Când 3-2=aproape 0
De luni fetele sunt în tabără la munte.
Ceea ce înseamnă că am rămas doar cu UN copil acasă.
Abia acum încep să simt și eu gustul vacanței :). De la plimbat, citit, rezolvat diverse treburi în oraș, cu asociatul meu cu tot, DAR fără să fiu nevoită să alerg cu disperare ca să ajung acasă la o anumită oră, fără să aud mofturi la masă, fără să fiu arbitru, polițist, judecător și avocat, în același timp. Încep să aud normal și să folosesc preponderent tonalitățile joase ale vocii mele. Nu mai mătur de 10 ori pe zi, nici nu mai spăl vase după fiecare masă, iar gătitul l-am redus la minimum.
Există pepeni, caise, piersici, nectarine, roșii și castraveți, ouă, morcovi (la care Emi nu protestează), există cartofi, o multitudine de legume și orez preparate simplu.
Ce-am câștigat? Timp pentru povești, pentru joacă, pentru lenevire. Nu degeaba pleda domnul Constantin Cucoș (pedagog și profesor universitar ieșean renumit) în cartea sa pentru 'răgaz și pierdere de vreme'. Nu am cum și nici nu cred că aș putea să nu fac nimic toată ziua, dar constat că a sta degeaba nu e deloc o idee rea. :)
Și când mă gândesc că m-am despărțit cu destulă tristețe de fete, deși eu am fost cea care am insistat să meargă, din dorința de a avea o experiență nouă!
 |
| prânzul improvizat ieri în Panemar, însoțit de cartea Luciei Muntean |
 |
| puțină visare după un prânz sățios |
 |
| Nu e ceea ce credeți! Aici e troleul 5 cu roțile sale iuți și pălărie pentru antene! |
 |
| Ce zemoasă e nectarina asta! |
 |
| După mașini apa e al doilea joc preferat, cred. |
 |
| Popcorn-ul e mai gustos când e împărțit cu prieteni, chiar și necuvântători! |
Zilele acestea mi-au amintit de multe din zilele petrecute cu Măriuța, pe vremea când ea era de vârsta lui Emi. Când am visat acești ani? Când a țopăit fețița aceea într-un șotron care a purtat-o brusc de la o picătură de argint viu la taberista de 11 ani de azi?
Dacă mă gândesc mai bine, matematica vieții nu coincide cu cea din școală; 3-2 nu fac decât temporar aproape 0, de fapt 3-2 fac tot 3...
1 comentarii:
Draga Iulia, multumim de postare. Am trait si eu de curand o experienta similara, cand mama i-a luat pe cei doi copii mai marisori cu ea la tara si am ramas o saptamana cu pruncul inca ne-mergator de 11 luni. Desi mu-a fost dor de ei, a fost o bucurie si multa pace, iar cel mic s-a dezvoltat vizibil in saptamana cu pricina. Insa de alt amanunt al postarii tale voiam sa ma leg... deci nu sunt eu singura mama-arbitru, -judecator, singura care indura mofturi fara sfarsit la masa si care mai da drumul la decibeli din cand in cand? Toate astea m-au pus la pamant de cand a inceput vacanta, incat simt ca fac ceva profund gresit... mai ales dupa episodul de azi, in care au fost protagonistii plansului si al istericalelor printre incepstorii de la cursul de inot, in timp ce TOTI ceilalti lipaiau cu bucurie in bazin... uf...
Trimiteți un comentariu