De la moarte la viață

Am preluat formularea titlului acestei postări de la părintele Lecca, pentru că mi s-a părut cel mai potrivit titlu pentru rândurile de mai jos.

Am plecat cu greu de acasă la Oradea... Chiar dacă aveam încredere în profesionalismul medicilor de la Pelican, știam că nașterea înseamnă inclusiv posibilitatea de a nu-mi revedea niciodată casa. Moartea nu se sfiește de medici competenți și de aparatură performantă. Am sărutat două icoane dragi din dormitor cu lacrimi în ochi; nu lipsită de speranță, dar cu gândul care m-a urmărit constant, că poate plec în cea mai lungă Călătorie. N-aș fi scris despre această teamă (ce a jucat un rol major în procesul nașterii) pe blog, dacă n-ar fi fost câteva rânduri și un filmuleț văzut acum.

 http://www.youtube.com/watch?v=xxGMC8x5Z28

Domnul a îngăduit să mă bucur din nou de ceea ce iubesc atât de mult și, în ceasurile de cugetare pe care mi le oferă Emanuel noaptea, Ii mulțumesc că mi-a mai dat un răgaz. Mulțumesc Doamne, pentru soare, ceață, vânt, frig, pădure desfrunzită, pentru ochii, glasurile și mâinile copiilor noștri, pentru cântecele pe care le cânt, pentru cei dragi care ne sunt aproape și pentru toate binecuvântările pe care mi le dăruiești cu atâta generozitate zilnic...

Read More

A sosit pe lume Emanuel !

Pe 11 noi. 2013, la ora 6.50 după spusele celor de la Pelican, a sosit pe lume Emanuel, fratele celor două năzdrăvane. Las pozele să vorbească (unele sunt în spital, altele la Oradea, altele la noi acasă). Despre naștere, voi scrie mai târziu, când voi fi în stare.
Mulțumim și ne rugăm pentru cei care ne-au ajutat pe toate căile: cu rugăciunea, cu locuința, cu bănuți, cu un sfat, cu un cuvânt bun... Vă suntem recunoscători și nădăjduim ca Domnul să răsplătească tuturor ajutorul !

 

Read More

Mica mea contribuţie la săptămâna internaţională a alăptării

Să scriu despre scurta vacanţă la părinţi, despre enterocolita care a urmat, despre goana după şcoală şi materiale pentru homeschooling, despre cărţile citite, despre viroza cu care încă se luptă Nectaria, despre încercarea de a gândi pozitiv sau despre săptămâna dedicată alăptării ?!

Categoric, ultima variantă a câştigat ! Cum şi unde se sărbătoreşte alăptarea in primele zile ale lui august, în ţara noastră dragă, aflaţi de la Roxana. Până să mă dezmeticesc eu ce şi cum, ce seminarii, activităţi, conferinţe etc. sunt se termină săptămâna, dar scot nasul dintre paginile şi site-urile pe care le am de citit, pentru a contribui şi eu cu cât de puţin la acest eveniment.

Vreau să vă vorbesc despre o carte scrisă de o moaşă autentică, publicată în Marea Britanie în 2002, carte care se numeşte Call the Midwife. Autoarea, Jennifer Worth, descrie experienele sale de moaşă într-o zonă supraglomerată şi preponderent săracă a Londrei, numită East End. Ce veţi găsi în carte? Familii cu câte 9, 10 copii (standard, nu exceptia !) locuind în 2 camere, fără baie proprie, fără maşină de spălat, robot de bucătărie, fără automobil (o bicicletă era un obiect foarte valoros) sau telefon fix, familii fericite că au un acoperiş deasupra capului (vorbim de Londra post-bombardamente), încercând să menţină un trai decent prin eforturi foarte mari, dar vorbim şi de familii în care violenţa asupra  mamei şi copilului, abuzul sexual, prostituţia (pentru o bucată de pâine), decăderea morală şi fizică se îmbină cu inocenţa victimei şi suferinţa neputincioasă a celor din jur.

Majoritatea mamelor prezente în carte pot fi considerate eroine. Mă gândesc la lupta lor cu greutăţile materiale, cu nesfîrşitele sârme pline cu rufe proaspăt spălate, la supravieţuirea în nişte condiţii imposibil de imaginat de cititorii zilei de azi, la durerea sfâşietoare de a îţi vedea copilul murind din pricina lipsei de hrană sau de tratament adecvat, la femeile care mureau la naştere din pricina complicaţiilor care astăzi sunt mult mai uşor de rezolvat... Aproape toate femeile înfăţişate în carte au născut acasă (spitalul era perceput ca locul unde se fac experimente pe cei săraci!), cu ajutorul moaşei, şi al mamei sau altei rude apropiate sau cu ajutorul călugăriţelor anglicane din mănăstirea Nonnatus (unde locuia şi autoarea, la vremea acea moaşă în devenire), călugăriţe care acordau asistenţă pre şi post-natală cu o abnegaţie demnă de admiraţia oricui. Uneori era prezent şi medicul specialist, model de medic dedicat complet meseriei şi pacienţilor, dar partea cea mai dificilă revenea moaşei sau călugăriţei-soră medicală/ moaşă.

