Să ne protejăm copiii pe Internet !

Preluat de pe site-ul Reader's Digest

Sedusi Online

De: Lisa Fitterman

Te rog, mama! Toata lumea are cont acolo!“

Marianne* a fost bombardata cu acest refren luni intregi. Nu exista nimic pe lume mai important pentru Katrina, fiica ei cea mica, decat sa se inscrie pe site-ul Habbo.com, cel mai mare hotel virtual si loc de joaca pentru adolescenti. Spunea ca o sa-i schimbe viata si ca o sa cunoasca oameni din intreaga tara.

– Dar ai doar 11 ani!, ii raspundea Marianne.

– Voi fi responsabila. Promit!, replica ea imediat.

Intr-un final, Katrina si-a convins mama. Avea voie sa se inscrie pe Habbo, unde erau deja inregistrate 500.000 de persoane din Olanda, daca respecta anumite reguli. Era interzis sa puna la dispozitie numere de telefon, adrese de e-mail si mai ales adresa fami-liei, care locuia intr-un orasel micut din partea de sud-vest a tarii.

Ce nu a mers bine?

Primul semn ce anunta probleme a aparut intr-o sambata din februarie 2010, cand Katrina s-a dus la o petrecere onomastica, fara mobilul pe care mama ei il cumparase cu o saptamana inainte. Marianne ii arata mobilul unei prietene, cand un mesaj a aparut pe ecran: „Ne vedem in 15 minute. Te iubesc“.

Marianne era confuza. Unde sa fie in 15 minute?, se intreba ea. Katrina nu e la o petrecere?

Ingrijorata, a verificat intregul schimb de mesaje dintre fiica ei si Eric, in total 70. Multe erau indecente, cu tenta sexuala. O, Doamne! A incercat sa-l sune pe „Eric“, dar a fost redirectionata catre cutia vocala a lui „Andreas“. Vocea nu parea sa apartina unui baiat sau adolescent, ci mai degraba unui barbat. Imediat si-a sunat sotul la serviciu.

– Fetita noastra e urmarita de un pedofil, i-a spus ea.

– Vin spre casa, ii raspunse el. Verifica laptopul Katrinei.

Aici a descoperit mesaje de cosmar. Unul dintre ele, venit de la „Andreas“, metiona faptul ca „facusera dragoste saptamana trecuta“ si detalia ce vor face la urmatoarea intalnire. Nu-i venea sa creada ca era vorba de fetita ei, care inca nu purta nici macar sutien. Respira, isi spuse ea. Ii venea sa vomite si simtea cum mintea i-o ia razna. Cu ce gresise oare? Era de vina pentru ca si ea, si sotul ei aveau servicii cu norma intreaga? Katrina stia ca nu e bine sa stea de vorba cu strainii. Era o lectie pe care ea si celelalte trei surori mai mari o invatasera de la parintii lor.

Cand se intoarse acasa, Katrina incerca sa nege totul. Il cunoscuse pe Eric pe Habbo, iar Andreas era doar un prieten mai in varsta al lui.

– Dar care e explicatia pentru toate e-mailurile dintre voi? Dar mesajele de pe telefon?

– Gata, mergem impreuna la politie!, ii spuse Marianne.

Incet, incet, intreaga poveste iesi la iveala. La inceput, Katrina a crezut ca Eric are 12 ani, apoi 14, apoi 18. A inchiriat o camera virtuala la un hotel, unde „s-au mutat impreuna“. El era „iubitul ei“, iar ea era „printesa“ lui. Atunci cand el a sugerat sa faca trecerea de la cuibusorul lor virtual la unul in lumea reala, i s-a parut un lucru firesc. Nu a contat ca avea 28 de ani. A luat-o de la scoala cu BMW-ul sau, au mancat homar la un restaurant, apoi au mers intr-o camera de hotel adevarata, cu un pat adevarat si cu un dus adevarat.

A facut-o sa se simta matura si frumoasa si nimeni din familie nu a banuit nimic, pentru ca se intorcea acasa inainte de cina.

– Il iubesc, marturisi copila.

