9 Octombrie- comemorarea Holocaustului în clasă

9 Octombrie- Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

Am aflat săptămâna trecută de această zi și mi s-a părut prea importantă pentru a o neglija în școală. Am acceptat cu greu ororile de care au fost în stare românii noștri și m-am gândit că uneori avem o viziune idealistă asupra propriei nații. Sau asupra omului, în general...

Citind ieri la bibliotecă și urmărind mărturii de-ale supraviețuitorilor, filmate pe YouTube, m-am cutremurat și am simțit că și elevii mei trebuie să înțeleagă anumite lucruri. Istoria nu este punctul meu forte, iar într-o oră mi-ar fi fost greu să analizăm contextul istoric și pașii care au dus la această perioadă înfiorătoare din secolul XX. Dar ce am urmărit, a fost să îi ajut să conștientizeze suferința cu care s-au confruntat copii și adolescenți ca și ei, monstruozitatea care s-a petrecut sub ochii celor care își întorceau privirea, cât și faptul că, în ciuda celor mai inumane condiții, omul poate deveni un OM.

Le-am arătat steaua galbenă, cerând să îmi spună ce le sugerează imaginea, apoi le-am propus să își imagineze cum ar arăta viața lor, dacă a doua zi ar trebui să poarte pe haină o stea mare galbenă, care să le transforme întreaga viață - la școală, la petreceri, la cinema etc. Cum s-ar simți să fie alungați și evitați de cei care până atunci le-au fost prieteni? Cum s-ar simți ca ei sau cei dragi lor să fie mereu amenințați cu moartea?!

Nu le-am arătat imaginile pe care le-am văzut eu pe Internet, pentru că, dacă pe mine ca adult m-au zguduit atât de puternic, pentru ei ca adolescenți ar putea fi mult prea greu de purtat. Le pot găsi și singuri, oricum, dacă sunt interesați...

Am urmărit și am discutat,în engleză, despre cele trei videoclipuri de mai jos (clasa a XI-a și a XII-a):

scena cu pianul din filmul Pianistul

scena cu jocul din filmul La Vita e Bella

mărturia emoționantă a lui Francine Cristophe, copilul care a salvat viața unui alt copil

Dintre cele trei, cred că efectul cel mai profund l-a avut ultimul videoclip, judecând după tăcerea care s-a lăsat în clasă și după faptul că au ignorat soneria care le anunța bucuria pauzei.


De ce am renunțat la programă pentru o oră dedicat unui subiect atât de dureros?

• pentru că Viața e un subiect mult mai vast decât manualele
• pentru că atâta suferință merită măcar o oră de discuție din viața noastră
• pentru că trebuie să fie conștienți că și istoria României e pătată de sângele evreilor și a țiganilor (am lucrat cu țigani și nu le plăcea să le spun romi) nevinovați 
• pentru că trebuie să fie conștienți că oricând astfel de evenimente se pot repeta, de fapt, ele chiar se repetă, dar sub alte forme, cu oameni la fel de nevinovați, tot sub privirile noastre neputincioase sau nepăsătoare
• pentru că au fost oameni care, la fel ca și Arghezi, au știut să facă din bubele și mucegaiul vieții niște flori uluitoare (generozitatea lui Francine sau a ofițerului german din Pianistul, dragostea tatălui care transformă ordinele lătrate de un militar neamț într-un joc, de dragul copilului său)

Le-a rămas ca temă să caute informații despre Irena Sendler.

Mi-am atins obiectivele?

Nu știu dacă voi afla vreodată, dar, deși n-a decurs totul așa cum îmi imaginasem, sper că ceva din cele 50 de minute petrecute împreună va rodi cândva...

