miercuri, aprilie 16, 2014

De văzut în Cluj, nu numai pentru Școala Altfel


 

Această postare a fost începută cu ceva timp în urmă, dar abia azi reușesc s-o termin, din multe motive. Însă mă gândesc că mai bine mai târziu decât niciodată !

 Zilele acestea ne-am bucurat ochii și mintea în mai multe locuri: 
  • primul a fost Muzeul Zoologic Cluj, unde am descoperit o varietate impresionantă de animale vertebrate și nevertebrate, insecte (cu marele regret că nu erau vii !) și o frumoasă expoziție de păsări care ne-a învățat multe despre păsările din jurul nostru (expoziția poate fi văzută până în mai)


 

  • apoi British Council unde ne-am răsfățat cu ceva cărți
 
  • Polus Center, unde ne-am întâlnit cu meșteri populari care ne-au învățat să coasem și să țesem la război
 
  • am participat cu mare bucurie la activitatea de plantare de copăcei, organizată foarte frumos și eficient de Asociația Părinte Înflorești, pe care am continuat-o în fața blocului nostru, unde am plantat brăduți, liliac și ceva pomișori cu flori galbene





  • aș mai adăuga și documentarul minunat March of the Penguins, pe care l-am văzut datorită Nectariei, care nutrește o mare afecțiune pentru pinguini


 


Vă dorim un Paște cât mai linștit și plin de adevărata  bucurie !

Blog Archive