Marianne a confiscat computerul Katrinei si s-a dus la cea mai apropiata circa de politie, dar aici i s-a spus sa se intoarca luni. Fata ei era in pericol, iar politistii aveau tupeul sa-i spuna sa revina luni pentru ca nu aveau suficient personal sa se ocupe de acest caz in weekend. Oare nu fusese introdusa, de curand, o lege care condamna acostarea si coruperea minorilor prin intermediul internetului?

– Ce sa facem?, isi intreba disperata sotul.

– Mergem la alta sectie de politie, ii spuse el. Nu asteptam.

Din pacate, povestea Katrinei nu este unica. Peste tot in Europa exista povesti ale unor copii care au fost amagiti de o falsa senzatie de siguranta, in timp ce se aventurau online. Ei au fost abordati prin intermediul unei retele sociale online, al unui mesaj pe chat sau al unui joc online si au fost cuceriti de un compliment primit in spatiul virtual. Nu s-au gandit nicio secunda ca ceva rau se poate intampla, daca se vor intalni cu noul lor prieten fata in fata.

Asa s-a intamplat si cu un baiat singuratic de 12 ani din Ungaria, care a crezut ca a cunoscut o fata simpatica pe un chat si s-a dus in parc s-o intalneasca. Acolo a fost violat de un barbat care pretindea ca e unchiul fetei. La fel si cu o fetita de 14 ani din Finlanda, care a fost hartuita sexual de un batranel de 63 de ani care s-a dat drept un pusti de 18 ani. Iar rusul cunoscut sub porecla de „Unchiul Alexey“ Alexeev cauta pe internet tineri pe care ii invita la el acasa si ii abuza sexual, pe unii dintre ei chiar de mai multe ori. Atunci cand a fost arestat, in computerul lui s-au gasit adresele a peste 280 de copii.

Si in Romania, mai multi minori din Valea Jiului, cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani, au fost racolati, prin intermediul chatului yahoo messenger, de un tanar de 28 de ani, de profesie topograf. Acesta ii platea cu sume de 20-30 lei in schimbul intretinerii de raporturi sexuale. ~n noiembrie 2009, cand a fost arestat, ofiterii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate din Hunedoara au descoperit inscriptionate pe CD-uri mai multe imagini si filmulete ce contineau materiale pornografice cu acte sexuale explicite cu minori.

Este un gen de delict care s-a mutat din parcuri si scoli pe un teren de joc mai larg, internetul, care are 14,6 milioane de utilizatori ce nu au implinit inca 17 ani. In timp ce degetele lor danseaza pe tastatura telefoanelor de ultimul racnet, parintii lor, politia si guvernele se chinuie sa tina pasul. Problema e ca nu exista date statistice care sa determine amploarea fenomenului si sa ofere, astfel, un punct de plecare pentru eradicarea flagelului.

Julia Davidson, profesor de criminalistica la Universitatea Kingston din Londra, membra in conducerea primului studiu al Comisiei Europene despre coruperea de minori pe internet, este de parere ca prea putini pradatori (n.r.: pradator online este un utilizator de internet adult care exploateaza copii vulnerabili sau adolescenti, de obicei in scopuri sexuale sau alte acte abuzive) au fost pedepsiti pentru ce au facut.

„In Marea Britanie, se afla inchisi, in prezent, doar 70 de oameni pentru corupere de minori, iar 50 au fost de acord sa fie intervievati in cadrul acestui studiu“, spune ea. „Politistii sub acoperire care pretind ca sunt copii pe internet afirma ca sunt abordati de sute de ori intr-o saptamana de catre adulti, dar de fapt nu stim proportiile reale ale acestei probleme.“

Pentru Yvonne van Hertum, cifrele nu conteaza. Ca activist ce apara drepturile copiilor, in Rotterdam, primeste telefoane in fiecare saptamana de la parinti, inclusiv cei ai Katrinei, care ii cer sfatul dupa ce au descoperit ca fiii sau ficele lor au fost corupti si agresati online. „Pedofilii se simt in vacanta pe internet in Europa“, spune ea.

Dar cum sa controlezi o lume unde, potrivit unui studiu UE realizat anul trecut, 49% din copiii cu varste intre 9 si 16 ani acceseaza internetul de la ei din camera, unde este dificil pentru parinti sa ii verifice. 59% din ei au profilul lor personal pe platforme sociale, dintre care 25% pot fi vizualizate la scara larga de catre oricine. O treime dintre ei recunosc ca au fost in contact cu un strain, iar 9% au acceptat sa se intalneasca in viata reala cu el/ea.

