Fotografii fără vârstă
Această postare nu are fotografii din două motive: când am trăit momentele respective nu aveam aparat foto la mine și în al doilea rând, chiar de aș fi avut, era imposibil de surprins imaginea, așa cum s-a întipărit în mintea mea.
* În Piața Mihai Viteazul, Cluj, acum o săptămână, mergea pe trotuar o pereche îndrăgostită. Pășeau încet să nu se frângă sub greutatea plaselor pe care le duceau. Erau amândoi cam cocoșați, slăbuți, cu riduri adânci și păr cărunt. Nu se țineau de mână, nu zâmbeau, mergeau mai degrabă cu privirea în jos și nu-și afișau iubirea cu ostentație, cu toate astea, i-am numit îndrăgostiți. Motivul a fost un gest banal, pe care m-am simțit privilegiată că am avut ocazia să-l văd: ea a întins mâna ca să țină împreună cu el o sacoșă aparent grea. El a refuzat, ea a insistat fără vorbe și amândoi și-au continuat drumul împărțind o sacoșă. Am simțit că am asistat, preț de câteva clipe, la o minunată declarație tăcută de iubire.
** Joi am intrat la oră la clasa a patra, pregătită să discutăm din nou despre Present Simple și Continuous. Când am deschis ușa, am rămas înmărmurită: copiii erau toți aranjați, elegant îmbrăcați, pentru o ședință foto de sfârșit de ciclu primar. În drum spre catedră, i-am privit printre lacrimile pe care nu le-am putut opri. Erau atât de diferiți de cei cu care am împărțit atâtea ore anul acesta! Am văzut în ei prospețimea începutului, convingerea din ochii lor că viața le promite frumusețe, am văzut niște tineri în devenire, care s-ar prea putea să nu aibă nevoie de Present Simple sau Continuous, dar cu siguranță vor avea nevoie de multă încurajare și încredere în darurile cu care au fost înzestrați. Și în timp ce ei mă tot întrebau de ce plâng (o întrebare la care nu le puteam răspunde, dar al căror răspuns unii copii l-au intuit), eu îi priveam pe furiș, întrebându-mă dacă în anul acesta școlar i-am ajutat să înțeleagă vreun pic, care sunt lucrurile importante din viață. Și mi-am dat seama că ar mai fi atâtea de spus...
*** Vineri ne-am afundat capetele în lumina soarelui și în flori de salcâm, într-o scurtă ieșire la pădure cu Emi și Nectaria. Când voi bea ceai de salcâm, îmi voi aminti de fluturii care zburau prin iarbă, de cerul amețitor de albastru, de albul ciorchinelor de salcâm- pete de lumină pe un fundal de un verde viu și mai ales de cum zâmbeau Emanuel cu Nectaria și de bucuria pe care o simțeam ținându-i de mânuțele rotunjoare...
**** Aseară am mers în oraș la Zilele Clujului. Am fotografiat cu mintea orașul plin de oameni de toate vârstele, zâmbitori, forfota în care te simțeai una cu ceilalți, tinerețea și exuberanța care vibrau în aer. Apoi am fotografiat imaginea Parcului Central plin de luminițe și de veselie, un parc așa cum nu l-am mai văzut niciodată în atâția ani de când am ales Clujul drept casă.
În loc de Rămas bun!, vă las în compania Micului Prinț, cu urarea de a vă bucura de tot mai multe lucruri vizibile și invizibile!
* În Piața Mihai Viteazul, Cluj, acum o săptămână, mergea pe trotuar o pereche îndrăgostită. Pășeau încet să nu se frângă sub greutatea plaselor pe care le duceau. Erau amândoi cam cocoșați, slăbuți, cu riduri adânci și păr cărunt. Nu se țineau de mână, nu zâmbeau, mergeau mai degrabă cu privirea în jos și nu-și afișau iubirea cu ostentație, cu toate astea, i-am numit îndrăgostiți. Motivul a fost un gest banal, pe care m-am simțit privilegiată că am avut ocazia să-l văd: ea a întins mâna ca să țină împreună cu el o sacoșă aparent grea. El a refuzat, ea a insistat fără vorbe și amândoi și-au continuat drumul împărțind o sacoșă. Am simțit că am asistat, preț de câteva clipe, la o minunată declarație tăcută de iubire.
** Joi am intrat la oră la clasa a patra, pregătită să discutăm din nou despre Present Simple și Continuous. Când am deschis ușa, am rămas înmărmurită: copiii erau toți aranjați, elegant îmbrăcați, pentru o ședință foto de sfârșit de ciclu primar. În drum spre catedră, i-am privit printre lacrimile pe care nu le-am putut opri. Erau atât de diferiți de cei cu care am împărțit atâtea ore anul acesta! Am văzut în ei prospețimea începutului, convingerea din ochii lor că viața le promite frumusețe, am văzut niște tineri în devenire, care s-ar prea putea să nu aibă nevoie de Present Simple sau Continuous, dar cu siguranță vor avea nevoie de multă încurajare și încredere în darurile cu care au fost înzestrați. Și în timp ce ei mă tot întrebau de ce plâng (o întrebare la care nu le puteam răspunde, dar al căror răspuns unii copii l-au intuit), eu îi priveam pe furiș, întrebându-mă dacă în anul acesta școlar i-am ajutat să înțeleagă vreun pic, care sunt lucrurile importante din viață. Și mi-am dat seama că ar mai fi atâtea de spus...
*** Vineri ne-am afundat capetele în lumina soarelui și în flori de salcâm, într-o scurtă ieșire la pădure cu Emi și Nectaria. Când voi bea ceai de salcâm, îmi voi aminti de fluturii care zburau prin iarbă, de cerul amețitor de albastru, de albul ciorchinelor de salcâm- pete de lumină pe un fundal de un verde viu și mai ales de cum zâmbeau Emanuel cu Nectaria și de bucuria pe care o simțeam ținându-i de mânuțele rotunjoare...
**** Aseară am mers în oraș la Zilele Clujului. Am fotografiat cu mintea orașul plin de oameni de toate vârstele, zâmbitori, forfota în care te simțeai una cu ceilalți, tinerețea și exuberanța care vibrau în aer. Apoi am fotografiat imaginea Parcului Central plin de luminițe și de veselie, un parc așa cum nu l-am mai văzut niciodată în atâția ani de când am ales Clujul drept casă.
În loc de Rămas bun!, vă las în compania Micului Prinț, cu urarea de a vă bucura de tot mai multe lucruri vizibile și invizibile!
2 comentarii:
Ce frumos!!Cate fotografii minunate ne-ai oferit, incat am o lacrima in coltul ochilor!
Si noi ducem cu noi multe fotografii in inima. Georgia spune mereu: eu filmez totul...
Trimiteți un comentariu