9 Octombrie- comemorarea Holocaustului în clasă

9 Octombrie- Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

Am aflat săptămâna trecută de această zi și mi s-a părut prea importantă pentru a o neglija în școală. Am acceptat cu greu ororile de care au fost în stare românii noștri și m-am gândit că uneori avem o viziune idealistă asupra propriei nații. Sau asupra omului, în general...

Citind ieri la bibliotecă și urmărind mărturii de-ale supraviețuitorilor, filmate pe YouTube, m-am cutremurat și am simțit că și elevii mei trebuie să înțeleagă anumite lucruri. Istoria nu este punctul meu forte, iar într-o oră mi-ar fi fost greu să analizăm contextul istoric și pașii care au dus la această perioadă înfiorătoare din secolul XX. Dar ce am urmărit, a fost să îi ajut să conștientizeze suferința cu care s-au confruntat copii și adolescenți ca și ei, monstruozitatea care s-a petrecut sub ochii celor care își întorceau privirea, cât și faptul că, în ciuda celor mai inumane condiții, omul poate deveni un OM.

Le-am arătat steaua galbenă, cerând să îmi spună ce le sugerează imaginea, apoi le-am propus să își imagineze cum ar arăta viața lor, dacă a doua zi ar trebui să poarte pe haină o stea mare galbenă, care să le transforme întreaga viață - la școală, la petreceri, la cinema etc. Cum s-ar simți să fie alungați și evitați de cei care până atunci le-au fost prieteni? Cum s-ar simți ca ei sau cei dragi lor să fie mereu amenințați cu moartea?!

Nu le-am arătat imaginile pe care le-am văzut eu pe Internet, pentru că, dacă pe mine ca adult m-au zguduit atât de puternic, pentru ei ca adolescenți ar putea fi mult prea greu de purtat. Le pot găsi și singuri, oricum, dacă sunt interesați...

Am urmărit și am discutat,în engleză, despre cele trei videoclipuri de mai jos (clasa a XI-a și a XII-a):

scena cu pianul din filmul Pianistul

scena cu jocul din filmul La Vita e Bella

mărturia emoționantă a lui Francine Cristophe, copilul care a salvat viața unui alt copil

Dintre cele trei, cred că efectul cel mai profund l-a avut ultimul videoclip, judecând după tăcerea care s-a lăsat în clasă și după faptul că au ignorat soneria care le anunța bucuria pauzei.


De ce am renunțat la programă pentru o oră dedicat unui subiect atât de dureros?

• pentru că Viața e un subiect mult mai vast decât manualele
• pentru că atâta suferință merită măcar o oră de discuție din viața noastră
• pentru că trebuie să fie conștienți că și istoria României e pătată de sângele evreilor și a țiganilor (am lucrat cu țigani și nu le plăcea să le spun romi) nevinovați 
• pentru că trebuie să fie conștienți că oricând astfel de evenimente se pot repeta, de fapt, ele chiar se repetă, dar sub alte forme, cu oameni la fel de nevinovați, tot sub privirile noastre neputincioase sau nepăsătoare
• pentru că au fost oameni care, la fel ca și Arghezi, au știut să facă din bubele și mucegaiul vieții niște flori uluitoare (generozitatea lui Francine sau a ofițerului german din Pianistul, dragostea tatălui care transformă ordinele lătrate de un militar neamț într-un joc, de dragul copilului său)

Le-a rămas ca temă să caute informații despre Irena Sendler.

Mi-am atins obiectivele?

Nu știu dacă voi afla vreodată, dar, deși n-a decurs totul așa cum îmi imaginasem, sper că ceva din cele 50 de minute petrecute împreună va rodi cândva...

Read More

Cu Sfântul Valentin în clasă

Știu că ziua Sfântului Valentin ori Dragobetele au trecut de multișor, dar abia acum reușesc să găsesc timpul și starea necesare pentru a descrie câteva lecții făcute la școală cu liceenii mei. De ce tocmai pe blogul meu? Pentru că, inevitabil, elevii mei se metamorfozează în copiii mei și viața profesională fuzionează deseori cu cea personală.

Îmi veți ierta deci întârzierea, cu atât mai mult cu cât despre dragoste n-ar trebui să vorbim doar în 14, 24 februarie, ori în 8 martie...

A fost primul an în care am conceput lecții în cinstea zilei de 14 februarie, dar pentru că am vrut să scot această zi din siropul roz cu care e deseori asociată și să îmi cunosc mai bine elevii, în paralel cu atingerea obiectivelor didactice, am ales (după multe ore de căutare, spre disperarea familiei!) câteva activități, care, spre bucuria mea, au avut succes. Pentru unii elevi au fost mai atractive anumite activități, pentru alții altele, dar per ansamblu, am gustat din bucuria pe care ți-o aduc o oră reușită și gândul că efortul tău n-a fost zadarnic.

