Alăptarea şi vârstele ei

De ceva vreme mi-am propus să scriu despre subiectul meu preferat: alăptarea şi iată că în sfârşit încerc! Sunt atâtea informaţii pro alăptare azi, încât e aproape imposibil cred, să nu găseşti rezolvare problemelor pe care le întâmpini ca mămică..."alăptătoare".
Ca să eliminăm toate necunoscutele din ecuaţie, declar de la început că sunt una dintre acele mămici care alăptează copilul perfect capabil să vorbească, să alerge şi să scoată tot felul de perle, deci copil mărişor, care împlineşte în curând 3 ani... Nu fac această declaraţie pentru a provoca replici sau surâsuri ironice, compătimitoare sau mai ştiu eu cum. O fac atât pentru a oferi o încurajare celor care doresc să facă asta, dar nu simt că se pot opune valului de proteste din partea rudelor, prietenilor etc., cât şi pentru a arăta că se poate face acest lucru (nu, laptele nu s-a terminat!) şi că e o variantă avantajoasă pentru ambele părţi implicate!
Pentru a citi despre beneficiile pentru mamă şi copil, vă recomand site-ul La Leche League (extrem de bine documentat, care oferă răspunsuri şi ajutor tuturor mămicilor!), şi kellymom, alt site pe care îl îndrăgesc.
În ceea ce mă priveşte, pot doar să spun că nu m-am gândit la început că voi alăpta până la 3 ani şi că aş fi fost una din multele femei care ar fi alăptat cel mult câteva luni, dacă ascultam de sfatul doctoriţei la care eram înscrise atunci. Nu regret decât linguriţele de lapte praf pe care i le-am dat plângând, când ea plângea şi faptul că i-am transmis de multe ori stări de tensiune prin acest act atât de intim şi care ne leagă profund.
După cum au avut ocazia să constate toate acele care au alăptat vreodată, orice stare negativă a mamei îl afectează pe copil, la fel cum orice stare plăcută a mamei se reflectă şi în purtarea copilului... Imaginaţi-vă ce efect are rugăciunea!
Fiindcă veni vorba de rugăciune, am recomandat-o mereu mămicilor care se confruntă cu teama, îndoială sau alte probleme la începutul alăptării. L-am "şantajat" pe Dumnezeu şi El m-a ajutat să găsesc soluţii, atunci când nimeni nu mi le oferea şi astfel mi-am putut alăpta pruncuşorul. E drept că dragul meu soţ mi-a fost un adevărat sprijin şi că a avut încredere în instinctul meu, instinct care nu m-a înşelat. Aşa am ajuns să citesc zile şi nopţi despre alăptare şi aşa am descoperit ce minunat lucru e şi ce uşor poate fi dacă nu ne "băgăm coada" în sistemul perfect creat de Dumnezeu...
Acum când ne pregătim să serbăm cel de al treilea anişor al Măriuţei, nu pot decât să fiu recunoscătoare că există această minunată posibilitate de hrănire, dar şi de menţinere a unei legături unice cu un copil aflat în plină cucerire a lumii...
Mai multe data viitoare; mă cheamă... doi cărbunaşi care nu mai au răbdare!


Imaginea e preluată de aici.