Politia a facut progrese in privinta delictelor impotriva copiilor pe internet, mai precis producerea si transmiterea de imagini pornografice.

Bazele de date ale Interpolului pot fi accesate de anchetatori autorizati din 25 de tari ale lumii. Asa au fost salvati peste 2.100 de copii de pe glob. In martie 2011, Europol si Centrul de Protectie a Exploatarii Copiilor Online din Marea Britanie (CEOP) au reusit sa inchida cea mai mare retea pedofila de pe internet, ai caror mii de membri foloseau metode secrete online pentru a accesa imaginile unor copii abuzati sexual.

Totusi, in ceea ce priveste coruperea de minori prin intermediul internetului, fiecare tara din Europa se confrunta cu probleme proprii. Doar cateva state, precum Marea Britanie, Norvegia si Suedia, au legi care pedepsesc aceste delicte.

Autoritatile nationale au putini specialisti care se ocupa cu monitorizarea internetului si a conversatiilor pe chat, iar o infractiune in curs de desfasurare este greu de depistat. Anchetatorii trebuie sa determine daca o remarca, la prima vedere inocenta, este de fapt o amenintare. Din acest motiv, cele mai multe tari sunt obligate sa-i trimita sub acuzare pe acesti pedofili dupa ce abuzul s-a consumat. Din acelasi motiv, pedepsele variaza de la infractiune pentru coruperea de minori, pana la acuzatia de viol. Iar sentintele pornesc de la amenzi si 10 luni in inchisoare, pentru batranul de 63 de ani din Finlanda, pana la cinci ani pentru „Unchiul Alexey“, inchis in 2008, dar care s-ar putea sa fie eliberat mai devreme pentru buna purtare.

Mult prea des birocratia si lipsa de personal duc la incetinirea investigatiilor. Asa s-a intamplat cu Corentin Laborie, un baietel de 13 ani din sud-vestul Frantei. In 2008, un pradator online, care se ascundea pe internet sub identitatea unei adolescente, l-a convins pe copil sa se dezbrace si sa se masturbeze in fata camerei inserate in computer. Atunci cand mama sa, Gaelle, a descoperit ce s-a intamplat, s-a dus direct la politia locala. Anchetatorii au descoperit, la scurt timp, ca molestatorul locuia intr-un district diferit si atunci au transferat cazul jandarmeriei si autoritatilor nationale franceze. Acolo, dosarul a zacut timp de trei ani. Nu s-a efectuat nicio arestare, iar Gaelle s-a infuriat cand judecatorul i-a spus ca are mult prea multe cazuri in lucru pentru a se concentra pe cel al fiului ei.

O tentativa a Parlamentului European din 2009, de a concepe o lege la nivel continental, a esuat in parte pentru ca legislatia din proiect stabilea si „varsta legala“, un punct sensibil intre tarile implicate, pentru ca variaza de la 13 ani in Spania pana la 17 ani in Irlanda.

Acum, Parlamentul incearca sa voteze proiectul de lege a doua oara. Directiva propusa este bazata pe un tratat ratificat anul trecut de Consiliul Europei, o organizatie cu 47 de state membre, si acopera nenumarate acte de corupere a minorilor, de la turism sexual pana la „acostare“, un termen mai larg folosit pentru coruperea de minori, pentru ca include si activitati de pe internet. Defineste „varsta legala pentru consimtirea unui raport sexual“ ca fiind cea sub care este interzis sa ai raporturi sexuale cu un copil, potrivit fiecarei legi nationale in parte, si se stabileste o pedeapsa maxima de cinci ani de inchisoare pentru adultii care fac acest lucru. In plus, se fixeaza o pedeapsa de un an de detentie pentru adultii care incearca sa se intalneasca cu minori cu intentia de a-i abuza prin intermediul tehnologiei si mijloacelor de comunicare online. Statele membre sunt obligate sa blocheze accesul la site-uri care contin pornografie infantila.