Am citit despre naşteri normale, naştere în prezentaţie pelviană, eclampsie, naştere înainte de termen şi nu de puţine ori am suspinat uşurată când totul a decurs bine sau am lăcrimat când situaţia era tragică. Aceste femei au existat cu adevărat, iar autoarea are talentul de a descrie cu atâta precizie, fineţe şi empatie stările lor sufleteşti şi mediul în care trăiau, încât îţi e imposibil să nu te identifici cu personajele cărţii. Nu veţi găsi nimic siropos, dimpotrivă, veţi găsi mamă prostituată înnebunită de durere când i se ia copilul salvat cu preţul vieţii ei aproape (fără a fi anunţată măcar) spre a fi adoptat, veţi găsi scena unui avort (mama era tot o tânără prostituată care încurca socotelile patronilor!) atât de cumplită încât rămâi fără cuvinte, dar veţi găsi şi mamă care naşte al 24-lea copil într-o atmosferă de pace şi dragoste, cu ajutorul soţului care face tot ce ar trebui să facă moaşa :) (caz unic în carte), familii care înconjoară nou-născutul cu multă dragoste la câteva minute după ce acesta apare pe lume şi pretutindeni veţi găsi mămici care îşi alăptează cu bucurie micuţii. Se pare că motivele pentru care călugăriţele- moaşe nu încurajau folosirea laptelui praf erau mai multe: intuiau că e cea mai adecvată hrană pentru copil, era mult mai avantajos din punct de vedere financiar pentru familiile sărace din zona unde ele îşi desfăşurau activitatea şi în plus, nu presupunea niciun risc de îmbolnăvire, spre deosebire de laptele praf care trebuia preparat în condiţii sterile (aproape imposibil de îndeplinit !). E înduioşător să citeşti descrierea unei mame care îşi hrăneşte cu laptele propriu copilul prematur (născut la 6 luni şi îngrijit strict acasă, mama refuzase să fie luat la spital) din jumătate în jumătate de oră şi îl poartă pe piept neîncetat timp de 5 luni, într-un sling improvizat, în ceea ce îmi imaginez a fi celebra kangaroo carry. Această mamă nu avea nicio sursă de informare, nici măcar nu vorbea engleza, deşi locuia în Anglia, dar a făcut totul din instinct, cu o dragoste care s-a încăpăţânat să învingă toate greutăţile. Era al 25-lea copil... Gândindu-mă la ea (o fac des ) îmi dau seama că problemele mele sunt... hai să zicem puţin importante...

Am împrumutat cartea de la British Council Cluj, unde am zărit-o întâmplător, dar cât mă bucur că am zărit-o! O puteţi cumpăra, împrumuta, dar odată citită, veţi privi viaţa altfel. Mai frumos şi cu mai multă recunoştinţă pentru ceea ce aveţi...

Read More

Kit de alăptare ?!

ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A³ + lapte (după fr. allaiter) definiţie oferită de Dexonline.ro

În catalogul Cora pentru perioada 6-19 martie 2012, apare o ofertă interesantă: kit de alăptare nou-născuţi Tommee Tippee. Adică, m-am întrebat, ce reprezintă un kit de alăptare ? O mămică, un bebe şi eventual tăticul sau alte persoane care ştiu să încurajeze mama ?! Sau cele 7 (dacă îmi amintesc bine) biberoane ultraperformante care imită "perfect" sânul ?
Ei, ei reclama asta o fi sufletul comerţului, dar fură bucuria din sufletul unei mame începătoare, temătoare, obosite, îngrijorate care se agaţă de speranţa că biberonul reprezintă SALVAREA ! (Nu mă gândesc acum la situaţiile deosebite când din motive medicale sau din alte motive întemeiate, alăptarea nu se poate desfăşura normal.)

Şi uite aşa, gândul mi-a zburat către naşterea Măriuţei şi începutul anilor de alăptare. Adică, din cauza unor factori perturbatori, kitul meu de alăptare n-a funcţionat impecabil. Mă voi referi numai la alăptare în această postare, pentru că ştiu că sunt viitoare mămici ce ar putea beneficia de rândurile de mai jos.

După o naştere fără complicaţii, dar şi fără bucurie (furată de spital), am fost lăsată să aştept multe ceasuri până am primit-o pe Măriuţa. Astăzi n-aş mai accepta în ruptul capului, dar atunci ce ştiam altceva să fac decât să mă supun ca o păpuşică trasă de sfori? Eram într-o stare de surescitare nemaipomenită şi de-abia aşteptam să îmi văd copilul, dar asistenta îmi tot spunea să mă odihnesc ! Am născut la 6.30 dimineaţa, iar Măriuţa mi-a fost adusă după-masa. Plângea tare dacă îmi amintesc bine şi eu cu toată bunăvoinţa mea, nu ştiam cum să îi dau să să sugă. Singura care m-a ajutat a fost o colegă de salon care mi-a arătat ce am de făcut şi m-a încurajat. Asistenta a verificat dacă am lapte şi dusă a fost.