Read More

5 Octombrie - Ziua Internațională a Profesorului

În vacanța de vară am avut bucuria să revăd câțiva dintre oamenii cărora le datorez mult din ceea ce sunt azi. Primii sunt părinții, apoi sora și nașii, apoi profesorii mei. Așa că nu m-am dus singură să îi vizitez, ci mi-am luat și trupa cu mine; consider că e important pentru copii să își vadă părinții și prin ochii altor persoane. Bucuria vie însoțită de recunoștință fașă de oamenii care mi-au dăruit cu multă generozitate din timpul și priceperea lor e o lecție mai bună despre viață, decât orice carte.
De Ziua Internațională a Profesorului mă înclin cu admirație și cu smerenie în fața doamnei învățătoare Florica Pârvu (chiar dacă Ziua Internațională a Învățătorului e în 5 Iunie) a cărei prezență blândă, dar și exigentă o păstrez vie în amintire, în fața soțului dumneai, Prof. dr. Constantin Pârvu (o căutare pe Google vă ajută să vă faceți o idee mai clară asupra muncii acestui neobosit cercetător ) care mi-a fost profesor de biologie în liceu și ale cărui nenumărate cărți publicate nu încetează a mă ului și în fața profesorului de limba română din gimnaziu, alături de care am petrecut atâtea ore minunate în clasă, în drumeții și în tabere. E un mare privilegiu să le faci cunoștință copiilor proprii cu cei care te-au îndrumat în anii copilăriei ori adolescenței, cu cei cărora le datorezi iubirea pentru cărți, pentru scris, pentru natură, pentru Viață. E un mare privilegiu ca proprii copii să se joace în curtea profesorului care îți e drag și după 23 de ani!

Despre doamna mea profesoară de engleză am scris anul trecut aici; n-am reușit s-o revăd în vară, dar e mereu prezentă în sufletul meu, la fel cum sunt nașa mea de botez, o profesoară de matematică extraordinară, un om exigent, dar foarte iubitor și devotat elevilor săi, care a plecat să rezolve ecuații complicate Dincolo ori alți profesori, care m-au influențat benefic prin purtarea, viața sau stilul lor de predare.

Mă simt onorată și nespus de bogată. Nu e puțin lucru să privești în urmă cu recunoștință și să te bucuri că astfel de oameni există în viața ta! Așa cum nu e nici mică responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce ai primit.

LA MULȚI ANI doamnelor și domnilor profesori, la mulți ani colegilor și prietenilor mei, care astăzi au privilegiul de a privi în ochi de elev ori de student, la mulți ani profesorilor dedicați și neobosiți, de care au parte școlărițele noastre!

 Se cuvine să adresez această urare și tatălui meu, care a păstrat mereu în suflet regretul că n-a putut fi profesor. Pe vremea comuniștilor dosarul său i-a făcut imposibilă admiterea la facultate. Dacă ar fi ajuns la catedră, sunt convinsă că ar fi fost un dascăl foarte bun, răbdarea și dorința de a se perfecționa constant, severitatea temperată de simțul umorului i-ar fi adus aprecierea și dragostea elevilor. Dumnezeu i-a trimis însă altfel de elevi, ca ghid turistic a avut ocazia să conducă nenumărate grupuri, în excursii de neuitat.

Mulțumim pentru toate darurile primite și Dumnezeu să vă lumineze mereu gândul!

Read More

O lună de școală

                                                                 
                                                                           
 Cum a decurs înscrierea ?
   Admiterea în sistemul de stat a decurs fără probleme: foaia matricolă eliberată de Crossroads Christian School împreună celelalte documente cerute de Inspectoratul Școlar au fost depuse la inspectorat în a doua jumătate a lui august, confirmarea Ministerului de Învățământ a sosit pe la sfârșit de septembrie și diferența la limba română, singura pe care Măriuța a trebuit s-o dea, a fost dată în octombrie. Aceasta a fost procedura: simplă și fără întrebări incomode.