Roberta Angelilli, o aparatoare a drepturilor copiilor si membra a Parlamentului European din partea Italiei, admite ca mai sunt probleme ce trebuie rezolvate, mai ales in privinta blocarii accesului la site-uri. Dar, in acelasi timp, insista ca neintelegerile nu trebuie sa constituie motive de amanare, pentru ca abuzurile de acest gen marcheaza pe viata un copil si se petrec peste tot in lume. „Oprirea actelor de racolare si corupere a minorilor este unul din obiectivele principale ale acestei directive“, explica ea.

Theo Noten le-a vazut pe toate. Din postura de membru al consiliului director al ECPAT, o organizatie nonprofit care sprijina protectia copiilor, a dat de cazuri de minori, precum Katrina, copii veseli si increzatori care sunt nerabdatori sa-si faca noi prieteni prin intermediul internetului si sunt prinsi din intamplare de parinti. A intalnit si copii vulnerabili care provin din familii unde au fost abuzati si le e rusine sa mearga la autoritati si sa marturiseasca ce s-a intamplat.

„Nu exista o solutie simpla, o lege care sa faca sa dispara totul“, subliniaza Noten. „Trebuie sa abordam aceasta problema din unghiuri diferite. Trebuie sa ne gandim cum o putem preveni.“

Primul pas e sa intelegem cum functioneaza mintea agresorilor. Sunt manipulatori si meticulosi si reusesc sa se metamorfozeze in orice au nevoie victimele lor: cel mai bun prieten si confident, un interlocutor plin de intelegere sau, precum intr-un caz din Marea Britanie, intr-un parinte binevoitor. Era vorba de un barbat de 36 de ani, casatorit, cu copii, care a sedus o fata de 13 ani, dupa ce a realizat ca aceasta are nevoie de o figura paterna. Dupa ce a curtat-o pe internet, s-au intalnit de sase ori, pe durata a sase luni, a intretinut raporturi sexuale cu ea si a asaltat-o cu cadouri. A reusit s-o convinga ca asta inseamna iubire. „In mod clar stia ce face. Atacatorii cauta si exploateaza punctele vulnerabile ale victimele lor pentru a obtine propria satisfactie sexuala“, spune Julia Davidson, criminolog englez, unul dintre anchetatorii principali in studiul european despre abuzurile sexuale de pe internet.

Acest barbat este acum in inchisoare.

Conform studiului, atacatorii au un coeficient de inteligenta ridicat, de peste 110, educatie la nivel formal si sunt bine instruiti din punct de vedere IT. Multi vor selecta 200-300 de nume odata de pe mai multe site-uri. Respinsi de majoritatea tintelor lor, isi gasesc victimele mai ales in randul fetelor aflate la inceputul pubertatii, cu precadere al celor care provin din familii cu probleme.

„Intrebarea este: cum ne indreptam atentia spre acel grup vulnerabil de copii?“, spune Davidson.

Pentru a fi siguri, unul din raspunsuri il poate constitui o mai buna informare prin programe educationale bine puse la punct si campanii de informare publice. Dar rezultatele sunt limitate. Si atunci e clar ca site-urile care ii lasa pe acesti copii vulnerabili sa-si asume riscuri trebuie sa ia masuri responsabile si active. Deocamdata sunt doar reactivi, raspunzand atunci cand apar plangeri. Anumiti experti sunt de parere ca traficul este monitorizat in chat-uri fara prea multa tragere de inima.

„Sufera de sindromul strutului care-si baga capul in nisip“, se plange Rebecca Newton, un expert in siguranta copiilor pe platforme online, care a lucrat, la un moment dat, pentru site-ul Habbo, ca ofiter de securitate. „Am vazut tot felul de comportamente sociopate la copii si adulti, dar proprietarii acestor firme nu vor sa creada ca lucrurile se petrec pe site-ul lor.“

Newton afirma ca nu sunt suficienti angajati pregatiti, care sa garanteze siguranta online pentru copii. „Problema e ca sunt milioane de utilizatori care frecventeaza site-ul. E ca si cum ai ruga un vecin sa aiba grija de una sau doua tari“, spune ea.