Ei, dar Măriuţa mea, sau ardei iute cum a botezat-o colega, nu făcea parte dintre copiii care se mulţumesc cu puţin şi cu chiu cu vai, după cinci zile (era Paşte şi nu prea se gândea nimeni la externări) în care am rezistat cum am putut fricii de a nu hrăni copilul suficient, am ajuns acasă. În spital a primit cel puţin o dată lapte praf, imediat după naştere şi suzeta la care m-a împins o asistentă medicală, spunând că "la cum suge bebe, mă va nenoroci". Drept e că n-am dus-o prea grozav, dar încăpăţânarea mi-a fost un aliat de nădejde. De ce însă nu mi-a spus nimeni cum să poziţionez copilul la sân corect, căci aş fi fost scutită de multe neplăceri, nu ştiu.
Prima lună a fost nu tocmai de miere. Două greşeli grave m-au costat şi mă fac să mă simt vinovată şi azi faţă de Măriuţa.

1. Teoria răsfăţului, fluturată de mulţi pe lângă neuronii mei prea inocenţi, m-a împiedicat să mă port firesc cu Măriuţa, astfel că de multe ori a stat în pătuţ plângând amarnic (şi eu în sufletul meu...). Această nenorocită teorie nu poate fi decât rodul egoismului uman, iar instinctul meu o contrazicea cu tărie, însă o lună am fost victima metodei CIO ("cry it out"). Ce-am obţinut lăsând copilul să plângă în pătuţ ca să nu se răsfeţe? Lacrimi şi răni sufleteşti, distorsionarea legăturii sufleteşti mamă-copil, alăptare îngreuiată de efortul de a calma bebeluşul şi de tensiunea nervoasă acumulată.
2. Privitul la ceas în timpul alăptării, ca să văd cât timp suge şi care e durata dintre mese.

La evaluarea de 1 lună, doctoriţa de atunci m-a "prevenit" că Măriuţa va ajunge distrofică dacă nu îi suplimentez mesele cu lapte praf. Speriată, m-am muls ca să văd exact cât mănâncă, dar mare lucru nu reuşeam să mulg, aşa că m-am îngrijorat mai mult... I-am dat uneori şi lapte praf Măriuţei, cu linguriţa, cu ceaşca şi cred că şi cu biberonul, nu reuşesc să îmi amintesc exact, i l-am dat plângând, detestând din adâncul inimii hrana care mă făcea să mă simt incapabilă să satisfac nevoile copilului meu. Am făcut proba suptului ziua şi noaptea, până ce am devenit obsedată de cântar. Toate până într-o zi, când, probabil un gând trimis de Maica Domnului căreia îi cerusem ajutorul cu disperare, m-a făcut s-o iau pe Măriuţa, pe soţ şi să merg la maternitatea unde am născut în căutarea unui medic neonatolog, care eram convinsă că mă poate ajuta. Măriuţa avea puţin peste o lună, dar nu ştiam cui altcuiva mă puteam adresa. Şi, slavă Domnului!, am avut bucuria de a o cunoaşte pe dna. dr. Marta Mureşan, care era si este consilier în alăptare şi căreia îi sunt recunoscătoare şi azi pentru ajutorul oferit. Mi-a explicat cu calm ce greşeam, mi-a spus că Măriuţă e sănătoasă şi în limite normale şi m-a încurajat să continui alăptarea. Ceea ce am şi făcut, atacând apoi şi Internetul, unde am găsit o grămadă de resurse despre care NU avusesem habar.

Aşa a început dragostea mea pentru LaLecheLeague, Dr. Sears, Kellymom şi Dr. Newman, pe care n-am încetat să îi laud tuturor mămicilor şi aşa s-a născut dorinţa mea de ajuta mămicile să alăpteze, folosindu-se doar de kitul dăruit de Dumnezeu...

Când Măriuţa a împlinit 6 luni, am ajuns din nou la medicul de familie, care ne-a spus că e surprinsă să vadă ce bine a crescut! Am răspuns uşor ironic că e firesc, din moment ce suge lapte de la mami ! Astăzi aş renunţa la ironie şi i-aş spune deschis că mămicile au nevoie de ajutor, nu de lapte praf...

Povestea se sfârşeşte frumos, cu încetarea "contractului" de alăptare, de comun acord, cam pe când Măriuţa avea 3, 5 ani. Am simţit cu adevărat că obstacolele sunt făcute pentru a fi biruite!

sursa foto

Read More

O vorbă bună poate salva o viaţă !

mesaj primit în mail de la Alianţa Familiilor din România

Luni am primit din partea unui medic din Bucuresti, dna Maria Dunca-Moisin, materialul de mai jos. Am mai scris si noi despre nevoia unei treziri morale la medicii din Romania pentru stoparea avortului in tara. Ne bucuram sa stim ca pe linga dna Moisin mai sunt multi alti doctori in Romania care refuza sa presteze servicii de avort si isi consiliaza pacientele sa nu avorteze. Felicitari dinsei si celor ca ea.

