Viața ca un puzzle

duminică, februarie 23, 2014

Homeschooling în citate, imagini și reflecții personale

februarie 23, 2014 | 9 Comments |

Felicitare cu tehnica stropirii

Ramă foto

Floare pentru sorcovă

În ultima vreme, persoane foarte apropiate și dragi mie au criticat aspru alegerea noastră de a educa acasă copiii. E una când te critică un necunoscut și e cu totul altceva când reproșurile vin de la cei pe care îi iubești și cu care ai vrea să împarți bucuria oricărui mic sau mare progres. De pildă, faptul că Măriuța se trezește dimineața devreme ca să poată citi (Tumtum și Nucșoară, Marea Evadare, iar acum Iliada repovestită pentru copii) sau satisfacția de a fi înțeles fracțiile (atât cât ne-am aventurat în acest domeniu) ori poate chiar nerăbdarea de a-i împărtăși lui tati când ajunge seara acasă poezia pe care a învățat-o, tema pe care a lucrat-o cu migală și nu tocmai puțin efort sau convorbirea despre Frații Karamazov (am terminat de curând recitirea cărții și am discutat cu Măriuța anumite aspecte) .

Logico Rondo

Aș mai adăuga chiar joaca de-a alfabetul cu Nectaria, poeziile pe care le învață, pasiunea pentru puzzle-uri (proaspăt descoperită și exploatată la maxim de către mine :) ), activitățile pe care le lucrăm împreună din foarte frumoasa carte Primele lecții (editura Litera), cântecele pe care le învață cu mare plăcere sau faptul că începe să asimileze și să înțeleagă tot mai multe propoziții în engleză, captivantul joc Logico Rondo care i-ar plăcea chiar și Mariei Montessori și nenumăratele ore petrecute ascultând povești, povești, povești.

Tot pe lista cu bucurii aș trece și dragostea foarte vizibilă a celor două surori față de fratele mai mic, chiar dacă dragostea Nectariei se manifestă încă și prin strângeri de mână, picioare sau pupici mai puțin delicați, spre disperarea Măriuței, care e foarte protectoare.

Nu e totul roz, cel mai greu e când se îmbolnăvesc, nu e casa lună și bec, așa cum o visez când mă cuprinde optimismul (de fapt pe pereții noștri veți putea admira diverse desene, mă consolez însă când văd cât de relaxată e Susan Wise Bauer în videoclipurile de pe Youtube, unde se vede clar că locuința e departe de fi în perfectă ordine !), nu am întotdeauna masa pregătită la timp (dar nici n-a murit nimeni de foame în casă) și NU mâncăm numai uscături, dar încercăm să nu lipsească salatele, cruditățile, oleaginoasele și câte o ciorbă caldă care să țină companie felului doi. Nu stăm lipiți de scaune toată ziua, dar insist pe treaba făcută cu seriozitate, chiar dacă asta înseamnă rescrierea paginii, refacerea calculului, recitirea unui text. Lucrăm în principiu la masă când e vorba de scris, cititul poate să se desfășoare și în pat sau pe jos. Nu dăm teste prea des, dar știu exact ce s-a învățat și ce nu, fiindcă e firesc să fie așa, nu pot fi la curent cu toate știrile, dar petrec sute (nu este o exagerare și nici laudă, e o constatare) de ore citind și selectând materiale de lucru, de multe ori la ore la care alții se leagănă în brațele lui Morfeu. Facem mai puține activități practice poate, dar mă străduiesc să nu ratăm nicio șansă de a pregăti un dar mai special pentru cei dragi: o ramă foto, o felicitare, un ambalaj mai deosebit, o floare din șervețele sau globuri de pom din carton... Nu am regrete că mi-am abandonat cariera, pe care de altfel nici nu am abandonat-o, lucrez mai multe ore acum decât când eram la școală și asta în condițiile în care de multe ori nu apucam să merg nici la toaletă la școală:).
Singurul regret pe care îl am e că nu mă bucur suficient de natură și singura teamă în privința homeschooling-ului e că nu vom avea timp să descoperim toate minunățiile.


