joi, decembrie 26, 2013

Homeschooling în imagini (clasa a doua)



Ca să încurajez pe cei ce vor să își educe copiii acasă, m-am gândit la o postare în imagini, care arată cam ce am făcut noi până acum. Nimic sofisticat. Nu apare totul în poze, n-am pozat lacrimile de pildă, momentele de împotrivire, micile insuccese sau zilele de boală, nici creioanele aruncate la mânie sau bosumflarea că mai este de scris sau că munca trebuie refăcută ... Dar homeschooling înseamnă mult mai mult decât atât și asta am vrut să arăt prin aceste imagini.


Începerea oficială a clasei a doua (admirând noile rechizite!)

Mesajul scris care însoțea floarea spunea: "Să ai un an școlar vesel și plin de bucurie, ca floarea-soarelui !"

Ora de engleză

Pregătim o prăjitură cu fructe

Artiștii pictează jucării din lemn
Brândușă
Știu să tai ciuperci !

Știu să pregătesc fasolea păstăi !

Fiecare cu cartea ei

Teatru de păpuși, spectacol spontan



La făcut de biscuiți

Ora de științe

Muc cel Mic, aranjați propozițiile în ordine cronologică

Ora de științe în natură, la cules și mâncat de porumbar !

Nu știați că acolo se ascunde un șoricel?!

Ora de educație fizică la iarba verde din septembrie

o nouă balerină în familie...


Oradea, octombrie, parcul Don Orione

Parcul Don Orione

Oradea, Vrăjitorul din Oz
Cu Toto cel simpatic

Pe scena teatrului din Oradea, după spectacol








Ne place cățăratul la nebunie...



Maimuțelele privesc la maimuțele :) , Grădina Zoo, Oradea



Mănăstirea Sfintei Cruci, Oradea

La salina artificială, Oradea
Biserica Ortodoxa din Felix
Masa  de la Oradea, unde s-au desfășurat multe lecții și s-au vărsat chiar lacrimi (la matematică :) )

Toată lumea ascultă povești.

Exersăm confecționarea unor brăduți din hârtie.

Începem trasarea literelor, pe tăblița din bucătărie.

Joc de atenție, împărtășit cu nașa mică

Fina mică îi citește nașei mici o poveste cu... zâne, evident !

Fulg de nea pictat cu banda adezivă
Îi citim frățiorului nostru
Globuleț din carton decorat de mânuțe harnice
Drăgălirea micuților face parte din educația pentru viață !

Concertul minunat de colinde, din biserica noastră

Colindători dragi

Plastilină, prieteni și joacă... adică socializare :)

                         SĂRBĂTORI CU BUCURIE și un 2014 plin de decizii înțelepte !


sâmbătă, decembrie 21, 2013

Două cărți de vânzare







Poate vreți să vă oferiți un dar sau poate vreți să oferiți un dar cuiva drag, de Crăciun. Eu una vreau să plătesc materialele de lucru ale Măriuței, pentru clasa a doua, pe care le aștept să ajungă din SUA, foarte curând. Chiar dacă nu sunt multe, costul lor și al transportului tot ajunge la aproximativ 80 $.

Așa că am hotărât să scot la vânzare două cărți în stare impecabilă. Le-am comandat mai demult de pe Amazon, prin intermediul unor prieteni și le-am citit cu drag, mă despart de ele doar din motivul menționat mai sus. Cred că vă vor fi utile și în plus scăpați de plata transportului din străinătate !
Prefer cumpărători din Florești sau Cluj, dar expediez contra cost și în țară (plata se va face în avans, în contul meu bancar de la Banca Transilvania).



Entering the World de Michel Odent, la preț de 9 $                                  

The Diaper Free Baby de Christine Gross-Loh, la preț de 14 $

Doritorii pot lăsa un mesaj aici sau îmi pot scrie pe mail la impossibleluc@yahoo.co.uk. Mulțumesc!

Blinkie de la Lumea Piticilor

marți, decembrie 17, 2013

De la moarte la viață

Am preluat formularea titlului acestei postări de la părintele Lecca, pentru că mi s-a părut cel mai potrivit titlu pentru rândurile de mai jos.

Am plecat cu greu de acasă la Oradea... Chiar dacă aveam încredere în profesionalismul medicilor de la Pelican, știam că nașterea înseamnă inclusiv posibilitatea de a nu-mi revedea niciodată casa. Moartea nu se sfiește de medici competenți și de aparatură performantă. Am sărutat două icoane dragi din dormitor cu lacrimi în ochi; nu lipsită de speranță, dar cu gândul care m-a urmărit constant, că poate plec în cea mai lungă Călătorie. N-aș fi scris despre această teamă (ce a jucat un rol major în procesul nașterii) pe blog, dacă n-ar fi fost câteva rânduri și un filmuleț văzut acum.

 http://www.youtube.com/watch?v=xxGMC8x5Z28

Domnul a îngăduit să mă bucur din nou de ceea ce iubesc atât de mult și, în ceasurile de cugetare pe care mi le oferă Emanuel noaptea, Ii mulțumesc că mi-a mai dat un răgaz. Mulțumesc Doamne, pentru soare, ceață, vânt, frig, pădure desfrunzită, pentru ochii, glasurile și mâinile copiilor noștri, pentru cântecele pe care le cânt, pentru cei dragi care ne sunt aproape și pentru toate binecuvântările pe care mi le dăruiești cu atâta generozitate zilnic...

luni, decembrie 02, 2013

Câștigătoarea concursului este...

 
 

Măriuța și-a făcut datoria, a scris numele pe bilețele aseară (exercițiu de scriere foarte bun :) ), le-a pus într-o căciulă de-a lui Emanuel și sub privirile curioase ale Nectariei (ale ei sunt picioarele de sub pat!) a scos bilețelul norocos afară.

Câștigătoarea concursului  este... Adina E. te felicităm și așteptăm să ne trimiți datele de contact, ca să putem expedia cartea!!!

joi, noiembrie 21, 2013

A sosit pe lume Emanuel !


Pe 11 noi. 2013, la ora 6.50 după spusele celor de la Pelican, a sosit pe lume Emanuel, fratele celor două năzdrăvane. Las pozele să vorbească (unele sunt în spital, altele la Oradea, altele la noi acasă). Despre naștere, voi scrie mai târziu, când voi fi în stare.
Mulțumim și ne rugăm pentru cei care ne-au ajutat pe toate căile: cu rugăciunea, cu locuința, cu bănuți, cu un sfat, cu un cuvânt bun... Vă suntem recunoscători și nădăjduim ca Domnul să răsplătească tuturor ajutorul !


 





Blog Archive