duminică, septembrie 06, 2009

Copilul- un lux nu numai in Africa...

Acest articol mi-a amintit de initiativa unui grup de mame pe forumul Despre Copii. Babyklappe era numele proiectului in care ma implicasem si eu si la care n-am renuntat sa visez, proiect foarte similar celui descris mai jos si din pacate, extrem de necesar. Mi s-a spus ca ProVita si activitatea parintelui Tanase sunt suficiente, realitatea romaneasca dovedeste insa contrariul...

"Cosul de copii", o sansa la viata pentru bebelusii abandonati din sudul Africii



-- Pana acum, organizatia a avut grija de aproape 800 de copii abandonati, de cand a fost creata, in 1999.

4 septembrie, 16:21
























Cazurile mamelor care isi lasa bebelusii pe unde apuca, dupa ce abia i-au adus pe lume, sunt de-a dreptul dramatice si adesea greu de inteles. Cu toate astea, nimeni nu le poate impiedica sa isi abandoneze pruncii. In sudul Africii, insa, a fost creat un loc in care mamele isi parasesc copiii in deplin anonimat, intr-o incercare de a preveni abandonarea micutilor pe strada sau la usa necunoscutilor. Potrivit tabloidului "The Sun", acest loc e prevazut cu o trapa si seamana cu spatiul in care se pot arunca hainele vechi, pentru reciclare. Dar gaura mica de metal din peretele respectiv are un scop de-a dreptul sfasietor: sa colecteze copiii nedoriti. Si, ceea ce e si mai tragic, criza mondiala a facut ca numarul bebelusilor parasiti in acest "cos de copii" din Africa de Sud sa creasca, in fiecare zi gasindu-se un alt bebelus in el. Kate Allen, in varsta de 34 de ani, manager al organizatiei de caritate Door of Hope, din Johannesburg, sudul Africii, si care conduce "Cosul de copii", a declarat ca in Marea Britanie astfel de cosuri de caritate colecteaza haine, jucarii, mancare sau bani. "Aici primesc oameni. Este oribil sa vezi copii abandonati in acest fel si ideea in sine ii deranjeaza pe unii oameni. Dar cel putin "Cosul de copii" le da o sansa la viata bebelusilor care altfel ar muri de foame intr-o statie de autobuz sau la usa unei case", a mai spus ea. Unii copii sunt malnutriti, cativa au doar cateva saptamani de viata. Multi sunt abandonati noaptea, pentru ca mamele se simt rusinate si pot folosi cosul in deplin anonimat.
























"O fetita de un de zile, care a fost lasata aici, cantarea la fel cum ar fi trebuit sa o faca la nastere. Este inspaimantator", a mai spus Kate. Ceea ce e si mai rau e faptul ca ingrijitorii au observat o crestere a nasterilor premature, pentru ca viitoarele mamici sunt prea sarace, pentru a se putea hrani corespunzator. In aceasta saptamana, UNICEF-ul a avertizat ca recesiunea financiara are un efect devastator asupra Africii, cauzand moartea tot mai multor copii. "Este socant sa vezi aceste efecte ale recesiunii. Putini oameni instariti ofera locuri de munca saracilor din sudul Africii, asa ca si cele mai umile slujbe sunt pe cale de disparitie. Femeile raman insarcinate si nu au nici un fel de venit. Cu nici un fel de mancare, dau nastere foarte devreme, unele chiar nasc pe pragul usii noastre. Am devenit singura modalitate pentru ca bebelusii lor sa ramana in viata", a mai adaugat Kate. Femeia este la randul sau mama a doi copii si s-a mutat din Portsmouth in Johannesburg in 2001. In momentul in care in cos este lasat un copil, se actioneaza un senzor de sub patura, care alerteaza un membru al personalului organizatiei. Russel Ames, de 23 de ani, este cel care colecteaza de obicei copiii. "In 30 de secunde dupa ce copilul este abandonat, se afla deja in bratele noastre. Asta le da timp mamelor sa-si paraseasca bebelusul fara sa fie identificate, daca vor sa ramana anonime. Din nefericire, multe aleg sa faca asa. Rusinea si durerea abandonarii propriului copil sunt prea greu de suportat si femeile dispar pur si simplu in noapte. Este oribil sa-ti imaginezi prin ce trec in momentul in care isi parasesc pruncul. Dar multe fac asta pentru ca nu ar putea infrunta situatia, fara sa ramana anonime. Pentru noi, este o slujba cu norma intreaga. Unul dintre noi este de serviciu 24 de ore, sapte zile pe saptamana, intrucat adesea copiii sunt abandonati chiar la primele ore ale zilei", a declarat Russel.
























