Ce înseamnă să fii adevărat?

Cum să creşti nişte copii minunaţi este o carte amuzantă, emoţionantă, plină de exemple reale şi soluţii practice, numai bună de citit de către părinţii de copii năzdrăvani, obosiţi şi sătui de conflicte cu odraslele lor, îngrijoraţi şi frustraţi de încăpăţânarea copiilor lor care le solicită toată răbdarea şi tot autocontrolul pe care le (mai) au. Sunt destule zile în care mă veţi regăsi în această categorie de părinţi! :)
De aceea citesc şi recitesc cărţi despre creşterea copiilor, îmi iau notiţe, fac promisiuni măreţe cum că sigur data viitoare îmi voi păstra calmul, zic o rugăciune şi o iau de la capăt... Uneori am chiar nostalgia zilelor când Măriuţa ştia doar să fie dusă în eşarfa port-bebe (wrap etc) şi să gângurească, fără să ceară mereu câte ceva :)

Din cartea aceasta am aflat despre o altă carte, pe care am şi primit-o în scurt timp, ca s-o citesc împreună cu Măriuţa. Eram deja extrem de curioasă din pricina unui fragment citat de soţii Borsellino:

"Oare ce înseamnă să fii adevărat? întrebă Iepuraşul într-o dimineaţă, pe când stăteau amândoi ascunşi într-un colţ mai liniştit, ştiind că, în scurt timp, dădaca va veni să facă ordine în cameră. Înseamnă să ai în tine ceva care face zgomot şi un arc cu cheiţă? Nu lucrurile din care eşti alcătuit te fac să fii adevărat, răspunse Căluţul de piele. Pur şi simplu, ţi se întâmplă la un moment dat. Când un copil te iubeşte mult, mult timp, şi nu numai pentru că vă jucaţi împreună, ci pentru că te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu adevărat. Şi doare? întrebă Iepuraşul. Uneori, răspunse cu blândeţe Căluţul de piele, care era întotdeauna sincer. Dar, când devii adevărat, nu te superi dacă te doare puţin." (fragment citat din cartea Iepuraşul de catifea sau Cum prind viaţă jucăriile, de Margery Williams, editura Cartea Copiilor )

Am stat şi m-am gândit la cât de reală sunt eu, căci uneori nici eu nu mai ştiu cine sunt eu, omul care trebuie să se adapteze la cerinţele familiei, prietenilor, cunoscuţilor s.a.m.d. Cum să le arăţi celorlalţi slăbiciunile, lipsurile când pare atât de atrăgător să te prezinţi ca omul cel mai fericit, priceput la multe, sigur pe sine, stăpân pe viaţa sa şi a copiilor săi, cu preocupări elevate, cu o dragoste lipsită de egoism, ce mai încoace şi încolo, mama perfectă şi soţia ideală (cel puţin la acest capitol sunt convinsă ca există persoane care au dubii :) ) ? Cum îţi arăţi imperfecţiunea şi vulnerabilitatea fără a-i îndepărta pe ceilalţi de tine sau fără a-i sminti (termen specific ortodoxiei, pentru care nu găsesc un echivalent mai bun)?
Simt că devin adevărată pe zi ce trece, doare ceva mai mult decât spune Căluţul de piele, dar sunt recunoscătoare pentru această transformare. Cu siguranţă nu e uşor să îţi accepţi greşelile şi să renunţi la vălurile protectoare, dar copiii au un dar special de a te scăpa de iluzia perfecţiunii, iar iubirea lor te face să te simţi adevărat în ciuda inevitabilelor erori pe care le faci...
M-am îndepărtat puţin de mesajul cărţii apărute de curând la editura Cartea Copiilor, dar o carte adevărată pentru copii stârneşte tot felul de asocieri în mintea unui adult! Am citit şi recitit cu Măriuţa povestea plină de sensibilitate despre iepuraşul de catifea, ne-am bucurat de desenele atât de pline de nevinovăţia copilăriei, ne-am bucurat, întristat şi iarăşi bucurat de soarta iepuraşului care dintr-o jucărie oarecare ajunge o jucărie iubită şi apoi... Dar v-aş strica plăcerea lecturii dacă aş dezvălui deznodământul poveştii.
Cu siguranţă timpul şi banii vor fi bine investiţi într-o poveste din care învăţăm multe, mari şi mici deopotrivă.