Apoi, mai exista si o limita legata de cat poate sa detecteze ochiul uman. Poti sa cauti modele si cuvinte precise, dar atacatorii sunt destepti. „Stiu cum pot sa evite semnalele de alarma“, explica ea. „Asta inseamna ca avem nevoie de programe software care sa poata verifica chat-urile mai eficient. Pentru ca scopul nostru e sa facem internetul un loc cat mai sigur, nu-i asa?“

La final, oricat de multe eforturi depun autoritatile si companiile de internet, parintii si copiii trebuie sa fie mai responsabili.

„Noi, parintii, reprezentam linia intai. Ar trebui sa ne facem timp sa discutam toate aceste probleme cu copiii nostri. Aici nu e vorba doar de barbatul urat, care sta la panda in tufisuri, in viata reala. Oricand te poti lovi de pericole neprevazute atunci cand folosesti internetul. Trebuie sa ne invatam copiii sa spuna «Nu».“

Parintii Katrinei au invatat acest lucru in cel mai dureros mod. La peste un an de la trimiterea acelui mesaj de rau-augur, familia inca este zdruncinata. Marianne a fost socata sa-l auda pe Andreas declarand la proces ca-si dorea o relatie si ca a crezut ca fata ei era mai in varsta. Ea e de parere ca ar fi trebuit sa primeasca o pedeapsa mai mare decat cea de doi ani de inchisoare si sase luni de decadere din drepturi, care i-a fost stabilita, in final, de instanta pentru abuzul savarsit si incalcarea legilor tarii privind intretinerea de relatii sexuale cu o minora.

Acum, la varsta de 12 ani, Katrina merge la sedinte de terapie, dar e in continuare indragostita de atacatorul ei si furioasa pe parintii ei pentru ca i-au distrus relatia si s-au dus la politie. E ca si cand in capul ei coexista doua persoane diferite: una care ii spune sa nu renunte la iubirea ei pentru Andreas si alta care este constienta ca el s-a comportat gresit. Nu poate sa se odihneasca noaptea si adesea are cosmaruri.

Din pacate, parintii ei traiesc acum cu un sentiment de vinovatie si esec. Inainte erau o familie normala: doi parinti care lucrau cu norma intreaga, un tata caruia ii placea sa mestereasca in garaj in timpul liber, patru copii si trei caini galagiosi. Luau impreuna cina aproape in fiecare seara si cumva reuseau sa faca sa fie totul in regula.Acum stau ca pe ghimpi, ingrijorati de necunoscut. Se tem de fiecare data cand unul din copiii lor pleaca de acasa. Iar internetul ii ingrozeste. Stiu ca ar trebui atinga un echilibru in atitudine, intre protectia pe care trebuie sa o ofere un parinte si protejarea in exces, dar le este greu. I-au confiscat Katrinei calculatorul.

„O sa fie bine“, spune Marianne. „Dar, daca ar fi sa le transmit ceva celorlalti parinti, le-as spune ca, in cele mai multe cazuri, esti convins ca asa ceva nu i poate intampla familiei tale. Apoi te trezesti incercand sa culegi cioburile.“

Ce pot face parintii

1. Instaleaza Net Nanny, un program de software care filtreaza automat ce site-uri viziteaza copilul tau. Disponibil pe netnanny.com

2. Instaleaza ControlInternet.ro, un filtru de internet de ultima generatie, realizat de o companie romaneasca, care a fost gandit ca un serviciu complet de instrumente de supraveghere si control ale copiilor in mediul virtual.

3. Intra pe safernet.ro sau sigur.info, site-uri care ofera sfaturi copiilor despre cum sa fie in siguranta pe internet. Aici o sa gasesti si sfaturi pentru parinti.

4. Vorbeste cu copiii tai. Toti expertii au cazut de acord ca este un lucru esential. Roaga-i sa te anunte daca ceva de pe internet ii face sa se simta inconfortabil sau in pericol. Asigura-te ca iti cer acordul inainte sa listeze informatii personale. Cere copiilor sa te invete sa folosesti programe pe calculator pe care tu nu le cunosti. Este vital sa mentii liniile de comunicare deschise.

In cazul in care copilul tau e constient ca exista pericole si le poate identifica, atunci ai in posesie cea mai buna metoda de aparare.

Sa ne protejam copiii!

Presiunea opiniei publice a functionat in Marea Britanie. De ce nu si in Europa?