Discuție despre mușchi

E obositor? Uneori, da, e teribil de obositor. Rezistăm cu polen crud, orz verde și uneori un ceai verde. Ciocolata a fost exilată din casă, deci ne descurcăm cu miere.
E dificil? Depinde de mulți factori răspunsul.
E rentabil? Dacă scoți cearcănele din ecuație și pui iubirea, rezultatul e plin de satisfacție și bucurie.
Cât timp continui această nebunie? Cât timp vom putea.

Nu mă tem că voi nenoroci copiii ? Doar dacă sunt epuizată psihic și fizic :) după 2, 3 nopți de calculatorit. Oboseala mă face extrem de irascibilă și componenta colerică a temperamentului meu iese la iveală într-un mod deloc flatant pentru mine.

Ca să-mi fac curaj atunci când sunt mai vulnerabilă, citesc experiențele altor părinți care sunt veterani ai educației acasă și idei de-ale altor minți mult mai luminate ca a mea. Cum sunt cele de mai jos.

" If you can’t be criticized for it, it’s probably not remarkable. Are you devoting yourself to something devoid of criticism?” – unknown   Prin urmare, trebuie să mă pregătesc pentru multe critici !

“If you hear a voice within you say ‘You cannot paint’, then by all means paint and that voice will be silenced.” - Vincent van Gogh Valabil pentru când se instalează frica de eșec.

“Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn’t do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” - Mark Twain   Mark Twain, mă unge la inimă îndemnul tău !

"If you can’t fly then run, if you can’t run then walk, if you can’t walk then crawl, but whatever you do you have to keep moving forward." - Martin Luther King, Jr. Valabil pentru zilele bacoviene din viață.

"I care and I dare." - Maya Angelou   Exact de aceea îndrăznesc, fiindcă îmi pasă și simt că asta e calea pentru mine, acum. (Nu neapărat și pentru altul !).

"I don't know the key to success, but the key to failure is trying to please everybody." -Bill Cosby Constat că alegerile mele nemulțumesc, dar să mă trădez pe mine însămi mă nemulțumește profund, atât de profund că n-o pot face.

" Do what you can, with what you have, where you are." -Theodore Roosevelt Bun de ridicat moralul când rămân mută de admirație, dar și neputincioasă, în fața unor mămici ultra-creative și ultra organizate! Sau când visez luni de zile la o carte anume.

" Whether you think you can or think you can't, you're right." -Henry Ford Domnule Ford, eu nu mă pricep la mașini, dar dumneata te pricepi la psihologie ! De alungat gândurile negre care zic că nu suntem în stare să ne educăm copiii acasă !

"Obstacles are those frightful things you see when you take your eyes off your goal." -Henry Ford Ochii pe țintă, ca Petru când mergea spre Domnul Iisus !

"Put a grain of boldness into everything you do." -Baltasar Gracian Curaj! Îndrăzniți să gândiți altfel !

"Those who say it cannot be done, should not interrupt the person doing it." -Chinese Proverb Nu mai am nimic de adăugat... Chinezii au spus totul !


Masa de prânz se câștigă prin muncă !


Felicitări pentru cei dragi

Activitati cu copiii, Educatie, Homeschooling

sâmbătă, ianuarie 18, 2014

Despre medici și pacienți

ianuarie 18, 2014 | 3 Comments |

Sursa foto

Sunt așa de supărată că trebuie să scriu despre acest subiect pe care nu aș fi vrut să-l aduc în discuție pe blog. Rândurile de mai jos nu sunt adresate tuturor medicilor și nu au intenția de a jigni. Mi s-a părut mai corect să le scriu aici și nu pe Facebook, pentru că nu e o mică bârfă, ci o expresie vie a unei nemulțumiri care are o soluție simplă.
Scriu atât pentru a-mi arăta dezaprobarea față de un comportament, cât și pentru a atrage atenția domnilor și doamnelor doctori că această greșeală pe care o săvărșesc poate fi ușor evitată, iar relația cu pacientul are doar de câștigat.
Respect medicii și munca lor, nu disprețuiesc eforturile pe care le-au făcut pentru a ajunge medici și nici știința pe care au acumulat-o, am fost și sunt recunoscătoare pentru ajutorul primit de la unii doctori pe care i-am cunoscut, dar mă deranjează o anumită atitudine.