APEL DE CONSTIINTA DIN PARTEA UNUI MEDIC: CĂTRE ALŢI MEDICI PENTRU APĂRAREA DREPTULUI LA VIAŢĂ AL COPILULUI NENĂSCUT, PRIN CONŞTIENTIZAREA ÎN ACEST SENS A VIITOARELOR MAME

Dr. Maria Dunca-Moisin

Astăzi, cînd scriu aceste rînduri, părinţii micuţului Marc m-au invitat să fiu „parte importantă” din viaţa lui, adică să-i fiu naşă la botez. Este o formă de mulţumire – mi-a spus mama copilului – pentru tot ceea ce a însemat participarea mea cu sfaturi şi încurajări la venirea pe lume al celui de-al doilea copil al ei. Mă întorc cu gîndul în urmă cu mai bine de treizeci de ani, la începutul activităţii mele de medic la ţară. Pe uşa cabinetului meu intră frămîntată şi speriată o femeie mărunţică, mamă a opt copii; dorea să îi completez fişa de întrerupere a sarcinii, aşa cum prevedea legea pe vremea aceea (după al patrulea copil se dădea „dreptul” de a face „întrerupere legală a sarcinii”). A avut loc o discuţie scurtă despre eroismul de a aduce pe lume opt copii şi despre voia lui Dumnezeu. După un timp, mama aceea s-a întors la mine cu cel de-al nouălea copil şi mi-a spus cu chipul luminat de bucurie, dar parcă şi cu puţin năduf: „Îl vedeţi? Este al dumneavoastră.”

Am considerat întotdeauna că este de datoria mea să nu ezit niciodată să stau de vorbă cu o femeie frămîntată de aducerea pe lume a copilului ei. Mi s-a întîmplat de multe ori să simt că nu ştiu ce să răspund la „argumentele” unei asemenea persoane. Mă rugam ca Spiritul Sfînt să-mi „şoptească” în ce fel să o încurajez, apoi mă rugam pentru fiecare mamă ca Dumnezeu să-i dea puterea de a alege păstrarea vieţii copilului. Şi rezultatele s-au văzut.

Eram deja medic la Bucureşti cînd o tînără mămică, studentă, a intrat în cabinet cu un băieţel de doi ani, Andrei, căruia i-a spus: Uite-o pe mama ta”. Venise să-mi mulţumească pentru sfatul pe care i-l dădusem. În urmă cu un an, fiind în metrou, o doamnă a venit la mine şi m-a salutat zîmbitoare. Nu ştiam cine este. A scos din portofel o fotografie cu fiul ei de zece ani, Alexandru, şi mi-a spus, între două staţii, povestea lui. „De-aţi şti, doamna doctor, de cîte ori v-am pomenit în anii aceştia, la cîtă lume am povestit cum a venit pe lume Alexandru!” Mama copilului venise la mine la cabinet adusă de cumnata ei, care-mi era pacientă, pentru a-i face o ecografie. Era însărcinată şi hotărîse să facă avort. Trebuia să-i ducă medicului ginecolog ecografia. Discutia pe care am avut-o cu ea a fost, se vede, suficient de convingătoare pentru ca fiul ei, Alexandru, să devină „lumina vieţii ei”.

Micuţa Andreea, acum şcolăriţă, mă vizitează des la cabinet, împreună cu mama ei. Povestea ei? In urmă cu şapte ani, intrînd în cabinetul unei colege, văd o tînără cu un bilet de trimitere în mînă, gata să plece la ginecolog pentru a-şi face întrerupere de sarcină. Am oprit-o ca să stăm puţin de vorbă. Răspunsul ei a fost ruperea biletului de trimitere în faţa mea şi decizia de a renunţa la avort. Răspunsul lui Dumnezeu a fost venirea pe lume a unei fetiţe superbe, căsătoria tinerei, obţinerea unei locuinţe.

În urmă cu un an, consultînd un site medical am găsit următorul mesaj: „Am nevoie de ajutor”. Era strigătul unei tinere absolvente de liceu, gravidă în cinci săptămîni. Dorea să fie sfătuită ce alegere să facă, deoarece tatăl copilului ei o îndemna să avorteze. „Argumentele” lui îmi erau arhicunoscute. Am contactat-o telefonic, apoi au urmat discuţii la telefon sau prin e-mail. Într-o seară, apoape de miezul nopţii, primesc un mesaj pe telefon: „Bună seara! Sînt X din oraşul B., sînt terminată! Mîine dimineaţă prietenul meu mă duce să fac avort. Nu ştiu ce să fac. Mi-a zis că dacă nu fac avort mă părăseşte. Nu am cum să cresc singură copilul. Psihic sînt terminată.” Au urmat încurajări, argumente, rugăciuni din partea mea. Pe 19 martie, anul acesta am primit un e-mail: „Sînt X. din oraşul B. Am născut un băieţel. Dumnezeu v-a trimis şi am avut noroc deoarece eram tare disperată şi dumneavoastră mi-aţi dat putere şi încredere să merg mai departe. Aţi avut dreptate, acum sînt mămică şi sînt tare fericită. Acest pui este totul pentru mine, este viaţa mea. X. s-a căsătorit cu tatăl copilului şi alcătuiesc o familie normală.