De JULIAN SHER

Socata si speriata, Emily a ascultat cum prietena ei cea mai buna, Julia, a fost la un pas de a fi rapita de un strain pe care-l intalnise pe internet

Julia*, o eleva de 12 ani din Kent, un oras din sud-estul Angliei, discuta pe internet de trei luni cu cineva despre care credea ca are 14 ani. Nesigura cu privire la sexualitatea ei, Julia isi explora sentimentele, in incercarea de a se lamuri daca este gay sau heterosexuala. Ca multi alti adolescenti, a cautat ajutor pe internet. Acolo a gasit o prietena intelegatoare care-si spunea Samantha.

In cele din urma, au aranjat sa se intalneasca fata in fata. Dupa ce a asteptat emotionata o ora, Julia s-a ridicat sa plece. Atunci, un barbat care a stat intr-o masina parcata, urmarind-o cu privirea, a intervenit.

– Esti aici ca sa te intalnesti cu fiica mea?, a intrebat-o el. Ne-am certat si ea a plecat ca din pusca. Daca te urci in masina, o putem cauta impreuna.

Chiar si asa, emotionata, Julia si-a dat seama de pericol. A ezitat. Atunci barbatul a apucat-o de brat, dar ea a reusit sa scape si a fugit.

Speriata si rusinata, nu a avut incredere sa-i povesteasca incidentul decat prietenei ei, Emily.

Emily a inteles ca trebuia sa faca ceva. Si a facut un lucru istet. A apasat pe Butonul de Siguranta pe Internet, care in Marea Britanie apare sub forma unei iconite rosii pe programul ei de chat. Stia ca acesta o punea in legatura cu politia dupa doar cateva clicuri. Cererea ei de ajutor a ajuns direct la sediul londonez al Centrului de Protectie a Exploatarii Copiilor Online (CEOP). Aici, mailul fetitei a fost clasificat ca fiind o urgenta de gradul 1, adica una in care un copil se afla intr-un ”pericol imediat”. Un analist CEOP a trimis imediat un raport politiei locale. Julia a reusit sa ofere politiei din Kent date despre aspectul si modelul masinii pe care o conducea barbatul. Politia mai avea si o bucata dintr-o adresa care aparuse in discutiile Juliei cu ”Samantha”. Aceste date au fost suficiente pentru a-i conduce la un cunoscut agresor sexual din Hertfordshire.

In 24 de ore, politia dadea navala pe usa unui barbat de 45 de ani. Aici au gasit o multime de calculatoare, imagini indecente ale unor copii, prezervative si un cutit. S-a descoperit ca acesta luase legatura online cu 30 de fete, pretinzand ca are 14 ani. Politia a mai gasit si o scrisoare pe care agresorul o pregatise ca sa o santajeze pe Julia: ”O sa spun tuturor ca esti lesbiana daca spui cuiva ce am facut.” A fost condamnat la patru ani de inchisoare. ~n sfarsit Julia era in siguranta. La fel ca si alte 30 de potentiale victime.

Dar, din nefericire, in afara Marii Britanii, nicio alta tara si nicio alta companie de internet din Europa nu a adoptat inca o alerta standard de siguranta pentru copiii care se afla in situatii periculoase pe internet.

„Faptul ca asa ceva este necesar in Europa este evident si coplesitor”, spune John Carr, consilier la ONU si membru marcant al Aliantei Organizatiilor pentru Siguranta Online a Copiilor. „Avem butoane de panica si telefoane pentru urgente in metrouri, trenuri, pe autostrazi si in alte locuri publice. De ce nu avem ceva similar si pe internet, cel mai mare teren de joaca al secolului 21?”.

„Visez la un buton care sa existe in toata Europa”, spune Jim Gamble, fostul director al CEOP, care a avut un rol important in aparitia acestui buton de siguranta. „Nu e vreo mare filosofie. Ar trebui sa-l implementam si sa-l folosim”.

In calitate de sef al contraterorismului din Irlanda de Nord, Gamble a petrecut ani intregi luptand impotriva terorismului. Mai tarziu, din 2006 pana in 2010, perioada in care a fost sef al CEOP, a folosit aceeasi abordare neobosita si creativa si pentru demascarea celor ce abuzau copii.

