joi, iunie 23, 2011

De ce mă minţi ? (I)

Dacă aţi zâmbit, să ştiţi că nu e vorba despre maneaua care era în vogă prin 2003, cred. Din păcate, anumite aspecte ale purtării Măriuţei m-au făcut să ajung şi la acest subiect neplăcut, dar extrem de prezent în vieţile noastre: minciuna. Nu voi vorbi despre politicieni, preşedintele ţării sau alte persoane importante, ci despre noi, cei mici şi nu chiar atât de departe de prima categorie menţionată. Conform părintelui Vasile Thermos , nu există om (mare sau mic!) care să nu fi spus vreo minciună, aceasta fiind greşeala cea mai des mărturisită în spovedanie. Dumnezeu Însuşi situează minciuna printre fapte grave precum furtul sau omorul şi îl numeşte pe diavol "tatăl minciunii", ceea ce e destul pentru a ne înfricoşa. Care părinte nu simte greutatea ce îl apasă când vine vorba despre creşterea unui creştin în adevăratul sens al cuvântului? Însă înainte de a apela la "nuiaua lui Solomon" (recunosc că nu o evit!) se cuvine să cercetăm cauzele pentru care copilul încearcă să ne "trombonească" (ca să folosesc o expresie din copilărie). De ce ar ascunde un copil adevărul ?
Părintele Thermos (despre care am mai vorbit) se opreşte asupra a trei motive mai importante, caracteristice cu precădere vârstei şcolare şi adolescenţei. El atrage atenţia totodată asupra falselor minciuni spuse de preşcolari, pentru care limita dintre real şi imaginar e destul de neclară; povestirile lor (despre un anume eveniment, de pildă) putând să conţină elemente neadevărate sau chiar fantastice.Link
Primul motiv ar fi relaţia dificilă dintre părinte şi copil.
"Deseori creăm o asemenea legătură cu copilul, în care el se teme să spună adevărul, ori pentru că ştie că va urma o pedeapsă foarte dură, disproporţionată faţă de ce s-a întâmplat, ori pentru că ştie din experienţă, din alte situaţii similare, că va fi pedepsit înainte de a fi înţeles. (...) Copilul nu poate suporta consecinţele şi încearcă să se protejeze cu ajutorul minciunii.
(...) prima preocupare trebuie să se îndrepte spre noi înşine: Ce facem sau ce nu facem noi, de copilul nu poate spune adevărul? Ar trebui să ne întrebăm foarte des de unde provin minciunile pe care ni le spune, dacă acestea sunt rare sau nu, să fim atenţi ce minciună se repetă şi de către care copil, poate chiar de către toţi. De multe ori, vor recunoaşte şi părinţii, suntem mult prea exigenţi faţă de unul din copii cu un anume lucru şi cu mult mai permisivi faţă de altul în aceeaşi problemă."

Sursa imaginii

Un comentariu:

nicoleta spunea...

Minciuna adevarata apare la sapte ani, de asta si spovedania incepe la aceasta varsta. Pana atunci copilul spune doar cum ar vrea el sa fie lucrurile.
Si Mariuca noastra mai spune neadevaruri, pe mine ma amuza uneori, intentia lor este atat de transparenta.