Nu-mi atribui niciun merit prin toate aceste istorisiri deoarece ştiu clar că Dumnezeu este cel care a lucrat în inima acestor mame. Rămîne doar ca fiecare să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să respecte viaţa, care este expresia voinţei Lui. Mă adresez colegilor medici cu următorul apel: consiliaţi-le pe femeile însărcinate să renunţe la intenţia avortului. Din experienţă proprie pot spune că, în mod sigur, peste 50% dintre femeile care vor să avorteze se răzgîndesc şi păstrează copilul dacă sînt sfătuite serios de un medic. Este un mare merit în faţa lui Dumnezeu ca pe această cale să fie salvate vieţi nevinovate.

Read More

Născuţi la comandă

Zilele acestea am urmărit (pe apucate) două filme: unul artistic, unul documentar, care au un punct comun. Acest punct comun e una din marile mele slăbiciuni, pentru că îl reprezintă copiii. Copiii născuţi şi nenăscuţi.
Mă întreb ce aş fi ştiut dacă trăiam mai mult în perioada comunistă (eram doar în clasa a IV-a când a căzut regimul Ceauşescu), dar astăzi ştiu cu certitudine că a lua locul lui Dumnezeu şi a decide când să se nască şi când să nu se nască cineva este o catastrofă. Soluţia mi se pare atât de simplă şi nu aparţine niciunei extreme: nici celei române care obliga femeia să nască, nici celei chineze care obligă femeia să avorteze.

"Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte"
Mă opresc. Am prea multe în suflet şi risc să stârnesc tulburări pe care nu le doresc şi care nu sunt de folos. Abia le pot purta pe ale mele iar capul îmi e plin de prea multe gânduri neliniştitoare.


Filmul documentar "Născuţi la comandă"


Filmul artistic regizat de Cristian Mungiu "4 luni 3 săptămâni şi 2 zile"

Read More

Hrana gravidei

Am găsit acest articol tradus şi regret că nu l-am găsit mai devreme :). Am selectat un fragment din el, dar cred că merită să îl citiţi integral. Autoarea este Dorothy Shepherd, medic britanic care practica homeopatia.

Cea mai bună dietă pe timpul sarcinii este o dietă strictă lacto-fructo-vegetariană începând cel puţin de la trei luni încolo (sublinierea îmi aparţine). Dacă mama nu poate fără mâncăruri cu carne, poate fi permis peştele de două sau trei ori pe săptămână până la şase luni; în general este mai bine să se abţină de la peşte, carne sau păsări de orice fel.

Răsplata este mare ; mama se simte bine; nu vor fi probleme în timpul naşterii; nu vor fi necesare instrumente; naşterea va fi uşoară şi va dura puţin ; copilul va fi mic, slab şi rezistent; capul lui este moale şi uşor adaptabil la canalul natal şi invariabil el este un copil sănătos. Acest lucru s-a dovedit o realitate, spre satisfacţia scriitoarei, de-a lungul unei perioade de douăzeci de ani; şaptesprezece ani în practica medicinii generale şi mulţi ani ca şi Coordonator Medical al unei Clinici Pre-Natale - cu condiţia ca mama să urmeze instrucţiunile care i s-au dat.

Este dificil, bineînţeles, să convingi mama obişnuită, din clasa muncitoare, că nu e necesară carnea şi că ea nu se va simţi slăbită dacă nu o va mai mânca; prin urmare, cele mai bune rezultate s-au obţinut cu părinţii cu judecată, din clasa de mijloc, care au înţeles motivele şi au urmat instrucţiunile cu sfinţenie.

Pentru a preciza, pe scurt, dieta ar trebui să constea din : pâine integrală, budincă de ovăz fiert în lapte, ouă cu moderaţie - nu mai mult de unul pe zi - şi cel puţin o cană de lapte pe zi. Orice fel de vegetale, gătite în mod tradiţional sau la aburi ; salate crude - cel puţin una zilnic. Chiar şi în Anglia, salatele se pot obţine tot anul, şi la un cost rezonabil, dacă vă mulţumiţi cu creson, ţelină sau roşii, păstârnac, morcovi tocaţi şi raşi, napi, varză , germeni de grâu şi conopidă pe timpul iernii. Fructe există o varietate : mere, portocale, grapefruit, lămâi, prune, curmale, smochine ; toate fructele moi, în anotimpul lor, cât de multe pot fi mâncate ; nuci, dacă sunt bine mestecate sau măcinate într-o râşniţă de nuci. Pentru cereale, tapioca, orez brun, mei etc., şi folosiţi zahăr de Barbados, nu zahăr alb prelucrat. În sfârşit includeţi macaroane din făină integrală, brânză - de preferat brânzeturi cremă proaspete - şi aveţi o dietă variată şi interesantă care este uşor digestibilă. Bineînţeles nu trebuie folosite supe de carne ; numai extrase vegetale similare şi condimente, pentru a da gust.