„Sa facem internetul mai sigur nu are nicio legatura cu numarul de criminali pe care-i arestam. Asta inseamna sa tratezi doar simptomele, nu si cauza”, spune el. „Mai important este numarul de tineri pe care-i educam si pe care-i ajutam sa constientizeze problema”.

Gamble a considerat butonul de siguranta ca un punct central al acestei strategii. Numai in ultimul an, CEOP a primit mai mult de 6.000 de rapoarte, dintre care mai mult de 400 faceau referire la copii carora li s-a propus sa faca sex. Alte 135 implicau incercari suspecte de a-i determina sa vina la o intalnire fata in fata. Media de varsta a copiilor agresati este intre 11 si 16 ani, dar apeluri de ajutor au fost primite chiar si de la copii de sase ani.

De la lansarea acestui buton in 2006, au fost facute mai mult de 1.100 de arestari ca urmare a rapoartelor primite si peste 260 de retele cu risc ridicat de abuz sexual au fost prinse si distruse. Toate acestea au ajutat CEOP sa salveze mai mult de 600 de copii.

„Munca noastra da roade in fiecare zi“, spune George, un ofiter CEOP care a cerut sa-i fie folosit doar prenumele din motive de securitate. „Vrem ca internetul sa fie un spatiu in care copiii sa simta ca se pot juca si pot interactiona fara teama“.

In Marea Britanie, Butonul de Siguranta a intrat in zeci de retele sociale si site-uri ale comunitatilor de tineri, cum sunt Netlog, Moshi Monsters, WeeWorld, Club Penguin, MSN LIVE, Messenger, Habbo si Bebo.

„Mi se pare evident ca este necesar acest buton”, spune Kevin Bachus, directorul de produs al Bebo, una dintre cele mai populare retele de socializare pentru tineri. „Utilizatorii nostri vor sa fie siguri ca daca e sa se intample ceva, vor sti cum sa actioneze“.

Nu toate companiile de internet au fost, insa, initial la fel de deschise. Gamble si CEOP au dus o lupta publica intensa cu Facebook, cea mai mare retea de socializare din lume, ca sa adopte acest buton pe site-ul din Marea Britanie. Facebook a argumentat ca propriile sale masuri de siguranta sunt suficiente dar, in cele din urma, a cedat presiunii opiniei publice, starnite de media si politicieni.

Acum, utilizatorii Facebook din Marea Britanie pot contacta politia prin intermediul paginii CEOP, a unui link de pe pagina de siguranta a Facebook si, poate cel mai important in lumea de socializare cool a celor tineri, prin intermediul unei aplicatii ClickCEOP, care a fost descarcata de 55.000 de ori in doar primele patru saptamini de la lansare.

„Acest buton le ofera tinerilor care folosesc Facebook o modalitate de a interactiona cu CEOP intr-un format care le e familiar”, spune purtatorul de cuvant, Sophy Silver.

Atunci de ce o idee atat de buna nu a avut succes si in restul Europei?

Este adevarat ca celelalte tari nu au o organizatie de protectie a copilului de nivelul CEOP, si nici un politist care sa lupte cu determinarea lui Gamble. Ca sa nu mai pomenim de presa sau politicieni care sa ceara raspicat sa se ia masuri.

Nici companiile care au un astfel de buton instalat pe softul lor din Marea Britanie nu au incercat sa-l implementeze si in alte parti din Europa. Unele, ca Bebo, spun ca e nevoie ca politia sau parintii sa preia initiativa. Altele, ca Facebook, nu sunt foarte sigure ca acest buton poate fi implementat usor in alte tari.

„Aplicatia ClickCEOP a fost solutia potrivita pentru aceasta tara“, spune Silver. „Dar s-ar putea sa nu fie viabila in cazul tuturor fortelor de ordine din Europa”.

Cei care militeaza pentru protectia copiilor, asa cum este cazul lui Carr, nu sunt insa de acord cu ceea ce ei considera ca fiind doar scuze corporatiste pentru a amana implementarea. „Vorbim despre companii cu active de miliarde de dolari”, spune Carr. „Au reusit inovatii tehnologice pe care nici nu ni le puteam imagina acum patru sau cinci ani. Pot face acest lucru daca vor, dar nu o vor face de buna voie, fara presiuni din partea opiniei publice”.