Prima dată i-am rugat să caute pe Internet (dacă tot aveau telefoanele mobile la ei) câteva date despre Sfântul Valentin. Până la urmă, pe cine sărbătorim?! S-a dovedit că elevii mei nu sărbătoreau ziua în cauză, fiind mai atrași de Dragobete!

Pasul următor a fost să discutăm rapid despre sculptura lui Brâncuși din prima imagine- ce reprezintă, ce nume i-ar da (puțini știau cine e artistul), ce idei asociază cu ceea ce văd (un "brainstorming" cu rezultate dintre cele mai interesante, bun prilej de îmbogățire a vocabularului).

Apoi lecțiile au urmat una din cele două direcții:

                                                Romeo și Julieta  



1.  Am lucrat în perechi pe acest videoclip: A urmărea ce se întâmplă pe ecran și îi povestea lui B, care era întors cu spatele spre ecran, apoi am inversat rolurile și la sfârșit am verificat cu  clasa întreaga poveste.
 Esențialul a fost înțeles, iar Julieta, a cucerit multe inimi! :)

2.  Următoarea  activitate am preluat-o de pe site-ul British Council; deși aspectul personajelor și maniera mult prea modernă de realizare a filmului îmi displac, narațiunea în sine e foarte reușită și majoritatea elevilor au putut completa povestea cu detaliile care le-au scăpat în primul film.  Au urmat niște exerciții de înțelegere a textului (le găsiți sub videoclip) și așa am înțeles aproape toți povestea tragică a celor doi îndrăgostiți. Partea cea mai frumoasă, din punctul meu de vedere, a fost discuția (într-o română-engleză fabuloasă!) pe tema "Moartea celor doi a fost un accident nefericit sau nu? Dacă nu, cine e responsabil? "  Am fost surprinsă uneori de maturitatea unor răspunsuri, de alegerile pe care le-ar fi făcut dacă ei ar fi fost în locul celor două personaje.

3. Fiecare elev a primit o propoziție (oral!) redând un eveniment important al narațiunii, apoi au avut câteva minute să se așeze în ordinea cronologică potrivită, pentru a reconstitui povestea. Muncă în echipă, antrenarea atenției, a memoriei, puțină mișcare, puțină gândire critică...

4. Cireașa de pe tort, care a stârnit multe zâmbete, a fost această imagine pe care am găsit-o pe Internet:

I-am rugat să comenteze la postarea Julietei și din nou răspunsurile au fost diverse, de la inimioare și pupici, până la "Elope with Romeo!", "Talk to your parents!", "Go back to your tomb!" (care a sunat foarte amuzant pe moment, chiar dacă nu pare deloc în scris!) 

                                                    The Chinese Couple
 
A doua direcție  ne-a oferit-o o întâmplare reală, pe care am găsit-o cândva pe site-ul Brightside.me și care mi s-a părut potrivită pentru a dezbate ideea de iubire adevărată, care a fascinat dintotdeauna omenirea.
1. Am copiat textul și l-am împărțit în mai multe bucăți, pe care echipele de elevi l-au asamblat, ca să obțină povestea întreagă.

                           


2. Același text, a fost împărțit în două, fiecare grup de elevi primind prima jumătate împărțită la rândul ei în fragmente care trebuiau aranjate în ordine. Când ajungeau la punctul culminant al poveștii, trebuiau să decidă în grup dacă bărbatul a rămas sau nu lângă soția lui paralizată. Apoi primeau cealaltă  jumătate de text și își verificau supoziția.

3. Evident, a urmat discuția despre ce ar face ei în situația respectivă și toți au hotărât că ar rămâne alături de partenerul pe care și l-au ales 'la bine și la rău'.

Tineri care votează pentru ca soțul să rămână alături de soția sa, în ciuda paraliziei pe viață a acesteia.

O ultimă activitate, pe care am încercat-o doar la clasele a IX-a si a X-a, a fost una de lucru manual (instrucțiunile în engleză). Elevii au decupat două mâini care încadrează o inimioară (le-am prezentat trei posibilități, dar ei au preferat-o pe aceasta), iar pe mâini trebuia să scrie un citat în engleză, despre iubire. Pentru unii, ora în care m-am concentrat pe această  act de creație, a fost cea mai frumoasă oră de engleză (după spusele lor, eu nu ghicesc gânduri), dovadă a faptului că este o eroare regretabilă că ne preocupăm atât de mult de partea noastră rațională, neglijând-o pe cea afectivă și creativă. O minunată pledoarie pentru o educație integrală o reprezintă discursul lui Ken Robinson, Educating the Heart and the Mind. 

Discuțiile s-au purtat în engleză la insistențele mele :), dar se putea auzi destul de des și româna, ceea ce m-a bucurat însă cel mai mult a fost ieșirea din letargie a unora dintre elevi, faptul că încercau să comunice cu vocabularul pe care îl aveau la dispoziție, cu Google Translate cu ajutorul dicționarelor ori al altor colegi binevoitori. Și au dovedit că au o inimă plină de sentimente frumoase. Ceea ce îți dă speranțe...

Read More