Ne-am întors din vacanţa de la Slănic Moldova!

Am revenit după 11 zile de vacanţă (mult aşteptată şi binevenită) în Slănic Moldova, mai odihniţi şi cu multe amintiri frumoase. Am ajuns din nou la concluzia că o vacanţă prinde bine tuturor: toţi patru ne-am bucurat de locuri, mâncăruri (chiar şi prăjituri de cofetărie!), jocuri şi oameni noi, vremea a fost foarte plăcută, iar peisajul frumos şi odihnitor. Aerul ar fi fost şi mai curat dacă traficul s-ar fi putut desfăşura pe altă şosea şi nu pe cea care traversa orăşelul :)
Mi-a plăcut să fiu în Moldova, am cunoscut oameni amabili, primitori, credincioşi, localnici, dar şi turişti, am băut apă de izvor (nu din cele recomandate în diverse afecţiuni din cauza gustului :) ), am vizitat chiar şi salina din Târgu Ocna care m-a impresionat plăcut prin curăţenie, dotare şi puternicul miros de sare (nu ca la Praid, unde era foarte slab pentru nasul meu!), am avut chiar ocazia să participăm la un târg al meşteşugarilor, unde am văzut cum se ţes covoarele la război, cum se fac oalele din lut sau coşurile dintr-un fel de nuiele).
Dintre toate locurile unde am fost, cel mai mult ne-a plăcut la Poiana Verde, unde am şi mâncat de două ori. Faptul că am putut sta liniştiţi la masă, fără fum de ţigară, la umbra pomilor, ascultând doar muzica minunată a greierilor şi a păsărilor, joaca nestingherită a copiilor, pe lângă masă, ospitalitatea gazdei şi amabilitatea bucătarului, dar mai ales poiana în sine şi animalele domestice (păun, curci, cocoşi, găini, iezi...) cu care s-au putut juca năzdrăvanele nostre ne-au fermecat. Regret doar că n-am putut sta mai mult acolo, să cutreierăm şi prin pădure.
La întoarcere am înnoptat în Târgu Mureş, oraş frumos, curat, plin de flori, cu oameni amabili (cel puţin cei pe care i-am cunoscut în scurtul timp petrecut acolo). Ziua următoare am vizitat Grădina zoologică spre deliciul fetelor. Deşi ploua mărunt, ne-am pus pelerinele de ploaie şi ne-am încăpăţânat să vedem toate animalele (de la lei şi urşi până la maimuţe, papagali, vultur şi alte vietăţi). Ne-am bucurat în special să ne împrietenim cu cei 2 urşi care se ridicau pe labele din spate ca nişte copii, ca să primească piersici (bananele nu i-au atras!) şi am râs cu mare poftă de o maimuţică extrem de agilă, care desfăcea banana de la noi într-o secundă, pentru a molfăi jumătate din ea cu plăcere evidentă. Cealaltă jumătate ajungea în mod invariabil pe jos, printre alte fructe.
Nu sunt iubitoare de grădini zoologice din pricina nefericirii la care sunt condamnate multe dintre animale (tigrii, leii, urşii n-aveau nici pe departe spaţiul necesar), dar această grădină arăta mult mai bine decât altele din amintirile mele, iar bucuria fetelor a mai atenuat puţin tristeţea pe care am simţit-o.
În sfârşit, după sute de kilometri parcurşi cu trenul şi autocarul, am revenit acasă, în apartamentul proaspăt zugrăvit (înainte de plecarea în vacanţă!) şi, printre treburile zilnice, mai aruncăm câte o privire nostalgică la poze...