Când merg la medic, aștept ca în cele câteva minute petrecute în cabinet să mi se acorde atenție exclusiv, pentru a rezolva eficient problema care m-a adus în cabinet. Asta ca să nu vorbesc de relația de încredere care se stabilește în timpul dialogului cu medicul, de respectul pe care ți-l insuflă atitudinea sa, de lămurirea chestiunilor dificil de înțeles etc.

Mi se pare inadmisibil ca în timp ce consulți pacientul să stai să povestești la telefon. Discuțiile la care am asistat fără să vreau, nu au fost numai cu pacienți care aveau nevoie de recomandări, aceste discuții le înțeleg, deși nu toate reprezintă urgențe.

Ce ați fi gândit în situația următoare: o gravidă cu puțin timp înainte de naștere, obosită frântă și crispată din pricina aversiunii față de consultul ginecologic (doamnele știu senzația, cu siguranță!) stă pe masa ginecologică, iar cadrul medical o examinează în timp ce vorbește la mobil? Nu cu un pacient, ci cu o persoană oarecare. Nu e vorba de o urgență medicală, iar persoana în halat alb cotrobăie în intimitatea unui om, la fel de om ca și ea...
Pe deasupra, umilitoarea consultație mai costă și 80 de ron, în care intră probabil și glumița "Păi dacă așa faci la control, la naștere ce-o să faci ?" Aceasta întâmplându-se într-o maternitate privată, dacă cumva are vreo relavanță, deși eu cred că medicul e medic oriunde s-ar afla...

Sau în situația următoare: mama + 3 copii mici merg la un medic specialist în medicină alternativă. Consultația durează o oră, pentru toți trei micii pacienți, timp în care mama poate asculta și convorbiri telefonice diverse, cea mai lungă nefiind cu pacienții, ci având relevanță pentru petrecerea timpului liber. Al cadrului medical, nu al mamei ! :) Cost total 300 Ron. O oră. Din care scădem conversațiile telefonice...

Cum ar fi dacă m-aș apuca și eu să povestesc cu prietenii în timp ce lucrez cu copiii la engleză? Unde ar mai fi legătura cu copilul, munca rodnică, respectul față de el și de eforturile părinților săi ?

Începe să-mi fie dor de vremea când telefoanele mobile erau doar în faza de vis în creierul unui inginer.

Cum ați reacționa în situațiile de mai sus? Mă refer desigur la reacții politicoase, nu la cele lipsite de respect !

Dreptul la viata

luni, ianuarie 13, 2014

Recomandare film pentru întreaga familie

ianuarie 13, 2014 | 7 Comments |

Încep 2014 cu o urare simplă: să ne dea Dumnezeu înțelepciunea de a alege mereu calea cea bună !

Recomand cu drag un film realizat în 1981, pentru mesajul pe care îl transmite profesorilor, elevilor și părinților. L-am văzut pe bucățele cu fetele, le-am tradus cât am putut de mult (Emanuel nu părea prea impresionat de film și ne întrerupea frecvent!) și m-am gândit că merită să îl vadă atât cei care doresc să-și educe copiii acasă, cât și cei care se ocupă de copii, cu mult drag, în școlile noastre.

Am tot citit în ultima vreme știri cu cadre didactice care nu sunt demne de această meserie, dar am descoperit și câteva care mi-au stârnit admirația. Adăugați la aceasta recunoștința pe care o nutresc pentru unii dintre profesorii mei și respectul amestecat cu afecțiune pentru unii colegi, a căror muncă plină de dragoste și dedicare sunt onorată s-o cunosc și veți înțelege de ce am hotărât să scriu aceste rânduri.