Fiecare bebelus abandonat este izolat timp de cateva zile, pentru tratament medical si analize de sange, pentru boli precum SIDA si tuberculoza. Ingrijirea fiecarui copil din orfelinat costa 264 de euro pe luna. "Multi sunt malnutriti. Imi amintesc de o fetita de aproape sase luni, al carei par se facuse alb, pentru ca fusese aproape infometata. A fost ingrozitor. Altii s-au nascut din mame dependente de droguri sau cu diete gresite, asa ca au deficiente serioase, sau cantaresc cam 900 de grame", a mai spus Russel. Organizatia isi are bazele pe pamantul unei biserici, din cartierul Berea. Copiii sunt ingrijiti cate sase, intr-un dormitor, de o mama provizorie, pana se insanatosesc. Din pacate, se intampla rar ca parintii sa se intoarca sa isi ia bebelusii inapoi. Echipa este sustinuta de 24 de voluntari, majoritatea din Anglia. Cu aproape 50 de copii de ingrijit o data, trebuie sa se descurce cu doar 7500 de scutece pe luna. Intrucat bebelusii ajung la centru, in medie, cate sase pe saptamana, locurile libere se umplu repede, iar viitorul copiilor ramane in mana parintilor adoptivi din sudul Africii sau din Europa. Pana acum, organizatia a avut grija de aproape 800 de copii abandonati prin intermediul "Cosului de copii", spitale si politie, de cand a fost creata, in 1999. Institutia este sustinuta de donatii, care acum, pe timp de criza, au scazut.
























Daca in Marea Britanie, statul poate furniza banii necesari unui copil, in cazul in care parintii nu-l pot intretine, Africa de Sud nu are capacitatea de a se descurca si bebelusii devin victimele ascunse ale crizei. Pe masura ce parintii sunt nevoiti sa calatoreasca sute de kilometri, in cautarea unui serviciu, copiii mai mari sunt si ei lasati in urma. "Femeile parasite de barbati lucreaza ca prostituate, inainte sa renunte la familia lor. Dar cand pun capat acestui mod de viata si nu au ce manca, apeleaza la noi. Varsta copiilor parasiti incepe sa creasca. Nu vorbim de nou-nascuti acum. Este mult mai tragic, intr-un fel, intrucat acestia sunt oameni mici cu personalitate, care trebuie sa-si cunoasca mamele si tatii. Si, bineinteles, cand o mama si copilul sau sunt despartiti, parintele este cel care simte durerea", a mai spus Russel.

5 comentarii:

Rox spunea...

Am citit cu lacrimi in ochi!
Este incredibil!Ce poate simti o mama abandonandu-si copilul obligata fiind?
O realitate cruda!
Felicitari celor ce au astfel de initiative.

diana spunea...

Acum câţiva ani, în Italia, am văzut acelasi sistem la un fost spital din centrul Romei. Nu pot spune că mi-a spus multe atunci, doar că era o chestie simpatica din punct de vedere arhitectural. Acum o privesc cu alţi ochi.

Isabela spunea...

Este ingrozitor...

Iulia spunea...

Este ingrozitor dar si mai ingrozitor e sa iti omori copilul nou-nascut. Sunt n cazuri in Romania dar nu numai la noi...

adriana spunea...

SUNT SOLIDARA CU COPIII CURAJOSI
Sper ca povestea mea sa ii ajute pe toti copiii bolnavi…mi-a trebuit mult curaj sa-mi infrang emotiile si sa o scriu:

http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/povestea-mea-in-4-minute-am-cronometrat.html