Au aparut insa semne ca o astfel de presiune incepe sa se manifeste, incet dar sigur, in intreaga Europa.

In Franta, “e-enfance”, unul dintre cele mai importante grupuri care apara siguranta pe internet, a obligat Facebook sa instaleze un buton de alerta pe site-ul lor francez.

„Exemplul Angliei ne arata ca este nevoie de un buton independent de alerta“, spune Fahed Toumi, directorul multimedia al organizatiei. „Copiii se pot simti vinovati sau speriati. De aceea este important sa le oferim ceva care sa-i faca sa se simta in siguranta“.

Chiar si tarile mai mici, precum Slovenia, s-au aratat interesate.

„Sunt un mare fan al acestui buton”, spune Vasja Vehovar, coordonatorul SAFE-SI, un proiect de siguranta pe internet al Universitatii din Ljubljana, si care militeaza pentru un sistem de alerta la nivelul intregii Europe.

27 de state europene au deja pagini web de tip hotline pe care parintii sau copiii pot raporta probleme. In Romania, acesta a fost implementat prin programul national Sigur.Info, coordonat de Organizatia Salvati Copiii. Astfel, copiii din tara noastra care se simt amenintati sau vor sa anunte un abuz, pot intra pe safernet.ro, acolo unde au la dispozitie nu mai putin de cinci modalitati de raportare a abuzurilor, sau pot cere sprijin si primi sfaturi pe helpline.sigur.info.ro.

Dar problema este ca aceste pagini sunt pe site-uri separate, pe care oamenii trebuie sa le cunoasca si spre care ar trebui sa navigheze. Aceste butoane nu sunt integrate pe paginile de chat sau pe paginile cu jocuri frecventate de copii.

„Trebuie sa existe asa ceva chiar pe site-urile unde tinerii isi petrec timpul pe internet”, spune Chris Groeneveld, inspector sef in cadrul Politiei Nationale Olandeze, brigada infractiuni cibernetice. El negociaza de mai multe luni cu Microsoft integrarea unui buton de siguranta in soft-ul lor pentru chat, buton care nu numai ca va conecta copiii la o linie speciala a politiei olandeze, dar va si salva informatia de la ”locul crimei” pe computerele lor.

Comisia Europeana s-a implicat si ea, incurajand companiile care detin retele sociale sa ”puna la dispozitia utilizatorilor un buton usor de folosit si accesibil”, conform Robertei Angelilli, membru al Comisiei Europene pentru Libertatile Civile, Justitie si Afaceri Interne.

„Copiii care stau pe internet trebuie sa poata raporta rapid si simplu orice abuz, doar prin apasarea unui buton”, completeaza ea, promitand sa monitorizeze companiile in urmatoarele luni, pentru a vedea ce masuri au luat.

Militantul pentru siguranta copiilor, John Carr, se teme insa ca totul dureaza prea mult si ca doar o tragedie – ceva teribil care sa i se intample unui copil – ar putea determina companiile si autoritatile sa ia masuri mai rapid.

„De ce sa nu facem acum ceea ce este necesar?“, se intreaba Carr.

Julian Sher este autorul „Prins in retea: o privire asupra actiunilor politiei pentru a salva copiii de pradatorii online.“

Rapid si Direct

Campania Reader’s Digest pentru Butonul de Siguranta este inspirata din initiativa britanica care a dus la crearea Agentiei pentru Protejarea Online Impotriva Exploatarii Copiilor (CEOP) si a butonului sau de protectie.

De ce acest buton?

• Este un buton de siguranta usor de recunoscut, prezent pe siteurile cele mai frecventate de catre copii si tineri

• Este un buton de siguranta integrat si disponibil pe siteuri web, siteuri de jocuri si camere de chat

• Este un buton de siguranta care ofera copiilor si tinerilor contactul direct cu politia, in caz de nevoie

Prin adoptarea unui sistem asemanator ori daca aceasta functie ar fi adaugata serviciilor de asistenta pentru Internet deja existente, accesul si siguranta copiilor pe Internet ar fi cu mult imbunatatite.

Pe site-ul Reader's Digest puteţi participa la un sondaj foarte scurt pentru a susţine campania iniţiată de RD în vederea protejării copiilor pe Internet. Ar fi bine să nu îl ocoliţi!