Această dietă a fost încercată efectiv chiar şi în cazul femeilor în jurul vârstei de patruzeci de ani şi restricţiile au fost uşoare şi nu au cauzat anxietate.

Nu ar trebui să se consume cafea şi nici stimulanţi, ceai numai în strictă moderaţie şi nici alte lichide exceptând apă, lapte, lapte de orez şi sucuri de fructe.

Homeopatia ar trebui să fie singurul tratament medical. După cum am spus înainte - sănătatea unei mame însărcinate poate beneficia minunat în acest timp şi dacă o femeie se simte bine pe timpul sarcinii, preceptul remediilor simple şi al trăirii simple vor fi fost înţelese şi vor fi avut repercursiunile lor favorabile în ridicarea standardului sănătăţii generale în comunitate.

Continuarea aici

Read More

Moaşa, scurt film documentar

O moaşă îşi face datoria în condiţii extreme: războiul dintre Israel şi Palestina în 1967...

Read More

O naştere de (ne)uitat !

Dacă vă aşteptaţi să găsiţi ceva spectaculos, mă tem că vă voi dezamăgi... Eu însămi sunt încă puţin dezamăgită pentru că naşterea pentru care m-am pregătit sufleteşte atât de mult şi pentru care m-am documentat mai ceva ca înaintea unui examen, a decurs doar parţial aşa cum mi-am dorit. Mi-a luat mult timp până să mă împac cu situaţia şi între timp am sucit problema pe toate părţile...

Travaliul a început duminică noaptea; pe la 2 m-am trezit cu contracţii dese în partea inferioară a abdomenului, am mai citit până pe la 2.30 să mă asigur că nu am nişte simple dureri de burtă... la 2.30 m-am dus să fac duş şi am început să aplic tehnica respiraţiei aşa cum învăţasem şi... chiar a funcţionat! Cântau rândunicile pe la geam (avem câteva cuiburi deasupra bucătăriei) şi eu încercam să mă asigur că sunt în travaliu şi nu doar mi se pare :). Pe la 4 am trezit soţul care s-a speriat că nasc atunci :), dar l-am calmat şi l-am lăsat să se pregătească în timp ce eu am terminat bagajul, am preparat ceai de frunze de zmeură (zice-se că tonifică musculatura uterină) şi sandwich-uri. După 5 contracţiile s-au dus şi mă întrebam când vor reveni... Am luat din oră în oră Caulophyllum, după cum mă învăţase o homeopată, pentru dilatarea colului şi m-am tot mişcat.
Am glumit cu soţul, am citit împreună acatistul Sfântului Nectarie, pe la 7 s-a trezit Măriuţa, am povestit, ne-am jucat, am mâncat şi încet, încet am început să resimt oboseala... Am mai avut contracţii sporadice, dureroase, dar suportabile. Am ieşit la plimbare, puţin la joacă, apoi la biserică, iar starea de spirit era optimistă, în ciuda oboselii şi a unei uşoare tristeţi. Simţeam că se apropie marele eveniment şi că petrec ultimile clipe NUMAI cu Măriuţa.


Ei şi pe când ne-am aşezat la masă am început să simt adevăratele contracţii, cu dureri de spate şi abdomen inferior... Erau scurte, destul de dese şi de puternice, aşa că am terminat de mâncat, am încercat inutil s-o adorm pe Măriuţa citindu-i, până când am lăsat cartea deoparte de durere şi-am început pregătirea de plecare. Mi-am luat rămas bun de la Măriuţa (care a rămas la o vecină), un moment tare dureros... Draga de ea m-a mângâiat calm pe umăr şi m-a întrebat "Te doare tare, mami?" (cred sincer că un copil poate înţelege multe dintr-o naştere fără a fi traumatizat de ea).

Am plecat cu maşina unui prieten la spital, pe care probabil l-am speriat puţin întrucât mai mult "respiram" (!) decât vorbeam, căci contracţiile erau de acum cam la un minut şi foarte puternice. La spital m-a dezbrăcat moaşa, altfel nu cred că mai apucam, m-a controlat o dră. doctor şi mi-a spus: "Haideţi pe masă, că naşteţi!" Până aici au fost toate bune, chiar foarte bune, de aici încolo... adio curaj şi putere de decizie, am fost din nou o marionetă. În sala de naşteri mi-au pus perfuzie cu glucoză (m-am speriat şi probabil eram cam albă, dar în rest n-aveam nimic, aveam de fapt nevoie de o încurajare, nu de substanţe...), m-am urcat cu chiu cu vai pe masă unde dr. mi-a rupt apa (eram dilatată complet, dar cu membrane intacte!). Ce s-a întâmplat nu ştiu, dar a fost extrem de dureroasă operaţiunea pentru care nu am decât un cuvânt: oribil !!! Ştiam că e neplăcut, dar nu dureros... Moaşa l-a adus pe soţ (o mare realizare, date fiind condiţiile din spitalele noastre) şi am fost pusă să împing. Sincer, nu simţeam nevoia, iar poziţia de gândac neajutorat nu mi-a folosit deloc. Aşa că am născut cam în jumătate de oră şi nu imediat şi regret amarnic că n-am spus că nu vreau încă să împing. Despre poziţie... mă îndoiesc că aş fi fost lăsată altfel... În aceste condiţii n-am scăpat nici de epiziotomie. Mi s-a făcut repede si oxitocină ca să elimin placenta, deşi spusesem că nu vreau, cordonul ombilical a fost tăiat imediat, deşi, la fel cerusem frumos să nu se facă acest lucru (dr. neonatoloag m-a întrebat: "Da ce, sunteţi neonatolog?"), iar Nectaria mi-a fost lăsată pe burtică puţin, deşi am insistat să o lase, căci voiam s-o alăptez cât de puţin. Aceşti "deşi" m-au amărât mult...