Marva Collins este un film (inspirat de o poveste reală) în care veți vedea un model de profesor, dar și de părinte: m-au impresionat dragostea, răbdarea, blândețea și infinita capacitate de încurajare de care a dat dovadă în munca ei, dar și în cadrul familiei. Mi-a plăcut că principalul scop pe care îl urmărea nu era îndoparea cu date seci, ci le deschidea elevilor poarta spre adevărata cultură, în orele ei întâlnind nume de la Thomas Hardy până la Socrate și Shakespeare. Vorbim despre elevi care nu știau să citească sau să scrie, vorbim despre elevi considerați retardați... Ceea ce a reușit această profesoară de culoare, a fost ceea ce ne dorim cu toții probabil: să educe copii care au încredere în ei înșiși și copii care pot discerne singuri binele de rău, adică a făcut tot posibilul să le dezvolte gândirea critică. Cum ? Oferindu-le multă iubire, ajutându-i cu blândețe, dar și cu fermitate să-și depășească limitele, să se elibereze de etichetele ce le fuseseră puse de adulții nepricepuți, stimulându-i intelectual într-atât, încât plecau acasă, după terminarea orelor, cu regret (visul oricărui profesor !).

M-au impresionat de asemenea, tăria cu care a crezut în visul ei de a deschide o școală singură, deși resursele financiare erau modeste, credința neclintită că va reuși, în ciuda obstacolelor și certitudinea propriei valori, manifestată nu prin lauda de sine, ci prin atitudinea față de sistemul public de învățământ.

Filmul poate fi văzut împreună cu copiii, modelul de familie pe care îl prezintă este unul tradițional, în care părinții conlucrează pentru binele familiei, în care afecțiunea dintre ei este prezentă într-un mod discret, fără scene indecente, o familie în care copiii se supun părinților sau își exprimă frumos nemulțumirea (!), iar părinții sunt iubitori și empatici, așa că lipsesc scenele cu țipete, remarci ironice sau umilitoare, cu care ne-au obișnuit alte filme americane. Lipsesc de asemenea și mijloacele moderne de petrecere a a timpului liber, încât te întrebi cum se descurcau oamenii fără mobil, calculator, laptop, tabletă, IPhone etc.

Poate că nu veți gusta la fel de mult ca mine aerul ușor învechit al acestui film, dar cu siguranță nu veți rămâne indiferenți. Pe mine una m-a energizat și m-a făcut să-mi reconsider anumite tipare, m-a determinat să reanalizez relația cu elevii și cu profesia mea. Am reușit chiar să zâmbesc cu bucurie, cu mândrie la gândul că sunt profesor și nu doar cu amărăciune…

Ce mi s-a întipărit profund în minte și aș vrea să le rămână și copiiilor noștri ?

Întrebarea: Cum mănânci un elefant?

Răspuns: Bucățică cu bucățică.

Adică nimic nu e prea greu dacă încerci să faci câte puțin, constant. Vei reuși să faci ce ți-ai propus până la urmă. De ce mi s-a întipărit în minte ? Simplu: pentru că mă descurajez foarte ușor; am tot felul de idei, pe care nu le pun în practică, din pricina fricii că nu voi atinge niciodată rezultatul visat. Problemă cu care se confruntă și Măriuța uneori, din păcate.

Soțul meu a scris astăzi ceva care se leagă de mesajul acestui film, dacă aveți puțin timp să citiți o scurtă poveste, veți avea, cred, de câștigat.

Închei cu o altă vorbă de-a acestei profesoare deosebite, care își încuraja elevii astfel: Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce nu poți face !

P.S. O carte scrisă de Marva Collins, care, din câte am văzut pe Amazon, merită citită este Marva Collins' Way.

Activitati cu copiii, Educatie, Filme pentru suflet, Homeschooling

joi, decembrie 26, 2013

Homeschooling în imagini (clasa a doua)

decembrie 26, 2013 | 3 Comments |

Ca să încurajez pe cei ce vor să își educe copiii acasă, m-am gândit la o postare în imagini, care arată cam ce am făcut noi până acum. Nimic sofisticat. Nu apare totul în poze, n-am pozat lacrimile de pildă, momentele de împotrivire, micile insuccese sau zilele de boală, nici creioanele aruncate la mânie sau bosumflarea că mai este de scris sau că munca trebuie refăcută ... Dar homeschooling înseamnă mult mai mult decât atât și asta am vrut să arăt prin aceste imagini.