Cum e la școală?
   Sunt multe lucruri pe care le apreciez și pentru care sunt recunoscătoare: clasa luminoasă, aerisită (cu mobilier nou, bej și verde, culoarea mea preferată!), uniforma drăguță, învățătoarea care este elementul-cheie și de care Măriuței îi place extrem de mult, faptul că poate studia limba germană, colegii cu care se înțelege bine per ansamblu, comunicarea cu doamna învățătoare care e foarte deschisă la sugestii (de pildă stingerea neoanelor când lumina naturală e suficient de puternică, închiderea telefoanelor mobile în timpul orelor), organizarea foarte bună și cheltuielile rezonabile (50 fondul clasei, 55 cartile de germana, 26 două caiete speciale).
   Doamna învățătoare care ne-a fermecat fetița are o blândețe și o știință de a încuraja binefăcătoare, așa că Măriuța s-a integrat destul de repede în colectiv, iar când doamna le-a cântat la vioară și i-a antrenat pe copii în câteva exerciții mai deosebite la muzică sau la limba română,a venit acasă extrem de încântată. La fel și azi, după spectacolul de la Teatrul de Păpuși.
   Pe lângă faptul că aparține unui grup, Măriuța savurează biscuiții și cornul de la școală, chiar dacă i-am făcut ruladă cu măr, găluște cu prune, sandvich-uri cu omletă/pate de soia/miere și susan sau tahini/corn cu semințe și curmale/salam de biscuiți/pâine de casă și iaurt și niciodată nu-i lipsesc fructele. Ispita fructului oprit e mai puternică ! Sper să învețe totuși în scurt timp ce e cu adevărat important în păstrarea sănătății...


Ce i-ar plăcea Măriuței?
  Ce i-ar plăcea oricărui copil: mai puține teme, mai puțin scris. :) și mai multă muzică, educație tehnologică sau chiar desen...
  Colegi mai liniștiți dimineața, până la începerea orelor, dar cred că are puține șanse, testosteronul își spune cuvântul.


Ce mi-ar plăcea? 
  Să putem citi mai mult. Am nostalgia zilelor când Măriuța mânca povești ori capitole de cărți, când citeam împreună și discutam orice de la sinonime/ antonime pentru diverși termeni întâlniți, până la ce-am învățat din carte, ce ne-a impresionat, cum am fi făcut în locul personajului respectiv... De când am început școala, am reuțit să citim doar o carte de povești și Miraculoasa Călătorie a Edward Tulane, despre care ar trebui să scriu într-o postare separată. Mi-e doar de vremea când citeam toate trei+ Emi și comentam ce ne stârnea interesul. Măriuța citește în continuare textele selectate de Doamna pentru ora de lectură și își completează fișele  (proces în faza de perfecționare!), dar mă refer la lectura aceea la liberă alegere, care te face să te scoli dimineața mai devreme ca să poți citi (cum făcea într-o vreme).

   Să putem ieși în natură mai mult. E o toamnă atât de frumoasă și pădurea e tot mai gătită! Nu pierd nicio ocazie de a o scoate afară la joacă sau chiar de a face temele afară, cât încă se mai poate. Am convingerea fermă că un copil are nevoie de multă mișcare în aer curat, la soare.

  Să putem continua studiul limbii engleze și al istoriei. Deocamdată lucrăm foarte puțin și ar fi păcat să se piardă anii investiți...

  Să putem face experimente la științe. Am cumpărat ca dar de început de an școlar Cartea Experimentelor Științifice, dar încă n-am reușit să facem niciunul (ba-s teme, ba e joaca, ba e baletul, ba nu pot eu, ba plânge Emi etc).

   Să aibă o curte cu verdeață la școală, iarbă, ceva copăcei, flori plantate chiar de copii ar fi grozav! E așa dezolant să vezi  numai beton!

Cum reacționez ca părinte la această etapă?

   Mai bine acum, dar recunosc că a fost greu, nu pentru că n-am avut încredere că Măriuța nu se va descurca, ci pentru că nu poate fi ușor niciodată să rupi o bucată din tine.
Am încercat să păstrez legătura cu ea prin mici mesaje scrise pe care i le las în ghiozdan, uneori sunt glume pentru copii, alteori o poezioară sau ceva simplu, dar care să îi spună că o iubesc și că mă gândesc la ea, sunt prezentă în fiecare dimineață în jur de 6 în bucătărie când se pregătește de școală, din fericire Emi s-a trezit doar o data!, o încurajez constant să învețe bine, dar nu pentru note, ci pentru ea și mai povestim din experiența mea de elev, dar și de profesor (la fel face și cu tati).

Ultima legătură și cea mai puternică e rugăciunea: nădăjduiesc și mă rog să ajungă cu bine acasă, cu suflet curat și minte mai bogată.

Read More