Elegie pentru un pisoi gri

Mai întâi a fost un pisoi negru, zgribulit și flămând, miorlăia de ți se rupea inima în scara blocului. Cam pe la sfârșitul acestui noiembrie, dacă mi-aduc bine aminte. L-am adus în casă și am încercat să îl hrănim, apoi i-am dat drumul afară. În scara blocului ne-am temut că vom supăra vecinii și nu l-am lăsat. Este una din acele temeri pe care regreți că nu ai înfruntat-o, toată viața. Pisoiul a fost găsit degerat zilele următoare...

Apoi, prin zece decembrie un pisoi gri. Aproape degerat, ciufulit și mieunând neîncetat, a rămas la noi în casă, în ciuda fricii de paraziți ori a eventualelor remarci ale vecinilor. După prima noapte petrecută în baie, a înțeles că nu o va duce prea rău la noi și dorul după mamă (am presupus) s-a mai ogoit. Prin urmare și mieunatul s-a transformat în tors, cocoțat în poala noastră ori pe calorifer. Totul s-a petrecut treptat, dar am știut de la bun început că mâțul acesta nespus de cuminte și de curat, își va face repede loc în inima noastră. La fel cum am știut și că vom fi doar un adăpost temporar pentru el. Am avut pisica mulți ani și am dat-o înainte de nașterea Nectariei, așa că nu ne sunt deloc necunoscute deliciile și neplăcerile traiului cu o pisică într-un apartament.

Hmmm...

De aici vin luminițele roșii și verzi???

Mița a declanșat operațiunea "Aranjarea cărților"! Preferam să îmi ceară părerea înainte de a mi le răsturna pe podea!

Puțin stretching înainte de următoarea mișcare!

Cred că era  nemulțumită de testele elevilor mei!

Copiii au fost foarte încântați și delicați la început. Pe măsură ce ne-am acomodat unii cu alții, jocurile lui Emi au devenit tot mai răutăcioase și brutale, ceea ce atrăgea protestele noastre de a proteja pisoiul de dragostea cu năbădăi a lui Emi și mai târziu, a Nectariei. Măriuța îi muștruluia zdravăn (chiar prea zdravăn!), noi ne luptam să păstrăm pacea până la următorul conflict (care venea mult prea repede), ca și cum nu erau destule alte motive de zâzanie cu trei năzdrăvani în casă :)...

Dar ce plăcut era s-o găsim pe Pisi (s-a dovedit a fi fată!) moțăind în cele mai neașteptate locuri sau s-o alintăm în brațe și ea să toarcă sau să ne privească cu ochii ei mari și întrebători! Ce plăcut era s-o revăd după o zi de lucru și să stiu că în casă mai e o vietate jucăușa și tandră!  Și ce frumos alerga după nuci sau mici jucării prin casă sau se cerea la mine în poală dimineața pe la 5, când mă vedea citind la masa din bucătărie.

Exercițiu pentru testarea acuității vizuale: se vede vreo mâță în imagine? :)

Am încercat din răsputeri să nu mă atașez de ea, căci știam că va pleca după vreo zece zile, dar Dumnezeu a plămădit în așa fel inima omului, că ea se conduce după legile proprii. Prin urmare am tratat zgârieturile cu suc proaspăt stors de aloe (copiii nu le-ar fi primit dacă se purtau altfel cu ea) și am lăsat pisoiul gri să se instaleze confortabil în casa și inima mea.

Îndrăgostită de artă!

Lecția de citire. Profesor neîntrecut: Emi!

Lecția de scriere. Același profesor.

A plecat de la noi în 24 decembrie, în aceeași zi, dar la șase ani distanță de prima pisică pe care am avut-o. A plecat să trăiască la o casă împreună cu  alte pisici și nu pot decât să sper că se va bucura de libertatea pe care noi nu i-am putut-o oferi. Mulțumim, pisoi gri, pentru frumusețea pe care ne-ai adus-o în casă timp de două săptămâni!

Sunt mai bogată cu o amintire, sunt mai bogată cu o despărțire...