Peste aproximativ 2 ore am luat fetiţa din secţia de nou-născuţi, în ciuda nemulţumirii evidente a asistentei care s-a uitat la mine urât de-a dreptul că nu zac în pat, aşteptând docilă să o aducă dumneai cine ştie când. Mi-a spus că poate va vărsa şi ce mă fac (?), iar eu i-am spus să nu îşi facă griji. La ceva timp a venit neonatoloaga în salon, de data aceasta mai amabilă, s-a asigurat că suntem bine şi a împins-o pe Nectaria să sugă; noi ne studiam reciproc încă şi Nectaria nu fusese tentată de colostru.


Tati a fost cu noi tot timpul, ceea ce a fost grozav, iar personalul medical a fost amabil per ansamblu (fără să primească "atenţii"!), chiar dacă n-am reuşit să comunicăm perfect (poate şi din cauza timidităţii mele).
Însă impresia mea e că am fost forţată să nasc cât mai repede şi paradoxal, cred că năşteam mai repede dacă eram lăsată să fac ce simţeam!

Vă las să desprindeţi singuri învăţăturile!

9 august 2011 Editare: Amintirile mele despre naştere sunt în continuare vii, iar dacă ar fi să trec din nou printr-o naştere, cred că aş căuta din nou informaţii despre alte maternităţi... Deocamdată nu a apărut în Cluj maternitatea care să te ajute să naşti cât mai natural, folosind poate chiar ajutorul dat de cada cu apă, muzică, dar mai ales minimalizarea intervenţiilor medicale...

Read More

Sondaj simplu pentru femei

Am adăugat în bara din stânga (sub căsuţa de căutare) un sondaj scurt adresat în special femeilor. Ideea mi-a venit după discuţia cu doctoriţa ginecolog care m-a asistat la naştere. Vă rog mult să vă "rupeţi" câteva secunde pentru a răspunde la întrebare; dacă doriţi să lăsaţi şi comentarii o puteţi face aici, la această postare. Voi explica odată cu expirarea timpului alocat sondajului, motivaţia pentru care l-am postat.

Read More

Minuni minunate !

Teoretic mai am puţin până la marea întâlnire cu cea de a doua minune (sau al doilea minun, cum zice Mariuţa) a familiei noastre, practic... Domnul decide când apare. Cert e că, între timp, Domnul, ca să-mi susţină moralul :) a făcut tot felul de minuni mai mari sau mai mici cu noi. Vi le prezint în ordine cronologică:
1. Diana ne-a făcut un dar neaşteptat si astăzi vă anunţ cu mândrie că suntem posesorii unei frumuseţi de wrap, 100% românesc, pe care nădăjduim să îl folosim cu mare drag cât mai curând!!! Mulţumim, Diana încă o dată!

2. Pe la începutul acestei săptămîni, m-am trezit cu un plic în cutia poştală. Nu ştiu de la cine este, nu era scris pe plic decât pentru Iulia şi conţine... o anume sumă de bani. Mi-am amintit de mirarea şi bucuria tatălui salvat de un păcat groaznic de către Sf. Nicolae, care i-a lăsat pe furiş nefericitului tată o pungă cu bani. Am tot încercat să aflu de la cine poate fi acest dar neaşteptat, care m-a umplut de mirare, teamă, recunoştinţă, dar n-am reuşit nicicum. Sunt convinsă însă că Domnul va răsplăti şi acest suflet mărinimos cu răsplată mare...

3. Nişte vecini dragi ne-au dăruit acum câteva zile o iconiţă cu Sf. Nectarie, adusă din Eghina, sfânt care ne e foarte drag şi al cărui nume vrem să îl poarte fetiţa noastră (dacă se dovedeşte şi la naştere că e fetiţă!). Vă mulţumim pentru această bucurie!

4. Ar mai fi de menţionat la categoria "diverse" încurajările, gesturile de ajutor venite din partea unor persoane nu neapărat apropiate, rugăciunile prietenilor, care toate îţi dau curaj şi speranţă.
Aşa că nu-mi rămâne decât să îl rog pe Doamne Doamne să ne binecuvinteze pe toţi şi să ne umple de bucurie vieţile!!!

