesc de zece ani , am inteles dorinta ta de a face scoala acasa , o impartasesc si o urmez la randul meu intr-o alta tara ... acasa ar fi greu ,dar cred ca iti vei primi intr-o zi salariul pentru acei ani petrecuti cu Mariuta ! Cu drag , Catalina

Anonim spunea...

Iertare , sunt de fapt vreo 8 ani de cand am descoperit blogul tau... Catalina

Anonim spunea...

..si va veni un timp cand aceste greutati vor ramane o amintire... ei, mari, au grijile lor, vietile lor si le doresti sanatate si te bucuri ca au zburat din cuib; asta denota ca i-ai crescut bine si au curaj, responsabilitate pentru drumul lor....si tu te gandesti oare de ce nu ai putut sa te bucuri de clipele cand erati impreuna si faceai curat, mancare piata, lectiile, menicamente, haine, tabere pentru ei.... si taiai de pe lista sa citesti, sa mergi la un teatru, la un film, intr-o excursie, sa inveti pentru a rezolva sarcinile la servici mai bine ca x ca sa poti avansa si tu si a avea bani mai multi pentru familia ta, pentru mult visata rochie si sa uiti ca te-ai ingrasat si ...si ... si oboseala permanenta ca nu poti iesi din cercul vicios piata, bucatarie,spalat, curatenie...De fapt nu era nimeni vinovat ca esti mama mai intai si apoi femeie si apoi om....sau mama sunt toate si doar in tine aveai puterea de a reusi mai bine in toate, ca acum la ani departare (nu spun batranete..) sa nu ai sentiment de regrete ca ai irosit timp plangand de toate, cand il puteai inflori in amintiri cu copiii tai.
Putere sa ai mama si alege un zambet pentru a avea o zi minunata cu copiii tai si multa, multa sanatate!

Alina-Nicoleta spunea...

Draga mea, îți mulțumim de sinceritate. Și vreau să știi că nu ești singură și nu ești singura care greșește față de copii. Eu mi-am dat seama că modul în care am fost crescută (chiar dacă părinții au avut cea mai bună intenție și nu îi învinovățesc pt asta) și-a pus amprenta mult prea tare și e o luptă în fiecare zi să mă lepăd de aceste obiceiuri. Momentele în care mă enervez pe copiii nu sunt din cauza a ceea ce au făcut ei, ci din cauza faptului că îmi trezesc niște amintiri dureroase din copilărie (necoștientizate). De curând am început să-mi dau seama care sunt acele nevoi ce nu au fost împlinite în copilărie și caut inconștient să le împlinesc prin soțul și copiii mei. În acest fel se reduce tensiunea când apare. Iar când greșesc, îmi cer iertare și o iau de la început. Copiii știu să ierte și mai ales să uite! Apropo de „vreau o mămică mai bună”: m-a auzit într-o seară băiatul meu de 5 ani cum Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să fiu o mamă bună, și el îmi spune: „Întotdeauna vei fi o mamă bună”, deși în ziua aceea avusesem câteva conflicte... :( Mă uimește capacitatea lor de a ierta și de a iubi, în ciuda greșelilor.
Dumnezeu să te întărească și să te ajute în toate!
PS: Într-adevăr, un prieten apropiat (sau chiar un terapeut de încredere) care să-ți asculte greutățile și frământările, poate face diferența! Ajută foarte mult să poți descărca cuiva matur supărările tale, în acest fel nu mai ai tendința de a te descărca pe copii.

Iulia spunea...

Chiar daca raspund tarziu, sa stiti ca am citit tot ce ati scris si va multumesc din inima pentru timpul si farama de suflet pe care mi le-ati daruit!

Crengu spunea...

Rezonez pe deplin! Multumesc pentru tot!