Se afișează postările cu eticheta Urari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Urari. Afișați toate postările

sâmbătă, aprilie 21, 2018

Un liliac de 12 ani

 12 ani de vise și visuri, îmbrățișări și certuri, uși trântite și geamuri sparte, cântece și povești, zâmbete și lacrimi, te iubesc și te urăsc, munte și mare, aventură și plictiseală, tăcere îmbufnată și cuvinte drăgăstoase, multe greșeli și multă iubire.







Peste toate se așterne rugăciunea: Doamne, vino Tu și repară ce nu pot sau nu știu eu să repar, dă-mi putere și neclintită dragoste pentru Omul pe care mi l-ai dăruit și poartă-i mereu pașii pe drumul cel bun, în ciuda ocolișurilor!


















Liliacul acesta a fost plantat de mama mea în fața apartamentului unde stăteam, când am născut-o pe Măriuța. Azi i-am adus primului meu copil o crenguță din el. Cu emoție și cu capul plin de amintiri. Și mă întreb cu uimire: 12 ani ?!


duminică, mai 21, 2017

O lecție neașteptată (II)




Ieri am fost la un film pentru copii rulat la cinema Dacia, în cadrul Festivalului Internațional de Film KINOdiseea. Evident, m-am dus în calitate dublă, de însoțitor și de iubitor de filme.
 Am stat destul de puțin înăuntru, Emi la cei trei ani și jumătate ai lui având alte idei pentru petrecerea timpului: de pildă parcul din fața cinematografului. Mă rog, parc e mult spus, dar în lipsa unui alt termen, îl voi folosi pe acesta. După vreo 20 de minute de film și douăzeci de minute de jucat în sus-numitul parc, Emi pornește în explorare, cu un zâmbet poznaș pe chip. Trece printr-un gang și se uită în spate să se asigure că vin, iuțește pasul râzând de năzbâtia pe care o face, eu, evident, după el! Și... ajungem amândoi într-un alt parc de copii, cu fântână arteziană și diverse jucării de exterior, prilej de bucurie pentru amândoi.




Continuând aventura, cercetez și eu zona și descopăr o brutărie-patiserie cu niște linzere cu măr foarte apetisante.  Având în vedere că îmi revin dintr-o viroză digestivă destul de chinuitoare, am hotărât pe loc că linzerul va face parte din planul de recuperare. Așa că am luat unul și l-am împărțit cu Emi (mai târziu am mai luat unul, doza de tratament a fost prea mică!), am cumpărat ceva fructe și am mers din nou la film.

Drumul spre casă n-a urmat traseul obișnuit, pentru că în timp ce mergeam, mă gândeam la propunerea copiilor de a coborî în Parcul Central. Căreia nu i-am dat totuși curs, ținând cont că ne apropiam de ora 19.00, așa că de la benzinăria OMV am luat-o printre blocuri, convinsă fiind că găsim noi o cale să ieșim la Piața Flora. Ceea ce s-a și întâmplat, iar pe una dintre străduțe am descoperit un spațiu verde minunat amenajat. Grozavi gospodari sunt locatarii acestui bloc!



De-acum știți probabil care a fost lecția neașteptată...

Pasul spre locuri necunoscute, cu zâmbetul pe buze (chiar dacă al meu nu e nici pe departe așa de șugubăț ca al lui Emi) și cu ochi cercetători, te ajută să descoperi ceva nou și frumos (cel puțin, în cele mai multe cazuri!).

Să avem cu toții zile cu cât mai multe descoperiri frumoase și curajul de a le căuta!

Lecția neașteptată I o puteți citi aici.

luni, aprilie 13, 2015

Hristos a înviat!

Și bucuria se simte foarte bine în întreaga creație: copaci înmuguriți, cântecul cucului, pădurea scăldată în lumină și triluri, flori delicate, cer senin și joacă de copii...



 
 



Nu-ți vine să crezi că în Siria (și nu numai) de pildă copiii creștini trăiesc altceva ce seamănă a iad continuu...

duminică, decembrie 30, 2012

Urare de sfârșit de an

Scriu cu dificultate, pentru că au trecut mai bine 2 luni de la ultima postare, două luni în care s-au  întâmplat multe și în care am avut parte de zile însorite și de zile înnegurate. Deși îmi e foarte drag blogul, oboseala sufletească mi-a răpit din bucuria scrisului, așa că am ales singura variantă pe care am avut-o la dispoziție: tăcerea. Nu îmi caut scuze, nu vreau nici să îi dezamăgesc pe (mulți, puținii) cititori, am făcut tot ce am putut în condițiile respective, condiții care e posibil să continue și în 2013. M-aș bucura să nu fiu judecată și trasă de urechi pentru neputința mea, voi mai posta cu siguranță pe blog, dar puțin probabil că o voi face regulat. Am răspuns atunci când m-am priceput celor care mi-au trimis întrebări în e-mail și dacă voi putea, o voi face și mai departe cu tot dragul și nădejdea că pot fi de folos.

Singura urare care mi-a fost aproape de suflet în acest sfârșit de an este una foarte simplă și de inspirație biblică. Mă gândesc la psalmul 113;22.Domnul să vă dea mai mult decât aveți, vouă și copiilor voștri !
Am adaptat versetul, ca să vă urez din toată inima, în prag de 2013:  
           Domnul să vă dea cât mai multe motive de recunoștință !



Blog Archive