Read More

Alte pregatiri pentru nastere !:)

Din nou despre nastere! Iata cateva videoclipuri (in engleza) care te pot invata intr-un mod placut si eficient tot ceea ce ginecologul n-are timp sa iti explice (semne ale travaliului, ce poti face sa usurezi durerea etc.)...







Multumesc, Simona pentru mesajul tau care mi-a deschis noi portite de cunoastere!

Read More

Pregatiri pentru nastere

Peste nu mult timp se va produce marele eveniment! Data probabila e 19 mai, dar cine stie exact DATA??? Numai Cel de Sus... Desi imi doresc din toata inima sa nasc acasa (cu o moasa, asa cum se practica destul de frecvent in strainatate), acest lucru nu se va intampla decat daca nu apuc sa ajung pana la spital !:) Cum ideea de spital mi se pare... prea putin atragatoare, am hotarat sa fac tot posibilul pentru a scurta travaliul si sederea acolo. Nu pot spune daca planul meu e unul bun sau nu decat dupa nastere, dar macar stiu ca am incercat sa capat oarece control asupra a ceea ce mi se va intampla (spre deosebire de prima data, cand nu m-am pregatit suficient). Evident, cel mai mare ajutor il astept de la Domnul, in ciuda faptului ca nu prea ma pot ruga!
Iata deci "pasii":

1. Am citit cat am putut despre desfasurarea nasterii, prefer site-urile si forumurile straine, nu din snobism, ci pentru ca prezinta experiente care noua ni se par de neconceput! Tot ce se poate: de la travaliu/nasterea in apa pana la remedii homeopatice sau pozitii mai firesti pentru nastere.

2. Mi-am pregatit o lista cu ce anume nu-mi doresc sa mi se faca in timpul "evenimentului": grabirea travaliului, controale interne inutile, ruperea fortata a membranelor (decat daca e ABSOLUTA nevoie), epiziotomie, taierea rapida a cordonului ombilical, perfuzii cu oxitocina pentru delivrenta placentei, anestezii sau administrarea unor substante ce imi sunt necunoscute, in fine, orice operatiune care se face fara stirea mea! Va veti intreba daca medicul stie despre "pretentiile" mele; nu stie inca, pentru ca nu sunt sigura ca va asista la nastere, el plecand din oras la 2 zile dupa DPN. Cu toate acestea, sunt hotarata si sper sa am puterea sa spun politicos, dar clar aceste lucruri in timpul nasterii.

3. Cum am vazut pe n site-uri ca pozitia de nastere practicata in spitalele nostre (si nu numai) este cea a unui carabus neajutorat, care atrage un inconvenient major-insuficienta largire a pelvisului matern (ceea ce are alte consecinte neplacute, daca nu chiar dramatice), am decis ca e timpul sa invat sa fortez putin lucrurile si inertia spitaliceasca romaneasca. Sunt 100% sigura ca medicii stiu ca se poate si altfel si nu numai ca se poate, ci ca e chiar mai bine pentru mama si copil... Daca tot stiu acest lucru, de ce sa nu profitam de el??? Gravitatia poate usura considerabil expulzia, atat prin scurtarea duratei travaliului, cat si prin faptul ca ajutand copilasul sa isi gaseasca cea mai usoara cale, presiunea exercitata asupra perineului e mai mica, reducandu-se considerabil necesitatea unei epiziotomii. E suficient sa cautati pe Google labor/delivery positions si aveti acces la niste informatii cu adevarat pretioase. Iata diferenta esentiala intre pozitia adoptata in spital si cea care este mult mai fireasca si mai naturala... Ghiciti care nastere va decurge mai usor?! (sursa foto)

Iata cateva din sursele de inspiratie, sunt sigura ca vor fi de folos si altor viitoare mamici:






Mai sunt si altele, dar acestea mi-au fost cele mai dragi pentru simplitatea si logica expunerii. Concluzia? O femeie in travaliu are nevoie de intimitate (o moasa de incredere, calma si bine pregatita e suficienta in majoritatea cazurilor, in afara de partenerul de viata), de timp suficient pentru a se dilata corespunzator, de trucuri simple gen dus/baie in cada/stat cat mai mult vertical si nu intins in pat/masaj/aromoterapie/umor/tehnici de respiratie etc. pentru ca nasterea sa devina o experienta mai putin dureroasa si de care sa iti amintesti cu drag.
Am mai invatat ca ceaiul din frunze de zmeur poate ajuta nasterea prin tonifierea uterului (are multe indicatii: diaree, bronsita, alergii etc) si ca exista anumite remedii homeopate care pot fi de mare folos (Caulophyllum, Arnica, Actae Racemosa) in acele momente (a se lua la recomandarea medicului!). Mai ramane sa imi pastrez calmul :) si simtul umorului! Daca mai aveti idei salvatoare, le astept cu muuuuuuuulta curiozitate!

Read More